Sari la conținut
Forum Roportal
Fiero

Frecvente si nuante

Postări Recomandate

Comunicarea intre doua persoane, intr-un grup sau comunicarea intre grupuri se confrunta deseori cu dificultati, fiind dificila, deficitara. Adeseori vedem cum, din motive minore, neintemeiate, se ajunge la divergente, care, din nefericire, uneori degenereaza in conflicte. Toate acestea se intampla datorita nepotrivirii frecventelor, datorita nesesizarii sau sesizarii defectuoase (trunchiate sau gresite) a nuantelor din mesajul receptionat sau atribuirii unor nuante nepotrivite mesajului ce urmeaza a fi transmis.

Comunicarea poate fi considerata fructuoasa si un mesaj se poate spune ca si-a atins scopul numai cand transmitatorul si receptorul se afla pe acceasi frecventa, aceasta presupunand ca cel care transmite mesajul (transmitatorul) sa il formueze clar, concis si, in special, atunci cand cunoaste persoana careia urmeaza da i se transmita mesajul (receptorul), sa il insoteasca cu atitudinea potrivita, tonul corespunzator si gesturile care crede ca vor face mesajul mai accesibil acestuia din urma.

Receptorul, la randul sau, trebuie sa participe activ la discutie, el nu trebuie sa se prefaca ca asculta si doar sa inregistreze informatiile treansmise, fara a le trece prin filtrul gandirii.

Odata dobandita frecventa dorita, odata stabilita conexiunea intre transmitator si receptor, cand cei doi ajung sa rezoneze, facilitand comunicarea, lucru realizat cu primele cuvinte schimbate intre participantii la dialog, nuantele pe care cuvintele le aduc cu sine asigura mai departe succesul comunicarii.

Un simplu cuvant capata conotatii diferite, in functie de tonul folosit, de gesturile care il insotesc, de modul in care este privit partenerul de dialog.

Cand la un dialog participa personaje de acelasi tip, care au trasaturi de caracter asemanatoare, iar cei care comunica urmaresc acelasi tel, comunicarea este realizata cu usurinta, iar riscul aparitiei conflictelor este aparent nul. Comunicarea intre doua persoane care apartin unor tipologii diferite, iar cand spun tipologii (nu stiu daca nu gresesc) ma refer la o serie intreaga de categorii de persoane care se deosebesc intre ele prin trasaturi de caracter, varsta, sex, studii, cultura etc.) este foarte dificil de realizat, stabilirea frecventelor potrivite este greoaie, nuantele atribuite cuvintelor trebuind a fi alese cu mare grija, intrucat multiplele diferente existente intre participantii la discutie pot da nastere, asa cum am spus la inceput, la divergente ce pot degenera in conflicte. Exemple de comunicare defectuoasa sunt foarte multe, chiar aici, pe forum, ne confruntam adesea cu aceasta situatie, chiar daca e vorba de comunicarea virtuala, care, cu atat mai mult, e dificil de realizat cand la discutie participa persoanaje care nu numai ca au caractere diferite, dar nici macar nu au posibilitatea sa se priveasca si sa sesizeze adevaratele nuante care se ascund in spatele cuvintelor.

 

Ce-ar fi de facut? Ce metode am putea folosi pt. imbunatatirea comunicarii?

  • Upvote 5

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Exact la discutiile de pe forum m-am gandit eu prima data si, cum aici nu poate fi vorba de depistarea gandurilor in functie de tonul folosit, noi utilizam emoticoane (sau emoticonuri...cum e corect?). Ele sunt cele care sugereaza cat de cat daca este vorba despre o gluma, un gand binevoitor, o contradictie rautacioasa, o ironie etc.

 

Consider ca, si atunci cand exista diferente de cultura, studii etc., se poate desfasura o conversatie civilizata, de fapt, s-ar putea chiar ajunge la o comunicare. :roll:

 

 

Ce-ar fi de facut? Ce metode am putea folosi pt. imbunatatirea comunicarii?

