ciuboda 0 Raportează post Postat August 3, 2005 Interesanta intrebarea din titlu? Cred ca da. Cel putin pentru mine este. In ultimul timp tot mi-am pus aceasta intrebare si am incercat sa gasesc un raspuns. Aceasta intrebare de fapt este o consecinta a unei alte intrebari cu o acoperire mai mare: De ce sunt oamenii dezamagiti de propria viata? Scopul acestui articol nu este de a da un raspuns concret pentru ca ar fi imposibil si greu de dovedit ca este singurul posibil. Ceea ce urmaresc aici este de a porni o discutie pe aceasta tema, o discutie care ne-ar ajuta pe toti sa evoluam si sa ne intelegem mai bine. La prima vedere probabil fiecare dintre voi a gasit cel putin un raspuns. De la "Asa e voia lui Dumnezeu" pana la ideile stiintifice ce tin de evolutia darwinista a omului. Mai intai sa incercam o mica analiza a propriei persoanei si sa vedem cine sau ce suntem noi, oamenii. Nu voi intra in teorii sau lucruri abstracte ci doar voi sublinia anumite elemente edificatoare. In momentul in care noi ne nastem in aceasta viata, pe acest pamant venim cu un bagaj caarmic din celelalte vieti. Acest bagaj caarmic poate fi privit ca un rezultat al experientei avute in trecut si el actioneaza ca o tendinta a noastra. Aceasta tendinta poate actiona in sens pozitiv fie negativ. Prin actiuni pozitive inteleg acele actiune care ne pot aduce un beneficiu si ne ajuta sa evoluam. Cele negative sunt cele care nu ne ajuta sa evoluam. Deci la punctul 0 (zero) al acestei vieti noi avem o personalitate conturata (bineinteles nemanifestata pe deplin). De-a lungul vietii noi nu facem altceva decat sa manifestam aceste tendinte. De exemplu o persoana care in trecut si-a dezvoltat calitatile artistice prin intermediul picturii de exemplu in aceasta viata va fi un copil cu talent la desen, la pictat. Dar daca o persoana in trecut a suferit de foame sau a trait in saracie in aceasta viata va cauta in permanenta sa fie in siguranta, sa aiba aceea siguranta materiala. Fiecare dintre noi are aceste tendinte ca rezultat al experientei de viata din trecut. Am putea concluziona ca noi actionam urmand niste tipare. Oricat de mult nu ne place acesta este adevarul! Traim intr-un mod conditionat de propria noastra experienta. Pe parcursul vietii noi modelam aceste tipare fie prin adaugarea de noi tendinte fie de eliminarea altora. Acest lucru il facem in mod inconstient , automat si in permanenta. Mintea noastra se ocupa de acest lucru. Sa luam un exemplu: va plimbati prin padure si la un moment dat in timp ce treceati printr-un palc de plante simititi o usturime. Ce sa fie? Nimic altceva decat o urzica, o simpla urzica. Voi nestiind de ea nu ati ocolit-o si a-ti mers cu incredere pe acolo. Pe viitor cum veti actiona? Cu siguranta ca veti evita urzicile sau veti merge mai atent. Asa se intampla tot timpul in viata. Invatam din experienta. Mintea noastra a asociat urzica cu usturimea. Si daca la un moment dat gasiti o planta foarte asemanatoare cu urzica dar fara aceleasi -proprietati' tot o veti ocoli. Dar de data aceasta va fi fara un motiv real. Oare nu asa actionam noi in viata tot timpul? Oare nu actionam noi dupa anumite tipare? Oare nu aplicam in permanenta filtre, filtre care ne impiedica sa vedem adevarul? Sa luam un alt exemplu... O persoana care va spus o minciuna va fi catalogata imediat de catre mintea voastra ca fiind mincinoasa. Iar de fiecare data cand aceea persoana va va spune ceva veti pleca de la premisa ca minte. Chiar daca ea spune adevarul noi nu o credem. In loc sa ne bazam pe fapte ne bazam pe