Victor Apostu 99 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Uneori viata face cotituri tragice si neasteptate. In data de 10 ianuarie 2010 o prietena ne-a invitat pe mine si pe Anca ( sotia mea) la baile de la Gherla. Pe drumul de intoarcere la iesirea din localitate, in intersectia de la Baile Baita masina a intrat in coliziune cu un autocar. Eu am supravietuit accidentului si scriu azi de acasa aceste randuri. Soferita este inca in stare grava si nu stie ca prietena ei respectiv sotia mea a decedat in acest accident. Noroc mare am avut cu prietenii, mai ales cu cei din Terra Dacica, colaboratorii, colegii prietenii si unii motociclisti, care mi-au facut vizite in spital in ciuda carantinei si mi-au donat sange, mi-au adus unele lucruri necesare. M-am intors intr-o casa goala, stranie unde parca o vad pe ea in fiecare loc. Am fost un cuplu deosebit de armonios, nu ne-am certat nici macar o singura data. Munceam mult si nu odata evadam in natura mergand pe jos ore intregi. Alteori hoinaream cu motocicleta prin munti, vizitam schituri si manastiri izolate, monumente ale naturii, sau pur si simplu in timpul zilei ne intalneam pe fuga la o cafea pentru a merge apoi fiecare in treaba lui. Am pornit de la putine lucruri, dar cu mult entuziasm si multe vise. Am fost acei oameni care decat sa punem nu stiu ce gresie in baie mai bine am facut o excursie in Tunisia in extrasezon. Eram pe-o minte, gandeam la fel. Increderea absoluta, reciproca. Sant un om fericit ca a putut cunoaste asa ceva, sant cumplit de trist ca s-a terminat ceva atat de frumos. Dumnezeu s-o aiba-n paza lui, odihneasca-se in pace. Am sa revin cu poze i povestea noastra. Pentru posteritate. Pentru ca trebuie sa stie si altii ca exista relatii frumoase. Relatia mea cu Anca a fost una frumoasa, deosebita. Chiar daca s-a terminat asa, pot spune ca 11 ani si 7 luni am fost un om fericit. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
samsara 2506 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Imi pare sincer rau, nu exista cuvinte care sa spuna acest lucru mai bine :swoon: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Malkia 103 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Viata e a naibii de nedreapta... o urasc cand aud ca a mai rupt cate o iubire frumoasa... Orice cuvinte sunt de prisos... Fii tare pentru ea! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
marinaru 133 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Sincere condoleante... :swoon: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
K-ramel 2 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Imi pare foarte rau,in ultimu timp parca viata e tot mai nedreapta,tot oamenii care nu merita se duc :swoon: ......Condoleante! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Rodica` 6536 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Victor, Dumnezeu sa-ti ajute. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
The Unknown 15043 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Sincere condoleante! Imi sta mintea-n loc .... e de necrezut cat de repede se termina o viata. Iti doresc multa sanatoate si doar atit ca timpul are grija de restul, vindeca sufletul si te ghideaza mai departe in viata. Daca pot sa te ajut cu ceva, nu ezita sa ma intrebi. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Amarena 13832 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Niciodata, nici un cuvant nu va fi potrivit pentru durerea ta. Insa niciodata sa nu uiti ca ea te vrea fericit. Viata ta trebuie sa continue. Ai nostri care pleaca, nu vor ca noi sa plangem disparitia lor. Sunt sigura ca, daca ar fi putut, ti-ar fi spus ea insasi asta. Curaj. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
DidaJames 1329 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 Victor, e........fara cuvinte. ca un om care si-a pierdut partenerul la fel de brusc si traumatizant, dupa 12 ani de casnicie, singurul sfat pe care ti-l dau este sa nu faci marea greseala sa inabusi vreun milimetru de durere. te doare pana la dementa, uneori vei simti ca te sufoci, ca ti se scurg mintile pe jos de durere. vino aci si descrie ce simti, povestest-ne bucati din viata voastra, tranteste aci tot ce-ti trece prin cap si prin suflet. TE ASIGUR ca facand asa si lasandu-ne sa te alinam, iti va fi mult, mult mai usor. eu asa am procedat si am trecut cu brio prapastia. oricum, faptul ca ne-ai povestit e cel mai inteligent gest al tau. condoleante. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Victor Apostu 99 Raportează post Postat Ianuarie 24, 2010 (editat) Pe Anca am cunoscut-o dupa ce am incatat sa mai caut eu alte relatii. Lucram in Farmec SA, iar week-end-urile le petreceam pe Aeroclub. Era ca un drog pentru mine. Desi in fabrica erau multe bunaciuni "pure" (cu unele mai apucasem sa ies la...cafea) nu am lipit nici o relatie serioasa. Diminetile erau la fel atunci- nu mancam, saream direct in pantofi si plecam pe scurtatura pe langa liniile ferate pr cararea ce facea legatura intre garsoniera mea " nava spatiala" si fabrica, unde lucram ca designer dar eram si fotograful fabricii. Intr-o zi, sambata ma suna foarte matinal sefu' meu de atunci-om tare cumsecade- si-mi zice: -Victore...stiu ca poate ai alt program dar este o nunta- si nu avem cine sa faca pozele si filmul. Am spus ca sant de acord. Oricum se anunta o zi muuult mult prea calda pentru zbor, caniculara. De cand au intrat nuntasii am remarcat-o pe Anca- miniona, draguta distinsa. Ca de obicei ma tineam la distanta, gandindu-ma ca voi mai adauga cate ceva la salar din poze si film. Intra mirii- imi fac datoria. Toata lumea la masa, moment in care tocmai schimbam filmul in aparat. Vine la mine Anca- si ma roaga sa-i fac niste poze cu toata familia, ca aici s-au strans toti, in rest sunt imprastiati in toata tara. Si, scumpa de ea vrea sa-mi plateasca in avans. Ma intreaba: "cat ma costa?" Eu ii spun - lasa, discutam cand sant gata- da-mi o adresa. Pai...camera....caminul Farmec...aha..deci in zona. Asta se intampla in 27 iunie 1998. I-am dus pozele. Am invitat-o la o cafea, la o terasa in zona unde ne-a si prins dimineata. Eram pe-o minte. Cum ii placea ei sa zica: " Si nu ne-am terminat povestile pana azi..." De atunci in 27 iunie obisnuiam sa facem ceva deosebit in fiecare an. De regula ne luam liber. Iar cand ziua era frumoasa dimineata inca pe crepuscul, pregatiti de excursie poposeam la acea terasa non stop la o cafea...urmand ca apoi sa facem traseul propus... Editat Ianuarie 24, 2010 de Victor Apostu Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
