Jump to content
Forum Roportal
Sign in to follow this  
sarah12

Pina cind ne autocompatimim?

Rate this topic

Recommended Posts

Buna seara tuturor,

am impresia ca ne autocompatimim prea mult,ne plingem singuri de mila si nu ne facem astfel decat mult rau.

De aceea as indrazni sa vin cu o propunere :ganditt-va cum sa facem sa ne fie mai bine .

Astept sugestii,propuneri-de la cele mai indraznete,la cele mai infantile.

Multumesc anticipat.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu-i o impresie, e constientizarea unei stari de fapt. Felicitari!

Edited by Spock
  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Buna seara tuturor,

am impresia ca ne autocompatinim prea mult,ne plingem singuri de mila si nu ne facem astfel decat mult rau.

De aceea as indrazni sa vin cu o propunere :ganditt-va cum sa facem sa ne fie mai bine .

Astept sugestii,propuneri-de la cele mai indraznete,la cele mai infantile.

Multumesc anticipat.

 

Am auzit cu totii ca primul pas e constientizarea.Este si cel mai greu.Odata facut ramane partea usoara.Te autocompatimesti atunci cand te vezi pe tine insuti in ipostaza de victima,de ranit,iar incercarea de-ati "plange" ranile este deci,o urmare fireasca a acestui fapt.Cred ca cu totii suntem victime la un moment dat in viata,problema este atunci cand starea de victima devine un status permanent.Sa iti plangi ranile inseamna sa crezi ca esti ranit,si ca acest lucru te afecteaza.Dar ca orice problema de natura psihologica si aceasta este o stare intretinuta de individ.Tu crezi ca esti victima si ca totul merge rau,insa nu se intampla asa.Doar vezi partea goala a paharului,iar paharul nu poate fi niciodata gol.Cred ca totul sta in atitudine: Daca tu te consideri victima,atunci cei din jurul tau vor lua asta ca atare,pentru ca omul simte frica,nesiguranta,intocmai ca un animal.Si atunci ataca mai tare.Totul se poate rezolva cred eu atunci cand iti asumi faptul ca tu ai lasat situatia sa te inrobeasca,ca ai acceptat statutul de victima.Oamenii or fi rai,dar asta nu e un motiv sa fim deprimati.Noi sa fim buni si atunci ei vor intelege din exemplul nostru personal(bine ,rau sunt chestii relative oricum).Cred ca doar ignoranta se ascunde in spatele asa-zisei "rautati".Cine e intelept stie ca fericirea vine din a darui,nu din a primi,si ca nu e prost cel care e "bun" (asa cum se crede la ora actuala),pentru ca ajutand pe altul iti faci bine tie in primul si in primul rand.Un alt motiv pentru care omul este tentat sa se autocompatimeasca este acela ca i se pare ca are prea putin comparativ cu altii.Sigur simti ca ceilalti o duc mai bine,etc...dar la o analiza mai atenta acest lucru cade.Ei doar stiu sa abordeze atitudinea corecta,pentru ca totul in viata e doar atitudine.Serios.Asa cum te vezi tu insuti,te vor vedea si ceilalti si tot asa te vor trata.Trebuie doar putin curaj,ca sa iei ceea ce iti apartine,adica respectul de sine.E al tau,il meriti,e util,foloseste-l !Nimeni nu ne va plange de mila ,pentru ca omul care se autocompatimeste nu are glorie.Pentru ca nu o accepta.Toti suntem egali,iar fericirea e o stare de spirit.Nimeni nu tinde sa fie multumit cu ce are,iar Buddha spunea ca mintea se napusteste asupra lucrurilor pe care si le doreste.Si ca pacea interioara o obtii daca inveti sa o controlezi,sa anihilezi dorinta si sa incerci sa echilibrezi cumva nivelul de aspiratii cu cel al posibilitatilor,pentru a nu favoriza frustrarea.

Nimeni nu ne poate face cu adevarat slabi,doar noi ne facem asa.Se spune ca animalele se tem de lucruri tangibile,realiste.Si aceasta se cheama frica.Noi,oamenii avem fobie si anxietate,adica frica de lucruri imaginare,se spune ca circa 90 % din lucrurile de care ne temem nu sunt reale,ci doar produsul inchipuirii noastre.Teama este deci o stare limitanta,care nu iti va permite sa iesi.De fapt noi nu ne permitem sa iesim,pentru ca nu acceptam realitatea in totalitate,asa cum este ea.Adica si cu parti bune !Noi oamenii nu avem nevoie de ceva anume pentru a fi fericiti.Totul consta in a gasi echilibrul tau interior,in a invata ca valoarea ta sta in tine,indiferent ce iti arata ceilalti.Doar cu o asemenea mentalitate poti scapa de sub tirania autocompatimirii.Nu exista cu adevarat o "cale",dar mintea umana are nevoie de ea.De-asta ne putem incerca tot felul de trucuri,totul e sa fim atenti la nevoile noastre.Mintea umana e usor de manipulat.Si asta poate fi atat bine cat si rau.Doar foloseste autosugestia.Spune-ti ca esti fericita,ca ai tot ce iti trebuie si vei ajunge sa crezi asta.Stiu ca genul asta de lucruri sunt privite cu suspiciune,dar asta pentru ca oamenii nu inteleg ca unii dintre noi nu avem acel sentiment de apartenenta,nu avem aceea coeziune a Eu-lui pe care ei o au,astfel ca suntem nevoiti sa gasim credinte din astea mai "magice".Eu cred ca tot psihologie e si asta.Crede in tine,in potentialul tau si nu da ascultare altora,sau "vocilor" care se plang.Doar tu te cunosti cu adevarat.Sper ca nu te-am plictisit :)

