Sari la conținut
Forum Roportal
impresie

Filosofie

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Aici, putem schimba subiectul, de la raspuns la raspuns, dar sa aiba tangenta cu subiectul sau cu una din ideile din cel anterior. In cazul revenirii asupra unuia mai vechi sau in cazul intrebarilor, temelor, subiectelor cu un caracter filosofic de oriunde, va rog, sa cautati o metoda de a va integra raspunsul in contextul ultimului.

Important este sa ne dezvoltam reciproc ideile pe care le generam in aria filosofiei.

Sa facem cunostinta cu dialectica si cu maieutica.

__________________

 

Asez in deschiderea topicului cateva idei, pe care le-am scris de curand si prea putin dezvoltate, printre care voi integra si altele care mi-au atras atentia.

__________________

 

Pe calea logicii (limitata la limbaj) poti cunoaste tot atatea cate sunt pe calea intuitiei (nelimitata la limbaj), datorita redarii amandurora cu aceeasi precizie si claritate semnificativa a limbajului.

Rostirea "Divinul din tine", la care unii ajung prin simtiri sau intuitiv, poate fi cofirmata si prin logica: "Divinul", cuvant cu articol hotarat, face dovada unui divin unic. In timp ce "un divin" lasa loc de inteles ca pot exista mai multi divini (implicit mai multe divinitati). "Din" este o prepozitie care, in cazul de fata, arata descinderea din interiorul cuiva. Este aleasa, in mod precis, in locul prepozitiei "de", care in rostirea "Divinul de tine", denota puternic o alta semnificatie decat cea dorita. "Tine" ţine locul fiintei (fie umane, fie animalice) cunoscuta ca omogenizare a spiritului cu materia. Tot el, facand referire la individualitate, confera si sesizarea multimii de fiinte diferite, in mod vizibil prin trupuri (trupul, deja un element al prezentei individualitatii), dar oare si prin spirite ?

Acum poate fi observat foarte usor ca exista un unic divin in interiorul fiecarei fiinte, el fiind diferit de spiritul (spiritele?) acestora.

Daca am trece acest divin in subordinea spiritului, atunci s-ar identifica unui caracter. Altfel, independent de spirit, divinul devine obiect de transcendenta.

 

Inca o mentiune permiteti-mi:

In contextul despre fiinta, regasim in acel "a nu fi", nefiinta. Traseul transcendentei este acum aflat: dinspre fiinta (sunt) catre nefiinta (nu sunt). Putem asocia, indreptatiti de semnificatie, nefiinta, dar si metafiinta cu suprafiinta.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pe calea logicii (limitata la limbaj) poti cunoaste tot atatea cate sunt pe calea intuitiei (nelimitata la limbaj), datorita redarii amandurora cu aceeasi precizie si claritate semnificativa a limbajului.

Rostirea "Divinul din tine", la care unii ajung prin simtiri sau intuitiv, poate fi cofirmata si prin logica: "Divinul", cuvant cu articol hotarat, face dovada unui divin unic. In timp ce "un divin" lasa loc de inteles ca pot exista mai multi divini (implicit mai multe divinitati). "Din" este o prepozitie care, in cazul de fata, arata descinderea din interiorul cuiva. Este aleasa, in mod precis, in locul prepozitiei "de", care in rostirea "Divinul de tine", denota puternic o alta semnificatie decat cea dorita. "Tine" ţine locul fiintei (fie umane, fie animalice) cunoscuta ca omogenizare a spiritului cu materia. Tot el, facand referire la individualitate, confera si sesizarea multimii de fiinte diferite, in mod vizibil prin trupuri (trupul, deja un element al prezentei individualitatii), dar oare si prin spirite ?

Acum poate fi observat foarte usor ca exista un unic divin in interiorul fiecarei fiinte, el fiind diferit de spiritul (spiritele?) acestora.

Daca am trece acest divin in subordinea spiritului, atunci s-ar identifica unui caracter. Altfel, independent de spirit, divinul devine obiect de transcendenta.

 

Inca o mentiune permiteti-mi:

In contextul despre fiinta, regasim in acel "a nu fi", nefiinta. Traseul transcendentei este acum aflat: dinspre fiinta (sunt) catre nefiinta (nu sunt). Putem asocia, indreptatiti de semnificatie, nefiinta, dar si metafiinta cu suprafiinta.

