Sari la conținut
Forum Roportal
Cleric Prest

Programarea parentala

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

 

 

:P dar multe din "calitatile" enumerate in acest articol se regasesc si la mine, :P si cum voi scapa de ele, stiu ca sunt cam posesiva, si cam incerc sa imi indrept fustrarile asupra celor din jur, incerc sa ma abtin dar nu stiu ce voi face cand nu ma mai pot abtine, ca sunt momente cand imi indrept fustrarile asupra mea, si imi fac mie rau dar daca se ajunge mai departe?.... e o intrebare care ma cam sacaie de mult, ce sunt in stare sa fac si ce nu.... ca nu imi doresc sa ii jignesc si sa ii fac sa se simta rai pe cei din jur ...dar de multe ori stiu cum sa atac omul si o mai fac si sufera :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

iosafat,vorbeai pe undeva de "agresiune pasiva".acum ma grabesc si nu am reusit sa gasesc post-ul.cum adica?era ceva despre contracararea agresorilor din jurul nostru cu un comportament bazat pe agresiune pasiva.poti fi mai explicit,te rog?

Editat de LucaLuca

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
iosafat,vorbeai pe undeva de "agresiune pasiva".acum ma grabesc si nu am reusit sa gasesc post-ul.cum adica?era ceva despre contracararea agresorilor din jurul nostru cu un comportament bazat pe agresiune pasiva.poti fi mai explicit,te rog?

 

Nu e recomandabila nici un fel de agresiune, nici pasiva, nici directa. In mediile elevate se practica agresiunea pasiva. Agresiunea pasiva, indirecta, e ceva similar cu crizele de personalitate. Unii o practica fara motiv din reflex.

 

Exemplu de criza gratuita de personalitate: doi adolescenti stau in gara pe peron la linia 5. Se anunta ca trenul am

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Este posibil sa asculte copilul si pentru ca nu are alta varianta mai buna de supravietuire?. Sa nu uitam ca specificul fiintei umane este "foamea de stimuli". Un copil ce nu-si asculta parintii poate risca izolare, sau poate si agresare fizica sau/si psihica mare. Revin la exemplul cu sclavii.....stapanul ii taie mainile si picoarele sclavului, si el este responsabil ca nu mai poate face balet sau nu mai poate tricota. Cat timp este mic, copilul este TOTAL DEPENDENT de parinti. Deci, ceea ce alege el in perioada copilariei, pentru a supravietui, este numai responsabilitatea parintelui. Un copil nevrotic la 3 ani este responsabil de acest, sau numai parintele lui?!

 

Altii nu si i-l transmit mai departe, agreseaza pe altii sau pe ei insisi (depresia).

 

Toti transmit asta mai departe, sub o forma sau alta. Pentru unii par persoane neagresive, insa pentru cei care cunosc cum se manifesta fenomenul, este usor de depistat modalitatea de a agresa a acestor persoane. Sentimentele de furie neexprimate la vremea potrivita si in maniera potrivita, dau nastere unor manifestari agresive....de natura fizica sau psihica.

Reprimarea acestor sentimente a fost undeva in vremea copilariei, datorita neputintei copilului de a-si infrunta parintii. Se creeza astfel o reactie : furia neexprimata la momentul potrivit in maniera potrivita impreuna cu neputinta formeaza resentimentul. Resentimentul este un sentiment neautentic, ce va fi la randul lui exprimat intr-o maniera nepotrivita in alt context( de obicei nepotrivit), iar daca in familie modalitatea vazuta a fost agresiunea, atunci asa va reactiona si acea persoana( prin agresare fizica sau psihica).

Editat de Anya2007

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Nu e recomandabila nici un fel de agresiune, nici pasiva, nici directa. In mediile elevate se practica agresiunea pasiva. Agresiunea pasiva, indirecta, e ceva similar cu crizele de personalitate. Unii o practica fara motiv din reflex.

