El vrea sa ramanem "buni prieteni"

[Carspin 0]

Dragii mei,

 

Am devenit "activa" dupa ce v-am citit mesajele pe diverse teme...Si stiu ca unii ma vor cataloga drept "fraiera" sau "bleaga" (culmea, o si merit!) etc, insa cred/sper ca voi primi si ceva sfaturi. Cum stau lucrurile (povestea o sa fie mai lunga, dar vreau sa va redau, pe cat posibil, totul):

Alta tara, serviciu bun, amici putini, familia acasa, alti oameni, alte obiceiuri etc. Plus o fosta relatia care m-a zdruncinat destul de rau prin felul in care a luat sfarsit (acolo intr-adevar, am fost proasta), dar am trecut cu bine peste...si mi-am continuat viata, am cunoscut alti oameni, alt cerc de prieteni. Si intr-o zi l-am cunoscut pe el; amici, discutii, iesiri impreuna...la un moment dat el a vrut mai mult, eu mi-am spus "ei, na, acuma, ce, el crede ca o sa ma las asa usor?!"...nu a insistat, dupa vrep saptamana insa alta petrecere, alte pahare de sampanie...nu am ajuns pana "la capat" fiindca mi-am zis din nou "ei, e de-abia prima intalnire"...trebuia sa ne vedem a doua zi, insa m-a sunat ca nu poate sa vina (si da, am avut dupa aceea confirmarea ca fusese bolnav) ... Apoi iar a devenit mai rece...amici, insa atat; de data asta am insistat (nu, nu i-am dat 10 telefoane pe zi, dar ii trimiteam la cateva zile un mesaj - la care el raspundea), pana cand am avut o discutie "lamuritoare", el zicandu-mi ca: da, e atras de mine; da, sunt simpatica, si inteligenta etc; dar e intr-un moment al vietii destul de aiurea, trebuie sa plece pentru cateva luni si nu poate incepe o relatie cu mine acum - ma respecta prea mult pentru a incepe o relatie "neserioasa", iar de o relatie serioasa nu poate fi vorba, pentru ca nu am avea timp sa ne cunoastem, si el nu crede in relatiile la distanta...Am fost putin zdruncinata, dar i-am spus "cum vrei tu". Am continuat sa ne vedem, nu a plecat asa repede cum credea, asa ca pana la urma am inceput sa ne vedem...a durat o saptamana si a plecat pentru aproape doua luni; mesaje, cand de la unul, cand de la altul, ale mele mai calde, ale lui mai "barbatesti" (nu intotdeauna insa). S-a intors, am reluat relatia, de data asta a devenit "oficiala" si pentru prietenii nostri; dar o relatie tipica oamenilor ocupati dintr-un mare oras, fara week-end-uri petrecute impreuna sau vacante exotice. Dupa trei saptamani iar a plecat, cu serviciul si sa isi viziteze niste rude; s-a intors (eu desigur intrebandu-ma "si chiar a stat chiar singur in perioada asta?"), am continuat...Insa de regula eu eram cea care spunea "ne vedem azi?", si de cele mai multe ori ne vedeam..devenisem insa mai apropiati, plus ca toti amicii (ca, deh, ne intalnisem intr-un grup) ne vedeau ca un cuplu...dar erau anumite frustrari: el era prea ocupat sa plecam in vacanta impreuna (intr-adevar, nu avea timp), a inceput sa lucreze si pentru mama lui cateva ore pe zi, seara era de regula la un club de sport (acelasi ca si mine, plus amicii nostri)...ne vedeam la fel ca inainte, poate chiar mai des, insa erau lucruri care ma deranjau si care treptat s-au acumulat: "sunt obosit in seara asta, ne vedem maine"; de regula nu dormea noaptea la mine, desi stateam impreuna pana spre dimineata; la "el" nu mergeam, fiindca sta cu mama lui (deh, se mai intampla si la 35 de ani - cu anumite probleme de familie), o seara de sambata petrecuta cu prietenii, lucru pana peste cap (sigur ca oamenii au de lucru; plus ca lucreaza pentru niste proiecte pe termen lung si care acum se "dezvolta"...Am avut doua discutii, fara cuvinte grele sau reprosuri, insa ceva de genul "simt ca nu am un loc in viata ta"; raspunsul a fost "am crezut ca am fost clar de la inceput, trec printr-o perioada grea, nu sunt eu insumi, vreau sa iti ofer mai mult dar nu reusesc, decat sa suferi mai bine ne despartim, chiar daca eu nu vreau asta, si chiar daca si eu as suferi pentru ca, poate nu simt ce simti tu pentru mine, dar am sentimente pentru tine"; raspunsul meu a fost "vreau sa ne dam o sansa, relatia noastra a evoluat, si sa vedem unde ajungem"...Am continuat asa vreo luna...Probabil veti gandi ca ar fi trebui sa pun punct, pentru ca era ceea ce se poate numi o relatie fara viitor; dar il iubeam si pe masura ce il cunosteam imi dadeam seama ca e un om deosebit, si diferit decat cei cu care avusesem eu relatii inainte (cu foarte mult bun simt, simpatic, corect, pentru mine de-a dreptul fermecator si, da, ne simteam foarte bine impreuna); e insa adevarat si ca uneori il simteam "departe", mai retinut, desi cu o seara inainte il simtisem foarte apropiat...Au mai fost mici neintelegeri, plus ca, de ziua lui, aproape ca nu m-a bagat in seama cat timp mama lui a fost acolo - am vrut sa trec peste, spunandu-mi ca poate nu e "inca" momentul...am discutat totusi, mi-a spus ca ii pare rau ca e asa...Totul a fost relativ bine pana sambata, cand am iesit cu niste prieteni...a fost okay, ne simteam bine, si ne-am dus la o alta petrecere, sa intalnim niste amici...Culmea a fost ca eu am insistat sa mergem; era acolo o fosta prietena de-a lui (de fapt au iesit impreuna doar de doua-trei ori si, cum avea sa imi spuna mai tarziu "tu esti mult peste ea"; deja cunosteam povestea, de la altii, nu de la el - deh, acelasi cerc de prieteni; si la momentul respectiv m-am ferit sa vorbim despre asta, mi-am spus ca e vorba d etrecutul lui, si daca el nu vrea sa mi-l impartaseasca e mai bine sa tac), plus alti amici...am stat impreuna