Nu ma pot bucura de odihna

Ce parere aveti despre aceasta problema?ma confrunt cu o nevroza?cu o psihoza?

pur si simplu nu ma pot relaxa,am mereu un sentiment de vinovatie ca pierd timpul,ca sunt alte lucruri mai importante de facut decit sa ma uit la un film sau sa citesc-acestea fiind cele doua mari pasiuni ale mele.

este adevarat ca am o viata cam aglomerata,avind familie,copil,servici si m-am si inscris la master acum sunt in concediu,un scurt concediu de doua saptamini,de la fac.sunt in vacanta...deci as putea sa ma relaxez putin.ei bine,nu.

mi-am propus sa citesc diverse carti in vacanta asta,dar in timp ce lecturez am ca un zumzet in cap sa ma apuc de lucruri mai importante,sa nu mai pierd timpul.

psihanalistlul probabil ca ar spune ca- fie in copilarie am avut o mama care considera ca tot ce nu-i studiu sau munca inseamna pierdere de timp-dar nu-i chiar asa.pasiunea pentru filme si carti de la ea am mostenit-o.sau poate ca nu sunt multumita de viata mea,si atunci subconstientul ma preseaza sa fac ceva serios-o schimbare de exemplu,sa nu ma ascund in spatele cartilor.cred ca asta e :cry: cred ca am rezolvat misterul.

voi ce parere aveti?

tinatina a scris:

Ce parere aveti despre aceasta problema?ma confrunt cu o nevroza?cu o psihoza?

pur si simplu nu ma pot relaxa,am mereu un sentiment de vinovatie ca pierd timpul,ca sunt alte lucruri mai importante de facut decit sa ma uit la un film sau sa citesc-acestea fiind cele doua mari pasiuni ale mele.

este adevarat ca am o viata cam aglomerata,avind familie,copil,servici si m-am si inscris la master acum sunt in concediu,un scurt concediu de doua saptamini,de la fac.sunt in vacanta...deci as putea sa ma relaxez putin.ei bine,nu.

mi-am propus sa citesc diverse carti in vacanta asta,dar in timp ce lecturez am ca un zumzet in cap sa ma apuc de lucruri mai importante,sa nu mai pierd timpul.

psihanalistlul probabil ca ar spune ca- fie in copilarie am avut o mama care considera ca tot ce nu-i studiu sau munca inseamna pierdere de timp-dar nu-i chiar asa.pasiunea pentru filme si carti de la ea am mostenit-o.sau poate ca nu sunt multumita de viata mea,si atunci subconstientul ma preseaza sa fac ceva serios-o schimbare de exemplu,sa nu ma ascund in spatele cartilor.cred ca asta e :cry: cred ca am rezolvat misterul.

voi ce parere aveti?da...ai rezolvat o parte din mister 8) in plus,obisnuinta de a fi foarte activ...ca din pacate nu avem un buton pe care sa apasam sa puna creerul in repaos...nu ai specificat varsta....oricum ar fi bine sa faci o cura de complex vit.b care e un neuronutrient...face minuni in caz de epuizare..cel mai indicat se gaseste la magazinele pt culturisti SUPER B-100...FACE MINUNI...

multumesc de sfat.am 35 de ani,nu mai sunt o pustoica..

tinatina a scris:

multumesc de sfat.am 35 de ani,nu mai sunt o pustoica..

draga mea,

ceea ce ai tu se numeste "pb de adaptare" iar sentimentul de vinovatie apare din cauza unor chestii invatate de cand erai copil..unor mecanisme psihice care nu te lasa sa te relaxezi...

s-ar putea sa treci si prin ceea ce se numeste "work-oholism"...

ca sa iti spun mai pe sleau..esti dependenta de munca, perfectionista si nu lasi "garda jos"..

cand vei invata/sau/realiza ca viata nu este numai munca ci si relaxare, cand iti vei da TU voie sa te simti bine si in afara acelui mediu, atunci vei fi pe drumul cel bun..

iti recomand sa apelezi la un psiholog pt a incepe acest "drum", sa practici plimbari lungi si multa meditatie

Nici io nu ma puteam odihni vreodata. Cand dormeam mai mult sau daca ma uitam la tv mai mult aveam un sentiment foarte acut de vinovatie.

Pana am stat si m-am gandit de unde poate veni. De ex. de la o bunica ce ne folosea pe mine si pe sora-mea ca forta de munca in curte si era foarte preocupata ca n-o sa ne ia nimeni in casatorie ca prea suntem puturoase In acest sens ne facea program strict de: dat la porci, gaini, ierpuri, inlaturat buruienile din straturile de zarzavat, recoltat diverse fructe si legume. Iarna descalceam fire de PNA pentru ca primea de la ceva fabrica deseuri. Noi le faceam ghem.

Oricum cand ne prindea c-o carte-n mana - pe mine nu ca eu eram supusa, sora-mea se razvratea - incepea: "OoO ca n-a fi mnica-n veci de capu vost'!" Asta mi s-o intiparit asa de tare pe harddisk incat fara sa ma gandesc la bunica eu actionam pe baza afirmatiilor ei. Si normal ca orice esec in viata nu era decat o confirmare si o adeverire a spuselor babei.

Cred ca cea mai elocventa faza a fost cand a fost internata in spital, cu cancer. De la serviciu ma duceam sa am grija de ea: s-o spal, s-o hranesc, s-o intorc pe parti etc. Dormea si m-am asezat pe un pat alaturat, am pus mainile in poala si ma gandeam si io la ale mele cand a deschis ochii, s-a uitat la mine si mi-a soptit - ca deja nu mai putea vorbi - "Iara stai draga, iara stai?"

Is convinsa ca intentiile babei or fost bune si ca n-o fost decat bine intentionata dar putea si sa nu fie ca ulterior, ca adult, as fi avut mai putine probleme de rezolvat cu mine insami.

Ca sa revin la sentimentul de vinovatie: ma trezeam, ma uitam la ceas si intram in panica: "Iar am dormit ca valiza-n gara! Si cate am de facut!" etc etc

Apoi am incercat sa-mi rescriu programul: m-am intrebat de ce e rau sa ma odihnesc? ce anume pot face doar in orele alea, nu si mai tarziu? si incet incet am ajuns de dorm 12 ore fara sa ma-ntorc de pe o parte pe alta ca orice treaba as avea, poate sa astepte. Dar daca organismul meu are nevoie de odihna n-o sa-l privez de ea!

Cdia a scris:

Apoi am incercat sa-mi rescriu programul: m-am intrebat de ce e rau sa ma odihnesc? ce anume pot face doar in orele alea, nu si mai tarziu? si incet incet am ajuns de dorm 12 ore fara sa ma-ntorc de pe o parte pe alta ca orice treaba as avea, poate sa astepte. Dar daca organismul meu are nevoie de odihna n-o sa-l privez de ea!

Avea tatăl meu o "filozofie" de genul ăsta: "nu lăsa pe m

traiti-ar tatal

destept om!