Sari la conținut
Forum Roportal
Nachtvogel

Sentimentul penibilului

Postări Recomandate

Intr-o singura saptamana. Unu. Primesc un mail de la un ziar financiar. Mi se propune o rubrica permanenta in care sa prezint carti, mi se fixeaza si un onorariu.

"De ce nu?", imi zic. Nu-mi strica niste bani si, pe de alta parte, nici lor nu le strica o mica oaza culturala intr-un ziar plin de cifre si date. Scriu primul articol, apare, mi se spune ca e bine, scriu si al doilea articol, apoi si al treilea, care insa nu mai apar. Scanez singur copertile cartilor despre care scriu, le trimit pe toate prin mail. Oamenii ma cheama si la o intalnire cu redactia. Avem o discutie interesanta, pe teme generale, dupa care sefii ziarului raman cu mine. Si, spre surprinderea mea, incep sa-mi explice ca ei, de fapt, n-au nevoie de rubrica mea. Ce sa caute intr-un ziar de profilul lor o rubrica despre carti? "Bine, dar..." Nici un dar. Trebuie sa inteleg ca profilul lor nu le permite. "Totusi, parca dumneavoastra mi-ati facut propunerea", indraznesc si eu sa zic. "Nu, v-a facut propunerea cineva din redactie care n-avea caderea sa v-o faca." "Dar pastrez inca mail-urile cu sigla dumneavoastra..." Nu, nu si nu! Oca, zic, dragoste cu sila nu se poate, voi pune capat rubricii mele. Dar macar platiti-mi munca de pana-acum. "Va putem plati doar un singur articol, cel aparut", imi zice sefa si-mi spune apoi o suma considerabil mai mica decat cea care-mi fusese oferita initial. Ma ridic de pe scaun: "Multumesc, n-am nevoie de acesti bani". Imi iau la revedere si plec.

 

Doi. Trebuie sa iau lectii de sofat. Vorbesc la telefon cu instructorul, ne dam intalnire, ajung la masina lui. Din ea iese o biata femeie, alba ca varul la fata si cu genunchii tremurand. "Urca in locul ei la volan si da-i drumul!", imi zice instructorul, lat si paros, intr-o camasa leoarca de transpiratie. "Stati putin, ar trebui sa discutam intai conditiile, orarul..." "Urca, dom-le, n-auzi? Mai pierdem vremea de pomana?" Mergem vreo douazeci de metri si opreste brusc. "Ce faci, dom-le? Ce faci?", racneste. Ma fac mic si tac. "Vrei sa-nveti sa conduci pe pinioanele mele? Ti-am spus sa schimbi viteza elegant. E-le-gant! Stii ce-nseamna cuvantu-asta, e-le-gant? Ai auzit vreodata cuvantu-asta?" Apoi am tot oprit din douazeci in douazeci de metri. Se pare ca n-auzisem pan-atunci de o gramada de cuvinte din limba romana. Instructorul mi le reaminteste silabisindu-le si tipand. Ma lasa la volan in dreptul unei bodegi si dispare pentru un sfert de ora. Se-ntoarce cu un ceai. "Hai, da-i drumul!" Pornesc si mai merg eternii douazeci de metri. Imi pune iar frana si se-ntoarce spre mine privindu-ma ca pe-un gandac. "Dom-le, ce e-n capu-ala al tau? Ce e-n capu-ala pe care-la duci pe umeri degeaba?" Abia atunci am indraznit si eu sa-i spun: "In capul meu e ca nu mai vreau sa iau ore cu dumneavoastra. Va rog sa-mi spuneti cat va datorez pana acum". In viata mea n-am vazut om mai uimit. "Da' ce ti-am facut, dom-le? Ia uite, dom-le... e sensibil dumnealui... Nemaipomenit!" Am coborat de la volan alb ca varul si cu genunchii tremurand si-am plecat pe jos spre casa.

 

Trei. O asociatie romaneasca dintr-o tara occidentala ma invita, cu cateva luni in urma, pentru o lectura in tara respectiva. Si prin mail, si prin viu grai imi face o oferta de onorariu. Cu foarte putin timp inainte de a pleca spre destinatie primesc un alt mail, in care onorariul mentionat e doar jumatate din suma initiala. Ce sa mai fac acum? Ar trebui, ca si in celelalte doua situatii, sa multumesc politicos si sa raman acasa, dar e imposibil: pregatirile de plecare sunt deja avansate. Voi merge, dar nu-i voi putea privi in ochi pe organizatori, pentru ca-mi va fi jena mie de jena lor.