prezumtii, aplicam filtre si actionam dupa tipare. Oare nu pierdem nimic daca actionam asa? Oare nu ne departam de adevar? Astfel actionam noi in relatiile cu cei din jurul nostru, indiferent de natura relatiei. Oare nu judecam pe cei din jur aplicand propriile filtre? Si actionam pe baza acestor rezultate. Atunci nu e de mirare ca dezamagim si suntem dezamagiti. Sentimentele noastra sunt filtrate de catre minte. Oare nu deseori cunoastem o persoana care la prima vedere , instinctual ne place foarte mult. Dar imediat intra mintea in actiune si incepe sa analizeze, sa judece sa incadreze in tipare. Acest proces poate dura de la cateva secunde pana la cativa ani. Sa luam exemplul unei relatii de cuplu pur ipotetice. La inceput sentimentele sunt foarte puternice iar inima castiga in fata mintii. Iubim neconditionat si cu pasiune. In timp ce se intampla....fiind ancorati in minte incepem sa aplicam tipare. Brusc partenerul nu se ma incadreaza in tipare. Aceeasi persoana care acum cateva zile sau cateva luni, minute pe care o iubeam la nebunie dintr-o data parca nu mai este asa cum credeam noi. Oare? Oare sa-a schimbat asa radical? Nu cred....mintea a luat locul inimii. Se spune de existenta saptamanii oarbe la inceputul relatiei. Este perfect adevarat , este perioada in care iubim cu inima si nu cu mintea. Citind cele scrise mai sus probabil ca va intrebati: Deci mintea este negativa? Este rea? Deloc. Fara minte nu putem exista in aceasta lume terestra. Doar ca echilibrul dintre minte si inima este multe prea fragil....mai precis este un dezechilibru puternic. Mintea domina si controleaza inima. Chiar si la cei care nu se considera fiinta foarte rationaliste ci mai -artiste' tot mintea controleaza. Doar ca utilizeaza tipare diferite. A iubi cu mintea inseamna a aplica tipare. A iubi cu inima inseamna a iubi pe deplin , in totalitate. As putea spune ca noi gandim ca iubim in loc sa iubim cu adevarat. Prin iubire nu ma gandesc doar la iubirea sa spunem pasionala ci si la iubirea pentru frati, pentru prieteni si pentru cei din jur. Acum probabil urmeaza intrebarea: Ce este de facut? Ce putem face pentru a ne schimba? Raspunsul este foarte simplu si foarte greu in acelasi timp: constientizare! Data viitoare cand va ganditi la cineva drag sau mai putin drag fiti atenti la cine este in spate? Mintea sau inima? Daca este mintea incercati sa aflati tiparul din spatele acelui rationament. Si incercati sa iubiti cu inima! Ma opresc acum...nu de alta dar si asa am scris mult si sincer nici macar nu am atins anumite lucruri pe care le planuisem inainte. Ca o mica concluzie la intrebarea din titlu: pentru ca noi permitem acest lucru, noi ne dezamagim singuri. Astept si parerea voastra...indiferent care este ea. Toate cele bune, Dan PS. Daca o serie din ideile de mai sus le veti citi in anumite carti sa nu va mirati. Pe multe dintre ele le-am citit iar cele scrise mai sus reprezinta ceea ce am sintetizat prin propriile mele filtre :winca: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
MariaB 2 Raportează post Postat August 3, 2005 Posibil raspuns la intrebarea din titlu: Eu nu la-am dezamagit niciodata pe sotul meu. Il amagesc in continuare! Dar subiectul, asa cum il propui aici, pare sa se indrepte spre alte orizonturi decat spre "de ce ne dezamagesc unii"... Propui sa analizam persoana umana, dar incepi cu niste afirmatii legate de caarma ca si cand acestea ar fi universal acceptate. Faptul ca ne nastem cu un bagaj caarmic tine de o interpretare a vietii, interpretare care pare(!) sa fie contrazisa de credinta