Programarea parentala

[Anya2007 2]

Am văzut chestia asta şi

[Cleric Prest 41]

Imi este destul de greu sa scriu aceste experiente pentru ca............. imi este rusine de mine si poate ce am ajuns si eu la randu meu,cu toate ca am cerut ajutor(adica fac terapie) imi este destul de greu sa discut si cu psihologul despre toate aceste lucruri -dar e mai usor sa scriu decat sa vorbesc ;) asa ca o sa incerc sa vad ce va iesi-cu toate ca dansu tot incearca sa deschida subiectul eu ii zic ca nu vreau sa vorbim si e tot cum vreau eu ca altfel nu se poate.

 

De cand ma stiu parintii mei mi-au controlat viata(in special mama mea) mi se umbla printre lucruri, nu aveam voie sa plec pe afara numai sa stau prin fata blocului, aveam voie numai in week-end, cu toate ca eram un elev bun la invatat , de fapt eram prima in clasa, ei nu ma considerau suficient de buna , pot sa zic destul de mandra ca pana in liceu notele mele in general erau 9si 10 mai rar note mici pentru ca stiam ca daca voi lua o nota mica aveam toate sansele sa fiu batuta

(nu le inteleg placerea lor in a ne batea-pentru ca am o sora geamana si 2 fratii mult mai mari-ce castigau din asta)

Insa pe deoparte stiu ca sunt la randul meu o persoana agresiva pentru ca tot timpu ma bateam cu copii de varsta mea si poate si mai mari , ma purtam urat cu ei, si de obicei ii faceam pe acei copiii sa planga (lucru invatat de la parintii mei :doh: ) , si acum mai sunt destul de rautacioasa , cu toate ca incerc sa ma controlez si sa ma port frumos este ceva mai dificil pentru ca ar trebuii sa ii iubesc pe cei din jur si eu ii urasc in mare parte sau imi sunt indiferenti- daca eu nu ma pot iubii pe mine si accepta atunci sansele de a-i iubii pe cei din jur sunt minime sau nule. Foarte des mi s-a zis din partea parintilor mei cuvinte de genu "eu te-am facut eu te omor" de fapt cred ca astea erau cuvintele in loc de "te iubesc", sau"felicitari". Si cum eu sunt o persoana mai slaba din punct de vedere psihic acum am ajuns sa zic ca nu mai pot, ca viata nu mai merita traita, si este o lupta in mine in a incerca sa traiesc sau a murii. Cu toate ca am 22 de ani , eu inca am impresia ca singura nu ma pot descurca -de atatea ori mi s-a zis "noi suntem singurii care te iubim, si ca atunci cand iti va fi greu tot la noi vei apela" din partea parintilor mei incat acum cred ca nu ma pot descurca singura-cu toate ca am un job bine platit si cei din jur ma respecta, si eu ii respect , poate nu e cel mai frumos dar mie cat de cat imi place pentru am o responsabilitate mare si sunt incantat ca pot face fata- ca va btrebuii sa depind de ei toata viata.Si acum cand cand stiu ca ma voi muta mama mea tot imi zice ca nu te descurci singura , "ca nu o sa faci fata scola-munca", "ca tot aici o sa vii innapoi", "ca eu nu te mai primesc daca pleci","ca eu plec da pe ea o las singura" si tot asa , pot continua cu o gramada de chestii si tot auzind astfel de lucruri am ajuns sa le cred, si sa zic ca nu sunt capabila sa fac fata singura la viata, ca voi depinde de ei :cheer: . Pentru a scapa de stresu la care eram supusa am preferat sa invat sa ma inchid in mine sa nu spun nimanui problemele mele-asta pana s-a umplut paharul si a dat pe dinafara si am luat hotararea de a merge la cineva sa ma ajute, lucru care a fost foarte greu pentru mine-, sa ma ascund de ceilalti de frica sa nu afle parintii mei, am inceput sa ma tai pe maini, si chiar sa ma gandesc la sinucidere, aveam momente si poate mai am cand vad lucru asta ca o alternativa decat sa stau in viata asta plina de ... mai bine nu.

