Depresia - cauze, experiente

[Stu' 13011]

Altii ajung sa nu mai lupte, doar sa gestiioneze.

Un efort mare indelungat nu consider ca este o solutie. Pe de o parte te intareste, pe de alta parte te slabeste enorm de mult. Si neuronul are o rezistenta limitata.

[The Unknown 15043]

Si lipsa de una sau mai multe de metale din corp cauzeaza deja o mare disfunctie al corpului uman. Cei sensibili la tristete nu consuma destule fructe si legume si au si lipsa de vitaminele necesare si devin si mai bolnavi si se sperie cand simt oboseala si frica sau teama de a iesi din casa, de a merge pe strada. Soneria de usa sau de telefon devine o detunatura insuportabila, etc., mai ales daca persoana este si singura in locuinta.

[Stu' 13011]

Si lipsa de una sau mai multe de metale din corp cauzeaza deja o mare disfunctie al corpului uman. Cei sensibili la tristete nu consuma destule fructe si legume si au si lipsa de vitaminele necesare si devin si mai bolnavi si se sperie cand simt oboseala si frica sau teama de a iesi din casa, de a merge pe strada. Soneria de usa sau de telefon devine o detunatura insuportabila, etc., mai ales daca persoana este si singura in locuinta.

Sa stii ca ai dreptate. Disfunctionalitatile creierului din motiv pur chimic - este greu de digerat insa. Caci vezi tu, initial ai facut cu ou si otet medicamentatia - dar unele cazuri o impun.

[The Unknown 15043]

Medicatia pe reteta care sint foarte puternice narcotice nu-mi place sa se dea imediat bolnavilor ca se poate rezolva si cu niste vitamina B-12 sau asemanator, o terapie, cu cineva mereu langa pacient care-i asigura ca nu este nimic serios si revine rapid, are efect mai rapid in anumite cazuri abia aparute decat sa puna bolnavul in alta dimensiune din care nu prea revine niciodata.

[Stu' 13011]

Medicatia pe reteta care sint foarte puternice narcotice nu-mi place sa se dea imediat bolnavilor ca se poate rezolva si cu niste vitamina B-12 sau asemanator, o terapie,

Asta nu e tratare prin medicamentatie. Se numeste abuz de medicamentatie. Asa cum unii chirurgi fac abuz de chirurgie.

De aceea, teoretic este o diferenta mare intre nevoia de psihiatru sau psihoterapeut. Mult insa nu fac diferenta.

Corect este ca ajungand la psihoterapeut (psiholog) - acesta sa iti faca trimitere la psihiatru (in cazul in care considera ca este nevoie ) - si nu viceversa.

Editat Iulie 17, 2013 de stupid_me

[CavalerulJedi 787]

o terapie, cu cineva mereu langa pacient care-i asigura ca nu este nimic serios si revine rapid, are efect mai rapid in anumite cazuri abia aparute decat sa puna bolnavul in alta dimensiune din care nu prea revine niciodata.

 

Costurile implicate in a avea un specialist "mereu langa pacient" nu prea fac fezabila povestea aceasta.

 

Oricum... sunt si eu de acord ca medicatia este nevoie sa fie abordata cu maxim de simt de raspundere. Este ceva fenomenal de util pentru gestiunea imediata a unei caderi dar extrem de rar este preferabila pentru un tratament de durata.

 

Un combo de obiceiuri sanatoase: meditatie mindfulll, exercitiu fizic, odihna consecventa intr-un cadru adecvat, alimentatie sanatoasa si socializare pot avea un efect mult mult mai bun decat indoparea cu Xanax, Prozac sau mai stiu eu ce altceva.

 

[The Unknown 15043]

 

Costurile implicate in a avea un specialist "mereu langa pacient" nu prea fac fezabila povestea aceasta.

 

Nu la un specialist calificat MD m-am gandit ci la un voluntar care studiaza sa devina ceva in meseria asta si are nevoie de experienta sau un pensionar la fel voluntar care cunoste multe si inca se simte dator sa ajute cu ce poate, asa e traditia pe aici. Voluntarii o duc si la doctori ca de obicei nu conduce masina o pacienta sub tratament. Sint zeci de feluri de "caregivers" pe aici in serviciul omenirii la diferite nivele. Asigurarile medicale si statul le pune in circuit ca sint in prealabil verificate. De la ajutat cu baia, taiatul unghiilor, imbractul, preparatul, mancarii etc., locuieste cu pacient temporar sau permanent, pana la alergat cu ei sau alte sporturi, depinde cine de ce are nevoie.

Cei care sint la scoala de nursing au nevoie de multe ore de practica cu diferiti pacienti si sint obligati la munca voluntara sa treaca examenele cu bine.