As indrazni sa afirm:

E posibil ca pe calea intuitiei sa ajungi a face pe altii sa cunoasca tot atat cat si pe calea logicii datorita limitarilor de limbaj, ceea ce insa ai cunoscut tu intuitiv (oricine ai fi), nu poate fi redat in cuvinte deoarece intuitia de care vorbesc e in primul rand o traire superioara nereproductibila, neconvertibila si abia apoi o precursoare a inspiratiei, a deductiei ,ce duc la gand si transpunere in limbaj (dexul defineste intuitia intr/o forma ce mie imi pare bizara, e cu totul altceva; poate e nevoie de un nou termen?)

Referitor la

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

In afara liniei conceptelor (o linie nu neaprat liniara, pe care sunt scrise toate conceptele) exista aceasta pulsatie, masurabila in ani, numita trup. O pulsatie care isi este suficienta pentru a fi.

Cand trecem spiritul si sufletul in pulsatie, doar ii prelungim durata de viata, dar o vom conforma pe linia conceptelor.

Odata ce vorbim despre spirit (factor activ, ca de altfel si pulsatia), la intalnirea acestuia cu acele concepte, el va emite un impuls (un gand), diferit de la fiinta la fiinta, nu din cauza spiritului diferit la randul sau, ci a circumstantelor in care este cuprins sufletul, in momentul intalnirii conceputului (apare conceptia).

 

Imaginati-va graficul unui impuls si multiplicati-l de-a lungul liniei conceptelor, in dreptul fiecarui concept elementar, pe care fiinta il va intalni.

 

Momentul crearii impulsului deschide derivabilitatea conceptului, din care spiritul va genera alte concepte, creand idei, teorii si terminologii (multimi de alte concepte).

Acestea sunt supuse traiectoriei clopotului lui Gauss, ca de altfel si ceea ce este independent de spirit, dar si spiritul, incapabil de a se sustrage ei.

 

Fiecare idee, fiecare teorie este dezvoltata pana la un punct de varf, direct proportional cu capacitatea spiritului, depinzand din nou de circumstantele in care se afla sufletul (apar individualismul si ideologia).

 

Chiar daca spiritul va pastra punctul de varf (fiind un maximum al sau), acea pastrare inseamna stagnare (care duce la subrezirea lui), iar in timp, din lipsa de concepte, de idei, de teorii, ajunge sa-l marginalizeze, acest fapt va trasa drumul in jos catre linia impulsului (formand odata cu acea trasare, curba lui Gauss).

Inca ne aflam pe acelasi impuls, din ale carui concepte va da nastere unei alte idei, teorii, repetand ciclul.

Tot asa va fi si pe alte impulsuri generate din notiunile aflate pe linia conceptelor.

 

Poate fi ceva dincolo de acel punct de varf, concentrator de concepte si de conceptii ?

 

In acel punct fiinta se intregeste ca o functie continua, datorita derivabilitatii functiei in punctele succesive ascensiunii pana la cel din varf.

Prin admiterea unei limite, unde numitorul functiei din acel punct tinde catre nul (nulul este regasit in afara ariei conceptelor si a conceptiilor), spiritul este prim, indivizibil oricarui concept, oricarei conceptii, implicit nu este nici concept, nici conceptie.

Atentia nu va fi catre limita, care va fi implicita si sesizabila, ci indreptata catre numitorul functiei (numitorul spiritului), care sa tinda catre nul, catre lipsa de concepte.

Este posibila intrarea in lipsa de concepte si de conceptii ?

