The Unknown 15042 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2007 (editat) Statele Unite ar putea renunta renunta la vize in cazul mai multor tari, printre care Romania, inainte de finalul mandatului lui Bush, in 2009, a declarat un oficial american, citat de Reuters. Paul Rosenzweig, secretar adjunct pentru probleme internationale de la Departamentul pentru Securitate interna, a discutat la Praga cu reprezentantii a 13 tari ai caror cetateni intra in Statele Unite cu vize, despre o asa numita Foaie de parcurs pentru ridicarea acestora. Discutiile implica Romania, Bulgaria, Cipru, Cehia, Letonia, Ungaria, Estonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Grecia si Coreea de Sud. "In ceea ce ma priveste, orizontul de timp este sfarsitul mandatului presedintelui Bush, in ianuarie 2009. Personal, sper sa extindem Programul de eliminare a cerintei vizei (Visa Waiver Program, VWP) inainte de aceasta", a spus Rosenzweig, precizand ca negocierile se vor desfasura separat cu fiecare tara candidata. O propunere in acest sens, destinata partenerilor SUA in razboiul impotriva terorismului, a fost inaintata Congresului. Daca propunerea este aprobata, programul va presupune adoptarea catorva masuri de securitate in plus, dar in cele din urma va oferi cetatenilor acestor tari posibilitatea de a calatori fara viza in Statele Unite. Propunerea nu precizeaza care sunt tarile beneficiare, dar presa ceha considera ca Cehia si Slovacia se numara cu singuranta printre ele. http://www.evenimentulzilei.ro/article.php?artid=289359 Editat Ianuarie 25, 2007 de Olga Khan Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
telescu liviu 0 Raportează post Postat Februarie 2, 2007 am primi si eu email cu green cardul american trebuie sa dau vreo 50 dolari dar ei cer carti de credit codul pin va dati seama ce se intampla va goleste cardul. nu stiu ce sa fac as pierde 50 am mai pierdut pe la ambasada pe la interviuri dar ce sa fac vreau sa vad statele cine ma crede atat dupa aia vin inapoi aici in tara unde te plictisesti de mori kata_tel@yahoo.com Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
amm0re 0 Raportează post Postat Februarie 2, 2007 am primi si eu email cu green cardul american trebuie sa dau vreo 50 dolari dar ei cer carti de credit codul pin va dati seama ce se intampla va goleste cardul. nu stiu ce sa fac as pierde 50 am mai pierdut pe la ambasada pe la interviuri dar ce sa fac vreau sa vad statele cine ma crede atat dupa aia vin inapoi aici in tara unde te plictisesti de mori kata_tel@yahoo.com Daca vrei sa nu ramai fara bani poti deschide un alt cont cu un nou card pe care sa depui doar 50 usd. simple as that. eu am facut asa si acum am un cont care il "aprovizionez" "la nevoie". Statele Unite ar putea renunta renunta la vize in cazul mai multor tari, printre care Romania, inainte de finalul mandatului lui Bush, in 2009, a declarat un oficial american, citat de Reuters. Paul Rosenzweig, secretar adjunct pentru probleme internationale de la Departamentul pentru Securitate interna, a discutat la Praga cu reprezentantii a 13 tari ai caror cetateni intra in Statele Unite cu vize, despre o asa numita Foaie de parcurs pentru ridicarea acestora. Discutiile implica Romania, Bulgaria, Cipru, Cehia, Letonia, Ungaria, Estonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Grecia si Coreea de Sud. "In ceea ce ma priveste, orizontul de timp este sfarsitul mandatului presedintelui Bush, in ianuarie 2009. Personal, sper sa extindem Programul de eliminare a cerintei vizei (Visa Waiver Program, VWP) inainte de aceasta", a spus Rosenzweig, precizand ca negocierile se vor desfasura separat cu fiecare tara candidata. O propunere in acest sens, destinata partenerilor SUA in razboiul impotriva terorismului, a fost inaintata Congresului. Daca propunerea este aprobata, programul va presupune adoptarea catorva masuri de securitate in plus, dar in cele din urma va oferi cetatenilor acestor tari posibilitatea de a calatori fara viza in Statele Unite. Propunerea nu precizeaza care sunt tarile beneficiare, dar presa ceha considera ca Cehia si Slovacia se numara cu singuranta printre ele. http://www.evenimentulzilei.ro/article.php?artid=289359 am citit deja (in yr profile :> ) thanks a lot ;) in 2009 poate imi vad copilu' :lol: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
The Unknown 15042 Raportează post Postat Februarie 5, 2007 am primi si eu email cu green cardul american trebuie sa dau vreo 50 dolari dar ei cer carti de credit codul pin va dati seama ce se intampla va goleste cardul. nu stiu ce sa fac as pierde 50 am mai pierdut pe la ambasada pe la interviuri dar ce sa fac vreau sa vad statele cine ma crede atat dupa aia vin inapoi aici in tara unde te plictisesti de mori kata_tel@yahoo.com Nu inteleg, cine ti-a cerut $50 prin E-mail, o firma din Canada care promite sa-ti faca actele pentru Green Card ??? sau cei de la Ambasada Americana? ceea ce nu cred ca NU merg pe Credit Card serviciile lor. Ai grija ca Loteria Vizelor nu costa nimic sa depui formularul on-line, doar dupa ce l-ai castigat daca esti norocos ti se cer sumele de procesare legale. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
The Unknown 15042 Raportează post Postat Februarie 16, 2007 Romanii, fara vize in SUA 16 Februarie 2007 Comisia pentru Securitate Interna a Senatului american a aprobat un amendament care ar putea elimina regimul de vize, impus unor state est-europene aliate in razboiul impotriva terorismului, a anuntat biroul de presa al senatorului George Voinovich. Proiectul propus de senatorul George Voinovich, membru al Comisiei pentru Relatii Externe si al celei pentru Securitate Interna, urmeaza sa fie supus aprobarii in Senat si apoi in Camera Reprezentantilor. In cazul in care va fi aprobata, noua lege trebuie promulgata de presedintele George Bush. Programul privind eliminarea vizelor a fost creat in 1986 si permite cetatenilor din tarile participante sa intre pe teritoriul american in scopuri turistice si de afaceri, pentru o perioada de pana la 90 de zile. http://www.evz.ro/article.php?artid=292484 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
amm0re 0 Raportează post Postat Februarie 16, 2007 (editat) Romanii, fara vize in SUA 16 Februarie 2007 Comisia pentru Securitate Interna a Senatului american a aprobat un amendament care ar putea elimina regimul de vize, impus unor state est-europene aliate in razboiul impotriva terorismului, a anuntat biroul de presa al senatorului George Voinovich. Proiectul propus de senatorul George Voinovich, membru al Comisiei pentru Relatii Externe si al celei pentru Securitate Interna, urmeaza sa fie supus aprobarii in Senat si apoi in Camera Reprezentantilor. In cazul in care va fi aprobata, noua lege trebuie promulgata de presedintele George Bush. Programul privind eliminarea vizelor a fost creat in 1986 si permite cetatenilor din tarile participante sa intre pe teritoriul american in scopuri turistice si de afaceri, pentru o perioada de pana la 90 de zile. http://www.evz.ro/article.php?artid=292484 thanks a lot Olga :crazy: o sa "te urmaresc" Editat Februarie 16, 2007 de amm0re Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri