Sari la conținut
Forum Roportal
Arcangelo

Autocritica -e ceva pozitiv?(supraeul -o povara?)

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Am fost educat sa cred ca autocritica este ceva pozitiv,un fel de feedback,de autoreglaj,de auto-evaluare.Dar constat ca nu e! -mai degraba pare un mecanism de autosabotare,o deghizare pentru supraeul rigid care impune standarde inumane,si al carei ultim rezultat este subminarea increderii in sine,a stimei fata de sine,a valorii de sine.

Pesimismul,starile depresive,stressul de a nu face fata...a nu si suficient de ,,bun'',asteptarile negative-care sunt corelate chiar cu stari de panica,toate astea sunt consecinte ale autocriticii constante.Se poate ajunge la ura de sine,eventual cu tendinte de automutilare(poate ca si bulimia sau anorexia au vreo legatura cu asta),dorinte suicidare,si chiar incercari de suicid.

Autocritica,la fel ca si sursa ei(supraeul),sunt adesea motivate religios...in tara nosatra(minunata),oamenii cred inca in Dumnezeu ca supraeu...imaginea parintelui-judecator,perspectiva pedepselor si a rasplatilor(toate presupuse a ne MOTIVA),pot sa distruga psihic un om...Umilinta ca ,,valoare''dispretul de sine -ca antidot la egoism(desi e de fapt o preocupare egotica),reprimarea instinctelor,a diferitelor nevoi,in numele ,,Domnului''

Multi oameni ajung intr-un razboi cu ei insisi,presati sa se conformeze imagimii supraeului,identificandu-se fortat cu imaginea eului(una care e fabricata din exterior),renegand ,,umbra''(o consecinta inevitabila a existentei supraeului),incercand cu disperare sa,,fie cineva'' si sa nu fie altcineva...fara sa poata privi dincolo de conditionarea la care au fost supusi.

Cred ca asta e sursa majora a violentei...este greu de crezut ca puem fi toleranti cu ceilalti,atunci cand suntem incapabili sa ne acceptam pe noi insine.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ideal ar fi sa fim corecti cu noi insine, sa stim sa ne apreciem obiectiv - dar asa ceva nu prea este posibil... Increderea in fortele proprii trebuie sa existe, dar din pacate de multe ori sunt plini de incredere in ei oameni la care nu toti vedem ceva de admirat.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Asa este,adesea,oamenii care au multa incredere in ei insisi sunt niste antimodele.Oare de ce?

(Suspectez ca ei au reusit sa se identifice cu supraeul si in consecinta, sa adopte rolul judecatorului).

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Autocritica era un act de glorie pe vremea comunismului, ca sepuku la japonezi. Iti trageai singur suturi in fund in vazul si auzul tovarasilor, un fel de spovedanie cu public dupa care te puteai reintoarce la cantina de partid dupa banane si portocalele la care nu aveau acces tovarasii de jos. Nu a folosit la nimic.

 

Autocritica in sens psihopatologic ar suna cam asa: "sa existi si sa muncesti vesnic in starea eului de copil haituit de parintele paranoic care e vesnic nemultumit de odrasla sa, pentru ca există". Este cazul unor "adulti" care in copilarie au primit multe reprosuri de la parinti si putine critici obiective ale actiunilor lor.

 

Una e sa ti se reproseze mereu orice ai face si altceva e sa-ti fie criticate actiunile doar atunci cand chiar nu sunt adecvate. In primul caz reprosul adresandu-se persoanei, aceasta va ajunge sa se simta inadecvata familial si social. O critica obiectiva facuta cu un ton adecvat de la un parinte cu sentimente reale fata de copil si adresata actiunii copilului e un lucru benefic fata de reprosul plin de ura al unui parinte lipsit de sentimente in familie. Care e logica inconstientului parintelui "daca eu exist fara rost pe lumea asta, inseamna ca toti ar trebui sa nu mai existe". Reprosul ca si inlocuitor de critica inseamna de fapt o neacceptare de sine proiectată in ceilalti. Copilul are trei variante, sa se critice pe sine asa cum a fost criticat de parinte (lucru care poate duce la boala psihica), sa-i critice pe altii pana

Editat de iosafat

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Nu se naste nimeni roman, ortodox, comunist sau mai stiu eu ce natie obosita si amagita. Parintii sunt cei care te critica, ei cei care te determina sa te autocritici, si, asa cum am mai spus, ei creeaza o bresa pe care apoi o vor exploata preotii, politicienii si tot felul de manipulatori. Plus o gramada de alte personaje care te critica pe tine in virutea conceptiei lor inconstiente, dobandite in copilarie, ca lumea se imparte in criticati si criticatori si ca ei prefera sa fie ajunga in a doua tabara, decat sa ramana in prima.

Feedback e cand primesti informatii despre rezultatele propriilor actiuni. Ma indoiesc ca Parintele Normativ face "feedback".

Editat de Franco222

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Am fost educat sa cred ca autocritica este ceva pozitiv,un fel de feedback,de autoreglaj,de auto-evaluare.Dar constat ca nu e! -mai degraba pare un mecanism de autosabotare,o deghizare pentru supraeul rigid care impune standarde inumane,si al carei ultim rezultat este subminarea increderii in sine,a stimei fata de sine,a valorii de sine.

 

Cauta si citeste Manager la minut

E o carte foarte subtire, mai degraba brosura decat carte... DAR e super eficienta.