crestina. Daca te plasezi intr-o alta credinta decat cea majoritara in acest spatiu de discutie nu inseamana ca trebuie sa gandim si noi asa doar pentru a nu fi sclavii credintei noastre. Primul motiv este ca nu vreau sa fiu sclavul altei credinte. Vorbesti despre influentele experientelor din vietile trecute ale unui individ. Teoriile darwiniste propun alte interpretari. Nu intentionez sa combat nici una dintre aceste teorii. Poate ca traim dupa tiparele genetice, nu caarmice. Vorbesti despre constientizare. Dar te gandesti ca sunt grade si grade de constientizare? Niciodata nu vei fi sigur daca constientizezi sau ai trecut intr-o alta iluzie. judecam pe cei din jur aplicand propriile filtre - mi se pare normal Te intrebi: Ce este de facut? Ce putem face pentru a ne schimba? Dar de ce trebuie sa ne schimbam? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ravl 171 Raportează post Postat Mai 2, 2006 Interesanta intrebarea din titlu? Cred ca da. Cel putin pentru mine este. In ultimul timp tot mi-am pus aceasta intrebare si am incercat sa gasesc un raspuns. Aceasta intrebare de fapt este o consecinta a unei alte intrebari cu o acoperire mai mare: De ce sunt oamenii dezamagiti de propria viata? Scopul acestui articol nu este de a da un raspuns concret pentru ca ar fi imposibil si greu de dovedit ca este singurul posibil. Ceea ce urmaresc aici este de a porni o discutie pe aceasta tema, o discutie care ne-ar ajuta pe toti sa evoluam si sa ne intelegem mai bine. La prima vedere probabil fiecare dintre voi a gasit cel putin un raspuns. De la "Asa e voia lui Dumnezeu" pana la ideile stiintifice ce tin de evolutia darwinista a omului. Mai intai sa incercam o mica analiza a propriei persoanei si sa vedem cine sau ce suntem noi, oamenii. Nu voi intra in teorii sau lucruri abstracte ci doar voi sublinia anumite elemente edificatoare. In momentul in care noi ne nastem in aceasta viata, pe acest pamant venim cu un bagaj karmic din celelalte vieti. Acest bagaj karmic poate fi privit ca un rezultat al experientei avute in trecut si el actioneaza ca o tendinta a noastra. Aceasta tendinta poate actiona in sens pozitiv fie negativ. Prin actiuni pozitive inteleg acele actiune care ne pot aduce un beneficiu si ne ajuta sa evoluam. Cele negative sunt cele care nu ne ajuta sa evoluam. Deci la punctul 0 (zero) al acestei vieti noi avem o personalitate conturata (bineinteles nemanifestata pe deplin). De-a lungul vietii noi nu facem altceva decat sa manifestam aceste tendinte. De exemplu o persoana care in trecut si-a dezvoltat calitatile artistice prin intermediul picturii de exemplu in aceasta viata va fi un copil cu talent la desen, la pictat. Dar daca o persoana in trecut a suferit de foame sau a trait in saracie in aceasta viata va cauta in permanenta sa fie in siguranta, sa aiba aceea siguranta materiala. Fiecare dintre noi are aceste tendinte ca rezultat al experientei de viata din trecut. Am putea concluziona ca noi actionam urmand niste tipare. Oricat de mult nu ne place acesta este adevarul! Traim intr-un mod conditionat de propria noastra experienta. Pe parcursul vietii noi modelam aceste tipare fie prin adaugarea de noi tendinte fie de eliminarea altora. Acest lucru il facem in mod inconstient , automat si in permanenta. Mintea noastra se ocupa de acest lucru. Sa luam un exemplu: va plimbati prin padure si la un moment dat in timp ce treceati printr-un palc de plante simititi o usturime. Ce sa fie? Nimic altceva decat o urzica, o simpla urzica. Voi nestiind de ea nu ati ocolit-o si a-ti mers cu incredere