 

Am fost intrebata de multe ori de colegele mele de munca ca de ce nu ma machiez pentru ca imi sta ff bine machiata, eu de fiecare data le ziceam ca nu imi place sa fac asta , dar acum stiu ca ma minteam, deoarece mie imi place sa ma machiez chiar foarte mult( si lor li se parea ciudat ca daca nu imi place atunci cum de imi cumpar atat de multe produse de machiat , ca ce voi face cu ele , ca vor expira), imi place ceea ce vad in oglinda atunci cand sunt machiata, ma schimba , ma face altfel :) , imi place ce vad. Eu acum cred ca din cauza parintilor mei deoarece atat de des imi zicea tatal meu "ca unde pleci asa", "te duci sa te......" , cred ca se intelege+ esti o "curva", ca "nu esti bune de nimic", ca atunci cand vei fii mare(asta imi zicea pe la 16, 17 ani) "o sa te duci pe strada , ca altfel nu te vei intretine" :yawn: ;) ;) , si ma doare foarte tare sa aud din partea celui care ar fi trebuit sa imi model in viata mea astfel de cuvinte, ma invatat ca eu nu pot avea nimic decat daca este el, oricum el are si probleme mari cu alcoolu-cu toate ca zice ca nu- el se crede perfect si ca nimeni nu e mai bun ca el.Toate aceste jigniri le-am auzit zii de zii in viata mea si acum mie greu sa cred ca sunt buna de ceva, ca voi putea sa fac ceva din viata mea.

Eu chiar nu as vrea sa fiu asa cum au fost ei cu mine dar oare voi putea..................?, sa invat sa fiu mai buna, sa nu respect ceea ce au facut ei din mine

Astept pareri cu privire la tot ce am scris mai sus.

 

Suntem solidari cu tine, si noi am patit la fel. (Aia care nu recunosc, au ajuns deja sa repete cu copiii lor porcariile care le-au indurat ei insisi iar calea e aleasa si batuta, greu de intors caru cu boi).

Ai descris bine modul in care parintii ti-au "poruncit" sa nu reusesti, tocmai ca sa devii ca ei, nefericita.

Adevarul e ca parintii nu doresc sa devina copiii lor mai fericiti decat ei sau mai sus decat ei desi spun contrarul.

 

In Biblie e un pasaj (in Daniel) unde oamenii răi ajunsi in iad (la a doua venire a lui Cristos) i-l intampina in sfarsit (dupa mia de ani ragaz acordata diavolului) pe insusi Satan cu constatarea: "Si tu ai ajuns ca noi".

Ei bine, parintii patologici sunt si mai rai pentru ca ei spun copilului "Stai linistit, nu te mai agita degeaba, si tu vei ajunge ca noi, in iad!" si copilul e ascultator, pentru ca daca nu ati realizat, copilul e singura victima care isi iubeste sincer agresorul (pe parinte).

 

Exista soţii batute regulat de sot care isi justifica fidelitatea "lasa sa ma bata, ca atunci ma iubeste cel mai mult" - na poftim, exemplu maximal de cardasie intre victima si agresor.

 

Care e realitatea in familiile patologice

 

Pentru baiat, mama e "t

Editat Noiembrie 13, 2007 de iosafat

[anitep 0]

Buna erena 21.Din mesajele tale reiese cu usurinta ca ai avut o copilarie de cosmar .Si contrar normalitatii nici acum nu-ti este mai buna viata,dar, pentru ca intotdeauna exista un dar,cu siguranta daca iti doresti cu adevarat vei putea schimba aceasta situatie.Trebuie doar sa fii convinsa ca mostenirea parentala n-are nici o legatura cu ceea ce vrei tu sa fii.Chiar daca in caminul tau ai avut parte de violenta fizica si psihica ,TU NU ESTI CONDAMNATA SA FII LA FEL CU PARINTII TAI.Fiecare suntem o entitate,cu caracter si personalitate proprie.Nu suntem programati sa fim identici cu parintii nostrii.Avem dreptul sa alegem cum vrem sa fim ca adulti,ca parinti,ca soti sau sotii.