 

Exemplu de criza gratuita de personalitate: doi adolescenti stau in gara pe peron la linia 5. Se anunta ca trenul am

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

QUOTE (Anya2007@ Nov 28 2007, 07:54 PM) post_snapback.gifEste posibil sa asculte copilul si pentru ca nu are alta varianta mai buna de supravietuire?. Sa nu uitam ca specificul fiintei umane este "foamea de stimuli". Un copil ce nu-si asculta parintii poate risca izolare, sau poate si agresare fizica sau/si psihica mare. Revin la exemplul cu sclavii.....stapanul ii taie mainile si picoarele sclavului, si el este responsabil ca nu mai poate face balet sau nu mai poate tricota. Cat timp este mic, copilul este TOTAL DEPENDENT de parinti. Deci, ceea ce alege el in perioada copilariei, pentru a supravietui, este numai responsabilitatea parintelui. Un copil nevrotic la 3 ani este responsabil de acest, sau numai parintele lui?!

 

Altii nu si i-l transmit mai departe, agreseaza pe altii sau pe ei insisi (depresia).

 

Toti transmit asta mai departe, sub o forma sau alta. Pentru unii par persoane neagresive, insa pentru cei care cunosc cum se manifesta fenomenul, este usor de depistat modalitatea de a agresa a acestor persoane. Sentimentele de furie neexprimate la vremea potrivita si in maniera potrivita, dau nastere unor manifestari agresive....de natura fizica sau psihica.

Reprimarea acestor sentimente a fost undeva in vremea copilariei, datorita neputintei copilului de a-si infrunta parintii. Se creeza astfel o reactie : furia neexprimata la momentul potrivit in maniera potrivita impreuna cu neputinta formeaza resentimentul. Resentimentul este un sentiment neautentic, ce va fi la randul lui exprimat intr-o maniera nepotrivita in alt context( de obicei nepotrivit), iar daca in familie modalitatea vazuta a fost agresiunea, atunci asa va reactiona si acea persoana( prin agresare fizica sau psihica).

-------------------------------------------------------------------------------------------

 

Nu exista vina cand savarsesti ceva cu pistolul la tampla. Deasemenea nu exista vina pentru copilul mic. Insa mai tarziu, desi lucrurile se leaga, adolescentul si adultul incepe sa aiba partea sa de vina/contributie daca ramane complicele parintelui negativ fie si inconstient. Inconstienta din pacate se plateste la fel ca si constienta.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Cum (si cand) ajunge ascultarea de parinti o actiune schizoida (cu ruptura de identitate)

 

"Eva m-a pus sa musc din mar, ea e de vina" - spune Adam. "Nu conteaza, ti-o tragi si tu pentru asta" - spune Dumnezeu.

 

Sa detaliez. Adam de fapt vrea sa spuna "Uite, eu am urmat o ispita (directiva), ma poti scuti de pedeapsa? As fi incantat sa o pedepsesti doar pe ea (Eva)."

 

Cum e in realitate. Parintele spune copilului fa cutare sau cutare lucru (care implica destinul personal al copilului), adica "te duci sa faci scoala aia ca asa o sa ajungi bine", "iti alegi partenerul ala de viata ca e de neam bun, ce vrei tu e de neam rau", "fa cutare meserie ca asta iti aduce bani si faima nu nimicurile care le-ai ales tu" etc. Copilul asculta. Evident ca nu va fi fericit, poate va claca psihic, poate nu (poate va agresa ca sa compenseze, sau va dezvolta compulsii). Vine vremea cand isi va da seama cine l-a impins pe un drum gresit. In momentul ala se intoarce si da vina pe parinte. Atunci intervine ruptura de identitate. Parintele a spus "fa asa", copilul a executat iar apoi a dat vina pe altcineva fara a-si mai asuma nici o responsabilitate. Nu conteaza ca putea sau nu sa se opuna copilul, e o reactie schizoida sa dai vina pe general pentru ca ai executat ordinul. Ca soldat daca ai comis crime de razboi mergi in streang impreuna cu generalul care ti-a dat ordinul. La fel in familie, parintele a dat ordinul, copilul s-a executat pe sine, e mort-viu pentru ca traieste teleghidat de parinte dar da vina pe parinte. Nimeni pe lumea asta, nici psihiatru, nici psihilog, nici vecinul nu va fi solidar cu executantul.

 

Deci, ruptura de identitate intervne aici: parintele emite ordinul -> copilul executa -> copilul da vina total pe parinte . Sunt doua persoane care intervin in procesul patologic, unul da ordinul, altul executa iar in final vina revine unuia singur. Nu e logic. Vina apartine amandurora si impreuna isi vor lua pedeapsa (boala psihica). Copilul asculta nu doar pentru ca nu are alternative ci si pentru ca a fost comod (a primit conditionat unele lucruri care si le-a dorit, a fost mituit

.

