Eu cu Ionut am fost impreuna timp de 1 an si 8 luni. Amandoi avem 17 ani.
In relatia mea cu Ionut existau ceva probleme, majoritatea din vina mea: ii reprosam diverse lucruri, ca nu petrece suficient timp cu mine, ca nu ma iubeste suficient etc. Pe langa asta, mereu ii criticam convingerile legate de viata, de religie etc. De multe ori eram nemultumiti si nefericiti. Eu eram constienta ca eram absurda, imi doream din suflet sa ma schimb si aveam numai intentii bune, dar una gandeam si alta faceam. In ultimul timp ajunsesem in asa hal incat il amenintam ca voi merge sa ma distrez si poate imi voi gasi pe altcineva.
Sambata trecuta am plecat intr-o rockoteca cu cativa colegi. Pe el nu l-am anuntat, nu mi-a trecut prin minte sa il invit. Nu as fi crezut ca ar vrea sa vina. Din nu stiu ce motiv absurd, imi placea la nebunie ideea de a face ceva asa important fara sa il anunt. Credeam ca ma voi simti mult mai independenta si poate iesirea asta va face bine relatiei noastre....dar nu m-am asteptat sa se termine asa....
In ziua respectiva, nu i-am raspuns la mesaje, la telefoane. Seara a sunat la mine acasa si a aflat unde sunt. A trait niste ore ingrozitoare, iar eu am iesit intr-un tarziu si l-am sunat, spunandu-i in fata ce am facut. Nu ma asteptam sa se supere.....
A doua zi era foarte furios. Mi-a dat o scrisoare de 6 pagini, in care imi marturisea tot ce simtise si facuse in noaptea aia. I-am cerut iertare si i-am spus ca nu voi mai face asa ceva. El m-a pus sa aleg intre a ramane cu el si a nu mai repeta greselile si a-mi continua viata in acel ritm: cluburi, bautura, fumat etc. Bineinteles ca am ales sa raman cu el. Totusi, mi-a spus ca parintii lui sunt foarte suparati si ca l-au sfatuit sa se desparta de mine si ca va discuta mai bine cu ei in seara aceea.
Noaptea, am primit un mesaj. Dupa ce discutase 2 ore cu parintii, a luat decizia sa ne despartim.
In noaptea aceea abia daca am putut dormi. Am plans, m-am rugat, si am inteles tot ce i-am gresit. Am hotarat ca a doua zi sa merg la el si sa ii spun ca regret toate greselile facute, si am pornit spre scoala mai linistita.
Ne-am intalnit si i-am spus ce mi-am propus. Initial mi-a spus ca se mai gandeste, dar nu l-am lasat in pace si am insistat pana mi-a spus ca nu mai am sanse si sa il las in pace. Mi-a spus ca simte ca nu ma mai iubeste si ca promisiunile nu mai inseamna nimic, ca singura mea sansa sta in fapte, nu in vorbe. Am plans, l-am implorat, dar totul nu a facut decat sa-l indarjeasca. Intr-un tarziu m-am calmat si i-am spus ca voi incerca sa ii demonstrez ca m-am schimbat, iar el mi-a promis o sansa daca il voi lasa sa se linisteasca pana vineri( era luni). I-am promis( iar!) ca il voi lasa, dar plina de neincredere, neintelegand ca e cea mai buna oferta pe care o voi primi. In loc sa il las in pace, am insistat pe parcursul urmatoarelor zile. Nu stiu ce a fost cu mine! Pur si simplu nu imi trecea prin cap ca imi distrug singura sansele de impacare! Adevarul e ca am fost egoista si nu m-am gandit ca are nevoie de timp sa se calmeze, m-am gandit numai la nevoia mea de a sti ca e acolo pentru mine, numai la comoditatea mea!
In final, ieri, foarte furios, mi-a spus sa il las in pace, ca ma va cauta el cand ii va trece supararea, iar asta va fi peste mult timp. Mi-a spus ca am ramas la fel de insistenta ca intotdeauna. Abia atunci mi-am dat seama ca, desi credeam ca intelesesem tot ce gresisem fata de el, inca nu reusisem sa devin un om mai rabdator si mai intelegator, si ramasesem aceeasi persoana cicalitoare si insistenta. Dupa cum il cunosc, ii va lua mult timp sa uite supararea, si s-ar putea sa dureze luni de zile pana sa ma caute. Mi-a dat inapoi si o parte din lucrurile pe care i le-am daruit. Si eu am gresit si am fost tragica, initiind tot felul de dialoguri despre cum ne vom intalni peste ani de zile si vom reincerca, etc...
As avea nevoie de un sfat...Mi-as dori sa devin mai rabdatoare si mai linistita, mai calma, nu neaparat pentru a-l recapata, ci pentru mine....As vrea sa stiu ce sa fac apoi sa ii demonstrez ca sunt altfel, si cum sa fac sa repar ceea ce am distrus prin insistente si promisiuni....As vrea sa fiu mai puternica, sa imi cunosc scopurile, sa ma linistesc si sa il astept, chiar daca e vorba de luni de zile.....Mai am vreo sansa? Cum trebuie sa procedez? Nu vreau sa fiu cu el din obisnuinta, nici din dependenta, nu simt asa ceva, ci pentru ca e un om deosebit, cu care simt ca as putea ramane si toata viata, mai ales acum, dupa ce am inteles ce a mers prost prima oara si stiu exact ce sa nu mai repet. Sper sa nu ma judecati prea aspru pentru modul in care am actionat, sunt constienta oricum ca am gresit foarte tare.