pana la un moment dat, cand el a "disparut" sa fumeze si nu a revenit aproape 30 de minute...i-a telefonat sa il intreb ce face, fiindca ar fi trebuit sa plecam, mi-a zis ca vine ... a venit, dar dupa inca vreo 20 de minute, timp in care, nuc stiu, poate ca cele doua pahare de vin pe care le bausem, sau "vederea" celei de care stiam ca se simtise atras cu un an in urma si cu care fusese o zi la mare (iar cu mine nicaieri)...nu stiu, toate asta m-am facut sa incep o discutie cu el...desi imi promisesem sa nu mai am discutii "lamuritoare" la doua dimineata...din nou, nu au fost tipete, usi trantite etc, si eram amandoi intr-un loc retras...da, stiu ca nu se "face" sa spui tot ce ai pe suflet, si cu atat mai putin sa iti dea lacrimile si sa devii prea sentimentala...ce pacat ca uiti chestiile astea tocmai in momentele importante! Am plecat, dar am continuat discutia in drum spre mine..pana cand el mi-a spus "poate ai dreptate sa vrei sa ne despartim, nu e corect asa, si in plus suferi si nu meriti asta". I-am spus ca nu am pomenit nimic despre o despartire, dar simteam nevoia sa lamuresc niste lucruri si sa primesc raspunsuri la cateva intrebari...Insa asa sunt eu, nu ma pot multumi doar cu jumate de adevar, si nu pot trai in incertitudini; plus ca ideea ca el s-ar putea sa plece la un moment dat pentru o perioada lunga ma macina (chit ca nu e sigur)..Asa ca l-am intrebat :"Doar daca tu nu vrei sa ne despartim?" Si el a spus "Uite, poate e mai bine asa; iti fac rau, si suferi, si am incercat sa ma implic mai mult si nu reusesc; cateodata sunt cu tot sufletul langa tine, dar cateodata ma simt la 10 km; am vrut sa construiesc ceva cu tine dar nu cred ca reusesc...nu e vorba de tine, sunt eu, nu sunt bine si nu stiu cand voi fi bine; nu e corect fata de tine asa, sa ne vedem numai cand vreau eu (totusi asta e de vreo patru ori pe saptamana), cand ar trebui sa fiu acolo tot timpul...poate e mai bine sa ramanem prieteni, cand o sa ai nevoie de mine o sa vin imediat, putem sa ne vedem in continuare, dar nu pot sa iti mai fac rau". Stiti cum am regretat tot ce am zis? Intr-o secunda, nu mi-a luat mai mult...Si a adaugat "poate nu trebuia sa ajungem aici, ne-am implicat prea mult si iti fac rau, si nu cred ca simt pentru tine ceea ce simti tu pentru mine"....Si nu m-am lasat (deh, asta mi-e stilul, trebuie sa intorc cutitul in rana pana la capat) "atunci, asta e, cu alte cuvinte trebuie sa iti uit numarul de telefon"..."da, cred ca da''..Am plecat in cele din urma, sa plang intre patru pereti de data asta, spunandu-mi tot week-end-ul "de ce nu am baut numai apa minerala?" si "de ce naiba nu mi-am tinut gura?" si "de ce nu m-a oprit la timp?" si "de ce a trebuit sa mergem la afurisita aia de petrecere, ca altfel nu se intampla nimic?" Da, poate e o relatie care nu ma multumeste pe deplin, insa cred cu tarie ca evolua in directia buna...Da, sunt poate prea posesiva, si vreau totul, si nu am rabdare...de obicei sunt si orgolioasa, acum am lasat asta la o parte...Dar imi doream sa continuam, fiindca il iubesc (desi am inteles asta probabil prea tazriu) si e intr-adevar un tip deosebit...Nu duceam lipsa de "admiratori" inainte sa fiu cu el, si o stie...plus ca el a fost cel care s-a simtit atras de mine la inceput (si toti am vazut asta)...Insa probabil am fost prea insistenta, poate am dat prea mult dintr-o data...dar nu am considerat necesar sa ma "joc" cu el, si am crezut mereu ca e mai bine sa fiu sincera, cand si el e la fel...repet, am avut indoieli, semne de intrebare, dar de fiecare data cand ceream o lamurire primeam raspunsul...da, probabil am avut tendinte de posesivitate, am fost geloasa fara motiv...si probabil toate astea veneau din incertitudinea relatiei noastre, si, evident, din experientele trecute...si, vai, cat inteleg acum sa nu trebuie sa lasam suferintele noastre trecute sa revina, cum nu trebuie sa proiectam asupra partenerului nostru ceea ce a facut "fostul"...Am inteles toate astea, dar din pacate cred ca e prea tarziu...Si nu e frica de singuratate, e suferinta de a pierde omul pe care l-am iubit...Si cum as vrea sa iau totul inapoi! Diferenta e ca acum stiu, acum am aflat tot ce voiam sa aflu, nu mai am incertitudini...si as putea sa imi asum riscul unei relatii care nu stiu unde va duce (dar oare cand putem si siguri?!), si as vrea s aimi mai dea o sansa...As vrea, dar nu cred ca o voi mai avea; si doare al naibii! Fiindca dragoste cu sila nu se poate, si daca intr-adevar el vreo o relatie de "prietenie", nu il pot obliga sa imi dea mai mult...Din pacate, cred ca am intalnit omul potrivit la un moment nepotrivit...si asta doare cel mai tare! fiindca mi-am petrecut ani in relatii care au esuat, cu barbati care imi spuneau "te iubesc" in fiecare zi, pentru ca la un moment dat sa inteleg ca totul era un joc al seductiei, al puterii..Si cand, la un moment dat, l-am intalnit pe cel care este altfel, nu am stiut cum sa ma port; si am ruinat totul; as face probabil orice sa ne continuam relatia..Cred ca stiu ce "ar trebui": sa continuam sa ne vedem, si sa fim "prieteni"...da, dragoste cu forta nu se poate...in schimb eu sper ca poate a spus asta la suparare, obosit de "discutia" mea pana in panzele albe...Of, acum imi dau seama ca am scris o gramada...scuze pentru timpul pe care o sa il pierdeti citind (asta daca va decideti sa o faceti)...As fi bucuroasa sa primesc opiniile voastre...orice ar spune...