Ruptura de identitade mai intervine si in faptul ca alegand sa implinesti dorinta existentiala a parintelui, renunti la tine. Cum poti pretinde ca esti tu insuti daca practici meseria aleasa de parinte sau convietuiesti cu partenerul ales de parinte? Aici e partea schizoida, ca cel care a ales nu participa la actul existential, nu practica meseria respectiva, nu traieste cu respectivul partener. Cei doi care comit asemenea acte schizoide, parintele + copilul se numesc familie schizoida. Daca copilul e slab poate face schizofrenie.

 

Cu totul altfel stau lucrurile in agresiunea fara motiv practicata de parinte asupra copilului. Copilul participa tot la o actiune schizoida (el e obligat sa duca in spate ce nu poate duce parintele) dar e fortat, obligat, executat fara putinta de a se opune. Exista tati care si-au violat fiii in fund, sau le-au ars degetele la aragaz pentru greseli minore (ce copil poate sa stea linistit cand are atata energie de cheltuit?). Trauma e mare, copilul nu intelege de ce trebuie sa preia defularea parintelui. Pentru a rezolva asemenea cazuri cred ca e nevoie de cativa ani in psihoterapie. Parerea mea sincera e ca e nevoie de grup de sustinere pe termen lung in asemenea cazuri.

 

Agresiunea fara motiv si la locul nepotrivit e schizoida pentru ca se datoreaza unei proiectii. Tatăl umilit la servici se razbuna acasa asupra copilului său (i-l bate din nimic) ca si cand s-ar razbuna pe seful sau care l-a umilit. Ruptura de identitate si locaţie e aici: şeful de la locul de munca/copilul de acasa. E foarte usor sa faci proiectii schizoide, si comod. Un copil istet si maricel pricepe lantul asta de agresiune. Altii nu si i-l transmit mai departe, agreseaza pe altii sau pe ei insisi (depresia). Depresia e autoagresiune. Starea eului de Parinte paranoic iti agreseaza starea eului de Copil iar starea de Adult nu se dezvolta decat partial sau deloc.

 

Dupa parerea mea, lucrurile nu sunt atat de simple.

Un copil in general isi iubeste neconditionat parintii, indiferent ce i-ar face. Pe de o parte nu are unde sa fuga (poate doar in mintea lui) caci este obligat sa locuiasca cu parintii, iar pe de alta parte, exista o perioada in viata copilului, cam intre 7 si 12 ani, cand el se judeca in functie de reactiile celor din jur pe criteriul bun-rau. Adica, pentru el e atat de important sa fie considerat un copil "bun", incat se supune de obicei neconditionat autoritatii.

In adolescenta, el inca este dependent de parinti, inca nu isi poate asuma complet resonsabilitatea pentru viata lui. Mai ales daca a fost conditionat sa fie supus, sa-si idealizeze parintii (iar un adolescent are o mare nevoie sa idealizeze persoane). Santajul vine in relatie mai ales, nu cu obiecte, ci cu iubire sau, mai bine zis, lipsa ei. In fiecare zi, chiar si ca adulti ne lovim de asemenea santajuri, uneori extrem de subtile.

In ce priveste agresiunea fara motiv, si aici e complicat si n-are nici o legatura cu inteligenta, ci cu multi alti factori. De exemplu, o fata e batuta cu cureaua des, de cate ori e "obraznica", de tatal ei. In acelasi timp, exista perioade, care apar poate chiar mai des, cand tatal e de-a dreptul seducator. Ii spune ca o iubeste, o rasfata, o face sa rada, se joaca cu ea, e afectuos. Fetita atunci incearca sa ignore bataile pentru a pastra doar ce e mai bun in relatia ei cu tatal. Exista multe scenarii posibile. 1. Considera ca merita sa fie batuta. Asta ar fi sursa unui masochism ulterior. 2. Va ramane cu ideea ca iubirea inseamna doua extreme: sadism si extaz. Atunci isi va alege un partener care ii infrange vointa, oferindu-i in acelasi timp si momente de tandrete (pentru care ea plateste cu varf si indesat - vezi islamistii extremisti). 3. Daca, printr-o bafta, se poate compara cu alti copii care nu sunt batuti, atunci va inceta sa-si idealizeze tatal si sa-l vada mai aproape de realitate. 4. Va ramane tot timpul complet dependenta de parerea tatalui ei si de el in general, nepremitandu-si sa se daruiasca nici unui alt barbat, pentru ca inconstient isi interzice sa fie "obraznica". 5, care este de fapt un 1 extrem, leaga iubirea de agresiune fizica, faimosul, "ma bate pentru ca ma iubeste, deci nu-i sunt indiferenta". 6. Poate sa dea vina pe mama ei pentru ca tatal o bate (mama il pune, fantasmeaza ea ca fetita) si de aici apar iarasi nenumarate traiectorii posibile in viata.

