Iubire falsa si iubire adevarata

[Allexandrra 8936]

 

Doua forte mari am cunoscut: cea a dragostei si cea a furiei. Prima e constructiva, a doua e distructiva. Asta ar fi ratiunea care il face pe om sa renunte la ce a predicat inainte. Il atrag forta si viata pe care i le promite iubirea. Cum sa nu renunti la orice pt. asa ceva, cand ai impresia ca esti mai mult mort decat viu?

 

 

Cand am citit prima parte a postarii tale, mi-a venit in minte iubirea lui don Quijote pt. Dulcinea. Parca iubirea lui don Quijote e autentica si cea obisnuita e mimetica. Putin probabil ca dragostea pe care ne-o canta poetii sa fie posibila in afara iluziei.

 

Cred ca iubirea mimetica se deosebeste de cea autentica prin ceea ce e dispus sa faca omul pt. ea. Daca e dispus sa faca putin cam prea multe, inseamna ca e autentica.

 

Eu admir oamenii capabili de ce descrii tu, fiindca au curajul de a-si risca intreaga fiinta aruncandu-se in asa ceva. Nu cred ca e vorba de inconstienta. Probabil ca e vorba de oameni care vor sa traiasca cu adevarat si iubirea le ofera sansa asta.

 

Psihologii, nu ma criticati, postarea de mai sus inseamna ca sunt inca tanara.

 

 

 

[Renaissance'91 6088]

Cand am citit prima parte a postarii tale, mi-a venit in minte iubirea lui don Quijote pt. Dulcinea. Parca iubirea lui don Quijote e autentica si cea obisnuita e mimetica. Putin probabil ca dragostea pe care ne-o canta poetii sa fie posibila in afara iluziei.

 

 

Exact la Don Quijote m-am gandit si eu.Da, e interesant ce spui mai incolo, cum ca daca esti dispus sa faci multe pentru iubire aceasta e autentica.Sunt de acord cu asta, insa doar daca respectivul e constient de ceea ce face.(adica ala isi da seama ca nu iubeste o zana, ci o femeie pe care o ridica la rangul de zana) Don Quijote e un personaj interesant.Cred ca el a fost special gandit sa ilustreze paradoxurile iubirii.Era si nebun, dar si intelept in acelasi timp.Totusi, din cate imi aduc aminte, el o percepea pe Dulcineea strict ca pe o muza...Ori asta poate semana un pic a delir. :) Cred ca oricat s-ar inflacara omul, ar trebui sa ramana cu un picior si pe pamant.

[Allexandrra 8936]

Exact la Don Quijote m-am gandit si eu.Da, e interesant ce spui mai incolo, cum ca daca esti dispus sa faci multe pentru iubire aceasta e autentica.Sunt de acord cu asta, insa doar daca respectivul e constient de ceea ce face.(adica ala isi da seama ca nu iubeste o zana, ci o femeie pe care o ridica la rangul de zana) Don Quijote e un personaj interesant.Cred ca el a fost special gandit sa ilustreze paradoxurile iubirii.Era si nebun, dar si intelept in acelasi timp.Totusi, din cate imi aduc aminte, el o percepea pe Dulcineea strict ca pe o muza...Ori asta poate semana un pic a delir. :) Cred ca oricat s-ar inflacara omul, ar trebui sa ramana cu un picior si pe pamant.

 

Mi se paruse mie ca si tu te-ai gandit la don Quijote. El delira bine de tot. Dupa ce s-a trezit din delir a murit. Nu i-o fi placut realitatea in care s-a trezit. Psihologic vorbind, da, e bine sa ramai cu un picior pe pamant. Ca daca te desprinzi cu amandoua, e posibil sa nu mai poti reveni. Dar, daca te-a prins flama rau, nu prea mai poti sa-ti faci calcule din astea: il ridic doar pe dreptul, pe stangul il tin ca ancora.

 

 

S-ar putea sa aberez, dar mi se pare ca dpdv psihologic realitatea e cea a lui Sancho Panza, nu cea a lui Don Quijote. Filozofic, uman insa mi se pare ca e real ce traieste Don Quijote.

 

 

[Renaissance'91 6088]

Mi se paruse mie ca si tu te-ai gandit la don Quijote. El delira bine de tot. Dupa ce s-a trezit din delir a murit. Nu i-o fi placut realitatea in care s-a trezit. Psihologic vorbind, da, e bine sa ramai cu un picior pe pamant. Ca daca te desprinzi cu amandoua, e posibil sa nu mai poti reveni. Dar, daca te-a prins flama rau, nu prea mai poti sa-ti faci calcule din astea: il ridic doar pe dreptul, pe stangul il tin ca ancora.