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

In multe aspecte iti dau dreptate. De ex eu mi-am impus sa ma schimb si sa ma accept, ca sa ies din starea de inconstienta in care ma aflasem, pe la varsta de 21-22 de ani, pana atunci doar acumulasem fara se inteleg nimic, si nu mai gaseam nimic coerent la mine. Cand am luat hotararea, a fost pe toate planurile, ca sa le pun de acord. De exemplu mi-am dat timp 5 ani sa devin un om cum imi doresc. Mi-am spus ca indiferent ce se intampla, incep sa ma plac asa cum sunt. Am refuzat sa mai fac lucruri mecanic, fara sa le inteleg si sa le patrund sensul, cel putin un sens si un inteles pe care mintea sa nu-l refuze sau ingurgiteze ca atare. Am inceput sa caut bucuria in lucruri simple, pe care nu le vedeam pana atunci ca importante: de la mersul pe jos la o carte, de la o prajitura la treburi gospodaresti, orice fleac. Asa m-am simtit inconjurata de viata, ca si cum am luat in mana bagheta de zana pe care o neglijasem totdeauna. Nu mi-am propus lucruri mari, doar sa le termin pe cale pe care le puteam si le incepusem. Asa am terminat facultatea si m-am angajat. Gasisem intr-un ziar scris: sa vrei ceea ce poti si sa te bucuri de ceea ce ai. Mi s-a parut atat de adevarat si departe de ce facusem 20 de ani pana atunci.

 

Nu sunt prea de acord ca te poti sugestiona sa fii fericit, fericirea sta totusi in ceea ce faci zilnic pentru tine. Eu mi-am propus sa imi gasesc greselile pe care le fac inconstient, si le-am cautat de cate ori simteam ca ceva ma blocheaza. Cand puneam degetul pe ele, se risipea orice descurajare, eram usurata. Si apoi n-a mai fost asa greu sa le evit de la bun inceput. Probabil asa incepe autocunoasterea, sondandu-ne interiorul pentru a vedea unde am gresit in situatiile care ne-au luat linistea sufleteasca, si trebuie sa existe greseli proprii, daca le gasesti pe cele care dor totul e mai usor de suportat, este o senzatie uimitoare. Fericirea vine apoi de la sine, dar pas cu pas, si nu e o fericire din ganduri, ci din fapte.

Edited by Athmy
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Buna seara tuturor,

am impresia ca ne autocompatimim prea mult,ne plingem singuri de mila si nu ne facem astfel decat mult rau.

De aceea as indrazni sa vin cu o propunere :ganditt-va cum sa facem sa ne fie mai bine .

Astept sugestii,propuneri-de la cele mai indraznete,la cele mai infantile.

Multumesc anticipat.

Defineste-ti personalitatea... vointa... "marca" ta personala in materie de comportament, reactii, dorinte, obiceiuri, cristalizeaza-ti imaginea in proprii ochi si pune-o la acelasi nivel cu ceilalti.

Ca sa te accepti, tre sa te cunosti foarte bine, ca daca te cunosti foarte bine, cunosti si de ce nu te acceptai ;)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Da, natural ca atitudinea fata de Viata(in general), este si parerea mea(spusesem asta si pe Logoterapia) .

Sigur ca atunci cand constientizam(spunea si haydn91)starea de autocompatimire,automat realizezi ca-i vorba de a accepta ca nu mai sunt necesare alte experiente care sa se tot repete la " indigo "(vorba aia) si ca-i cazul sa le multumesti pentru intelepciunea capatata ca urmare a acestor alegeri si ca este cazul luarii de decizii (deciziile sunt ajustari intru echilibrare energetica, intru echilibrare.)Asa ca, cei trei "R" si cei trei "P"(vorba unui suflet drag) se pot manifesta linistit si liber(daca se intelege. sa nu uitam ca intelegerea lucrurilor este esentiala).