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

De laudat initiativa ta, dar ma tem ca topicul nu a inceput intr-un mod prea fericit. Atunci cand se incepe orice discutie de ordin filosofic, trebuie sa sondam putin in ceea ce este antecesor si justifica inceputul gandirii filosofice. Asadar, dupa cate am ajuns sa constat, gandirea filosofica autentica are loc, in geneza sa, nu in notiuni precum spirit, suflet, divin. Dupa Platon si Aristotel gandirea filosofica se naste in mirare; Heidegger e mai exact - filosofia se naste in unheimlich (ceea ce sta ascuns). Ce poate sta ascuns, ce poate fi, cu adevarat, in structura speculativa a gandirii? Raspuns :intrebarea fundamentala a metafizici - intrebare ce reiese din sentimentul cel mai veridic al vietii - mirarea nu curiozitatea. Proiectul grecilor era acela de a completa ontologia. But how come? Raspuns: printr-o integrare a fiintei(fiintelor), a ceea este, in principul fundamental al lor, iar asta poate fi facut doar printr-o punere in relatie intre ceva si altceva. Fiinta pusa in fata nefiintei pentru a da cu seama intrebarii fundamentale a metafizicii: "De ce exista ceva si nu, mai curand nimic?" (Heidegger - Was ist metaphysik?) Toti filosofii care au deviat de la interogarea legitima si ultima, au elaborat filosofii de rang secund, care dau mize subsidiare in aria de desfasurare a gandirii filosofice. Iar acum daca interesul celui pasionat de filosofie nu este acesta: presocraticii, Platon si Aristotel, idealismul german, Nietzsche, Heidegger, atunci drumul ales nu va aduce, de la bun inceput, nici macar la tensiunile interogarii fundamentalelor, ca sa nu mai vorbim despre exigentele gasirii de raspunsuri. Raspunsuri fundamentale nu exista decat in taramul intrebarilor fundamentale. (Unii sunt nascuti postum - Nietzsche). Fiinta pura si neantul pur sunt unul si acelasi lucru.(Hegel). Cineva care nu a luat in serios, in ceea ce priveste atitudinea din trairea vietii, mirarea care reiese din a intreba, "de ce nu nimicul?", e cineva care nici nu merita sa fie ascultat pentru ceea are de zis. Ce putem face cu privire la problema mortii? Nimic. Nu putem bana moartea, nu o putem prelungi decat intr-o masura irelevanta, asadar trebuie sa o confruntam. In mitul lui Sisif, Camus zice: "Nu exista decat o singura problema filosofica cu adevarat serioasa si aceasta este sinuciderea". Fals. Primat il are intrebarea privitoare la sensul fiintei - singura intrebare legitima. Refugiul ei (a unei probleme) se gaseste in problema sinuciderii.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pana si gandirea stiintifica a psihologiei si-a dat seama de realitatea pe care filosofia o stia de mult dinaintea ei, anume ca experienta umana este general orientata de anxietatea cauzata de problema mortii(vz.Ernest Becker). Cioran - "Nu voi intelege niciodata cum poti trai stiind ca nu esti - macar! - nemuritor." Filosoful este cel care devine constient de structura sa si drept urmare, o integreaza in problema fundamentala - consecinta a ei. Cel care nu are abilitatea asta, fie reuseste sa se sustraga fiziologiei sale, fie ii cade prada. Cuvantul cheie aici este groaza/angst/crainte (in engleza dread). E drept, nemtii s-au ocupat cel mai mult cu problema asta, poate chiar obsesiv, dar pe buna masura.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Am mai vorbi despre completare in cazul unui subiect care nu contine obiectul complinitor ? Am mai vorbi despre dezvoltare in cazul in care nu avem in posesie (fie ideatică, fie fizică), obiectul prevăzut dezvoltării ?

Prin aceste două intrebări consider că o completare ontologică este implicită, fie că fiinta crează sau nu speculatii si artificii de gandire. Stiind că accentul nu trebuie pus niciodată pe implicit si constientizand circuitul ideilor, (ele) care isi gasesc apogeul in neant, drumul fiintei este pretrasat, dar fără a fi vorba de fatalism. Intrebările fundamentale reies din intentia de a iesi de pe acea trasă.

O fortă a filosofiei constă in contemplarea noului (cumva identificabil unheimlich1-ului – tradus, in dictionarele tipărite, prin cuvintele sinistru, lugubru), care nici nu trebuie perceput ca ascuns. Ce este nou ? Iată o intrebare a filosofiei, destul de provocatoare. Noul să fie Nimicul, Neantul, Fiinta pură, Nefiinta ? Cel mai viril gand n-ar consta doar in a completa existenta si fiinta cu ele, care trec drept dihotomii ale sale. Am văzut că ele nu-i sunt deloc străine, pe cat neelucidate (revedeti intrebarile de la inceputul acestui raspuns). Noul, odată găsit, nu are nimic de completat sau de dezvoltat pentru existentă, altfel nu ar mai fi nou. Iar mirarea rezumată aici isi face treaba pe jumătate. Noul adaugă, si adaugă numai din afara existentei. Kafka spunea <acel ceva "nou" care a fost dintotdeauna acolo>2.

 

Ce stă ascuns in fiintă, dar si in existentă, va fi numai in completarea si dezvoltarea acestora. Fiinta trebuie să fie altcineva decat ea insăsi. O intrebare care reiese este "Ce stă ascuns după fiintă?" (intrebare a metafizicii), unde este vizibilă disocierea ascunsului de ceea ce poate fi o fiintă si al fiintei. "Ce stă ascuns dupa existenta?" care, celor nerăbdători, le deschide impulsul (gandul) sinuciderii.