 

Nu pot sa-nteleg. Imediat cum ies dintr-o lume extrem de ingusta, lumea prietenilor mei, in care-am supravietuit si-n vremea comunismului, dau numai de situatii de-acest fel. Nu stiu cum sa le evit. Nu stiu cum sa ma port cu acest gen de oameni. Un om, dupa biata si, probabil, naiva mea parere, este mai intai de toate o constiinta. Mitocania, incorectitudinea, minciuna ar trebui sa aduca nesfarsite nopti nedormite celor care le practica zilnic. Dar, pe cand ei dorm linistiti, eu sunt cel care se perpeleste disperat in asternut dupa fiecare astfel de intamplare. Eu ma simt murdarit de o situatie murdara, chiar dac-am nimerit in ea nevinovat. Nu pot privi in fata un om penibil, din mila si din jena, asa cum e indecent sa fixezi un om cu o infirmitate.

 

Stimati sefi de ziar financiar, stimate instructor auto, stimati organizatori de colocvii, regret profund ca, prin intersectarea intamplatoare a vietilor noastre, v-am produs, poate, cate o mica indispozitie, cate un marunt sentiment de culpabilitate. Imi pare sincer rau si va asigur ca pe viitor n-o sa se mai intample.

 

Mircea Cartarescu - "Sentimentul romanesc al penibilului", iunie, 2004 (Jurnalul national)

 

 

 

 

Mda. Se mai intampla...

Se intampla in fiecare zi.

Mi se intampla in fiecare zi.

Voua?

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Am fost un fraier cand am pus toata increderea mea in niste "E-mail"

nu ar fi fost mai bine ca informatia sa fie verificata cum e normal.........

din 3(trei) SURSE!!! :spiteful:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

sunt amanunte pe care ni le amintim cu jena si care pentru altii sunt minore si poate le-au uitat sau ei poate ne fac sa ne simtim penibil inconstient, nu din dorinta de a te face sa te simti prost.

mie cel putin mi-e jena de purtarile mele uneori.si realizez asta dupa ce trece un timp si meditez la ce a fost 8)" 8)" sau cand vad o astfel de purtare penibila la alta persoana.

situatii de jena cred ca ni se intampla multora:cand se ia vanzatoarea de noi de la paine ca nu i-am dat banii cum trebuie, :crazy: sau cand dorim sa abordam pe cineva si spunem ce nu trebuie, sau sa aluneci uitandu-te la baiatul/fata care iti place :o: :spiteful: ,sau sa ti se rupa slitul de la pantaloni intr-o plina zi de vara. sunt foarte multe situatii care sunt "normale ":pe :pee dar altii au darul sa le alimenteze penibilul din ele si asa ne fac sa ne simtim prost. 8)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

imi aduc aminte o scena din microbuz, cand am vazut o batranica si i-am oferit locul meu. femeia sa-a uitat intr-un mod foarte ciudat la mine, parca neintelegand ce spun..."va rog, luati loc..." i-am spus eu. dansa imi raspunde:"da' ce, ti-am cerut eu ceva?"...si se aseaza ofensata...

rezultatul: o duzina de oameni uitandu-se la mine acuzator, si un inexplicabil sentiment al penibilului, si asta doar pentru ca am incercat sa fiu politicoasa...

 

am mai trecut prin situatii din astea (poate nu la fel de tragic-comice)...si nu pot ajunge decat la o concluzie: in Romania(si aici poate fac o greseala, trebuind sa ma refer la generalul prezent, in orice loc al lumii) nu iti pemiti sa fii politicos, decat intr-o librarie sau intr-o sala de opera, unde esti macar 80% sigur ca n-ai de ce sa te simti prost cand respecti "Codul bunelor maniere".

 

poate ca exagerez, dar experientele nu pot fi sterse repede...

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

E un facut ca in momentul in care ai mai multa minte decat altii incat sa observi inobservabilul pentru ei, sa te simti prost pentru prostia lor. Eu una am incercat, in trecut, de cateva ori, sa atrag atentia, pana cand m-am facut mai mare si am inteles ca pe unii trebuie sa-i lasi asa cum sunt. Daca ai nimerit ca musca intr-o situatie din aceasta penibila, sa incerci sa mergi pe margine, evitand sa te afunzi in situatie mai mult.

 

Mi-am pus problema uneori daca nu e bine de astfel de oameni: nu isi dau seama daca sunt penibili, iar daca nu afla niciodata, cu atat mai bine, vorba lui Mircea Cartarescu...dorm mai multe ore pe noapte.

 

Probabil este vorba de teoria aceea a echilibrului si a compensatiei. Cei care au mult bun simt acopera lipsurile multora carora le lipseste... Si cica ar fi adevarata pana la urma sintagma "ai sa dai si la altii". Pacat ca dai... dar nu se ia. :spiteful:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce-i drept bunul simt nu se ia din pacate; il ai sau nu, iar daca nu-la ai, nici nu-i duci lipsa.

