Poate am gresit deschizand acest topic, dar eu iubesc adevarul indiferent de consecinte. Intodeauna sinceritatea, naivitatea, inocenta si dragostea mea catre Dumnezeu nu au fost intelese de nimeni... Poate ca e mai bine asa, ma gandesc uneori, poate ca nu...
Intodeauna am cautat ceea ce nu gasesc, liniste si afectiune...
Darul instrainarii de lume il aveam de mic... Inaintand in varsta la 19 ani am vrut sa intorc spatele acestei lumi, plecand intr-o manastire, invatand acolo toata randuiala, iar apoi sa plec in adancul pustiei, unde sa ma arunc in bratele linistei si afectiunei celei desavarsite, nevoindu-ma... Dar acesta e trecutul...
In prezent, aproape in fiecare seara ma plimb printr-un imens parc unde retras, ascuns de crengile copacilor lasate pana la pamant, ma intind pe iarba unde stau si ascult ciripitul pasarelelor... Ooo Doamne ce desavarsite sunt zidirile Tale...Ce minunata e natura...
Oooff Doamne ca atat de mult mi-as dori o cabana, departe de tumultul acestei lumi agitate, undeva in munti, la marginea unui lac si cateva animale pe langa... Sa ma trezesc la primele raze de soare pasind prin iarba uda de roua si sa spun... '' Buna dimineata''.., intregii naturi... Iubesc viata, iubesc tot cea ce este frumos...
Imi plac florile si zumzetul albinelor, codri cei mari si poienitele din ei... Mi-as dori sa urc pe crestele inalte fiind privit curios de ochii caprioarelor, imbratisand ecoul ce mi se intoarce pierdut... Imi place sa ascult zgomotul clopoteilor cand oitele pasc iarba si behaitul mieluseilor... Imi place sa-i privesc saracutii cand sunt mici si nu se pot tine de turma si obositi adorm instantaneu sub soarele primavaratic... Imi place seara sa aud vaca mugind si sa ma pun sa o mulg cand ea rumega linistita... Sa aud puii de gaina piuind fugind care-incotro dupa fiecare musculita... Imi place sa vad cateii cum se joaca si sar unii peste altii... Vreau sa adorm noaptea in cantecul greierilor cu capul pe o radacina de pom, privind cerul instelat cu rugaciunea pe buze plangand... Nu stiu dar cateodata atat de mult mi se inmoaie inima ca plang incontinuu... Sunt un izvor de lacrimi... Cateodata cand plang mai mult timp ma simt usor ca un fulg...
Imi place sa fiu un om bun... Imi place sa fiu retras si nestiut de nimeni.., departe in adancul pustiei...