Dinamica relatiei personalitate-comportament

[Renaissance'91 6088]

 

In timp ce e atat de usor sa-l iei pe Nu in brate si sa-ti plingi se mila...

 

 

Dar mi-am plans eu de mila vreodata ? Nu. Nu as vedea vreun rost in asta. Nu mai mult decat vad in a trai asa ca sa faci umbra pamantului de pomana.

 

As prefera sa-l iau in brate pe Nu vreau, nu pe Nu.

 

 

 

Foarte corect ce spui, dar eu nu fac niciodata ce fac si altii, doar asa... judec si cuget mult inainte de orice act. Si totusi, parca nu as trai cu adevarat. Sunt mai mult un robot animat. Emotii daca mai sunt, sunt din spectrul negativ.

 

 

Un otpimist stie sa-si faca din nihilism un aliat, il scoate la inaintare doar atunci cand doreste sa se impace cu ireparabilul, in rest, chiar daca viata pare a nu avea niciun sens, el o sa-i caute unul.

 

Si totusi, optimismul si nihilismul merg greu mana in mana. Nihilismul ala pe care il adopta optimismul ca sa scape de niste traume/probleme e de fapt doar o faza de negare, nicidecum ceva ce tine de vreo trasatura de personalitate. Nu, nu neg ceva, dar totusi, nu pot nici sa cred. Mi se par toate asa cum trebuie sa fie, si parca nu doresc nimic de la nimeni. Ce rost ar avea ? Mi se pare ca e cea mai cuminte optiune care imi ramane.

[nu vreau 1357]

As prefera sa-l iau in brate pe Nu vreau (...)

 

Daca insisti... :P

[Renaissance'91 6088]

Mai bine am invata sa ne folosim propriile talente. Nu zic sa nu lucram la defecte, ci sa punem accentul pe ce avem bun. Daca valorificam asta, se estompeaza si defectele. Nu neaparat prin contrast.

 

E buna asta. Dar parca nu gasesc vreo calitate la mine, sau vreun defect. Ma consider un tot, ma simt incapabil sa mai judec pe cineva asa. Talente iar, nu vad vreunul.

 

Mi se pare ca orice cautare pe pista asta, ma duce la pierzanie. Multumit cu mine, sunt, insa par sa nu functionez foarte bine. Aici as lucra, dar nu am niciun indiciu despre ce as putea face.

 

Actiunea mi se pare ceva fara finalitate, parca nu sunt tentat sa fac valuri, doar asa ca sa ma deplasez dintr-un loc in altul.

 

Ce parere aveti, exista oameni care chiar nu astepta nimic de la viata ? Care traiesc din automatism, se frustreaza doar ca sa nu se plictiseasca, rad la fel, etc, nu au nicio credinta, nu adera la nicio conventie sociala, morala ? Sunt oameni de-astia ?

Editat Octombrie 26, 2011 de Typhon

[nu vreau 1357]

 

Nu mai analiza atata, ci bucura-te de viata. Nimeni nu iti cere rapoarte despre tine. Esti cum esti, bun sau rau, cu defecte si calitati. Seteaza-ti mintea sa iti aduca aminte tot timpul ca esti sanatos, ca e frumos afara, si alte lucruri, unele chiar marunte, de care te poti bucura.

Editat Octombrie 26, 2011 de nu vreau

[Allexandrra 8936]

Mi se pare ca orice cautare pe pista asta, ma duce la pierzanie. Multumit cu mine, sunt, insa par sa nu functionez foarte bine. Aici as lucra, dar nu am niciun indiciu despre ce as putea face.

 

Eu vad mai multe calitati. Unul ar fi claritatea judecatii. Probabil ca ai judecat mult. De fapt, ai si zis ceva de genul asta inainte. Cand acorzi prea multa greutate/importanta unui aspect (in cazul tau, cel rational), altele au mult de suferit (cel emotional). Solutia ar fi sa gandesti mai putin. Dar probabil ca deja e compulsiv. Been there, done that, vorba cuiva.

Editat Octombrie 26, 2011 de Allexandrra

[Renaissance'91 6088]

Trebuie motivatie, dar nu o gasesti cand totul in jur iti e strain. E un fel de neincredere in mediu, invatata. Gen, de ce sa imi fac prieteni, sa cred in nu stiu ce, sa ... cand de fapt toate sunt aparente, conditionate si mai devreme sau mai tarziu tot nu vei putea face fata lor ? Ce rost are sa apelezi la ele cand e bine amortit ?

