Fiecare amintire pentru mine este o funie pe care o astept sa ma spanzure. Sunt cinic, deci sunt moral... ce paradox crud al unui viitor civilizat. Acum ma reconstruiesc... nu imaginea; imi reconstruiesc psihicul, mentalitatea. Din ce in ce mai cinic... mai moral. Mentalitatea mea nu are nici o legatura cu prezentul, doar cu atemporalitatea. Deci pot parea un pic deplasat in aceasta lume. O noua valoare este aceea a propriei vointe, nu a vointei unei zeitati. A iti trai viata interioara mai intens decat viata exterioara efemera. Am inceput a-mi dizolva subiectivitate, devenind o fiinta obiectiva si cu "eu". "A deveni" este o variabila, sa "fii" este o constanta. Am incetat sa deconstruiesc texte, am inceput sa deconstruiesc fiinte; incepand cu mine. Sa imi repun sinele si totodata sa imi repun supraeul si sa incep sa imi reconstruiesc eul.
In loc de cuvinte sa ne folosim de sunete, sa compunem piese muzicale prin fiecare gest... claritatea atunci va exista....
(voi continua)