In citatul de mai jos: relationarea in familia mea de origine, asa cum le-am descris in 2007. Am parcurs un drum lung de atunci, drum nu lipsit de pericole, si am reusit sa imi schimb directia pe care viata mea o luase sub conditionarea din familie cu 180 de grade. Nu le-am mai vazut mutrele buhaite si nu mai stiu nimic de ei de mai bine de 2 ani. Sunt acum mai senina si mai multumita ca oricand inainte!
"Alaltaieri am trecut printr-un soc puternic provocat de un conflict cu parintii. Acum s-au mai linistit apele, s-au calmat si ei, m-am calmat si eu, desi inca mai simt un gol in stomac si o durere surda de cap. Am intentionat sa scriu acest topic inca de pe 13 septembrie, ziua cu pricina, dar nu ma puteam aduna, nu-mi gaseam cuvintele, in mintea mea era o invalmasala de ganduri.
1.Inainte de a incepe sa va povestesc cazul concret as vrea sa precizez ca inca din copilarie am avut probleme de a ma exprima, de a spune clar, fluent si cu exactitate cum ma simt, care sunt semtimentele si emotiile pe care le simt, de a povesti coerent niste fapte care m-au afectat negativ. Nu inteleg de unde vine aceasta dificultate, care oricum imi da o senzatie de nefiresc.
Si acum sa va povestesc ce m-a dat peste cap:
2. Mama mea este plecata din localitate de vreo saptamana si va reveni acasa peste vreo 10 zile. Acasa am ramas eu(20 de ani), sora mea(19 ani) si tata. Noi toti vorbim cu mama de pe telefonul meu, pe care am setat Happy Number cu numarul ei (Happy Number este un serviciu de telefonie care iti permite sa vorbesti pana la 1000 de minute pe luna cu un numar ales de tine). Profitand de "stocul" generos de 1000 de minute, mama suna foarte des, in orice moment si vorbeste mult, cate 20-30 de minute, lucru care ma deranjeaza, si cu atat mai rau pentru mine, caci nu e usor sa inchei o conversatie telefonica prelungita cu ea, fara ca ea sa se simte jignita. Acum, cand ea este plecata de acasa, si eu si tata si sora vorbim cu ea de pe telefonul meu mobil, pe care pentru a avea toata lumea usor acces la el(si pentru ca eu sa nu mai fiu deranjata la fiecare ora) l-am pus pe hol.
3. Mama, de cand a plecat, parca a intrat in vrie: ne suna sa ne spuna (mie si surorii mele) sa facem curat in casa "hai, apuca-te acuma cat e dimineata!" (in gandul meu: ce legatura are dimineata cu curatenia?), sa ne aminteasca sa spalam rufele, sa ne aminteasca sa-i facem mancare lui tata "tata are nevoie de mancare calda - apuca-te si fa o ciorba". Apoi ne suna sa ne controleze daca am facut ceea ce ne-a spus, si ne pune sa i-l dam pe tata la telefon, ca sa-l intrebe daca noi chiar ne-am facut treaba. Cand nu ne spune sa facem "treaba", ne intreaba insistent "ce mai facem" si "ce-am mai facut" de la ultima conversatie.
4. Dar asta cu facutul de "treaba" in casa e problema veche, Dintotdeuna eu si sora incercam sa ne fofilam, sa "uitam", sa ignoram pur si simplu si, cand mama isi iese din minti de furie, ne apucam in sila sa "facem treaba". Tatal meu niciodata nu a ajutat-o pe mama la treaba in casa sau la gatit, nici macar cand eram mici (initial am fost trei surori de varste aproriate - cea mai mare dintre noi a murit inecata) tata nu o ajuta pe mama sa gateasca si sa spele pentru 3 copii mici. Cu ani in urma tata statea zile si nopti intregi in fata televizorului , iar de vreo 6-7 ani sta zile si nopti in fata computerului sau converseaza pe statia de radioamator. Maica-mea a devenit o matroana autoritara care ne altoia frecvent cu vorba sau cu palma, sau cu matura cand eram mai mici, pe mine si pe sora. Apoi ne lua im brate. Ambii mei parinti sunt profesori de liceu.