Pur si simplu, felul in care un copil se dezvolta psihic depinde de o multitudine de factori. De mediu, dar si intrapsihici. De cat de legat e copilul de realitate, de capacitatea lui de a simti ambivalenta, de cat de puternica e nevoia lui de relatii sau de autonomie (de pilda, copilul isi poate "inlocui" afectiv parintii cu cei de aceeasi varsta, mai ales in adolescenta), de curiozitate, de capacitatea lui de a iubi, de capacitatea de a se exprima prin joc, desen etc, foarte mult si de sensibilitatea pe care o are (de exemplu sa simta ca agresiunea nu i se adreseaza lui personal), de cat de constient e de diferenta intre ganduri sau afecte si actiuni (sa nu se simta vinovat pentru ceea ce gandeste sau simte, ci doar pentru ceea ce face)

Si cred ca nu-mi ajung zece pagini sa enumar toti factorii. Iar daca ii mai pun si pe cei de mediu (cum reactioneaza mama, bunica, doica cand copilul e batut, are cu cine vorbi despre asta, are vreun profesor de incredere, exista copii in jur care nu sunt batuti, exista campanii tv care l-ar putea pune pe ganduri etc), mai adaug inca vreo cateva.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Dupa parerea mea, lucrurile nu sunt atat de simple.

Un copil in general isi iubeste neconditionat parintii, indiferent ce i-ar face. Pe de o parte nu are unde sa fuga (poate doar in mintea lui) caci este obligat sa locuiasca cu parintii, iar pe de alta parte, exista o perioada in viata copilului, cam intre 7 si 12 ani, cand el se judeca in functie de reactiile celor din jur pe criteriul bun-rau. Adica, pentru el e atat de important sa fie considerat un copil "bun", incat se supune de obicei neconditionat autoritatii.

In adolescenta, el inca este dependent de parinti, inca nu isi poate asuma complet resonsabilitatea pentru viata lui. Mai ales daca a fost conditionat sa fie supus, sa-si idealizeze parintii (iar un adolescent are o mare nevoie sa idealizeze persoane). Santajul vine in relatie mai ales, nu cu obiecte, ci cu iubire sau, mai bine zis, lipsa ei. In fiecare zi, chiar si ca adulti ne lovim de asemenea santajuri, uneori extrem de subtile.

In ce priveste agresiunea fara motiv, si aici e complicat si n-are nici o legatura cu inteligenta, ci cu multi alti factori. De exemplu, o fata e batuta cu cureaua des, de cate ori e "obraznica", de tatal ei. In acelasi timp, exista perioade, care apar poate chiar mai des, cand tatal e de-a dreptul seducator. Ii spune ca o iubeste, o rasfata, o face sa rada, se joaca cu ea, e afectuos. Fetita atunci incearca sa ignore bataile pentru a pastra doar ce e mai bun in relatia ei cu tatal. Exista multe scenarii posibile. 1. Considera ca merita sa fie batuta. Asta ar fi sursa unui masochism ulterior. 2. Va ramane cu ideea ca iubirea inseamna doua extreme: sadism si extaz. Atunci isi va alege un partener care ii infrange vointa, oferindu-i in acelasi timp si momente de tandrete (pentru care ea plateste cu varf si indesat - vezi islamistii extremisti). 3. Daca, printr-o bafta, se poate compara cu alti copii care nu sunt batuti, atunci va inceta sa-si idealizeze tatal si sa-l vada mai aproape de realitate. 4. Va ramane tot timpul complet dependenta de parerea tatalui ei si de el in general, nepremitandu-si sa se daruiasca nici unui alt barbat, pentru ca inconstient isi interzice sa fie "obraznica". 5, care este de fapt un 1 extrem, leaga iubirea de agresiune fizica, faimosul, "ma bate pentru ca ma iubeste, deci nu-i sunt indiferenta". 6. Poate sa dea vina pe mama ei pentru ca tatal o bate (mama il pune, fantasmeaza ea ca fetita) si de aici apar iarasi nenumarate traiectorii posibile in viata.

