gargbird

[MissHyde 43100]

Morții votează, mai. 

[gargbird 9383]

Austriecii!!! Austriecii!!!

 

 

Sunt convins că cei aproximativ 45% din populația educată a României, cei care suferă de analfabetism funcțional (vorba vine că suferă, ei nu suferă deloc), nici măcar nu se vor obosi să arunce un ochi tulbure pe înșiruirea de litere pe care o răstorn acum, aici, cu grația-mi binecunoscută.

 

Vorba aia: “Dacă nu e poze, îmi bag (cenzurat)!”. Sofocle de la Craiova.

 

Sunt la fel de convins că aproximativ același procent din populația vie a României (adică tot 45%) consideră că austriecii sunt o boală, un blestem pogorât direct din chilia Preafericitului Bacterie Atributul, un soi de gândaci care devorează pădurile noastre milenare, niște mâncărici la zona inghinabilă, sau, pe scurt, niște Sfincteri Amorfi, ca ăla cu nasul rupt din Egipt, care aduc numai rele, boale și frezoane.

 

Nu mă miră deloc statisticile de mai sus (sau de mai jos, în funcție de cum țineți ecranul). Mă miră, parțial, o parte din alfabetizații autohtoni care sunt în stare să scrie corec gramaticabil, și care strigă mut, folosindu-se de harul scrisului, următoarele interjecții: “Austriecii!!! Austriecii!!!”

 

Să facem analiza acestui caz.

1. 1. 1. Cine sunt “Austriecii!!! Austriecii!!!”?

 

Pe unu'l cheamă Schweighofer, iar pe prietenul lui cu nume compatibil cu limbile amorțite ale oamenilor simpli care dețin 128 de cuvinte în vocabulariu, îl cheamă Egger. Adică, mai pe românește, Egher.

 

1. 1. 2. Ce fac ei?

 

Afaceri. Afaceri cu lemn. Adică exact cum face nenea Ion Solstițiu-Ciocănaș, artizan în linguri atestat de M.A.I. (Ministerul Afacerilor Incerte).

 

Nenea Solstițiu își procură materia primă din luncă sau din pădurice, cu ajutorul metodei îndeobște cunoscută drept “furt”. Fiind vorba despre cantități relativ mici, transportate cu căruța sau cu măgarul, și fiind vorba despre țara poreclită “Lasă, bă, că merge și așa”, nenea Solstițiu poate să producă anual vreo cinci milioane de linguri, funduri pentru mămăligă, farfurii decorative, brelocuri, falusuri, cruci sau rame de fotografii, fără să se teamă de vreun control de la Direcția Silvică.

 

Austriecii fac la fel, cu deosebirea că materia primă care intră pe poarta fabricilor este înregistrată în evidențe contabile, notabile și valabile, în eventualitatea unor controale ulterioare.

 

1. 1. 3. Cum au ajuns “Austriecii!!! Austriecii!!!” în România?

 

Aici vina este împărțită, dar treaba e foarte simplă: prin încercări.

• Au încercat în Austria, dar autoritățile de-acolo le-au dat urgent cu flit, pe motiv de natură și turism;

• Au încercat în Ucraina, dar ăia nu se joacă, i-ar fi lăsat în curu' gol când ar fi avut chef;

• Au încercat în România și... miracol! Le-a mers!

Acuma puteți să pomeniți printre înjurături numele tuturor politicienilor români care au fost de acord cu acest lucru, și nu veți greși. TOȚI au fost de acord.

 

1. 1. 4. Care este deosebirea dintre “Austriecii!!! Austriecii!!!” și orice mare afacerist român sau de oriunde?

 

(aici nu am ce să scriu, pentru că nu există nici una)

 

1. 1. 5. (acum începe treaba serioasă) Cine e de vină pentru defrișarea pădurilor românești?

 

Austriecii!!! Austriecii!!!

 

Mda, sigur.

 

Merge Hans cu drujba la Frasin sau la Pojorâta, începe să taie copaci în neștire, iar când face de vreo 150 de camioane, merge la pădurar și-i zice:

• Herr Coae, bitte cară-mi aceste 150 de kamionen cu lemne care eu furat de la românurile credinciose și corekți din pădurele vostrul în mine la Fabrik. Bitte, toți kamionen să merge cu maxim 3 avizuri. Danche!

 

După care Hans își ia drujba, fuge la fabrică și așteaptă cele 150 de camioane, frecându-și mâinile cu estrogenie onanist-erectilă (e un termen medical, nu vă bateți capu' la această expresie).

 

Da? Korekt?

 

1. 1. 6. Oare nu suntem și noi de vină, măcar în procent de 1%?

 

Nu? Ia mai gândiți-vă. Dacă România formată din pădurar, drujbist, polițist, șofer, muncitor, POLITICIAN, CETĂȚEAN, Om, ar fi corecți, ce ar mai exploata Hans?

Fix, dar fix (cenzurat), părerea mea.

 

Fraților întru suferință care știți să citiți și care ați avut răbdare să ajungeți la această frază fără să trișați, lăsați austriecii în pace și realizați că, de fapt, “Austriecii!!! Austriecii!!!” suntem chiar noi...

 

Gata, e târziu, oprim motoarele.

Editat Martie 28, 2019 de gargbird

[Vriies 17962]

On 8/6/2010 at 11:01 PM, gargbird said:

Sa-ti explic: eu, fiind cel mai vechi membru al forumului, m-am gandit ca nu ar fi bine sa nu am nici un topic al meu.

 

Chiar ești cel mai vechi membru al Forumului? 

[gargbird 9383]

Acum 3 ore, Vriies a spus:

Chiar ești cel mai vechi membru al Forumului? 