pe acolo. Pe viitor cum veti actiona? Cu siguranta ca veti evita urzicile sau veti merge mai atent. Asa se intampla tot timpul in viata. Invatam din experienta. Mintea noastra a asociat urzica cu usturimea. Si daca la un moment dat gasiti o planta foarte asemanatoare cu urzica dar fara aceleasi 'proprietati' tot o veti ocoli. Dar de data aceasta va fi fara un motiv real. Oare nu asa actionam noi in viata tot timpul? Oare nu actionam noi dupa anumite tipare? Oare nu aplicam in permanenta filtre, filtre care ne impiedica sa vedem adevarul? Sa luam un alt exemplu... O persoana care va spus o minciuna va fi catalogata imediat de catre mintea voastra ca fiind mincinoasa. Iar de fiecare data cand aceea persoana va va spune ceva veti pleca de la premisa ca minte. Chiar daca ea spune adevarul noi nu o credem. In loc sa ne bazam pe fapte ne bazam pe prezumtii, aplicam filtre si actionam dupa tipare. Oare nu pierdem nimic daca actionam asa? Oare nu ne departam de adevar? Astfel actionam noi in relatiile cu cei din jurul nostru, indiferent de natura relatiei. Oare nu judecam pe cei din jur aplicand propriile filtre? Si actionam pe baza acestor rezultate. Atunci nu e de mirare ca dezamagim si suntem dezamagiti. Sentimentele noastra sunt filtrate de catre minte. Oare nu deseori cunoastem o persoana care la prima vedere , instinctual ne place foarte mult. Dar imediat intra mintea in actiune si incepe sa analizeze, sa judece sa incadreze in tipare. Acest proces poate dura de la cateva secunde pana la cativa ani. Sa luam exemplul unei relatii de cuplu pur ipotetice. La inceput sentimentele sunt foarte puternice iar inima castiga in fata mintii. Iubim neconditionat si cu pasiune. In timp ce se intampla....fiind ancorati in minte incepem sa aplicam tipare. Brusc partenerul nu se ma incadreaza in tipare. Aceeasi persoana care acum cateva zile sau cateva luni, minute pe care o iubeam la nebunie dintr-o data parca nu mai este asa cum credeam noi. Oare? Oare s-a schimbat asa radical? Nu cred....mintea a luat locul inimii. Se spune de existenta saptamanii oarbe la inceputul relatiei. Este perfect adevarat , este perioada in care iubim cu inima si nu cu mintea. Citind cele scrise mai sus probabil ca va intrebati: Deci mintea este negativa? Este rea? Deloc. Fara minte nu putem exista in aceasta lume terestra. Doar ca echilibrul dintre minte si inima este multe prea fragil....mai precis este un dezechilibru puternic. Mintea domina si controleaza inima. Chiar si la cei care nu se considera fiinta foarte rationaliste ci mai 'artiste' tot mintea controleaza. Doar ca utilizeaza tipare diferite. A iubi cu mintea inseamna a aplica tipare. A iubi cu inima inseamna a iubi pe deplin , in totalitate. As putea spune ca noi gandim ca iubim in loc sa iubim cu adevarat. Prin iubire nu ma gandesc doar la iubirea sa spunem pasionala ci si la iubirea pentru frati, pentru prieteni si pentru cei din jur. Acum probabil urmeaza intrebarea: Ce este de facut? Ce putem face pentru a ne schimba? Raspunsul este foarte simplu si foarte greu in acelasi timp: constientizare! Data viitoare cand va ganditi la cineva drag sau mai putin drag fiti atenti la cine este in spate? Mintea sau inima? Daca este mintea incercati sa aflati tiparul din spatele acelui rationament. Si incercati sa iubiti cu inima! Ma opresc acum...nu de alta dar si asa am scris mult si sincer nici macar nu am atins anumite lucruri pe care le planuisem inainte. Ca o mica concluzie la intrebarea din titlu: pentru ca noi permitem acest lucru, noi ne dezamagim singuri. Astept si