5. In dimineata zilei de 13 septembrie, tata vine in camera mea si ia telefonul pentru a vorbi cu mama (nu pusesem telefonul pe hol). Dar nu iese din dormitorul meu pentru a vorbi, nu se duce in bucatarie, in dormitorul lui sau pe balcon (apartament cu 3 camere). Vorbeste vreo 10 minute cu mama la telefon de toate, vrute si nevrute, banalitati, barfeli, si vorbeste tare, are o voce sonora. Incerc sa-i sugerez discret, pe un ton cat puteam de jovial sa se duca sa vorbeasca in bucatarie, ca, gasesc eu motivul, nu ma pot concentra cand citesc. Imi raspunde nervos "Ai, ma, rabdare! Ce, nu poti sa astepti 10 minute? Te zgarma-n c**?". Asta cu "asteapta 5/10/15/20 de minute" nu e o vorba intamplatoare,ci, dupa parerea mea, chiar un tic verbal al lui taica-meu, pe care il cunosc din copilaria mica. Lui i se par putine 10 minute? Mie nu. Si asta nu e tot, nu o data cele 5-10-15 minute de "asteapta!" au devenit jumatati de ore si ore. Am incheiat paraneza. Dupa ce-mi spune nervos sa astept 10 minute, se aseaza pe bratul fotoliului din camera si incepe sa vorbeasca cu mama si mai tare la teleforn, dupa parerea mea in mod ostentativ. Stau eu ce stau, incerc sa-mi fac de lucru, mai trec vreo 10 minute si-i spun iar sa se duca sa vorbeasca in alta parte. In momentul acela a izbucnit "Sunt in casa mea!" si, adresandu-se mamei la telefon "M-am saturat de atata nesimtire! Da' sunt tac-su! Pe toti strainii ii pupa-n c**, numai eu nu vad nici un pic de respect de la ea. O tin la facultate, i-am cumparat laptop, si tot nesimtita e!" si alte variatiuni pe aceeasi tema. Vorbea pe un ton atat de furios, incat m-am strecurat repede din dormitor, am luat un telefon la intamplare din alta camera si am sters-o pe usa apartamentului, pe scara blocului.
Am revenit dupa vreo 10 minute, taica-meu a trecut pe langa mine in bucatarie, fara sa ma priveasca. Am luat telefonul meu l-am lasat pe celalalt si am iesit afara. Ma suna mama. "Daca nu iti corectezi comportamentul o sa ai mari probleme: o sa ramai si fara laptop, si fara bani de facultate si o sa-ti pun niste restrictii crunte, de-o sa te saturi sa mai fii nesimtita." Nu-mi mai amintesc exact cuvintele ei dupa aceea. Avea acelasi ton taios, autoritar dintotdeuna, o ascultam plimbandu-ma prin parculetul de langa bloc. Imi spunea ca sunt "o proasta de la tara, ca Liliana. Liliano!".
Nu-mi mai amintesc exact cuvintele ei, nici ce ingaimam eu, la un moment dat nici n-o ai ascultam, al lasat telefonul de la ureche, sa vorbeasca singura. Ultimul lucrul pe care l-am auzit a fost pe un ton aproape urlat "Conversatia asta s-a incheiat" si a inchis ea.
Fac o paranteza: Liliana este sora cu 8 ani mai mica a tatalui meu. Avea 13-14 ani cant tata, student, venea in vacante cu colegi de-ai lui si cu cea care urma sa-mi devina mama, chefuiau, apoi se retrageau prin camere perechile, in timp ce Lilina-sora tatalui meu si matusa mea, ramanea prin bucatarie, pe holuri, pe unde apuca. Mama mea spune cu dispret despre ea ca "era o proasta de la tara", ca nu se integra cu ei -grupul de studenti si studente- ca era o proasta infumurata si "plina de rautate", ca il invidia pe frate-su (care e taica-meu). Tata e mandru cand povesteste cum ii trantea el usa peste degetele de la picioare surorii mai mici care il deranja. Liliana a ajuns o adulta ratata acum, in permanent scandal cu parintii ei(bunicii mei), cu copii ei, cu taica-meu. Impleteste intrigi la greu, dar nu-i reusesc niciodata, caci intotdeuna "baiatul bun" - fratele mai mare afla si o urecheaza. Parintii mei i se considera superiori, dar din punctul meu de vedere sunt monstruosi. La fel ca Liliana.
6. Revin acum la firul principal. Dupa conversatia cu mama, ziua aceea fost pentru mine distrusa. Nu atat virulenta ei verbala, insultele, jignirile m-au afectat, caci toate astea imi erau cunoscute, nu era nimic nou. Ce m-a ingrozit a fost ca o sa-mi ia laptopul si ca nu o sa ma mai intretina la facultate "ca oricum nu mai e invatamant obligatoriu"-a percizat ea ironic. Eu am 20 de ani si urmeaza sa incep in octombrie anul II la o facultate din cadrul UBP. Profil informatica, laptopul imi este absolut necesar. Sunt la buget, deci am nevoie doar de bani de cazare, mancare si carti etc. Gandul ca nu ma voi putea descurca ma ingrozea. Eu sunt o persoana destul de timida, fara abilitati sociale prea dezvoltate. Nu am mai lucrat, si in general mi-e teama sa ma angajez, pentru ca am o frica paralizanta de a nu fi excrocata. Mama imi spune ca daca o fi sa ma angajez, s-o chem pe ea la Bucuresti, ca sa fiu in siguranta, sa nu profite cineva de lipsa mea de experienta. Si ii dau dreptate, dar pe de alta parte vreau sa scap de controlul parintilor. Altii de varsta mea se descurca si eu nu.... Am crescut spunandu-mi-se ca "parintii sunt sigurii care iti vor binele" si "noi suntem singurul tau sprijin". Nu mai stiu ce sa cred. Oare sunt chiar atat de neajutorata pe cat mi se pare mie? Si daca nu as mai aveaposibilitate de intetinere, cum as putea sa-mi continui studiile? Sunt foarte confuza.
Inchei aici, desi simt ca mai am de spus. Am scris mult, dar mi-a facut bine, m-am descarcat oarecum. Sper ca nu v-am plictisit si va multumesc pentru orice comentariu."
