Sari la conținut
Forum Roportal
Renaissance'91

Dinamica relatiei personalitate-comportament

Postări Recomandate

Eu prefer echilibrul. :D

 

Multumesc mult pentru explicatii! Daca as avea mai mult cunostinte, probabil as fi in stare sa dezvolt mai mult subiectul, care, de altfel, este foarte interesant. :)

 

Echilibrul e ideal intotdeauna.Dar nu e mereu usor de atins. :)

Cu multa placere !

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce parere aveti despre asta ? Ce este mai important, in ultima instanta, pentru dezvoltarea personalitatii : comportamentul altora asupra individului, sau atitudinea pe care acesta o adopta ca raspuns ?

Ce anume te directioneaza catre una din aceste cai ?

Si inca una:

Ce este de fapt, nihilismul, si ce rol joaca el in procesele astea ?

 

E mai importanta atitudinea adoptata in urma diverselor provocari. Comportamentul celoralti fata de tine nu poate sa-ti genereze decat emotii. Important e ce faci tu cu acele emotii. Dotarea genetica contribuie decisiv la adoptarea unei anume atitudini. Nenuantat, sa zicem ca unul devine rebel, iar altul supraadaptat, confruntati cu acelasi tip de comportament. Am vazut la copii, in centre de plasament, aceste 2 atitudini extreme (si variantele dintre ele), dar am fost mai atenta la extreme. Era evident ca rebelul era mai bine dotat genetic (forta si/sau inteligenta), iar supraadaptatul era mai prost dotat (slabiciune si/sau inteligenta medie). Imi aduc aminte si de un copil cu un comportament - o sa radeti - asertiv. Era extrem de inteligent si parea o fiinta echilibrata, fara o agresivitate pronuntata sau peste limitele firesti (cum o fi reusit in mediul ala, habar nu am). Avea cam 10-12 ani.

 

 

Din perspectiva asta, nihilismul ar fi decizia de a iti viri bratele in san, ca orice ai face tot urat iese, asa ca de ce sa mai consumi energie inutil? Este decizia de a nu adopta nicio atitudine, desi e o capcana, ca si nihilismul tot o atitudine este. Joaca un rol urat nihilismul, pt. ca in lipsa unor atitudini, personalitatea nu se dezvolta, nu evolueaza, nu se repara, mecanismele psihice ruginesc, stroke-urile tind sa atinga limita inferioara. Si probabil se nasc diferite maniere de a compensa aceste anomalii, care nu duc la un comportament si psihic sanatos, dat fiind faptul ca nu sunt in natura omului.

 

 

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Joaca un rol urat nihilismul, pt. ca in lipsa unor atitudini, personalitatea nu se dezvolta, nu evolueaza, nu se repara, mecanismele psihice ruginesc, stroke-urile tind sa atinga limita inferioara. Si probabil se nasc diferite maniere de a compensa aceste anomalii, care nu duc la un comportament si psihic sanatos, dat fiind faptul ca nu sunt in natura omului.

 

Asa e, nu sunt. Si totusi, e mai usor a nu face nimic daca iti spui ca nu vrei nimic. Mai usor decat sa vrei si sa lupti pentru asta.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pe mine m-au intrigat tot timpul oamenii ce par ca nu trec prin nici o faza de rebeliune. Par facuti in matrita fara gres a societatii, eu ii spun "Cumintenia Pamantului Type 1.0''. Stiu de mici ce o sa faca (ce trebuie) in viata, stau cuminti la scoala, spun glume cuminti (serbede), au freze cuminti, soti/sotii cuminti si joburi cuminti. Sunt niste masinarii bine unse, care marsaluiesc in viata neabatuti. Nici gandul mortii nu-i sperie. De ce i-ar speria, pana la urma? Merg pe drumurile parintilor lor, par niste actori netalentati, fara abilitatea de-a improviza, iar daca-i intrebi de ce fac anumite lucruri, iti raspund invariabil cu ''asa trebuie'', ''asa e omenesc'', ''asa au facut si altii'' etc..

Editat de Spock
  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Oamenii seamana destul de mult cu maimutele (cei mai multi dintre ei), orice ar spune anti-darwinistii. Si cu oile mai seamana, mai ales astia pe care i-ai descris tu.

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 

 

Ce parere aveti despre asta ? Ce este mai important, in ultima instanta, pentru dezvoltarea personalitatii : comportamentul altora asupra individului, sau atitudinea pe care acesta o adopta ca raspuns ?

Ce anume te directioneaza catre una din aceste cai ?

Si inca una:

Ce este de fapt, nihilismul, si ce rol joaca el in procesele astea ?

Acum, depinde fiecare ce-si doreste pt. sine si pt. multumirea sa sufleteasca. Cred ca e mai usor sa imiti anumite comportamente decat sa-ti structurezi o personalitate de sine statatoare, care se doreste a fi cat mai putin influentata de altii. Ideal ar fi, dupa parerea mea, ca fiecare om sa imprumute de la semenii sai acele caracteristici care simte ca se potrivesc cu adevarat personalitatii lui si care i-ar fi de folos, care-s in rezonanta cu esenta sa si sa respinga acele caracteristici care simte ca-l destabilizeaza, il fac sa nu se simta bine cu sine.