Am putea sa ne folosim mai mult de bunul-simt si de dreptul fiecaruia de a avea o parere. Beneficiem de liberul arbitru, asta-i ceea ce nu trebuie sa uitam. In plus de asta, cine suntem noi sa judecam la greu gandurile, opiniile, nationalitatea, comportamentul altora??? :blink:

Editat de Ana 1996
  • Upvote 5

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cheia comunicarii, punctul de plecare este, probabil, capacitatea de intelegere ca nu toti suntem la fel. Intre doua persoane este suficient ca una dintre ele sa aiba aceasta capacitate. Intr-o comunitate mai mare este dificil, cu atat mai mult pe un forum, a carui existenta este, de fapt, comunicarea. Iar comunicarea virtuala, dupa cum probabil am invatat toti, este cea mai inselatoare aparenta. In timp, cunoscandu-ne mai bine, descoperim ca in fiecare dintre noi exista o doza de "prostioara" si, vorba aia bine spusa, un prost intotdeauna va gasi altul mai prost sa-l admire. Concluzia: cat timp exista reguli si limite comunicarea este buna oricum ar fi ea, trebuie doar sa stii sa o apreciezi corect. Si cu siguranta e mai usor ca la fericire :D

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Comunicarea virtuala e putin dificila pentru ca nu intotdeauna ne intelegem unul pe altul. Eu una m-am obisnuit sa filtrez informatiile de care am nevoie, raspunsuri la intrebari trecute sau actuale Sunt oameni cu ale caror pareri nu sunt de acord, dar nici nu intru in divergenta cu ei deoarece consider ca fiecare a ajuns la concluzii personale in urma unei experiente de viata probabil diferita de a mea. Singurul motiv pentru care as intra in "conflict" cu cineva, ar fi daca acea persoana este un bun "razboinic" al cuvintelor. M-as face ca as contrazice tot ce spune numai pentru a mai invata noutati in arta dezbaterii.

Tipuri de oameni care fac comunicarea dificila :

-oameni care considera ca detin adevarul absolut, si nimeni altcineva nu are voie sa aibe vreo parere cat de mica in orice domeniu

-oameni care se victimizeaza mereu ( orice spui este impotriva lor si o faci numai si numai ca sa-i ranesti pe ei)

-oameni cu prea multe prejudecati

-oameni foarte egoisti care nu vad mai departe de peretii casei lor si au tendinta de a crede ca intreaga lume e asa

-oameni care sunt convinsi ca religia lor e aia perfecta si celelalte sunt doar cai de acces in iad

Sunt momente in care ma regasesc si eu in unele categorii de mai sus. Din cauza educatiei, a scripturilor, a mediului. Dar le filtrez repede si incerc sa gandesc limpede.

 

Geneza 11:6 Şi Domnul a zis:

Editat de Aseneth
  • Upvote 5

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Geneza 11:6 Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Geneza 11:7 Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!"

 

Pai avem deja o singura limba, engleza. Ne mai trebuie un singur guvern mondial. O sa apara si asta curand, dupa ce UE va da faliment. S-ar putea sa apara ceva schimbari si in economie. Biblia prezice un singur Furer si un singur Reich. Apoi vor face al treilea razboi mondial, cu D-zeu insusi. Primul a fost pentru posesii, al doilea impotriva omului, al treilea va fi impotriva lui D-zeu. Dar mai intai trebuie sa vina stramtorarea printre neamuri, umanismul, lepadarea de Evanghelie. Vin vremuri grele.

Editat de Big Lebowski
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Poate s-a observat (daca nu o spun eu) ca eu pe forum m-am tinut departe de conflicte. Niciuna din postarile mele nu cred ca a fost suspecta de agresivitate fatisa sau de indemn catre aceasta (nu ma refer la subiectele deschise de mine, care, in urma dezbaterilor, au dus uneori la conflicte - cum s-a intamplat cu "Etichete", spre exemplu, - conflicte la care eu n-am luat parte, neavand nicio contributie).

Experienta capatata in urma frecventarii unui chat cred ca si-a pus amprenta asupra modului meu de a ma manifesta virtual. Pe chat reactiile oamenilor sunt mai naturale, spontane, n-ai mult timp la dispozitie sa-ti gandesti replicile, asta inseamna ca anumite trasaturi ale personalitatii oamenilor ies mai usor la iveala, deseori inconstient, acestea razbatand din cuvintele utilizate. Cand ai timp sa-ti gandesti, sa-ti pregatesti replicile, asa cum se intampla pe forum, intervine autocenzura si e mai greu sa ghicesti adevarata reactie din spatele postarilor ceea ce inseamna, automat, ca o parte din trasaturile de personalitate ale celor ce posteaza pot ramane ascunse, exceptand cazul persoanelor foarte impulsive sau, dimpotriva, foarte stapane pe reactiile lor, care nu-si dau mult timp pt. a-si construi o replica, primii pt. ca nu reusesc sa-si controleze emotiile si cei din categoria a doua pt. ca, emotiile lor fiind intotdeauna controlate n-au ce indrepta sau struni. Vreau sa mai spun ca o chestie care pe mine ma amuza pe chat era sa descopar persoana care se ascunda in spatele anonimatului (pt. ca exista posibilitatea ca participantii la discutii sa ramana anonimi). O sa spun ca, in general, participantii la discutiile de pe chatul la care referire erau cam aceeasi, cu mici exceptii. Oricate eforturi ar face cineva sa-si camufleze personalitatea sub masca anonimatului intotdeauna face greseli, la care, daca esti foarte atent, poti sa descoperi cine se ascunde in spatele mastii. Exemplu: o persoana care tine foarte mult la gramatica si la ortografie ii va fi imposibil sa o faca pt. mult timp pe analfabetul, ii va scapa la un moment dat o virgula pusa bine. Ce-am mai constata eu pe chatul respectiv este ca agresivitatea indica intotdeauna o problema la cel care si-o manifesta, o problema din viata reala, nu cea virtuala, virtualul fiind supapa prin care acesta rasufla. Si cand afirm asta nu ma bazez pe supozitii, ci pe faptul ca am reusit sa comunic mai indeproape cu persoane care se manifestau agresiv, persoane care si-au recunoscut problemele: fie erau departe de tara si le era dor de casa, fie erau nemultumiti de slujba lor etc.

