Sentimentul romanesc al isteriei

[DSpawn 2]

"N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimentul romanesc al

fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au

atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

 

Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti.

Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am

nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc

ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun", cum scria

Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

 

Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca

zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l

ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in

plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte...

 

Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea

noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa

spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest moment istoric. Este

cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de

isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

 

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in

neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el.

Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in

tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici.

De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.

 

Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai

raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara

civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt

prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

 

Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine,

practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii

zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem

de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu

scuze.

 

O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care

alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie

poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

 

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi,

daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine

vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si

mai serviabila cu clientii.

 

Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa

curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o

badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de

lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara

complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si

scarbita, care te repede de nu te vezi.

 

Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt

bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au

devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut

cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru

ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.

 

In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor.

Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.

Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi

sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata

psihic, o societate isterica.

 

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea

continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne

provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu

fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.

 

Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de

educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in

ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca

ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de

lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

 

Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne

mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam

voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim

la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca

tarfele, securistii si noii imbogatiti.

 

Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu

castigat cu pretul mitocaniei noastre.

 

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o

lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si

cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata."

[Victor Apostu 99]

Ai din pacate perfecta dreptate. In Romania s-a inradacinat profund un cult al ur

[maybe 2]

Foarte bine pus punctul pe I. Din pacate nu avem deocamdata decat sa ne multumim cu niste amarate de concluzii si cam atat. Nu ne-a mai ramas decat increderea ca viitorul va decurge in altfel decat stau lucrurile acum. Traim intr-o tara putreda de care scartaie din toate partile. Personal am mare incredere ca nu e departe convalescenta.. ea sta in puterile celor care vin din urma, si observ ca generatia asta de pana in 25-30 de ani e destul de energica si constienta (in majoritate) ca nu trebuie sa primeasca mostenirea asta bolnavicioasa.In ultimul timp din ce in ce mai multi romani se plimba prin Europa ba la capsuni, ba la munca la negru, ba la furat, astia suntem. Observ ca fiecare din cei ce au fost acolo indiferent de ce au prestat, se intorc cu altfel de comportament, ma refer la faptul ca au avut de-a face civilizatia vestica, parca nu mai sunt atat de badarani pe cat au plecat. Este si asta o solutie de a importa civilizatie... Dar oricum mai avem extrem de mult pana sa ajungem la linia de plutire. Deocamdata ne multumim doar cu concluziile... ;)

[GY301E 0]

Solutii la realitatea asta nu prea sint. Poate o realitate virtuala diferita de astalalta, este solutia. Iti construiesti propria realitate, in care totul e perfect, oamenii sint altfel (chiar daca iti insala increderea iti imaginezi ca-i poti crede), si unde peste tot umbla catelusi cu covrigei in coada iar in copaci creste smantana, pe strada ploua cu certitudini, nu sperante desarte, sau chiar bani - why not? Acolo pana si Soarele iese pe strada ta... la sigur. Sincer: nimic bun pe lumea asta. Hai sa traim intr-o alta. :roll:

[Cescutza 2]

o alta buba din lunga lista..ne-am nascut bolnavi pentru ca undeva in trecutul nostru obscur cineva ne-a dat "boala" ca pe un dar pe care am primit-o bucurosi.

cred totusi ca multe ni se trag din perioada comunismului.acest regim nu a promovat valoarea,s-a incercat o uniformizare generala,o indobitocire colectiva pe care cu totii eram nevoiti sa o preaslavim.

de-aici cred ca au degenerat toate,omul bun a fost si continua sa fie un prost iremediabil care traieste intr-o micime grea,in vreme ce "desteptii" ,"descurcaretii" zilelor noastre s-au emancipat peste noapte..

nu-i usor totusi sa te fi nascut intr-o tara de mana a doua,vorba lui Cioran,insa cred ca nici macar terapia de care vorbeati mai devreme nu ne-ar mai putea scapa de pacatele grele ale propriilor minti afectate mult prea mult de virusul unui regim care ne-a "educat".

poate numai o "ardere din radacini" ne-ar mai putea salva.dar cine sa o faca?

 

:unsure:

[Dunedain 2]

DjSpawn,bunul simt ne invata ca atunci cand citam din ceva sa punem niste ghilimele. Eu zic ca Dl. Cartarescu ar fi meritat macar din respecte acele ghilimele.Nu de alta dar asa ar fi inteles si Dl. Apostu ca el are dreptate nu tu..si asta inainte sa se apuce sa deplanga soarta "artistilor plastici" care lucreaza ca taximetristi.care in paranteza fie spus o fac petru ca s-au nascut sa fie taximetristi si nu artisti probabil.

Nu-mi lua in lume de rau ideea dar topicul in afara de titlu nu face sa comenteze cartea sau persoana lui Mircea cartarescu ci numai un pasaj din respecticva carte,chiar si lucru asta parand sa scape din vedere celor ce au dat navala sa-si dea cu presupusul.Iar mie mi-e prea drag de Cartarescu ca sa las sa se intample asta :rock:

 

Am onoarea! :unsure:

[Victor Apostu 99]

Solutii la realitatea asta nu prea sint. Poate o realitate virtuala diferita de astalalta, este solutia. Iti construiesti propria realitate, in care totul e perfect, oamenii sint altfel (chiar daca iti insala increderea iti imaginezi ca-i poti crede), si unde peste tot umbla catelusi cu covrigei in coada iar in copaci creste smantana, pe strada ploua cu certitudini, nu sperante desarte, sau chiar bani - why not? Acolo pana si Soarele iese pe strada ta... la sigur. Sincer: nimic bun pe lumea asta. Hai sa traim intr-o alta. :unsure:

Daca pe vremea "regretatului " toti rom

[Victor Apostu 99]

[.....]..si asta inainte sa se apuce sa deplanga soarta "artistilor plastici" care lucreaza ca taximetristi.care in paranteza fie spus o fac petru ca s-au nascut sa fie taximetristi si nu artisti probabil.[....]

Am onoarea! :unsure:

multi artisti ( nu neaparat plastici) au avut meserii din cele mai ciudate, cel putin pentru o vreme....nu-i nimic de " deplins" aici, pina la urma nicaieri in lumea asta artistii n-o duc pe roze. Ma refer la marea majoritate. Este un domeniu care din pacate se adreseaza unui public - tinta care scade numeric cu timpul. La vernisaje se vine la vodci si saratzele, nu de dragul artelor...Iar despre Cartarescu....scrie fain, era sa cred ca mult stimatul nostru ortac de forum are realmente talent de literat.....totusi, hai sa-l iertam, sa zicem ca de ghilimele a uitat si oricum a specificat in titlu.

Editat Noiembrie 19, 2005 de Victor Apostu

[Varuna 2]

As da ani din viata sa trec si eu drept Cartarescu, macar pret de doua posturi, nu patru... nici nu indraznesc sa visez asa de departe. Sau macar... o Hortensia Papadat-Bengescu, sau hai, fie si Dan Brown, desi toata lumea l-a citit pe aici, n-as avea nici-o sansa... DSpawn, esti eroul meu, vreau sa ajung ca tine cand ma fac mare! :P

Stiam ca forumul ajuta la iesirea din anonimat, dar ca iti imprumuta si celebritatea cuiva o vreme... asta e noua! Am subapreciat situatia... promit sa nu mai fac si sa ma astept la ooorice de-acum incolo! :D