Absolut!

De ce întrebi? Ești invidios, nu?

[Vriies 17962]

Eh, n-am cum să fiu invidios pe un fapt. Eram doar curios. Io ajunsei colea abia prin 2012, așa că nu se pune problema de invidie.

[gargbird 9383]

Dacă tot am fost pomenit pe forum, să pun o poză cu mine din 1943. 

 

[impresie 944]

Chiar dac' spui că este nașpa, doar pen' că nu-ți place țîi, totuși îmi împrumuți, fără întoarcere, 10000 de euro sau 10000 euro ca să cumpăr și eu motocicleta model Scout "Boober" de la Indian? Adic' aia din poza asta:

 

[gargbird 9383]

La ‎02‎.‎06‎.‎2019 la 22:56, impresie a spus:

Chiar dac' spui că este nașpa, doar pen' că nu-ți place țîi, totuși îmi împrumuți, fără întoarcere, 10000 de euro sau 10000 euro ca să cumpăr și eu motocicleta model Scout "Boober" de la Indian? Adic' aia din poza asta:

 

Cu condiția să locuiești în US and A. Ce să faci cu așa ceva în România?! Eu nu aș merge pe așa ceva nici pe asfalt ud, nici pe drum neasfaltat, nici pe denivelări, totul din cauza anvelopei-față supradimensionate doar pentru aspect. Dacă ai fi pe Route 66, altă viață!

Nu, my friend, mai degrabă ți-aș împrumuta 10000 de euro pentru o jucărie ca a mea: 

[gargbird 9383]

2.

Și mă voi stinge singur, ca fulgul de zăpadă

Ce-atinge-ncet o palmă fierbinte de fecioară

Și numai amintirea va fi aici, să vadă

Cum voi renaște, mugur, cealaltă primăvară...

3.

[gargbird 9383]

1.

Cugetare de sâmbătă

 

 

Să nu disperi, omule, când valurile vieții te împing spre prăpastia veșniciei și a uitării.

 

Gândește-te cât de iubit ești de către zei, care ți-au dăruit meșteșugul scrierii gândurilor și pe cel al imortalizării momentului, lucruri care pe vremea bunicului meu nu erau la îndemâna omului obișnuit.

 

Dacă duci ani mai puțini în spate decât mine, se prea poate să te fi oprit deja din citirea cuvintelor mele, pentru că sângele tău tânăr și mintea ta nerăbdătoare te îndreaptă, mai degrabă, spre mult mai ușoara cale a privitului decât cea a cititului; visele tale sunt diferite de ale prietenului meu care am fost eu cu două decenii în urmă.

 

Vremurile s-au schimbat ele însele atât de mult, încât aproape că eu, cel de acum, sunt dușmanul celui care am fost!

 

Chiar și visele mele de acum s-au schimbat, dar eu nu. Omul nu se schimbă, doar își reprimă trăirile pentru a se alinia la standardele societății.

 

Înaintarea în vârstă pare înfricoșătoare din perspectiva unui atlet sau a unui soldat, care simte, de la o vreme, povara fiecărui anotimp asupra brațelor, picioarelor sau săbiei lui.

 

Un înțelept, un om care își folosește creierul pentru a-și căuta sensul propriei vieți, va fi ferit de teama îmbătrânirii, iar răsplata este o acutizare a unor calități ascunse, uneori, de o prea fragedă existență: iertarea, cumpătarea, iubirea pe o scară mult mai largă decât iubirea egoistă a sinelui și a familiei de sânge.

 

Totodată apar, din fericire, pentru a echilibra bietul nostru ego, și perioadele de jale, când timpul ne pune în fața despărțirii de cei dragi care și-au terminat rostul pe această lume. Moartea lor ne îndurerează, dar ne pregătește, puțin câte puțin, pentru scufundarea proprie în veșnicie.

 

Așa că te rog să nu disperi, omule, cănd simți lacrimi care vor să-ți iasă din ochi și vor să cadă pe pământul-mamă. Lasă-le să cadă, pentru că lacrimile sunt calde și se poate ca ele să fie singura formă de căldură care ți-ar încălzi sufletul.

 

Lacrimile alină tristețea și cicatrizează rănile sufletului. Nu vei fi auzit de vreun mare războinic care să nu fi lăsat o lacrimă în fața vreunei întâmplări ale vieții: dorul de casă, moartea unui prieten, a părinților, conștiința propriei nimicnicii...

 

Voi, cei ce îmbătrâniți, îmbrățișați-vă îmbătrânirea cu bucurie, pentru că, dincolo de lumea finită și efemeră, văzută cu bieții voștri ochi de muritor care nu ar putea să cuprindă nici o fărâmă din Universul infinit, vă așteaptă Veșnicia niciodată anostă.

 

Trupurile voastre inerte vor transcede într-un spațiu unde Timpul nu va fi nici măcar o vorbă, iar conștiința se va risipi de-a lungul Universului, la fel cum fotonii aproape nemuritori se risipesc în momentul evadării din inima Soarelui, împrăștiindu-se pretutindeni.

 

Dacă ești tânăr și nu ai înțeles ce am vrut să zic, ai răbdare; peste un timp îți vei aminti de vorbele mele.

 

Dacă ești apropiat de vârsta mea și nu ai înțeles ce am vrut să zic, deschide-ți ochii sufletului, vei vedea că poate am dreptate.

 

Dacă simțiți că sunteți deja pe puntea veșniciei și nu ați înțeles ce am vrut să zic, înseamnă că tot ce am zis până acum este greșit sau diferit de ce va fi să-mi fie.

 

Iar dacă nu ai înțeles pur și simplu, ești tâmpit.

 

2.