Parazitarea emoţională

[_Undying_ 1242]

Parazitarea emotionala este secretul prin care parintii mentin boala psihica copiilor lor. Tot procesul este inconstient, instinctual.

Mai rau, exista o parazitare interna. Chiar daca parintii ar dispare, unele victime ale parazitarii dezvolta circuite interne reverberante prin care se autoagreseaza dupa modelul in care au fost agresati. La sat se spune ca bolile psihice sunt boli de neam. E fals, nu sunt boli de neam, sunt intretinute de membrii familiei care se consuma intre ei. Casa dezbinata.

[GeoFiloRo 374]

E fals, nu sunt boli de neam, sunt intretinute de membrii familiei care se consuma intre ei. Casa dezbinata.

 

Cu tot respectul, gasesc ca topicele tale sunt prea lungi...este o alta maniera de a parazita atentia interlocutorilor timp mai

[_Undying_ 1242]

Copilul fiind continuitatea predecesorilor, nu mosteneste pacatul ci developarea consecintelor unor acte necugetate faptuite de predecesorii sai.

 

Programul "iata cum sa te iubesti si cum sa-i iubesti pe altii" se poate pierde cu fiecare generatie. Depinde cum intervine loteria genetica si ce indivizi scoate. Daca ponderea oamenilor slabi e mare, o societate umana poate sa dispara.

 

 

 

Cu tot respectul, gasesc ca topicele tale sunt prea lungi...este o alta maniera de a parazita atentia interlocutorilor timp mai

Editat Aprilie 2, 2010 de Oneiros

[Allexandrra 8936]

Parazitarea emotionala este secretul prin care parintii mentin boala psihica copiilor lor. Tot procesul este inconstient, instinctual.

 

Eu am facut minuni cu mine in ultimele 6 luni. Am inceput sa spun ce gandesc, sa-mi afirm punctul de vedere, sa doresc sa fac o groaza de lucruri (autentic, nu in ideea ca mi-ar face bine). Obtin rezultate foarte bune la job, a aparut si pasiunea pentru ceea ce fac. Am rupt orice legatura cu agresorul (matusa). Dar desi mi-am demonstrat ca am toate motivele sa am incredere in mine si d.p.d.v. rational nu mai am nici o sansa sa admit ca nu sunt o persoana capabila, cu multe calitati si cateva defecte care pot fi trecute usor cu vederea (glumesc), continui sa ma autoagresez. Cineva din capul meu (cred ca nu eu) imi spune ``si ce daca``. Presupun ca daca as avea aspectul Angelinei Jolie si creierul lui Einstein, acel cineva tot ar zice ``si ce daca``. Acest ``si ce daca`` il vad ca instrumentul actual din mecanismul autoagresiunii pentru negarea sensului vietii: si ce daca esti desteapta, si ce daca esti capabila, si ce daca ai invins, tot n-ai pentru ce sa traiesti, cam asa zice nebunul din capul meu. Inainte zicea ``n-o sa reusesti``, acum, ca am reusit, zice ``si ce daca ai reusit``. Problema mea e cum il scot eu pe nebunul asta din capul meu, ca e in stare sa-mi zica ``si ce daca`` si daca o sa castig Nobelul (dau si eu exemple extreme, sper sa se inteleaga). Divort mental? Lucrez la el, dar nu fac psihoterapie si nu prea stiu cum sa procedez. Aveti vreo idee?

[_Undying_ 1242]

 

Poate cineva ti-a implementat driver-ul (comanda inconstienta) "fii suficienta". Lucru imposibil. 6 luni e totusi putin. In zilele acestea fiecare dintre noi ar fi bine sa avem prieteni care sa ne spuna, esti suficient pentru mine, asa cum esti. Unii o pot face singuri, altii nu. Totusi nu am intalnit persoana capabila sa se iubeasca singura la infinit. Cumva, si terapeutii traiesc in simbioza cu pacientii. Iar pacientii vindecati le confirma ca au fost suficienti.

Editat Aprilie 4, 2010 de Cristinick
scos citat

[Allexandrra 8936]

Poate cineva ti-a implementat driver-ul (comanda inconstienta) "fii suficienta". Lucru imposibil. 6 luni e totusi putin. In zilele acestea fiecare dintre noi ar fi bine sa avem prieteni care sa ne spuna, esti suficient pentru mine, asa cum esti. Unii o pot face singuri, altii nu. Totusi nu am intalnit persoana capabila sa se iubeasca singura la infinit. Cumva, si terapeutii traiesc in simbioza cu pacientii. Iar pacientii vindecati le confirma ca au fost suficienti.

