plec de la premisa conform careia oricine poate fi parinte;
mama sau tata!
oare asa-i??!
exista o egalitate intre cei doi parinti,plecand de la conceptie,nastere si educatie?
societatatea moderna prin convingerile fiecaruia dintre noi laice sau religioase,recunoste si accepta ab initio-ca adevar universal-un drept primar a mamei cu privire la pastrarea sarcinii,nastere si cresterea copilului in primii ani din viata,tatal avand un rol secundar de acceptare a starii de fapt.
de ce fugim de responsabilitatile nasterii si cresterii unui om?
de ce lasam decizia pastrarii sarcinii si nasterii unui copil numai la alegerea unui singur parinte?
adulti fiind,putem spune ca iubim mai mult un parinte sau un altul?avem cumva curajul sa-i discriminam?
responsabilitatea pastrarii sau nu a unei sarcini,nasterea si cresterea unui copil,asumarea acestei responsabilitati este adevarata problema,de care barbatii fug din varii motive iar femeile isi revendica-urmare a unui feminism prost inteles-prioritar aceasta stare de fapt,transformand-o intr-un privilegiu exclusiv feminin.
subiectul acesta vine ca urmare a celui in care am preluat o "de lege ferenda" -pentru o noua lege a avortultui;reactiile si postarile pe marginea subiectului respectiv determindu-ma sa deschid un nou topic.