 

 

S-ar putea sa aberez, dar mi se pare ca dpdv psihologic realitatea e cea a lui Sancho Panza, nu cea a lui Don Quijote. Filozofic, uman insa mi se pare ca e real ce traieste Don Quijote.

 

Imi pare pertinent ce spui, desi am citit cartea acum aproape 10 ani.Cred ca o sa ma reapuc de ea.Cred ca uman e si ceea ce traieste cel mai iluzionat schizofren.Ceea ce mi se pare interesant e insa faptul ca Sancho Panza isi accepta rolul de scutier desi era constient de faptul ca Don Quijote era nebun.Cred ca in felul lui il admira, si il respecta.A fi un om normal inseamna a fi prizonierul realitatii.Insa Don Quijote parca intentionat renunta la trecutul lui, isi schimba numele, isi modifica istoria si pleaca la drum cu o cu totul alta realitate in care aspiratiile lui sunt posibile.(alege ceea ce noi numim, drumul nebuniei) El e "liber" in felul lui, si cred ca asta apreciaza Sancho la el, sau asa mi s-a parut.E „nebun” oare cineva care îşi ia iluziile în serios? Toti ne luam iluziile in serios.Pentru ca nu poti altfel.Nu poti obtine nimic in viata daca nu tii de convingerile tale.Ori, Don Quijote era un spirit inalt, nobil.Lui nu-i pasa de indoielile altora nici macar un pic.Iluziile lui erau mult peste cele ale omului simplu (Sancho).Cred ca Don Quijote ne da o lectie de intelepciune in pofida caracterului sau.

Editat August 16, 2011 de haydn91

[Tom Bishop 389]

 

Cred ca iubirea mimetica se deosebeste de cea autentica prin ceea ce e dispus sa faca omul pt. ea. Daca e dispus sa faca putin cam prea multe, inseamna ca e autentica.

 

Eu admir oamenii capabili de ce descrii tu, fiindca au curajul de a-si risca intreaga fiinta aruncandu-se in asa ceva. Nu cred ca e vorba de inconstienta. Probabil ca e vorba de oameni care vor sa traiasca cu adevarat si iubirea le ofera sansa asta.

 

[Allexandrra 8936]

Toti ne luam iluziile in serios.Pentru ca nu poti altfel.Nu poti obtine nimic in viata daca nu tii de convingerile tale.

 

Da, toti facem ca Don Quijote. E doar o diferenta de grad intre noi si el. Columb era convins ca o sa gaseasca Indiile, adica a plecat de la o iluzie, si a descoperit Lumea Noua.

 

 

 

 

[soogee 2866]

Cervantes a scris Don Quijote cu scopul declarat de a arata lumii unde se ajunge daca omul citeste prea multe carti si nu are intelepciunea de a le trece prin filtrul gandirii: isi umple capul cu meme ale altora, nefiltrate, nepotrivite personalitatii sale, neintegrate, si isi rateaza viata.

Cervantes ironiza in "Don Q." romanele cavaleresti din perioada sa, cum ar fi "Nemaipomenitele peripetii ale neinfricatului cavaler Amadis de Gaula". Sa nu uitam epoca.

Cervantes isi exorcizeaza in roman si propria prostie, de a fi fost prea naiv, de a fi umblat dupa cai verzi pe pereti in tinerete, inflacarat ARTIFICIAL de idealuri propagate de mediul saturat de eroi de carton. Imaginarul omului medieval fusese saturat de idealuri cavaleresti, desigur cu consimtamantul tacit al Bisericii Catolice, care astfel isi asigura necesarul de fanatici dornici de eroisme pentru cruciade.

 

(Oare Pentagonul nu face la fel cu Hollywood? Dupa "Top Gun" -idealizare romantata a razboiului, a crescut numarul de recrutari. E meritul unor filme ca "Nascut pe 4 iulie", "Full metal jacket", "Plutonul", "Apocalypse now" de a fi scos fumurile din capul tinerilor, ca sa arate armata asa cum e, nu asa cum o prezinta tendentios propaganda).

 

La fel, Cervantes, obosit de pererinarile sale zadarnice, de visele sale eroice dezamagite, de ranile sale capatate pt nimic, de gloria ce i s-a dus printre degete, vede ca intr-un fel de iluminare ca i-a fost impuiat capul de meme ale altora, si si-a sacrificat viata zadarnic.