Un răspuns, indreptătit de principiul identitătii, pentru intrebarea "Ce poate sta ascuns, cu adevărat, in structura speculativă a gandirii?" este speculatia, teoria pura, aprioricul. "Ce poate crea speculatia?", dacă nu speculatii, teorii intregi ? Mirarea asupra existentei ar descoperi ascunsul de după speculatie ?

 

Moartea naturală completează, in timp ce sinuciderea dislocă fiinta, de la completare, din intregire, de la cel mai intens moment al vietii sale, consimtit abia la senectute: consimtamantul neantului din sine, pana atunci doar cugetat si probabil singura clipă de a trăi ceva cu totul nou. Sinuciderea este pentru moarte, ceea ce existenta superficială este pentru cea esentială.

____________

1 Pentru formarea cuvantului unheimlich: negarea cu un a lui heimlich, din geheim. Pentru alte traduceri si sinonime, link-uri directe: Canoo net si Dict cc.

2 "Călătoria, sexualitatea, cărtile sunt niste căi care nu duc nicăieri, dar pe care trebuie să mergi ca să te rătăcesti si să te regăsesti sau pentru a găsi ceva, indiferent ce, o carte, un gest, un obiect pierdut, orice, poate o metodă, sau, dacă ai noroc: acel ceva "nou" care a fost dintotdeauna acolo" (este o notare veche, unde nu am notat titlul cărtii).

Editat de Interpus
  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

In afara liniei conceptelor (o linie nu neaprat liniara, pe care sunt scrise toate conceptele) exista aceasta pulsatie, masurabila in ani, numita trup. O pulsatie care isi este suficienta pentru a fi.

 

-E posibil sa facem abstractie de ceea ce nu stim si sa consideram ca aceasta pulsatie isi este suficienta siesi.

 

Cand trecem spiritul si sufletul in pulsatie, doar ii prelungim durata de viata, dar o vom conforma pe linia conceptelor.

 

-Defineste

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Acestea sunt supuse traiectoriei clopotului lui Gauss, ca de altfel si ceea ce este independent de spirit, dar si spiritul, incapabil de a se sustrage ei.

 

In occident exista si expresia "spirit de clopot". Probabilitatea ca unele spirite vor scoate capul din caciula clopotului, este redusa la intentiile obiceiurilor. :bag:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Dezvoltarea directă: Dacă filosofia, numai si numai, ar dezvolta, atunci nu ar mai fi vorba despre filosofie, ci despre dezvoltare. Dezvoltarea indirectă: Dar dacă filosofia dezvoltă prin intrebari, atunci dezvoltarea este implicită actiunii de-a-ntreba, ceea ce este obiceiul filosofiei, iar intentia acestuia este de a cunoaste, cunoastere care aduce implicit si indirect dezvoltarea. Asa cum se vede, filosofia nu face exceptie de la intentiile obiceiului său de-a-ntreba in scopul cunoasterii.

 

Scrisesem că fiinta trebuie să fie altcineva decat ea insăsi, dar, completez acum, fără a-si schimba1 ceea ce o face să fiinteze. Aici, aducem in aceeasi pozitie si filosofia, tocmai pentru a arăta că are si alte intentii, decat pe cele ale obiceiului ei: Prin ce se mai poate descoperi filosofia de sub căciula sa, incat să nu-i mai fie atat de obedientă, totodată să-si păstreze caracterul filosofic ? Poate filosofia evita acea intrebare si totusi să deschidă simtirea pe care răspunsul ar fi adus-o? Dar, iată incăpătanarea filosofiei de a rămane sub spiritul intrebărilor.

 

Intrebările "Ce stă ascuns (după căciulă)?" si "Ce poate fi nou (in afara căciulii)?" nu reprezintă o schimbare a obiceiurilor (de-a intreba), cand ele chiar fortează gandirea să cunoască. Dar ele vin ca o revigorare, mai degrabă in alte discipline, cărora le lipsea spiritul filosofic, decat in cea a filosofiei, care face obicei din aceste fortări ale gandirii si-i devin atat de comune.

Filosoful este loial intentiei obiceiului său: dintotdeauna el intreabă pentru a cunoaste; si este incapabil a i se sustrage.

_______________

1 Să tinem cont că o schimbare a obiceiurilor/fiintătorului inseamnă trecerea sub altele, iar natura obiectului/fiintei este dată de noua (de fapt, cu sensul corect: de diferita) natură a obiceiurilor in care el trece.

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×