parerea voastra...indiferent care este ea. Toate cele bune, Dan PS. Daca o serie din ideile de mai sus le veti citi in anumite carti sa nu va mirati. Pe multe dintre ele le-am citit iar cele scrise mai sus reprezinta ceea ce am sintetizat prin propriile mele filtre ...de fapt lucrurile stau tocmai pe dos...ceea ce vreau sa spun este ca oamenii nu ne dezamagesc...ci sperantele noastre raportate la ei sunt prea mari. astfel daca un om de la care nu astepti nimic, face un gest mic, el devine impresionant tocmai prin prisma faptului ca nu asteptai nimic de la el-de la un strain, iar cei de la care asteptarile tale sunt pe masura, nu reactioneaza deloc, sau foarte putin...asa ca ... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
thunami 58 Raportează post Postat Mai 2, 2006 NU m-a dezamagit nimeni niciodata pentru ca nu am asteptat nimic de la nimeni! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
dracula1038 0 Raportează post Postat Mai 2, 2006 NU m-a dezamagit nimeni niciodata pentru ca nu am asteptat nimic de la nimeni! Intzeleapta vorba zici , draga Tsunami! Mai rar asa persoane.Bravo :friends: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ravl 171 Raportează post Postat Mai 7, 2006 NU m-a dezamagit nimeni niciodata pentru ca nu am asteptat nimic de la nimeni! :ok: ...sa te cred, sa nu te cred?...cred ca voi da cu banul! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ioanide 3 Raportează post Postat Mai 14, 2006 (editat) Investitia sentimentala include anumite riscuri.Nu exista un precontract cu persoana in care investesti iar cand simti ca nu mai reactioneaza cum ar trebui din punctul tau de vedere esti derutat si dezamagit.Iubim in ceilalti ceea ce ne place sa credem ca avem in noi din belsug nu fiinta reala din fata noastra.Tot o iluzie bineinteles. :off topic: ti-am vazut site-urile imi par bine documentate in domeniul pe care il trateaza. Editat Mai 14, 2006 de ioanide Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ravl 171 Raportează post Postat Iunie 18, 2006 Investitia sentimentala include anumite riscuri.Nu exista un precontract cu persoana in care investesti iar cand simti ca nu mai reactioneaza cum ar trebui din punctul tau de vedere esti derutat si dezamagit.Iubim in ceilalti ceea ce ne place sa credem ca avem in noi din belsug nu fiinta reala din fata noastra.Tot o iluzie bineinteles. riscuri....da ! ; dar ele ar trebui constientizate si asumate ca atare, chiar de la incput, astfel putem evita o parte din neplacerile produse de imaginatia noastra . Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Malkav 1 Raportează post Postat Iunie 18, 2006 de ce ne dezamagesc oamenii? din acelasi motiv din care si ei se intreaba asta despre tine...oamenii dezamagesc in general ptr ca este imposibil ca dealungul vietii sa fie bine ptr toata lumea...somebody's gotta be there when it gets ugly, somebody's gotta be there when it gets bloody, somebody's gotta get their hands dirty...yeah, it's a fucked up job but somebody's gotta do it...Asa cum a spus si maniacu`...e vorba despre ce ne asteptam noi sa se intample si cum calculele de-acasa nu se potrivesc cu cele din targ...nah! multi se dezamagesc pe ei insasi, asa ca ce sa le ceri altora...asta e...viata-i grea si oamenii profita de asta folosind-o ca o scuza ! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Shadow and Light 76 Raportează post Postat Iunie 18, 2006 Slabiciunea omului vine din iubirii de sine gresit inteleasa. Pentru ca ne lasam dezamagiti... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