Ai sa gasesti acolo si o explicatie pentru insuccesul criticii si automat si al autocriticii.

 

Pe scurt. Trebuie incurajat comportamentul pozitiv, atat in altii cat si in propria persoana, nu pedepsit comportamentul negativ. Daca predomina comportamentul pozitiv, care intarit prin recompense va avea tendinta sa fie mai frecvent, atunci comportamentul negativ nu va mai apare sau va apare mai rar.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc tuturor pentru comentarii.Cavalere Jedi,am incercat si gandirea pozitiva si autosugestia...cam tot ce mi-a trecut prin minte...sau le-a trecut altora:) inca mai am de lucrat la mine.Nu vreau sa-mi intru in rolul de victima profesionista,asa ca am sa evit sa vorbesc despre parintii mei si ,,educatia'' pe care mi-au dat-o.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Autocritica in sens "nonpatologic" este o modalitate de a te raporta in mod realist la tine si la cei din jur. Cei care nu sunt capabili sa isi faca din cand in cand mea culpa, sa se observe, analizeze, nici nu sunt in stare sa se corijeze si mai apoi sa evolueze. Gandire pozitiva, ok, dar in timp, nebalansata de o mica evaluare de sine se transforma in autoindulgenta. Nu stiu ce e mai aiurea: sa fii prost si fudul sau destept si modest.

 

 

Am fost educat sa cred ca autocritica este ceva pozitiv,un fel de feedback,de autoreglaj,de auto-evaluare.Dar constat ca nu e! -mai degraba pare un mecanism de autosabotare,o deghizare pentru supraeul rigid care impune standarde inumane,si al carei ultim rezultat este subminarea increderii in sine,a stimei fata de sine,a valorii de sine.

Pesimismul,starile depresive,stressul de a nu face fata...a nu si suficient de ,,bun'',asteptarile negative-care sunt corelate chiar cu stari de panica,toate astea sunt consecinte ale autocriticii constante.Se poate ajunge la ura de sine,eventual cu tendinte de automutilare(poate ca si bulimia sau anorexia au vreo legatura cu asta),dorinte suicidare,si chiar incercari de suicid.

Autocritica,la fel ca si sursa ei(supraeul),sunt adesea motivate religios...in tara nosatra(minunata),oamenii cred inca in Dumnezeu ca supraeu...imaginea parintelui-judecator,perspectiva pedepselor si a rasplatilor(toate presupuse a ne MOTIVA),pot sa distruga psihic un om...Umilinta ca ,,valoare''dispretul de sine -ca antidot la egoism(desi e de fapt o preocupare egotica),reprimarea instinctelor,a diferitelor nevoi,in numele ,,Domnului''

Multi oameni ajung intr-un razboi cu ei insisi,presati sa se conformeze imagimii supraeului,identificandu-se fortat cu imaginea eului(una care e fabricata din exterior),renegand ,,umbra''(o consecinta inevitabila a existentei supraeului),incercand cu disperare sa,,fie cineva'' si sa nu fie altcineva...fara sa poata privi dincolo de conditionarea la care au fost supusi.

Cred ca asta e sursa majora a violentei...este greu de crezut ca puem fi toleranti cu ceilalti,atunci cand suntem incapabili sa ne acceptam pe noi insine.

 

In egala masura ar trebui sa constientizezi si imaginea ideala catre care tinzi si din cauza careia "autocritica distructiva" iti face zile amare: de ce asa si nu asa? de ce e important pentru tine sa fii asa? etc. Umbra? Hmmm... ani de terapie, dezvoltare personala, in fine.

Cu religia ca motiv nu sunt de acord, de fapt nu (mai) sunt de acord. Suntem departe de a mai fi un popor dogmatic, religios. Am ramas cu sechele inchipuite, ma tem. Nu asta e principalul motiv pentru care exista personalitati care se infiereaza, care isi toarna cenusa-n cap, care, cum bine ai zis, se autosaboteaza. La nivelul unui inconstient colectiv "amar", componenta ritualizata, religioasa este importanta, insa nu cea mai apropiata. Cauta mai degraba in "inconstientul familial". Raspunsurile iti vor veni mai repede.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cu prima parte a postarii tale,sunt de acord.In ce o priveste pe a doua...Eu am fost inoctrinat religios...si nu sunt singurul...intr-o tara in care o proportie covarsitoare a populatiei se declara crestina,in care educatia ,,religioasa'' este introdusa in scoli cu de-a sila,in care biserica e subventionata de stat si salariile preotilor,platite de la buget...in care se fac catedrale megalomanice care sa intareasca cultul,dar in care cultura si cercetarea fac foamea...mie nu mi se pare ca problema e inchipuita.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Cu prima parte a postarii tale,sunt de acord.In ce o priveste pe a doua...Eu am fost inoctrinat religios...si nu sunt singurul...intr-o tara in care o proportie covarsitoare a populatiei se declara crestina,in care educatia ,,religioasa'' este introdusa in scoli cu de-a sila,in care biserica e subventionata de stat si salariile preotilor,platite de la buget...in care se fac catedrale megalomanice care sa intareasca cultul,dar in care cultura si cercetarea fac foamea...mie nu mi se pare ca problema e inchipuita.

 

Din punctul meu de vedere este inchipuita- in acest context. Imi cer scuze, nu iti cunosc varsta. Este posibil sa vorbim despre generatii diferite.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×