Editat Octombrie 26, 2011 de Typhon

[nu vreau 1357]

 

Fii tu insuti, nu incerca sa traiesti viata altuia. Tot spui ca esti egoist, de fapt esti fix invers, te consumi enorm de ce este in jur. Urmareste sa gasesti placerea in ce faci, si fa doar ce iti place. Fii si tu umpic hedonist.

[Allexandrra 8936]

Trebuie motivatie, dar nu o gasesti cand totul in jur iti e strain. E un fel de neincredere in mediu, invatata. Gen, de ce sa imi fac prieteni, sa cred in nu stiu ce, sa ... cand de fapt toate sunt aparente, conditionate si mai devreme sau mai tarziu tot nu vei putea face fata lor ? Ce rost are sa apelezi la ele cand e bine amortit ?

 

Am trecut de mult de faza cand vedeam numai aparente in jur, dar mi-o amintesc bine si inteleg ce spui. Amorteala nu e buna. E buna viata. Viata nu e o iluzie sau cel putin nu una de un grad atat de mare ca cel perceput de tine. Neincrederea in mediu se dezvata. Motivatia o gasesti in tine. Sunt convinsa ca exista. Altfel nu ai mai posta. Ai in tine dorinta de a trai. Descoper-o folosindu-ti propriile parghii. Tu stii care sunt acelea.

 

 

 

[nu vreau 1357]

Ce parere aveti, exista oameni care chiar nu astepta nimic de la viata ? Care traiesc din automatism, se frustreaza doar ca sa nu se plictiseasca, rad la fel, etc, nu au nicio credinta, nu adera la nicio conventie sociala, morala ? Sunt oameni de-astia ?

 

Sunt, dar nu e cazul tau... Tu nu asculti acea voce din tine care iti spune ce simte. Tu esti foarte atent la mintea ta. Opreste putin mintea, si bucura-te de ceva. Nu astepta bucurie din partea mintii! Ea iti poate oferi doar un soi de satisfactie rece. Spune-i o clipa mintii sa nu te deranjeze, ca sa poti auzi si restul. Tu nu esti mintea ta, mai contii si altceva.

[Renaissance'91 6088]

Chiar sunt asa cum spun. Nu ma doare de nimeni, cand cineva vine la mine cu o problema mai grava ceva, am tendinta de-ai da un raspuns foarte sec, intelectualizat, abstract, care pe el nu-l incalzeste cu nimic, ba mai crede ca-l iau si la misto. Cand de fapt, eu sunt foarte serios. Oamenii nu prea ma iau in serios, dar eu asa gandesc. Mi se pare ca e prea bizara natura umana. Nu imi place decat sa fiu singur intre 4 pereti ascultand muzica, sau afara undeva in natura, tot singur, evident. Sunt eu insumi asa. Intre oameni, parca niciodata nu pot ajunge la mine insumi, si nici macar la ei. Ma simt asa, intre lumi, confuz, parca nu-mi gasesc locul intre ei deloc.

 

Am trecut de mult de faza cand vedeam numai aparente in jur, dar mi-o amintesc bine si inteleg ce spui. Amorteala nu e buna. E buna viata. Viata nu e o iluzie sau cel putin nu una de un grad atat de mare ca cel perceput de tine. Neincrederea in mediu se dezvata. Motivatia o gasesti in tine. Sunt convinsa ca exista. Altfel nu ai mai posta. Ai in tine dorinta de a trai. Descoper-o folosindu-ti propriile parghii. Tu stii care sunt acelea.

 

Poate postez doar sa ma aflu in treaba, sau sa vad cum ma simt in ipostaza de neajutorat. :think: Vorbesc serios, nu bat campii. Nu ma astept in fond la nimic, daca e sa o iau logic. De multe ori imi place sa vb despre mine la modul asta...

Parca fac multe lucruri doar asa, ca sa ma vad in ipostaza aia...

 

Sunt aparente, daca nu ai cum sa te simti integrat vreun pic la viata asta si la mediul din jur.

Editat Octombrie 26, 2011 de Typhon