Nu poti evita situatiile penibile create de lipsa de buna crestere a celor din jur, dar nici nu poti evita sa te simti indignat si "murdarit" cand nimeresti intr-una.

 

 

M-am trezit apostrofata zilele trecute de un nene intre doua varste, destul de bine imbracat, cu aere de intelectual, pentru ca nu am acceptat o situatie umilitoare (n-are rost sa dau detalii), argumentul lui fiind "ca doar asa facem cu totii" - adica inghitim cu totii orice, ca de asta suntem romani :blinca: ... si-n timp ce eu eram indignata de situatia respectiva (asa cum ar fi fost orice persoana rationala, care are putin respect de sine) el era indignat de indignarea mea :blinca: :blinca:

Nu m-a surprins foarte tare faptul ca a fost mojic - nimic nou, ca doar mitocania nu sa-a inventat de curand - nici faptul ca a considerat necesar sa faca educatie (intr-un mod total neadecvat) unei persoane (desi putintel mai tinere, totusi) absolut necunoscute, ci argumentul pe care la-a gasit: "ca doar asa facem cu totii" :blinca: Cu alte cuvinte ar fi trebuit sa accept o situatie penibila si mai ales sa accept sa fiu umilita doar din spirit romanesc de solidaritate. :blinca:

 

 

Uneori ma intreb daca "sentimentul romanesc al penibilului" - asa cum ii zice domnul Cartarescu - nu e pe cale de disparitie; incontestabil e faptul ca este din ce in ce mai rar intalnit pe strada.

 

Chiar mi-as dori sa ma contraziceti.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Asta-i viata(in Romania)! :o:

Si stati,cred ca voi n-ati coborat ceva mai jos...unde prostia, nesimtirea si mitocania sunt la rangul de lege :spiteful: .

Doar daca incerci sa arati ca stii ceva si esti privit urat :crazy:

Unii se cred superiori chiar si cand ii intrebi ce mai fac 8)"

De multe ori,faza cu :"asa facem cu totii" e bine sa fie luata bine in seama;adica...ori cu ei ,ori fara ei("totii")de preferat fara,dar cred ca se va subtia cam mult sectorul manierat :">

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

penibil e ce am facut eu inainte de Craciun !

Prietenul meu tocmai ce venise din Germania dupa o absenta de 4 luni si cum se apropia Craciunul colindam prin magazine , si cum eram noi in mall la-am luat de mana si la-am tarat in fata unei vitrine cu inele de logodna aratandu-i ce vroiam eu de Craciun ! :"> sa-a suparat putin pe mine ... dar asta ne e tot ! In ajun primesc un superb inel de logodna pe care mi-la cumparase din Berlin cu trei luni in urma si il tinuse sa-mi faca surpriza de Craciun cand m-a cerut in casatorie ! :">

 

am murit de rusine ! dar m-a iertat si a considerat-o poate ultima copilarie a mea ! poate , nu garantez !

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

post-3471-1110058969_thumb.jpgVad ca multi au ales sa dea exemle de intamplari penibile. Voi face si eu asta, desi incepe sa mi se para penibil simplul fapt de a fi tanar in Romania. De fapt, nu ca esti tanar e penibil, ci modul in care sunt tratati tinerii de "clasele elevate" te face sa te simti asa.

 

Pentru mine, e penibil sa fii inteligent, capabil si dornic sa faci ceva si sa nu ti se acorde nici cea mai mica sansa. E penibil sa fii lasat sa muncesti pentru altii intr-o eterna perioada de proba. E penibil ca de fiecare data cand ceri sa fii platit pentru munca pentru care toti te apreciaza sa ti se spuna ca nu mai e nevoie de tine. E penibil sa nu ai loc pentru ca nu ai pile. E penibil sa nu ai loc pentru ca esti considerat o amenintare (si nu ma refer la siguranta nationala). Iar cand cel care are puterea de decizie este un etalon al mitocaniei despre care se vorbea mai sus... penibilul atinge apogeul. Sa te mai mire ca unii vor sa emigreze-n Congo?

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Intru totul de-acord.

 

E penibil sa fii lasat sa muncesti pentru altii intr-o eterna perioada de proba. E penibil ca de fiecare data cand ceri sa fii platit pentru munca pentru care toti te apreciaza sa ti se spuna ca nu mai e nevoie de tine.
In primul rand e penibil ca trebuie sa ceri sa ti se plateasca... intr-o lume civilizata si cei fara prea multa experienta - incepatorii au uneori obiceiul de a manca... dar unii angajatori autohtoni trec cu vederea acest detaliu nesemnificativ. ;)

 

 

Iar cand cel care are puterea de decizie este un etalon al mitocaniei despre care se vorbea mai sus... penibilul atinge apogeul.

putina autoritate in mainile unui mitocan = combinatie fatala ;)

 

PS: Bun venit, Giorgio! :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

×