De aceea scrie Don Quijote, ca sa avertizeze viitorii tineri naivi: nu puneti botul la propaganda ademenitoare din carti.

 

Insa mesajul lui a fost distorsionat in secole. Azi oamenii il percep pe Don Quijote ca pe un erou, cand de fapt el e antierou. Il percep ca pe promotorul idealului, ca pe un visator demn de admiratie.

Desigur, Hollywood a scos si un film de desene animate. Se putea?

Editat August 16, 2011 de downtempo

[fire de praf 2051]

Il atrag forta si viata pe care i le promite iubirea. Cum sa nu renunti la orice pt. asa ceva, cand ai impresia ca esti mai mult mort decat viu?

.....................................

 

Cred ca iubirea mimetica se deosebeste de cea autentica prin ceea ce e dispus sa faca omul pt. ea. Daca e dispus sa faca putin cam prea multe, inseamna ca e autentica.

 

Mie mi se pare ca in cazul iubirii naturale, adevarate, nu e nevoie sa renunti la nimic. Renuntarea nu-mi pare, atunci cand vine vorba de sfera iubirii ( si nici in afara ei, ca sa fiu sincera) un proces natural - transformarea insa, cu siguranta da. Ca iubirea sa te transforme, asta cu siguranta este plauzibil. Daca sfarseste prin a te transforma spre o versiune imbunatatita a ta, e simplu, a fost sau este iubirea adevarata. Daca te transforma , inrautatindu-te, e clar ca avem de-a face cu ceva fals, "neadevarat". De fapt, cred ca asta este principa deosebire intre cele doua tipuri de iubire. N-o sa vorbesc despre capitolul trainicie. Nu stiu daca cineva este atat de spiritual, capabil de o iubire atat de perfecta, incat sa fie imuabila, de nestramutat. Adica poate or fi ... Dumnezeii, pentru cine crede in ei.

[soogee 2866]

Cervantes ataca in Don Quijote ILUZIA.

 

La sfarsitul vietii, Don isi da seama ca a alergat dupa potcoave de cai morti. Isi da seama de iluzie. Si regreta ca nu si-a cladit viata pe ceva real.

Sa fii in fata mortii si sa te prinzi ca ai irosit viata pe iluzii in loc sa traiesti realul, asta e ceva cumplit. Nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva.

 

Cervantes vrea ca sa isi invete cititorii sa evite o asemenea tragedie.

 

Iubirea lui Don Q. pt Dulcineea e iluzie. El nu o iubeste pt ceea ce e ea (taranca simpla), ci pt ceea ce ii suprapune el peste ea - supravalorizarea domnitelor din romanele cavaleresti. Este o iubire falsa, oricat de ridicata in slavi ar fi ea azi de moderni.

 

Iubirea mimetica este iluzie. Iluzia este frumoasa la inceput, ademenitoare, voluptuoasa, dar in timp isi arata natura devastatoare.

Nu se poate cladi nimic pe iluzie.

 

Iubirea autentica e cea reala. Pe ea iti poti cladi viata ta si a altora. Poate ca nu are fluturasi in stomac ca si aia mimetica, dar cine isi doreste sa simta ceva miscandu-se in stomac tot timpul?

:)

 

Poate si iubirea autentica are fluturi in stomac la inceput.

Pb e: cum deosebesti iubirea autentica de cea falsa, mimetica?

Editat August 16, 2011 de downtempo

[Renaissance'91 6088]

 

Insa mesajul lui a fost distorsionat in secole. Azi oamenii il percep pe Don Quijote ca pe un erou, cand de fapt el e antierou. Il percep ca pe promotorul idealului, ca pe un visator demn de admiratie.

Desigur, Hollywood a scos si un film de desene animate. Se putea?

 

Nu stiam care a fost intentia lui Cervantes, insa pare foarte plauzibil.Totusi, cred ca Don Quijote poate fi si erou in aceeasi masura in care e antierou.Cred ca explicatia faptului sta in ambiguitatea termenilor (ca orice chestie de dezbatere filozofica).Antierou pentru oamenii pe care conventionalul ii "trage" din iluziile lor, dar erou pentru iluzionatii irecuperabili.Cred ca Don Quijote poate fi considerat erou de unii pentru ca isi mentine credintele nestramutate pana la moarte.Tot din acelasi motiv, poate fi considerat antierou de catre altii, adeptii flexibilitatii in principii si idei.E doar o problema de perspectiva cum am spus.

Editat August 16, 2011 de haydn91