Presupun ca ati auzit de povestile de dragoste nascute din prietenii. Ei bine, asa incepe si povestea mea. Ne-am cunoscut acum 2 ani de zile, prin intermediul unui amic. Initial nu aveam nicio legatura. Dimpotriva, mi se parea o persoana ciudata si urata ca aspect fizic. Cu timpul am devenit amici, gandindu-ma daca nu ar fi baiatul ideal pentru o relatie serioasa. Gandurile mele s-au transformat in ceva mult mai puternic, in dorinta arzatoare de a fi in permanenta alaturi de el si de a impartasi acelasi sentiment. De cateva luni am inceput sa realizez ca e posibil ca si el sa aiba acelasi gand ca si mine. Ne vedem zilnic, avem prieteni comuni si ne asemanam in foarte multe privinte (mod de a gandi, temperament, simt al umorului etc.). Noptile petrecute impreuna la petreceri sau alte evenimente se lasa de fiecare data cu mangaieri si sarutari de neuitat mai devreme sau mai tarziu, dar pana acum nu am ajuns la sex deoarece nu sunt de acord din moment ce nu avem o relatie. In rest, in viata de zi cu zi, ne comportam ca doi amici, existand apropouri subtile, cu toate ca toti prietenii nostri sustin ca se observa faptul ca am avea o legatura mai mult decat amicala. Atunci cand suntem doar noi doi, totul se schimba... Imi lasa impresia ca i-ar fi rusine cu mine, sau ca este prea timid, sau ca ii este teama de reactia mea. Recunosc ca si eu ma port cateodata fata de el ca si cum nu as simti nimic, de teama de a nu fi ranita pentru ca nu de mult timp am suferit mult in urma unei relatii de 3 ani de zile care la fel, a luat nastere dintr-o prietenie, numai ca atunci el a fost cel care a luat atitudine si a facut primul pas. Revenind la situatia actuala, cateodata ne comportam ca niste copii (sau cel putin eu) incercand sa ne facem gelosi, probabil pentru a ne confirma sentimentele. Ii studiez foarte atent replicile si comportamentul pentru a incerca sa-mi dau seama ce se intampla. Din cate am inteles de la el, a tinut la o singura fata pana in prezent, la varsta de 22 de ani, iar prietenii lui imi spun ca nu este genul care sa fi avut vreo relatie serioasa sau sa fie interesat prea mult de sentimente. Cu toate acestea eu simt ca si-ar dori sa aiba alaturi o persoana care sa o iubeasca, iar sentimentul sa ii fie impartasit. De curand mi-a spus sa imi deschid sufletul pentru ca poate va fi mai bine pentru mine si i-am spus ca nu obisnuiesc sa fac asta, mai mult pentru ca nu i-am inteles mesajul (mi-e teama ca nu isi doreste decat sex, si sa nu fiu eu fraiera care pune suflet). Probabil pare copilaresc, dar ultima mea relatie serioasa mi-a adus multa suferinta si mi-e frica sa nu trec din nou prin aceeasi experienta. Totodata ma gandesc si la reactiile prietenilor nostri, iar daca mi-as exprima sentimentele cu siguranta ar aparea barfele, iar daca as fi respinsa cu siguranta as fi ironizata si luata peste picior. Mi-as dori foarte mult sa stiu ce gandeste si sa faca el primul pas pentru a fi eu scutita de acest efort imens pentru mine. Acum, va cer sfatul voua. Cum credeti ca ar trebui sa procedez? Credeti ca sentimentul e reciproc? Va rog sa ma ajutati.
Multumesc !
