Sari la conținut
Forum Roportal
Pippo

Cenzurarea INTERNETULUI

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

The Pirate Bay vrea să treacă la Low Orbit Server Stations

 

 

The Pirate Bay a anunţat lansarea unui proiect menit să transfere serviciul de la sol în văzduh, înţelegând prin aceasta, trecerea de la reţeaua tradiţionala, la Low Orbit Server Stations (LOSS).

 

Totul se bazează de fapt pe lansarea unor drone ghidate prin GPS, dotate cu instrumente-server în miniatură, de tip Raspberry Pi, pentru care vor fi suficienţi câţiva kilometri înălţime faţă de sol, pentru a executa un slalom abil printre regulile ce limitează în prezent acest serviciu vânat de autorităţi la scară internaţională.

 

Proiectul este mai mult decât o provocare, spectaculozitatea sa putând constitui pe viitor un veritabil punct de cotitură pentru traficul înregistrat de acest emblematic simbol al pirateriei online, demonstrând că prin asocierea unor elemente relativ simple, se poate evita un întreg sistem legal.

 

Pentru a-i împiedica activitatea, autorităţile ar trebui să "doboare" efectiv serverul, ceea ce ar deveni, în termeni mai mult sau mai puţin metaforici, un veritabil act de război.

 

 

Sursa: ITMOLDOVA.COM

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×