Legitimitatea legii si rostul prescriptiei - Reabilitarea legalitatii

[Zalmodegikos 1]

De unde isi extrage legea legitimitatea? Ce permite sistemului juridic sa ia unui vinovat viata, libertatea sau averea? Aceasta problema, aflata la interfata dintre drept si societate, e urmarita in Romania cu suspect de putin interes - atit din interiorul profesiei juridice cit si din exteriorul ei.

 

Discutiile privind golul de legitimitate produs de rasturnarea din 1989 sint evitate. Nu e bine sa afle publicul, potential anarhic, ca la radacinile dreptului se afla paradoxuri, scoase in evidenta de raportarea la drept a incercarii de revolutie din 1990.

 

Un sistem juridic este bun pentru ca e acceptat sau e acceptat pentru ca e bun? E bun in sine, sau doar prin comparatie cu altele, mai putin adecvate unei anume realitati sociale? De la anarhism pina la legalism, pozitia fata de legitimitatea legii e determinata de ipoteze (optiuni) si nu de concluzii.

 

Survolind teritoriul ocultat al temeiurilor legii, gasim si o idee greu de contestat: legea isi trage legitimitatea din nevoia de aparare a tesutului social.

 

Infractorii nu sint pedepsiti in numele razbunarii (cum par a crede promotorii impunitatii "crestinesti"), a vreuni imperativ formal, sau a intereselor partizane (cum se fac a crede criticii "vinatorii de vrajitoare", amintindu-si de macelul pe care l-au facut protejatii lor) . Ci pentru ca fapta nedreapta si pagubitoare pune in pericol contractul social, sudura societatii, plasa de reguli care coaguleaza comunitatea si da garantii de participare acceptabila la jocul colectiv.

 

Sint infruntate, prin pedepsirea legala, doua fenomene nocive: dauna injusta produsa unui membru al comunitatii si cascada de agresiuni declansate de razbunarea personala. Pedeapsa penala, chiar cind se face in numele unei victime, este justificata de interesul societatii. Reparatia civila - asigura increderea generala in contract.

 

Legitimitatea legii nu e deci o dogma operind automat (fara temeiuri verificabile) ci un criteriu care decurge din necesitatea apararii societatii de degenerari - cu diverse grade de nocivitate.

 

Prezumtia legitimitatii nu poate lucra decit pina la proba contrara, ea depinde de verificarea temeiurilor sale. Daca nu confundam scopul (sanatatea sociala) cu mijlocul (respectarea legalitatii) si nu stam cu spatele la istorie, vom vedea nenumarate situatii in care societatea nu e aparata de lege ci dimpotriva, distrusa cu ajutorul ei.

 

Legile (premeditat) antisociale nu sint legitime - in viziunea dreptului natural. Iar abordarea dreptului conventional nu poate pretinde ca regimurile de ocupatie, care captureaza institutiile statului - si prin ele populatia, dau legi care ar reprezenta reale conventii sociale.

 

Dincolo de consideratiile savante, dispunem de repere de bun simt, pe care agentii impunitatii nu le pot ataca frontal, trebuind sa recurga la tertipuri sofistice pentru a le conturna.

 

E clar ca marele scop al sudurii sociale, este grav compromis in cazul in care legea e folosita impotriva dreptatii si institutiile uzurpate ale statului sint instrumente de aservire. Ca folosirea legii pentru protejarea vinovatilor produce disolutie. Ca deraierea legalitati are efecte mai profunde decit incalcarea legii de catre un om sau un grup organizat.

 

Genocidul este pedepsit mai aspru decit uciderea citorva oameni si aceasta decit uciderea unui om - nu numai din motive cantitative.

 

Urcind scara delictului, se amplifica gravitatea calitativa a destabilizarii sociale. Ce fel de societate se plamadeste acolo unde asasinatul in masa este lasat fara pedeaspsa iar asasinii se imbogatesc sfidator? Invitatia respectarii legii devine o evidenta capcana pentru "fraierii" ramasi sub lege - care "se prind"