Este adevarat ca uneori reactionam cu agresivitate in anumite momente,dar daca ne amintim la timp de felul in care ne simteam noi atunci cand eram agresati sa fii convinsa ca reactia va fi una de pacificitate.Pentru agresivitatea noastra suntem doar noi responsabili,nu tatal alcoolic si vulgar,nu mama prea slaba pentru a lua atitudine.De la o varsta pe care deja tu o ai,hotaram singuri cine vrem sa fim si cum vrem sa fim.

Ai incredere in tine ca te vei descurca si mai ales demonstreaza-le celor care n-au incredere in tine ca ai reusit.

[Cleric Prest 41]

Buna erena 21.Din mesajele tale reiese cu usurinta ca ai avut o copilarie de cosmar .Si contrar normalitatii nici acum nu-ti este mai buna viata,dar, pentru ca intotdeauna exista un dar,cu siguranta daca iti doresti cu adevarat vei putea schimba aceasta situatie.Trebuie doar sa fii convinsa ca mostenirea parentala n-are nici o legatura cu ceea ce vrei tu sa fii.Chiar daca in caminul tau ai avut parte de violenta fizica si psihica ,TU NU ESTI CONDAMNATA SA FII LA FEL CU PARINTII TAI.Fiecare suntem o entitate,cu caracter si personalitate proprie.Nu suntem programati sa fim identici cu parintii nostrii.Avem dreptul sa alegem cum vrem sa fim ca adulti,ca parinti,ca soti sau sotii.

Este adevarat ca uneori reactionam cu agresivitate in anumite momente,dar daca ne amintim la timp de felul in care ne simteam noi atunci cand eram agresati sa fii convinsa ca reactia va fi una de pacificitate.Pentru agresivitatea noastra suntem doar noi responsabili,nu tatal alcoolic si vulgar,nu mama prea slaba pentru a lua atitudine.De la o varsta pe care deja tu o ai,hotaram singuri cine vrem sa fim si cum vrem sa fim.

Ai incredere in tine ca te vei descurca si mai ales demonstreaza-le celor care n-au incredere in tine ca ai reusit.

 

E adevarat. Cat de cat am explicat de ce se intampla asa in alta postare, aia cu parintii impostori de mai demult.

 

Totusi, fata nu vrea sa repete istoria. Adica sa reia ciclul, ca doar si femeile au instinct nu gluma. Nimeni nu ar dori sa repete cosmarul si totusi se repeta in majoritatea cazurilor. De ce? Instinctul.

 

Cel mai groaznic mi se pare omul care nu isi poate controla propriile instincte, pe langa ca are eu mobil de sociopat si uita de la mana pana la gura ce a facut cu 5 min in urma.

De multe ori vad femei de peste 35 de ani cu o determinare ucigasa in privire de a-si duce la captat instinctul de a avea si a poseda un copil, desi au o relatie fara sentiment plina de agresiuni.

"Acum fac un copil, cu orice preţ" - zice in sinea ei constient, si inconstient percepe "ca nici dracu nu ma vrea si daca fac un copil nu raman singura" (nici barbatul nu ramane singur, ramane cu sticla de alcool). Copilul saracul nu are de ales, el iubeste prima femeie care-i apare in cale, mama (ca imprinting-ul la puii de pasari care se iau dupa primul obiect care misca, crezand ca e closca).

 

Si cum i-l va iubi closca asta posesiva pe copil? Fix cum o iubeste sotul pe ea, sau credeati ca barbatul e doar pentru insamantat? NU. Barbatul dă echilibrul afectiv in relatie (cuplu si apoi familie).

Daca barbatul poseda femeia, ea va poseda copilul iar copilul ajunge posedat de vicii si ticuri. Mai exista si exceptii fericite, sa nu se inteleaga ca generalizez. Doar barbatii posedati de mama lor vor poseda femeia, iata cum "educatia" materna de la o femeie se intoarce impotriva altei femei.