[nightwish 27]

Da, poate e o relatie care nu ma multumeste pe deplin, insa cred cu tarie ca evolua in directia buna...Da, sunt poate prea posesiva, si vreau totul, si nu am rabdare...de obicei sunt si orgolioasa, acum am lasat asta la o parte...Dar imi doream sa continuam, fiindca il iubesc (desi am inteles asta probabil prea tazriu) si e intr-adevar un tip deosebit...

Cu parere de rau iti spun ca trebuie sa te detasezi cat poti de repede de acest om, de sentimentele ce le porti pentru el..

[J0' 2]

o poveste luuuunga :beee: in care daca citesti atent iti dai schiar tu singura raspunsurile ... care le refuzi categoric exact dupa ce iti raspunzi ...pt ca asa e firea omului sa tot traga sperante si sa isi imagineze ca daca nu se intamplau asa poate inca mai mergea si acum relatia , dar lucrurile in viata se petrec cu un scop , nu aveai de unde sa prezici dinainte ceea ce se va intampla , si daca stai si te gandesti profund revii la veche zicala : "de ce fugi de aia nu scapi"

 

nu faci bine ca te invinovatesti ca poate ai o fire orgolioasa ,posesiva sau geloasa , toti avem mai mult sau mai putin , dar asa e omul isi zgandere rana parca vrea sa se innece in suferinta !

