Doua premiere in biologie: cercetarile recente au relevat existenta unei bacterii care realizeaza fotosinteza in absenta luminii solare, respectiv a altora care genereaza curent electric.
Lumea microorganismelor nu inceteaza sa uimeasca biologii din intreaga lume. Acestea se adapteza in conditii remarcabile in aproape orice mediu. Doua noi tipuri de bacterii descoperite de putina vreme confirma dinamica acestor forme de viata. O echipa de biologi din Vancouver, Canada, a descoperit de putina vreme, la o adincime de peste 2.000 de metri in Oceanul Indian, in apropierea unor izvoare hidrotermale, un microorganism chimiosintetic cu proprietati fenomenale. Bacteria poate sa utilizeze, gratie fotosintezei, slabele raze luminoase emise de temperatura incandescenta a acestor izvoare. Aceasta descoperire a stirnit o serie de dezbateri printre oamenii de stiinta. Ei se intreaba acum daca fotosinteza oceanica nu a precedat-o pe cea terestra, si daca pe alte planete exista cumva forme similare de viata.
A doua curiozitate descoperita de catre cercetatorii de la o universitate din Massachusetts pe depozite sedimentare bogate in fier este bacteria Geobacter sulfurreducens. Aceasta face parte dintr-un grup de organisme primare descoperite la sfirsitul anilor
