Iubitul meu mi-e văr de-al 2-lea

fulgdenea a scris:

Andra, lipsa de comunicare, va adunati parintii, le comunicati ce hotarare ati luat si le spuneti restul

dati-le si lor sansa sa se exprime

veti fi cu sufletul mai impacat

Ce spui tu aici este foarte decent, insa parerea mea ca nu poate fi pus in practica.

Pentru ca, probabil dupa un timp atat de indelungat, 10 ani, si-au epuizat mai toate stratagemele. Ca banuiesc ca au incercat sa explice si familiei situatia sentimentala, s-au revoltat, s-au prefacut ca nu mai sunt impreuna si probabil ca au si incercat sa se desparta ca sa se termine totul.

Numai ca relatia nu e consumata si e logic ca au revenit impreuna.

10 ani au fost de ajuns ca familia sa se obisnuiasca cu situatia, daca era vorba de a intelege, familia ar fi inteles pana acum.

Numai ca, probabil, preconceptiile sunt prea puternice si acolo nu e loc de rational.

Drept pentru care, probabil au ajuns la disperare, de aici si eventualele confirmari pe care le cauta pe forum Andreea, confirmari ca e in regula, ca nu e o ilegalitate si imoralitate relatia pseudo-incestuoasa.

Numai ca pe forum se loveste de lupinisme.

Ca Lupini (si nu numai) inalta iubirea la rang de virtute, ne dezvaluie puterea iubirii jennifer rush-iana si cum sparge barierele.

Asta doar daca parintii blagoslovesc.

Andra-Otilia a scris:

Circul e

K0ntr0VerSy a scris:

familia ar fi inteles pana acum.

da, ar fi inteles in 10 ani

dar mai citeste o data mesajul meu

intrunirea nu are menirea de a-i face pe parinti sa-si schimbe mentalitatea ci sa li se comunice intentiile celor doi(sa li se aduca la cunostinta), faptul ca au luat aceasta decizie cu maturitate, chibzuit, poate faptul ca regreta inconvenientele care vor fi generate de actul lor etc(ce considera cei doi ca au de comunicat) asa cum zici: mama, tata, vreau sa ma insor!

uneori parintii nu aproba dar ajung sa accepte ( ceva de genul nu mi-e draga nora, ginerele, dar ii accept si ii respect pt ca-mi fac copiii fericiti)

chestiile astea tacite dor cel mai tare

odata ce ei isi asuma responsabilitatea relatiei in fata parintilor asta trebuie sa faca bine si lor si parintilor

eu zic ca au aceasta datorie fata de parinti, de a purta o discutia clara, concisa.

The Unknown a scris:

Eu personal n-am treaba cu tine/voi insa viitorul va fi foarte incerten.

cam ce variante au?

ori merg inainte cu oprobiul societatii, se muta intr-un oras si-si vad de viata

ori renunta la relatie, raman singuri sau poate chiar isi intemeieaza familii, raman cu durerea in suflet

a treia varianta refuz s-o exprim.

marinaru a scris:

Vreti sa aveti copii ? Din cate stiu exista un risc destul de mare sa faceti copii anormali...poate ar trebui sa va interesati legat de asta.

Pai doar ce a zis ca a vorbit cu un medic. Marinare, aduna-te. ;)

Cred ca ar trebui sa iti vezi de viata ta ...sunte-ti rude si sangele apa nu se face nimeni nu e deacord cu asa ceva .Tu faci ce vrei cu viata ta ... sper numai sa nu ai surpriza sa faci un copil mutant(doamne fereste ) si relatia sa nu mearga ca o sa iti blestemi restul zilelor .O relatie dupa casnicie nu e la fel asa ca te poti astepta la orice ,eu am niste prieteni apropiati care dupa 12 ani de relatie au reusit performanta unei casnicii de 2 saptamani si un divort galagios asa ca ai mare grija .Familia nu iti vrea raul asa ca ar trebui sa mergi undeva 2 zile singura fara telefon si sa meditezi bine la ceea ce ai de facut ...la ce e mai bine pt tine si viitorul tau

Voi nu ati inteles ceva: initiatoarea nu a cerut sfaturi si nici pareri vis-a-vis relatia ei, ci parereri despre situatii de genul acesta.

Andra-Otilia a scris:

Vreau să vă provoc pe voi pe această temă. Dacă aţi avea

Interesant topic pentru ca eu credeam deasemenea ca fratii , parintii sunt de gradul I iar copiii fratilor parintilor ne sunt veri de gradul II . Am citit aici alte opinii * sau realitati .

Nu sunt in masura sa dau un sfat , dar pot sa va spun de o situatie asemanatoare . Sora mea si un var ( fiul fratelui mamei mele ) s-au iubit nebuneste - pe la 15 ani . Doi ani de chin au fost pana si-au vazut fiecare de drumul lui . Eu si sora lui ii mai ajutam sa se vada . Mama spunea ca e copilarie ca va trece ... dar ei chiar se iubeau . Parintii lui in schimb se opuneau relatiei ceea ce a dus la a se ascunde de toti . De ce ? Pentru ca fost caz in familie , cand doi s-au casatorit . Alt frate de-al mamei s-a casatorit cu o verisoara ( cum stiu eu gradul doi ) si au avut 2 copii , primul a fost cu handicap sever - pe vremea aceea nu se putea determina dinainte o eventuala malformatie la sarcina . Copilul nu vorbea si nu umbla , mainile si picioarele ii erau deformate - statea izolat in pat . Era capabil doar sa zambeasca , se pare ca nu intelegea mai nimic . Trebuia hranit , schimbat . Durere . A murit la 17 ani .

Nu ma pot exprima pentru ca , cu toate acestea , mai au un copil sanatos . Totusi , familia mea s-a linistit cand cei doi ( sora si varul meu ) si-au despartit drumurile .

Deceneus a scris:

Pe langa asta cel mai bine inveti din experienta, mai ales din experientele neplacute, conform "ceea ce nu te omoara, te face mai puternic". In fine. Hai ca am deviat deja de la subiect.

Fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu viata lui si nimeni nu are dreptul sa va judece.Asa vad eu lucrurile.Problema este ca lumea nu gandeste asa ,este plina de indoctrinari si prejudecati,o sa va izbiti de o lume crunta in ceea ce ati ales voi.

me and just me a scris:

Fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu viata lui si nimeni nu are dreptul sa va judece.Asa vad eu lucrurile.Problema este ca lumea nu gandeste asa ,este plina de indoctrinari si prejudecati,o sa va izbiti de o lume crunta in ceea ce ati ales voi.

Fiecare, da,