Geniul, surogat social mizerabil sau retetar al reusitei?

[AshOfPoets 1]

As vrea sa aud cateva pareri lansate pe tema geniului. Geniul aici, acceptat in domeniul artei, unde pamantul nu il simti bine sub picioare decat atunci cand stii ca ai dat cu barbia in el (si aici multi vor fi de acord cu mine) si nu in domeniul matematicilor/stiintelor exacte, care pentru acest topic este neinteresant, desi ar fi admirabila si aceasta forma de raspuns (respectiv ce fel de diferente se gasesc intre cele doua clase de genii (exemplu: doctor si semiot)).

Aveti in vedere mostenirea culturala si spirituala, ce pasi trebuiesc parcursi, la cat timp esti considerat un "monstru sacru", si de ce in timpul veleatului forte misterioase si aparent contradictorii iti sunt deopotriva. Puteti aduce in vedere experiente proprii care au fost identice precum cele descrise din memoriile vreunui scriitor/artist si ce fel de inraurire au avut acestea asupra dvs. Pe scurt: descrieti avatarul ontologic al geniului si perceptia celor din jurul omului in spatele geniului, atat genii prezente cat si trecute (cu siguranta ati observat niste texturi universale in formarea unui astfel de individ).

[AshOfPoets 1]

Scuze de dublu-post dar trebuie sa dau un punct de plecare, sau cateva idei in care vad discutia sa se indrepte.

 

1. Geniul ca definitie este un om neobisnuit, de cele mai multe ori stigmatizat in timpul vietii, neinteles de nimeni, stins in mizerii si tribulatii cumplite, astfel ca imediat dupa moartea sa, sau la un timp relativ sa fie apoteozat de generatii urmatoare. Geniul este un bolnav impatimit al lumii.

2. In spatele unui geniu se afla o intamplare zguduitoare, care ii atenueaza anumite simturi, intensificand pe altele. Eu privesc geniul ca pe un anxios cumplit ( si asta nu pentru ca as fi vreun existentialist notoriu), anxietatea putand fi perceputa ca o cale simptomatica nenaturala a individului in societate, prin care acesta desface si analizeaza chiar si cele mai elementare sarcini de zi cu zi, supunandu-le la o analiza riguroasa.

3. Geniul este un capricios. Viciul este artificiul sau estetic-dramatic prin care acesta isi poate cladi o imagine in societate. Stie ca este rau ce face, stie ca ii dauneaza, dar persista la nesfarsit stiind ca o "stare de bine" este in detrimentul "trezirii" sale.

4. Geniul nu flirteaza in mod deosebit cu eruditia, cunoscand ce este necesar, restul fiind intuitie.

P.S. Damned keyboard misspelled genius. :giggle:

Editat Iunie 20, 2010 de AshOfPoets

[Pippo 1893]

Cred ca geniul nu este niciodata pe deplin satisfacut de performantele sale.

[AshOfPoets 1]

Cred ca geniul nu este niciodata pe deplin satisfacut de performantele sale.

 

Dar este suficient de arogant sa nu recunoasca acest lucru.

[Pippo 1893]

Un nebun si un geniu pot fi confundati, desi se gasesc la extremitatile opuse ale balantei, deoarece unghiul de observatie al omului comun (care percepe bine doar distanta, nu si directia) este la mijloc.

 

Dar este suficient de arogant sa nu recunoasca acest lucru.

Asta cred ca e cazul nebunului :giggle:

[AshOfPoets 1]

Un nebun si un geniu pot fi confundati, desi se gasesc la extremitatile opuse ale balantei, deoarece unghiul de observatie al omului comun (care percepe bine doar distanta, nu si directia) este la mijloc.

 

 

Asta cred ca e cazul nebunului :giggle:

 

Geniul imbraca de foarte multe ori haina nebunului, betivului, poetului, curvarului, etc. Un ochi neantrenat il poate invinovati si acuza.

Nebunia geniala a apartinut multor personaje atat de pe scena filozofiei cat si cea artistica, atat de mult, incat cred ca de fapt sunt unul si acelasi lucru. Geniul are un avantaj in schimb in fata nebunului, isi cunoaste adversarul: timpul.

[Pippo 1893]

Geniul imbraca de foarte multe ori haina nebunului, betivului, poetului, curvarului, etc. Un ochi neantrenat il poate invinovati si acuza.

Nebunia geniala a apartinut multor personaje atat de pe scena filozofiei cat si cea artistica, atat de mult, incat cred ca de fapt sunt unul si acelasi lucru. Geniul are un avantaj in schimb in fata nebunului, isi cunoaste adversarul: timpul.

Probabil singurul avantaj al geniului si caracteristica care il face geniu, este pasiunea pentru lucrul in care este genial si detasarea de tot restul din jur.

 

Detasarea de lucruri poate fi cu usurinta interpretata de oamenii comuni drept nebunie.

[AshOfPoets 1]

Probabil singurul avantaj al geniului si caracteristica care il face geniu, este pasiunea pentru lucrul in care este genial si detasarea de tot restul din jur.

 

Detasarea de lucruri poate fi cu usurinta interpretata de oamenii comuni drept nebunie.

Just. Bravo. Am sa va iert pentru necrestinatatea afirmatiei dvs. Dar totusi, impingem lucrurile putin mai departe. Nu ne asteptam ca un geniu de factura intelectuala sa lucreze taman intr-o macelarie, iar in pauze, cand macelarii spun bancuri porcoase cu untura pe la gura, el sa citeasca pe Eco.

Orice geniu, daca are respect fata de el insusi, si se iubeste (si geniile se impart in aceasta categorie, unii se iubesc, altii se urasc, niciodata in schimb nu sunt impacati cu sine insasi niciuna din cele doua categorii) va functiona intr-un mediu care aduce cat de cat cu arta/stiinta sa. Prin urmare, aceasta detasare de care amintiti, trebuie sa fie musai de factura sociala. Prin urmare, concludem ca un geniu este complet iresponsabil/frivol.

[Pippo 1893]

Prin urmare, concludem ca un geniu este complet iresponsabil/frivol.

Nu neaparat. Poate fi genial in ceea ce priveste esenta vietii. Si atunci devine cel mai responsabil om de pe pamant.

[AshOfPoets 1]

Nu cunosc inca un asemenea om. Puteti exemplifica? Un geniu responsabil? Halal creatura.