Cam atat. Deocamdata. Daca v-am trezit interesul voi continua, daca nu, ma opresc aici. :)

Editat de oama invizibilicoasa
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cand faci parte din asemenea comunitati trebuie sa constientizezi ca nimeni nu este ceea ce pare a fi. Nu e vorba de falsitate, toti isi spun anumite pareri si reactioneaza la anumite conversatii in functie de starea, dispozitia pe care o au in momentul respectiv, in functie de cat de mult ii intereseaza sau nu sa fie si sa reactioneze intr-un anumit fel. Daca dai exemplu pe cineva si apoi ceri o caracterizare de la zece oameni, s-ar putea sa ai zece pareri diferite, pentru ca fiecare judeca din prisma felului sau de a fi, din prisma felului sau de a interpreta un om in functie de cat de interesant scrie sau cat de stupid reactioneaza la o conversatie rapida. In general, in asemenea comunitati, exista persoane care pot lega bine doua-trei vorbe, pentru ca ceilalti, chiar daca mai vin si scriu bazaconii, nu rezista mult. Eu cred ca majoritatea de pe forumul asta sunt oameni ok in realitate, doar ca in timp isi expun toate starile pe aici si sunt interpretati in toate felurile. Problema(zic si eu, din putinul care l-am vazut) este ca tot scriind pe aici, oamenii se ataseaza, se creaza simpatii, se formeaza grupuri si grupulete, se ajunge la intepaturi, ironii poate chiar dusmanii, dar totul este pe forum si realitatea nu stie nimeni cum e(vorbesc in general, or mai fi si exceptii in care se cunosc si realitatile). Sunt si oameni indiferenti, care nu scriu decat pe anumite sectiuni si isi vad de treaba lor, dar ai tu de unde sa stii cum sunt persoanele respective si cum e unul care scrie numai maruntisuri? Realitatea e diferita si aparentele astea virtuale sunt prea inselatoare ca sa judeci foarte aspru. E normal sa o faci, mai ales atunci cand se mai fac si tot felul de interese, dar, cat timp interpretezi persoane pe care le stii doar din ce au scris pe forum, este bine sa o faci cu marja necesara de eroare( care e uriasa). Concluzia: decat sa-ti creezi anumite idei mai bine mergi pe ideea ca nimeni nu este ceea ce pare a fi.

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Poate s-a observat (daca nu o spun eu) ca eu pe forum m-am tinut departe de conflicte. Niciuna din postarile mele nu cred ca a fost suspecta de agresivitate fatisa

 

Conflictul nu inseamna neaparat agresivitate fatisa. Conflictul nu este acelasi lucru cu cearta!

E o acceptiune gresita a conflictului, din pacate foarte raspandita: "ma tin departe de conflict, ca sa nu fiu suspectat de agresivitate".

 

Dar omul are DREPTUL sa intre in conflict, iar asta nu inseamna ca e agresiv!

E dreptul lui sa intre in conflict, atunci cand e necesar: ca sa se lamureasca o problema importanta ce blocheaza energii, ca sa se incheie un diferend de emotii sau de idei, sau ca sa se stopeze o incalcare a limitelor personale, sau altceva.

