sunt si eu curios care caine e de preferat 
Caini
Început de Seb@st!@n, Mar 20 apr 2010 · 4 răspunsuri · 3.170 vizualizări
Banca Națională a Ungariei a lansat moneda „Câinele din Transilvania”
Moneda, care a fost lansată miercuri, 4 octombrie 2023, este din metale neferoase cu o valoare nominală de 3 000 HUF (7,7 EUR). Moneda a primit denumirea „Câinele din Transilvania” („Erdélyi kopó”), cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor.
https://evz.ro/banca-nationala-ungariei-lansat-moneda-cainele-transilvania.html
Adică pe topicul ăsta nu s-a postat absolut nimic până azi? Aiurea, tre să remediem, așteaptă omul.
El e ființa care m-a iubit necondiționat timp de doi ani, cât a stat cu noi. Și eu pe el. Apoi a trebuit să ne întoarcem în România și el a rămas în Scoția, apoi un bou care nu era în stare să aibă grijă nici de el, l-a dat unei familii, unde știu că era iubit. Sper că încă e, are 13 ani acum. Moșulică. Nu mai știu nimic de el, dar de multe ori mă întreb dacă și-ar mai aduce aminte de mama lui (adoptivă, obviously), dacă ne-am vedea.
Din cate am auzit nici animalele nu uita cu usurinta, precum omul, insa n-am nici o experienta personala cu caini. N-am avut niciodata dupa ce bunicul si tata au fost deposedati de abator si macelarie.
Pe la noi asa se plimba cainii in zilele fierbinti de vara sa nu le arda piciorusele trotoarul sau strada asfaltata. Sint si in forma de Cizme de Cowboy!!!
