Buna tuturor, revin pe roportal si dupa unele ezitari sunt hotarat sa-mi iau o piatra de pe inima ca sa spun asa si sa scriu ce ma apasa pe suflet. Intai cred c-ar fi bine pt. a fi mai usor de inteles sa spun cate ceva despre mine. Sunt o fire putin mai timida, retrasa.. desi poate e mult spus pt. ca am destui amici, prieteni dar sigur pot spune ca nu sunt foarte sociabil. As mai adauga ca fizic sunt slabut de felul meu cu o constitutie mai firava sa zic asa, spun asta pentru ca, cred eu, este unul dintre motivele care ma face sa am atat de putina incredere in mine in fata persoanelor necunoscute. Mentionez ca intre prieteni sau familie sunt cu totul altfel, mereu distrat, vesel si am prostul obicei sa rad din orice. Toate astea in ciuda varstei, am 28 de ani totusi.
No.. am fost mereu, inca din copilarie preocupat cu diverse domenii de specialitate care m-au acaparat toti acesti ani, momentan sunt programator PC si imi petrec intreg timpul in fata calculatorului. Am facut intotdeauna ceea ce mi-a placut si am dus o viata simpla asa cum imi place, lipsita de reponsabilitati, de griji, de nevoi, intr-un fel de visare ca sa spun, nu insa rupt de realitate. Ce pot sa mai spun e ca in tot acest timp a existat un gol in mine ce pulsa alternand cand pozitiv cu perioade lungi in care flatandu-mi orgoliul credeam in sinea mea ca realizez prin toata munca mea ceva maret si demn de admirat, cand negativ cu o forta ce parca mereu absorbea cate ceva din mine lasandu-ma cu o senzatie stranie de zadarnicie, inutilitate.. astfel totul devenea lipsit de sens si fara nici o noima.
Sa fie.. un an si ceva, cel mult doi, nu mai retin exact, am cunoscut o fata pe internet din acelasi oras cu mine. La inceput find preocupat cu anumite proiecte nu i-am acordat prea mare atentie, doar niste simple raspunsuri la intrebarile ei, insa cum ea a tot insistat nu dupa mult timp mi-a trezit curiozitatea. Au urmat apoi conversatii in care fiecare dintre noi cauta sa isi faca cunoscute propriile reflectii, nazuinte, reale sau imaginare, undeva in ideea ca e frumos a fi povestite pt. a capata un sens. Am ajuns sa constat in cele din urma cat de mult imi seamana, ea fiind o fata mica de statura si firava ca un copil desi e numai cu cativa ani mai mica decat mine si totodata timida, excesiv de timida as spune. Fiinta mea egoista a inceput sa doreasca mai mult si prin urmare am incercat de cateva ori s-o invit la o iesire, o plimbare.. insa fara succes, de fiecare data mi-a spus ca e prea timida si ca nu poate inca. Cunoscand bine sentimentul am inteles-o si de fiecare data mi-am zis sa mai astept iar daca s-a intamplat sa revin cu propunerea, si am facut-o de doua sau trei ori, e numai pt. ca am simtit precis in fiece moment ca si ea isi doreste acelasi lucru.
Timpul a mai trecut iar noi am ramas la stadiul de discutii online, ea a inceput sa-si caute un loc de munca, nu i-a fost usor dar a gasit in cele din urma. Am incercat sa-i fiu alaturi cum am putut si atat cat ea mi-a permis. Dupa ce a inceput serviciul, avand si un program destul de lung comunicarea noasta inca la nivel de chat s-a rarit. Eu de asemenea tot ocupat cu unele proiecte, am si fost cateva dati pe la tara. Fireste vazand ca nu prea mai tinem legatura m-am hotarat cu prima ocazie sa-i cer numarul de telefon.
Bine, intr-o seara mi-a scris ca e necajita si c-ar vrea sa vorbeasca cu cineva, m-am oferit s-o ascult spunandu-i ca dupa as avea si eu sa-i spun ceva (aveam de gand sa-i cer numarul de telefon). Mi-a spus ca e trista pt. ca ii este drag un coleg de servici si desi a incercat sa-i atraga atentia zambindu-i, el "no vede" dupa cum s-a exprimat. Bineinteles pt. mine s-a naruit totul atunci, in acel moment si in ciuda ezitarilor mele ea a insistat sa spun ce voiam s-o intreb. M-am conformat si i-am spus, chiar mai mult, i-am spus ca-mi place mult de ea si as fi vrut sa-mi dea numarul de telefon pt. a pastra legatura. Am inteles atunci ca este nehotarata, ca nu stie ce sa faca si am pus capat discutiei din acea seara.
Asta s-a intamplat recent, pana acuma am mai vorbit de cateva ori dar tonul cuvintelor ei.. incepe sa semene cu cel de la inceput, totul parca a revenit la starea initiala de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
E incredibil cat de mult te poti atasa de o persoana fie si asa.. la distanta iar starea asta de asteptare, de incertitudine.. poate fi atat de chinuitoare...