Blocarea la un stadiu al vietii

[soogee 2866]

Unii oameni se dezvolta armonios, si trec firesc prin stadiile vietii.

Unii ajung la un stadiu firesc de dezvoltare, dar din cauza unor evenimente sau situatii de viata nefavorabile regreseaza la un stadiu anterior.

Altii raman blocati la un anumit stadiu, fie din cauza experientelor nefavorabile care i-au franat (blocare directa), fie din cauza circumstantelor nefavorabile care nu le-au permis cresterea (mediu ce nu le-a oferit posibilitatea dezvoltarii, le-a lipsit ceva).

Cand cel blocat identifica un eveniment care l-a blocat (sa zicem o trauma), atunci vindecarea pare mai usoara. Stii exact cu ce te lupti, stii ce poti sa pui in loc.

 

Dar cand problema o constituie ABSENTA unui complex de circumstante care trebuia sa-l ajute sa creasca, e mai greu.

De pilda: un anxios social se poate sa nu fi avut nicio trauma. Dar totusi anxietatea sa e o problema, si a fost generata de ABSENTA incurajarii unor persoane semnificative din trecutul sau, care ar fi trebuit sa-l ajute sa isi dezvolte abilitati de relationare sociala.

Prin urmare, cand anxiosul social va intelege ca aceasta absenta l-a facut sa fie anxios, asta nu il va ajuta sa isi rezolve problema, pentru ca lui i-a lipsit in trecut incurajarea masiva, si nici in prezent nu o are.

A sarit peste o etapa importanta in dezvoltarea sa. E un gol acolo. Cum poate recupera?

[S.R. 5188]

Aceeasi intrebare imi sta si mie in minte. Cum sa inlocuiesti ceva cu nimic ? :crazy:

Din ce am observat, perioada de inceput a vietii unui om este de acumulare, mai apoi omul incepe sa imprastie ce a acumulat. Unii imprastie buna-dispozitie, altii otrava.

[nightwish 27]

Mutat la psiho!

[Allexandrra 8936]

A sarit peste o etapa importanta in dezvoltarea sa. E un gol acolo. Cum poate recupera?

 

Dupa mine, ar fi trei variante: un terapeut exceptional care sa te ajute sa recuperezi si sa integrezi respectivul stadiu, un prieten nemaipomenit (sau un iubit/a) si tu insuti. Ar mai fi si a patra, dar nu prea am incredere in ea: tu insuti si un terapeut+prieten nu exceptionali, dar cat de cat ok. Eu prefer varianta ``tu insuti``. Trebuie sa actionezi oarecum schizoid, dar e mai sigura. De exemplu, te-ai blocat la stadiul 3-6 ani (copilaria mijlocie dupa Erik Erikson, criza fiind: initiativa vs. culpabilitate). Ce te impiedica sa recuperezi singur aceasta perioada, mai ales ca o poti face interactionand cu altii? Ce te impiedica sa creezi circumstantele care ti-au lipsit? Poti avea diferite initiative. Unele se vor solda cu succes, altele cu esec. Dupa fiecare succes/esec, poti rationaliza evenimentul. M-a refuzat fiindca era ocupat si pt. ca nu suntem compatibili, nu fiindca sunt un idiot incapabil. Sau: evident ca o persoana cu un aer plouat ca al meu nu e prea dezirabila. Voi face ceva cu mina asta de inmormantare. Inveti din fiecare experienta din asta sa nu te culpabilizezi si sa nu te desfiintezi singur. Sigur, la inceput, vei fi tentat sa iti spui ca esti un/o idioata, dar cu timpul e imposibil sa nu inveti sa gandesti corect si sa nu-ti insusesti schemele cognitive corecte. F. importanta mi se pare rationalizarea (nici nu stiu daca s-a instituit termenul asta ca neologism, vine de la rationalize=to make conformable to reason, sper sa nu am probleme cu Two), ca poti crea circumstantele, poti avea experientele necesare, dar interpretarea lor sa fie deficitara si atunci nu ai facut nimic, ca mergi tot pe vechiul tipar.

[Sparkenbroke 20]

Mi se pare ca acesta concluzie este foarte subiectiva...

"Prin urmare, cand anxiosul social va intelege ca aceasta absenta l-a facut sa fie anxios, asta nu il va ajuta sa isi rezolve problema, pentru ca lui i-a lipsit in trecut incurajarea masiva, si nici in prezent nu o are.

A sarit peste o etapa importanta in dezvoltarea sa. E un gol acolo. Cum poate recupera?"