Un otpimist stie sa-si faca din nihilism un aliat, il scoate la inaintare doar atunci cand doreste sa se impace cu ireparabilul, in rest, chiar daca viata pare a nu avea niciun sens, el o sa-i caute unul.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Asa e, nu sunt. Si totusi, e mai usor a nu face nimic daca iti spui ca nu vrei nimic. Mai usor decat sa vrei si sa lupti pentru asta.

Normal ca e mai usor sa nu faci nimic.

In timp devii o oaie(ca sa o citez pe Allexandrra ).

Intre timp uiti sa si behai...

Daca tot nu faci nimic.

De ce sa lupti ?

Lupta presupune energie,ambitie,dorinta,optimism,sacrificii.Si nu e usor.Implica timp si daruire.

Putini semeni de-ai nostri vor si stiu sa lupte.

In timp ce e atat de usor sa-l iei pe Nu in brate si sa-ti plingi se mila...

 

Acum, depinde fiecare ce-si doreste pt. sine si pt. multumirea sa sufleteasca. Cred ca e mai usor sa imiti anumite comportamente decat sa-ti structurezi o personalitate de sine statatoare, care se doreste a fi cat mai putin influentata de altii. Ideal ar fi, dupa parerea mea, ca fiecare om sa imprumute de la semenii sai acele caracteristici care simte ca se potrivesc cu adevarat personalitatii lui si care i-ar fi de folos, care-s in rezonanta cu esenta sa si sa respinga acele caracteristici care simte ca-l destabilizeaza, il fac sa nu se simta bine cu sine.

Un otpimist stie sa-si faca din nihilism un aliat, il scoate la inaintare doar atunci cand doreste sa se impace cu ireparabilul, in rest, chiar daca viata pare a nu avea niciun sens, el o sa-i caute unul.

Scuze,dar nu cred ca poti "imprumuta de la semeni acele caracteristici..."

Sau daca poti,spune-mi si mie cum?

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 

Scuze,dar nu cred ca poti "imprumuta de la semeni acele caracteristici..."

Sau daca poti,spune-mi si mie cum?

Daca un om e cumpatat iar tu nu esti, dar crezi ca a fi cumpatat poate fi in folosul tau, poti fi atent la omul respectiv, poti observa cum reuseste el sa-si pastreze calmul in cele mai rele situatii sau il poti intreba, daca e posibil, care-i e secretul. Cred ca imprumutat n-a fost termenul potrivit, ar fi trebuit sa spun "sa invete sa dobandeasca acele caracteristici".

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Iti dai seama ca pina la 12 ani te formeaza altii ca individ ?

Nu poate fi contestat faptul ca ramin urme adinci in personalitatea noastra functie de familia in care am crescut si mediul in care ne-am dezvoltat.

 

In pedagogia scolara,sunt punctati acesti factori care influenteaza nivelul pina la care poate ajunge orice individ, si anume ereditatea, familia, mediul in care crestem, educatia.

 

Daca urmaresti perioadele pe ani,ne nastem cu un dat, dar isi pun amprenta asupra personalitatii noastre ,parintii, cei apropiati cu care relationam, scoala, anturajul. Toate astea pot avea efect pozitiv sau negativ asupra dezvoltarii individuale.

 

In perioada de 12-18 ani, as spune eu , mai tirziu, in adolescenta, 14-18 ani, intervine si autoeducarea.

In acea perioada de cautari, de nesiguranta, cind devenim mai constienti de personalitatea noastra si incepem sa avem o opinie, se pot face niste corectii. Aici intervine EU-ul, daca esti o personalitate puternica, reusesti sa te desprinzi de ceea ce crezi ca nu ti se potriveste desi ti s-a transmis, si incerci sa inlocuiesti cu altceva, specific tie.

 

Norocul e, ca absorbim informatii de la tot soiul de oameni cu care ajungem in contact,nu doar de la cei care ne-au crescut.

Asa cred ca se explica cum ajung oameni deosebiti si bine realizati, copii cu povesti de familie infernale. Personalitatea lor si increderea in sine, nu-i inraieste, sunt mai puternice decit infernul in care isi incep copilaria.

Editat de YasmiSL
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Daca un om e cumpatat iar tu nu esti, dar crezi ca a fi cumpatat poate fi in folosul tau, poti fi atent la omul respectiv, poti observa cum reuseste el sa-si pastreze calmul in cele mai rele situatii sau il poti intreba, daca e posibil, care-i e secretul. Cred ca imprumutat n-a fost termenul potrivit, ar fi trebuit sa spun "sa invete sa dobandeasca acele caracteristici".

 

Mai bine am invata sa ne folosim propriile talente. Nu zic sa nu lucram la defecte, ci sa punem accentul pe ce avem bun. Daca valorificam asta, se estompeaza si defectele. Nu neaparat prin contrast.

 

 

 

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×