 

A fugi de conflict mie imi suna a atitudine pasiva, in care omul a fost invatat de pe cand era copil mic de catre parinti ideea asta: "nu intra in conflict, ca nu e frumos, nu e politicos, nu e acceptabil social". (De fapt astfel de parinti nu pregatesc copilul pentru viata, ci ii anihileaza puterea de a rezista intr-un conflict. Educarea asta nu este in interesul copilului, ci al lor: "copilule, nu te certa, ca o sa spuna vecinii ca esti prost crescut si mie imi e asa rusine de gura lumii").

Am vazut in Franta copii si tineri ce nu acceptau orice ziceau profesorii, ci ii provocau la conflicte de idei. In Romania, dimpotriva, copilul e educat sa taca in fata profesorului, care "stie tot". Cel putin asa era pe vremea mea, acum am vazut pe youtube ca au aparut scolari agresivi fata de profesori (lucru care iarasi nu e bun, probabil ca sunt valorizati in familie sa fie asa, ori se valorizeaza reciproc in mediul lor). Conflictul nu ar trebui sa insemne nici cearta, nici cedare a unuia fara ca macar sa-si sustina parerile argumentat.

 

Atunci copilul invata sa se dea la o parte in orice situatie, ceea ce e gresit. Pentru ca in viata va fi dat la o parte de smecherasi si profitori si cei care dau din coate, si altii de acest gen.

 

Exista situatii in care conflictul poate fi evitat, sau in care trebuie sa fie evitat.

Exista si situatii in care a fugi de conflict inseamna a te lasa calcat in picioare de nesimtiti, doar pt ca ei au fost invatati de mici sa aiba gura mare, iar tu ai fost invatat de mic sa o ai mica sau inchisa cu fermoar.

Exista si situatii in care trebuie sa intri in conflict, pentru a-ti apara drepturile si limitele.

Exista si situatii in care conflictul este doar de idei, si poate fi amical (persoanele inteleg ca e disputa de idei si nu se supara unul pe altul, nu se confunda pe sine cu ideile lor, deci daca ideea lor "pierde" ei nu socotesc ca e esec personal) sau este un conflict pur de idei, dar mai avantat, mai riscant, mai ambiguu emotional (persoanelor nu le e prea clara distinctia idee-emitent de idee).

 

Conflictele pot fi de multe feluri: conflicte in care unul e agresiv si celalalt asertiv sau pasiv, conflicte in care ambii sunt agresivi, conflicte in care ambii sunt pasivi (de ex. doi flegmatici, si ei au conflictele lor!), conflicte in care unul sau ambii sunt asertivi, sau conflictele in care se evita referirea la persoana sau prea mare implicare personala si se limiteaza disputa la un conflict intre idei.

Sau poate sa nu fie nici macar un conflict de idei, ci sa fie doar un conflict de emotii.

Sau sa fie un conflict de traditii, de background cultural-social-educational.

Sau un conflict de convingeri religioase sau politice sau provenind din experienta de viata a fiecaruia.

 

Exista conflicte distructive si conflicte constructive. Cele din urma, daca sunt frumos purtate, cu respectul reciproc, limitate la idei si fara referire la persoane, sunt chiar benefice, pentru ca debaraseaza mediul interrelational de multe reziduuri, aducand creativitate si noutate in interactiuni.

 

A deosebi tipul de conflict, in functie de componentele implicate, pentru a putea alege o atitudine adecvata (a intra sau nu in el, a folosi sau nu anumite lucruri in el) tine de discernamant si experienta de viata.

Editat de Kosmotro
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Hmm, as zice ca de multe ori ne implicam si impiedicam in cuvinte emfatice si cam fara rost.

Dupa mine, o persoana cu un anumit nivel de inteligenta (in special emotionala), are capacitatea de a rezona si comunica usor cu oricine. Un grad de empatie medie, ajuta mult la dezvoltarea comunicarii. Se poate usor cobori la nivelul altei persoane, chiar daca acea persoana are un nivel de inteligenta oarecum inferior, o poate face sa se simta un egal si poate fluidiza comunicarea.

Frustrarea intervine de multe ori atunci cand unele persoane poarta o conversatie cu un om pe care-l considera superior ca inteligenta. Daca persoana aia superioara, careaza de inteligenta emotionala (si de cele mai multe ori cam asa se intampla), nu va face decat sa creasca frustrarea celuilalt, avand mereu tendinta de a se exprima in termeni pomposi, mai mult ca sa arate cat e de .. mare si tare.

Din punctul meu de vedere, un singur lucru (deloc greu) se poate face: cultivarea empatiei si a sentimentelor pozitive. De aici fala si marele orgoliu se vor diminua. Va aparea intelegerea si toleranta, usurand mult comunicarea.

  • Upvote 5

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.

×