[Dally 5]

De soarta nu putem fugi, important e sa traiesti clipa, si daca el nu poate oferi altceva, e mai bine sa ai un prieten bun decat sa fii singura complet! Tu alegi, sper doar sa faci alegerea cea mai buna! Si sa fii puternica! :beee:

[Enki 25428]

Of, nasol, stiu cum e sentimentul ala pe care l-ai avut cand ti-a zis: mai bine ramanem prieteni. :lol:

AM impresia ca el a avut nevoie de cineva aproape intr-o perioada mai grea, ca ai fost un fel de manta de vreme rea. Perioada aia grea prin care a trecut n-o fi vreo iubire esuata? Orice ar fi de fapt, cred ca s-a folosit de tine.

Ce scuza idioata, "nu vreau sa iti fac rau, mai bine ne despartim". Mai bine spune clar pe fata totul, decat sa te imbarlige cu scuze de astea, care te tin atarnata de relatie intr-un fir subtire de speranta.

[Dally 5]

Si totusi, de ce oare mi se pare atat de cunoscuta povestea asta? :lol:

[Baba Cloanta 0]

Din pacate, cred ca am intalnit omul potrivit la un moment nepotrivit...si asta doare cel mai tare!

 

da, doare :lol: of, prea mult seamănă situaţiile, şi ce'aş putea spune altceva, dec

[nightwish 27]

Of, nasol, stiu cum e sentimentul ala pe care l-ai avut cand ti-a zis: mai bine ramanem prieteni. :lol:

AM impresia ca el a avut nevoie de cineva aproape intr-o perioada mai grea, ca ai fost un fel de manta de vreme rea. Perioada aia grea prin care a trecut n-o fi vreo iubire esuata? Orice ar fi de fapt, cred ca s-a folosit de tine.

Ce scuza idioata, "nu vreau sa iti fac rau, mai bine ne despartim". Mai bine spune clar pe fata totul, decat sa te imbarlige cu scuze de astea, care te tin atarnata de relatie intr-un fir subtire de speranta.

 

I-a zis de la inceput ca nu ii poate oferi mai mult.. si ca nu e corect fata de ea, o relatie cum poate el avea... Ea a decis sa mearga inainte...

[Carspin 0]

Da, mi-a spus ...Si la un moment dat, acum vreo doua luni, cand i-am zis ca nu mai pot asa, mi-a zis ca e dreptul meu sa aleg, dar ca el ar vrea sa continuam...stiu, nu am scuze, totul era acolo, pe fata, insa stiti cum e cu speranta...s-au mai vazut cazuri...insa e adevarat, asta se intampla rar...si niciodata tie! Si acum imi spune ca vrea sa stam de vorba: ne-am vazut, m-a pupat pe obraz si mi-a spus ca trebuie sa avem o discutie - probabil ca are nevoie de o "incheiere"...Si chestia asta cu "momentul potrivit": cred ca momentul nu conteaza, ci persoana; chit ca el spune ca nu e vorba de mine, ci de el...cand te indragostesti, nu mai conteaza momentul; sau poate da, daca esti foarte calculat...dar atunci unde mai sunt sentimentele? Oare aici am ajuns, sa avem relatii "convenabile" la momentul potrivit? Probabil ca voi mai spera inca o perioada - e mai usor, nu, decat sa spui: stop!

[herbert 3]

Da, mi-a spus ...Si la un moment dat, acum vreo doua luni, cand i-am zis ca nu mai pot asa, mi-a zis ca e dreptul meu sa aleg, dar ca el ar vrea sa continuam...stiu, nu am scuze, totul era acolo, pe fata, insa stiti cum e cu speranta...s-au mai vazut cazuri...insa e adevarat, asta se intampla rar...si niciodata tie! Si acum imi spune ca vrea sa stam de vorba: ne-am vazut, m-a pupat pe obraz si mi-a spus ca trebuie sa avem o discutie - probabil ca are nevoie de o "incheiere"...Si chestia asta cu "momentul potrivit": cred ca momentul nu conteaza, ci persoana; chit ca el spune ca nu e vorba de mine, ci de el...cand te indragostesti, nu mai conteaza momentul; sau poate da, daca esti foarte calculat...dar atunci unde mai sunt sentimentele? Oare aici am ajuns, sa avem relatii "convenabile" la momentul potrivit? Probabil ca voi mai spera inca o perioada - e mai usor, nu, decat sa spui: stop!

 

Grea problema pentru tine ! Lasa lucrurile sa curga, nu forta, incetul cu incetul se vor limpezi apele.

Editat Octombrie 2, 2007 de buzdugan