 

Totul se transmite incrucisat, scriptul (principiile scenariului de viata) de la mama la baiat si de la tata la fiica (pentru ca in viata ne alegem partener de sex opus, la fel si in copilaria mica suntem influentati cel mai mult de parintele de sex opus, celalalt ne arata cum sa executam principiile scenariului de viata). De aceea fiicele cu tata "proxenet" se vor lupta toata viata cu tendinta de a nu ajunge prostituate, depinde de mama care le va arata cum sa nu ajunga. Daca mama e ca in zicala lui Harald "nici mama nu i-a dat lui tata pe degeaba" e clar ca fiica va fi o "sponsoroaica" care va trage pe biberon la comanda oricui o va "sponsoriza" bine.

 

Erena21, care e atitudinea ta fata de parinti acum, in urma terapiei?

Editat Noiembrie 13, 2007 de iosafat

[harald 1722]

... isi asumau un fals rol de salvator. Nu era datoria lor sa rezolve abuzurile nimanui, atata timp cat nu erau solicitati pentru asta. O faceau chipurile din mila.

Un fals rol de salvator? :yawn: Vezi tu, asta e valabil dacă te

Editat Noiembrie 13, 2007 de harald

[Kilkoana 1265]

Acum, eu cu riscul de a lua o atentionare, recomand cu drag psihologului de serviciu sa NU faca copii. De nu stiu cate ori am tot auzit treaba cu femeia , care de fapt e o prostituata pentru sotul ei, cu femeia, care vrea un copil doar ca sa aiba ce controla. Deja devine enervanta placa.

Am zis ca la un moment dat va inceta, dar nu! Nu suntem toti dereglati din cauza parintilor nostrii !

 

Care e realitatea in familiile patologice

 

Pentru baiat, mama e "t

Editat Noiembrie 13, 2007 de Kilkoana

[harald 1722]

Un argument pentru a evita psihologii. Si daca sunt urmasa barbarilor huni, sa stii ca ma bucur.

Dacă un psiholog ar considera că există vreo persoană normală pe lumea asta, s-ar discredita pe sine şi chiar profesia

[Cleric Prest 41]

Un fals rol de salvator? :yawn: Vezi tu, asta e valabil dacă te

Editat Noiembrie 13, 2007 de iosafat

[Kilkoana 1265]

Nu se intelege nimic. Daca vin de la discoteca si sunt agresata, vreau un salvator real, care sa-l "carpeasca" ( vb userului) si sa ma tina in brate si sa ma duca acasa. I-as ramane recunoscatoare, sa nu stea sa analizeze psihic pe agresor ci sa-i dea cateva animalului.

Se vede ca nu ai fost in situatia prezentata de harald. Reactia normala ar fi a lui. Pana si o femeie la volan i-ar sari victimei in ajutor!

In sfatul tau eu vad , ca ar trebui sa intoarcem fata , ca ii "da" agresorului "altcineva" meritatul.

Tot pe aceeasi idee, hai sa desfiintam fortele de ordine, sa nu mai respectam legile si sa aruncam in aer inchisorile!

 

Ahhhhhh, te rugam , fetele de pe forum.....nu suntem "gaurici" ci doamne, domnisoare, userite, altfel pe psihologie va numim "scule"!

 

edit.....Tu tre sa fi avut o copilarie tare nefericita, ai obsesia asta cu parintii care is poseda copiii! For real , amu !

Editat Noiembrie 13, 2007 de Kilkoana

[harald 1722]

Nu se intelege nimic. Daca vin de la discoteca si sunt agresata, vreau un salvator real, care sa-l "carpeasca" ( vb userului) si sa ma tina in brate si sa ma duca acasa. I-as ramane recunoscatoare ...

Tu, da, pentru că probabil eşti sănătoasă la cap. Dar respectiva s-a ridicat de pe jos, s-a aşezat