Desi mai postasem, tare demult(nu mai stiu daca si pe acest forum), iata ceea ce mi-am notat eu (nu mai stiu de unde m-am inspirat, ca-i vorba de cel putin 7-8 ani, insa pe mine m-a ajutat foarte mult intr-un moment dificil al vietii mele, cand era musai sa iau o decizie, care nu dadea bine din punct de vedere social :),adica "divort" ) :

 

Cei trei R :

 

- Respect

- Recunostinta

- Responsabilitate

 

Cei trei P :

 

- Personal (legat de mine)

- Prezent (acum)

- Pozitiv (eliminarea negatiilor)

 

Afirmatiile pozitive, ca si curatare spirituala vorbesc(se spunea pe-aci si despre acel respect de sine), este foarte importanta pentru viata de zi cu zi si este un salt calitativ(ca tot se spune in titlul topicului despre "Pana cand ne autocompatimim", asadar pana zicem "GATA") pe care-l poate dezvolta, in mod constient, fiecare din noi. Deci, ca sa parafrazez pe un prieten bun : "Abordare Pozitiva si ai pus inceput bun!"

Citind acum si postarea lui Athmy(cred ca scriam de-odata, vorba aia), sunt in rezonanta cu ceea ce-a scris si acceptarea de care zicea este primordiala.

Edited by LuciaD
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

In multe aspecte iti dau dreptate. De ex eu mi-am impus sa ma schimb si sa ma accept, ca sa ies din starea de inconstienta in care ma aflasem, pe la varsta de 21-22 de ani, pana atunci doar acumulasem fara se inteleg nimic, si nu mai gaseam nimic coerent la mine. Cand am luat hotararea, a fost pe toate planurile, ca sa le pun de acord. De exemplu mi-am dat timp 5 ani sa devin un om cum imi doresc. Mi-am spus ca indiferent ce se intampla, incep sa ma plac asa cum sunt. Am refuzat sa mai fac lucruri mecanic, fara sa le inteleg si sa le patrund sensul, cel putin un sens si un inteles pe care mintea sa nu-l refuze sau ingurgiteze ca atare. Am inceput sa caut bucuria in lucruri simple, pe care nu le vedeam pana atunci ca importante: de la mersul pe jos la o carte, de la o prajitura la treburi gospodaresti, orice fleac. Asa m-am simtit inconjurata de viata, ca si cum am luat in mana bagheta de zana pe care o neglijasem totdeauna. Nu mi-am propus lucruri mari, doar sa le termin pe cale pe care le puteam si le incepusem. Asa am terminat facultatea si m-am angajat. Gasisem intr-un ziar scris: sa vrei ceea ce poti si sa te bucuri de ceea ce ai. Mi s-a parut atat de adevarat si departe de ce facusem 20 de ani pana atunci.

 

Nu sunt prea de acord ca te poti sugestiona sa fii fericit, fericirea sta totusi in ceea ce faci zilnic pentru tine. Eu mi-am propus sa imi gasesc greselile pe care le fac inconstient, si le-am cautat de cate ori simteam ca ceva ma blocheaza. Cand puneam degetul pe ele, se risipea orice descurajare, eram usurata. Si apoi n-a mai fost asa greu sa le evit de la bun inceput. Probabil asa incepe autocunoasterea, sondandu-ne interiorul pentru a vedea unde am gresit in situatiile care ne-au luat linistea sufleteasca, si trebuie sa existe greseli proprii, daca le gasesti pe cele care dor totul e mai usor de suportat, este o senzatie uimitoare. Fericirea vine apoi de la sine, dar pas cu pas, si nu e o fericire din ganduri, ci din fapte.

 

De-acord,sugestia singura nu ajuta,dar e buna ca punct de plecare.Totul incepe in tine,in gandurile tale si apoi in fapte.Oricum ar fi,rau nu cred ca poate sa faca.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sugestia singura nu iti e de mare folos. Eu am incercat si nu a facut decat sa ma indeparteze de realitate, a fost destul de confuz efortul sau efectul, dar fiecare e liber sa incerce si asta, poate daca este intr-o faza mai avansata de autocunoastere, la mine n-a mers pentru ca autocunoasterea era la mine aproape nula.

 

acceptarea realitatii este cel mai potrivit punct de plecare, am facut greseli, cel mai rau e sa te minti pe tine ca nu e asa. Fie si necunoasterea, e o greseala, daca perseveram in ea si nu luam masuri sa nu mai fim asa vulnerabili.

 

Iar imaginatia, cum bine ai spus, poate face mult rau, daca ne incredem fara sa cercetam, daca ne autofabricam motive sau viziuni oribile asupra vietii, pentru ca sa ne justificam suferinta indurata. Dar de asemenea imaginatia ne poate face bine daca prin ea incercam sa sondam punctele ascunse ale realitatii, cea de care poate ne ferim sau pe care o dorim altfel. Din imaginatie pornesc si realizarile durabile, dar si esecurile, depinde cat de bine e ancorata in cunoastere.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×