 

Pana o sa stabilesc niste relatii ok, trebuie sa ma descurc singura. Nu stiu ce driver mi s-a instalat (mi se spunea repetitiv ``esti ciudata, nu mai e nimeni ca tine-asta ar fi un indiciu pt. driver). Terapia e exclusa pentru moment. Ideea e ca nebunul din capul meu are replica pt. orice. E inutil si periculos sa ma lansez in discutii cu el. Mi se pare ca ar fi mai indicat sa-l extirpez pur si simplu. Asa va fi obligat sa taca. Dar cum???

[_Undying_ 1242]

(mi se spunea repetitiv ``esti ciudata, nu mai e nimeni ca tine-asta ar fi un indiciu pt. driver).

 

E un indiciu ca nu ai primit acceptare asa cum esti. Unii copii se dezvolta mai lent, asta nu e motiv sa fie socotiti ciudati.

 

Altii sunt mai slabi, trebuie indrumati repetitiv de sute de ori cu blandete pana invata.

 

Acum daca nu ai primit cata dragoste aveai nevoie, e necesar sa faci cumva sa o primesti de la oameni ok. Sau daca poti, sa te iubesti tu singura, dar vezi, tocmai acest proces risti sa lasi sa fie sabotat prin acea comanda de autosuficienta. Deci repetati ca esti suficienta, nu invers.

Pentru ca mi s-a spus ca a te iubi pe tine o poti face cel mai bine facandu-ti intreaga datoria fata de tine, societate. Acum vezi cum se leaga. Faci datoria, dar iti spui ca nu e suficient, e o forma de a nu te iubi pe tine insati, adica de a continua ceea ce a fost implententat de parinti.

Editat Aprilie 3, 2010 de Oneiros

[Allexandrra 8936]

E indiciu ca nu ai primit acceptare asa cum esti. Unii copii se dezvolta mai lent, asta nu e motiv sa fie socotiti ciudati.

 

Altii sunt mai slabi, trebuie indrumati repetitiv de sute de ori cu blandete pana invata.

 

Eram foarte bine cum eram (precoce si invatata sa ma descurc singura). Problema a fost ca ramasesem orfana (minora fiind) si, deci, o povara de care fiecare, in sinea lui, vroia sa scape.

Comanda a fost mai degraba: nu deranja, nu cere nimic, nu ti se cuvine nimic.

 

De iubit nu ma pot iubi singura, asa incat sa tin locul unui/unei prietene. Asta ar fi nebunie. Niciun om sanatos nu poate sa faca asta. D-aia e omul animal social. Relatiile ok sunt absolut necesare, dar trebuie sa am rabdare. Tu ai spus, 6 luni e putin.

[_Undying_ 1242]

Eram foarte bine cum eram (precoce si invatata sa ma descurc singura). Problema a fost ca ramasesem orfana (minora fiind) si, deci, o povara de care fiecare, in sinea lui, vroia sa scape.

Comanda a fost mai degraba: nu deranja, nu cere nimic, nu ti se cuvine nimic.

 

De iubit nu ma pot iubi singura, asa incat sa tin locul unui/unei prietene. Asta ar fi nebunie. Niciun om sanatos nu poate sa faca asta. D-aia e omul animal social. Relatiile ok sunt absolut necesare, dar trebuie sa am rabdare. Tu ai spus, 6 luni e putin.

 

Ai grija sa nu lasi oamenii sa iti faca si mai mult rau decat ti s-a facut. Sa fi cu ochii deschisi.

 

De iubit ne iubim prin ceea ce facem bun pentru ceilalti. Fie ca ei sunt sau nu multumiti de noi. Asta e viata.

 

Ca adulti se spune ca ne putem aprecia singuri pentru ceea ce facem bine sau rau. De aceea e necesara terapia, ca sa inlocuiesti parintele defect cu unul care sa-ti permita sa te apreciezi corect singura. Unii reusesc si singuri, dar altii nu ies din driveri si raman niste sisifi toata viata, sisifi veseli, tristi sau confuzi.

[Allexandrra 8936]

Ca adulti se spune ca ne putem aprecia singuri pentru ceea ce facem bine sau rau. De aceea e necesara terapia, ca sa inlocuiesti parintele defect cu unul care sa-ti permita sa te apreciezi corect singura. Unii reusesc si singuri, dar altii nu ies din driveri si raman niste sisifi toata viata, sisifi veseli, tristi sau confuzi.

 

Rational, apreciez si chiar corect in ultima vreme cand am scapat de confuzie. Dar se pare ca sufletul nu tine pasul cu mintea sau are nevoie de confirmarea parintelui care, iata, ca nu vrea sa o dea. Deci trebuie eliminat parintele si devenit din sisif om liber. E clar ce e de facut. ``Cum`` este alta gasca. Eu imi propusesem sa o fac singura. Dar fiind foarte greu, ma gandesc sa incerc cu un psihoterapeut. Eu sunt din Bucuresti. Poti sa imi recomanzi pe cineva? Id-ul meu e dimitrescua@yahoo.com.