Pur si simplu, felul in care un copil se dezvolta psihic depinde de o multitudine de factori. De mediu, dar si intrapsihici. De cat de legat e copilul de realitate, de capacitatea lui de a simti ambivalenta, de cat de puternica e nevoia lui de relatii sau de autonomie (de pilda, copilul isi poate "inlocui" afectiv parintii cu cei de aceeasi varsta, mai ales in adolescenta), de curiozitate, de capacitatea lui de a iubi, de capacitatea de a se exprima prin joc, desen etc, foarte mult si de sensibilitatea pe care o are (de exemplu sa simta ca agresiunea nu i se adreseaza lui personal), de cat de constient e de diferenta intre ganduri sau afecte si actiuni (sa nu se simta vinovat pentru ceea ce gandeste sau simte, ci doar pentru ceea ce face)

Si cred ca nu-mi ajung zece pagini sa enumar toti factorii. Iar daca ii mai pun si pe cei de mediu (cum reactioneaza mama, bunica, doica cand copilul e batut, are cu cine vorbi despre asta, are vreun profesor de incredere, exista copii in jur care nu sunt batuti, exista campanii tv care l-ar putea pune pe ganduri etc), mai adaug inca vreo cateva.

 

Foarte buna completarea dar nu vreau sa ajungem la lipsa totala de responsabilitate a victimei - copil devenit adult. Si eu sunt de parere ca exista o vreme (inainte de 18 ani) cand copiii cu structura puternica fac respectiva "inlocuire" afectiva (atentie, nu ma refer la proiectii si dependente care conduc la aruncatul de la etajul 9) a parintilor cu persoane din mediul exterior si decid folosind inteligenta emotionala (care nu poate fi reprimata total decat daca ambii parinti ar fi psihopati grav) sa nu execute scenariul parental. Cunosc o familie bogata unde mama a dorit sa transfere spre executare ambitiile personale fiului. Fiul a refuzat categoric, l-a sabotat pe taicasu in afaceri (nu grav) in job-ul dat de taicasu iar apoi s-a dus si si-a cautat de lucru in alta parte, ca sa fie independent. Noul job presupunea o munca de sofer (curierat). Fiind parazitat de directivele si criticile din directia mama-bunica a comis accident de masina din vina lui la scurt timp de la angajare. Nu s-a intors la taicasu, si-a cautat alt job. Sunt o serie de accidente de genul "dau foc la casa fara sa vreau", "fac accident de masina din vina mea si era sa ma omor sau să imi omor femeia sau copilul", "uit salarul proaspat luat pe telefonul public" sau "pierd zorzoanele de chei din toata firma dupa care pun lacatusul sa schimbe toate ialele". Seria asta de accidente e datorata parazitarilor din familie. Ce vreau sa spun e ca baiatul asta a reusit sa se smulga deocamdata din provocarile Copilului nebun al mamei sale, nu si sotul (taicasu) care se imbata puternic saptamanal. Taicasu la randul sau are o mama ahtiata dupa bani si case (chiar a ţepuit niste batrani de case) si a implinnit pana acum scenariul mamei de a face multi bani insa nu cred ca ar fi vrut sa isi nenoroceasca copilul la scoli inalte asa cum a vrut sotia sa, provenita de mediu de oameni fara scoala (cu 4 clase). In functie de cata inteligenta emotionala are copilul (genetic) poate scapa din familie, bandajat, in carje, dar poate scapa. Inteligenta emotionala prespune a lua decizii care implica moralitatea, onoarea, simtul responsabilitatii in pofida faptului ca ele nu sunt prezente in familie pentru ca inteligenta emotionala a adolescentului decide (si poate, are potential) sa se autoprogrameze dupa modele exterioare. In restul cazurilor se mai intampla decompensari.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×