 

De unde sa stim noi cum interpreteaza omul acela asa-zisa "lipsa" sau daca intr-adevar i se trage de la o lipsa de incurajare si nu de la o situatie simpla pe care el a intrepretat-o mult mai grav. Daca generalizam nu ajuta pe nimeni cu nimic.

Si de ce am presupune ca in prezent nu are parte de incurajari? iar daca intr-adevar lipsesc cu desavarsire...sigur isi poate aduce aminte de o situatie in care a fost incurajat; astfel, se mai poate incuraja si singur. Daca merge la multe dintre terapiile existente, incurajarea se produce. Multi terapeuti incearca sa imprime o imagine inspre bine omului, asta insemnand si incurajare.

...iar daca nici calea asta nu e de urmat...pai omul se poate concentra pe gasirea unor surse care sa ii ofere increderea necesara. Fie in el, fie in ceilalti oameni, in familie, prieteni, 'pilde', carti, situatii, etc.

 

Daca 'lipsa' te deranjeaza, atunci cauti sa o afli si sa o pui la locul ei, daca asta te face sa te simti mai bine.

 

parerea mea

 

 

 

p.s. si daca anxiosul nostru ipotetic a sarit peste o etapa importanta...dar totusi a mers mai departe si s-a integrat cumva in societate...pai uite ca a reusit. cu un deficit a reusit sa mearga mai departe...ba chiar vine si la terapie ca sa schimbe ceva inspre bine. - ioti incurajare :crazy:

Editat Noiembrie 23, 2010 de Sparkenbroke

[Ninja2 75]

N-am inteles ce ai scris.

[Sparkenbroke 20]

Am spus ca intelegera problemei ajuta pe om si ca poate recupera, in cazul dat, cu anxiosul social...tocmai prin intelegere si 'umplerea lipsei'. Daca mi-a lipsit incurajarea si imi lipseste si acum, mi-o fac sau o caut. Vad daca-mi place, o preiau au ba si functionez mai departe.

 

si am mai spus ca fiecare situatie e in felul ei, fiecare om e unic. E o gresala sa generalizam cand nu stim clar despre ce e vorba.

 

...deci toate cele insirate sunt ipoteze, pot fi sau nu adevarate.

Editat Noiembrie 23, 2010 de Sparkenbroke

[Allexandrra 8936]

De unde sa stim noi cum interpreteaza omul acela asa-zisa "lipsa" sau daca intr-adevar i se trage de la o lipsa de incurajare si nu de la o situatie simpla pe care el a intrepretat-o mult mai grav. Daca generalizam nu ajuta pe nimeni cu nimic.

 

Anxiosul poate fi, aparent, f. bine integrat in societate, iar cei din jurul sau chiar sa se mire ca are nevoie de terapie sau de incurajari. Dar el sufera. Sa suporte suferinta, fiindca din afara pare ca nu-i lipseste nimic? Blocarea in stadii din astea produce mare suferinta si ele trebuie neaparat recuperate. Si, in general, nimanui nu i se nazare ca i-a lipsit ceva in copilarie. De cele mai multe ori chiar i-a lipsit si i-a lipsit exact CE SIMTE EL ca i-a lipsit. Poate nu stie sa se exprime, dar asta e alta problema.

[LongDistanceRunner 18]

Cred ca orice tulburare psihica are la baza o trauma.

 

O trauma poate fi violenta , sa zdruncine din temelii personalitatea individului , sau poate fi mai slaba in intensitate insa sa aibe aceleasi efecte negative , daca nu chiar mai rele daca este aplicata constant.

 

Trauma nu inseamna doar sa ai un tata violent si betiv care sa te bata , sau sa fii fost abuzat in copilarie.

 

Cel mai traumatizant este in opinia mea , sa cresti fara sa primesti nimic , nici macar bataie.Agresiunea , poate avea efect de stimulent , insa cresterea intr-o familie apatica , fara rele si fara bune , nu stimuleaza nimic.

Editat Noiembrie 23, 2010 de LongDistanceRunner

[Ninja2 75]

Ok, ceva mai real: ce face un om cand nu poate sa treaca de un anumit stadiu in mediul lui? pana la urma cel mai des caz e cel care a ramas la stadiul ala din cauza mediului in care a trait, ori doar nu o sa-i rezolve chiar oamenii aia problema pe care i-au creat-o?

 

LongDistanceRunner, zici bine, fara stimuli e foarte rau, chiar daca stimulii respectivi sunt negativi, dar m-ar mira sa se intample asta, copii cand nu primesc asta ajung la un comportament agresiv, antisocial ca sa primeasca stimulii pe care ii doresc, foamea de stimuli face ravagii.