Editat Iulie 17, 2013 de The Unknown

[Athmy 2564]

 

Totodata, ii consider norocosi pe cei cu depresie, fobii si anxietate, fiindca ei gusta cu adevarat viata. Atunci cand reusesc sa faca lucruri pe care orice alt om le face fara probleme, il apreciaza mult mai mult. E ca si cum dai o ciocolata unui copil de casa de copii sau unui copil de bani gata - care se bucura mai mult de ciocolata aceea?

 

O da, dar nu au acces la alte lucruri. Cum spunea Camus, ei traiesc calitativ nu cantitativ. Iar tot pentru Camus, bucuria vietii se gaseste in cantitate nu in intensitate.

[S.R. 5188]

La noi in tara depresia e tratata ca fiind ceva inexistent de catre oamenii obisnuiti. Deprimatul, o persoana invinsa, incapacitata de starea sa in a face ceva bun fie pentru propria persoana, fie pentru altii, e privit ca un om cu toane, ca fiind arogant, dificil. Daca cineva il crede sau isi da seama ca este deprimat, il va trata cu condescendenta, cu aceeasi compasiune cu care trateaza un actor care joaca rolul unui doctor. Astfel un deprimat ajunge izolat, iar evolutia lui ca persoana, fie stagneaza, fie o ia pe cai paralele cu evolutia celorlalti. Asta si din cauza maniei poporului roman de a ascunde gunoiul sub pres. Respectivul va fi ala care nu e fun, cel exclus din orice sau chemat undeva ca sa fie a cincea roata la caruta. I se vor da sfaturi inaplicabile de tip "traieste-ti viata, bucura-te de lucruri marunte", ignorand ca el nu are o "viata" si nici nu se poate bucura, nu ca n-ar vrea sau n-ar avea de ce, dar este incapacitat de starea sa. I se va reprosa ca el nu vrea sa faca nimic, ca nu are un rost, nu are scopuri. Unii cred ca asta motiveaza. E cam la fel de motivant tratamentul asta cum e lovirea unui olog, cerandu-i sa mearga - acela se va târî, pentru ca doar atat poate face.

Un deprimat nu are incredere in oameni, nevoile sale afective depasind cu mult pe ale celor obisnuiti. Unde un om obisnuit vede o simpla lipsa temporara de chef a unui interlocutor, un deprimat vede tradare, abandon.

Oamenii se fac ca inteleg, se fac ca vor sa ajute... pana le trece, pana incepe sa-i doara-n p*la si se justifica prin "atat am putut". Ceea ce e corect - atat a putut, atat l-a dus "omenia" lui. Pentru ca nu a incercat sa inteleaga.

Atunci unii vor spune "da, du-te dom'le la doctor". Ei toti se gandesc la psiholog, fara sa priceapa ca psihologul nu este un doctor si fara sa aiba habar de incompetenta prevalenta a psihologilor din tara noastra, multi dintre ei fiind suflete chinuite care au incercat sa-si rezolve propriile probleme cu ajutorul acestei discipline. Fiind un mediu incult, e normal sa nu ai pretentia ca oamenii obisnuiti sa stie, sa inteleaga sau sa le pese ce este un psiholog. Nu e ca in filme, asta e clar.

Apoi apar medicii - distructivii psihiatri. Daca un medic cu alta specializare poate cauza pagube de care mai scapi totusi, un psihiatru prost te poate imbolnavi, pastilele pe care le prescrie modificand chimia creierului si dispozitia pacientului, in rau, daca respectivul doctor e incompetent... sau mai nebun ca pacientul. Ca dozatoare de calmante psihiatrii sunt ok.

Daca nu intelegi un deprimat, n-o sa-l ajuti niciodata. Ajutorul inseamna sa nu il parasesti, si sa nu il ignori, sa nu il abandonezi, in rest, se va ajuta singur.

Editat August 10, 2013 de S.R.

[Nonexistent 0]

Salut, am 19 ani si cred ca sufar de depresie.

De la 13-14 ani am inceput sa fiu foarte introvertit, sa ma inchid in mine, sa socializez cat mai putin. In accea perioada pierdeam cat mai mult timp posibil la pc, in general jocuri, ulterior m-am apucat de grafica 2d si 3d, era interesant, pierdeam timpul intr-un mod mai folositor, o perioada am lucrat si putin freelance, dar tot inchis eram.

Ulterior am mers la psiholog, a fost o experienta ok dar dupa 3 sedinte m-a lasat balta, si asa am ajuns la concluzia a am dat bani degeaba.

Apoi au urmat niste probleme urate la liceu si mi-am propus sa ma schimb drastic... am inceput sa ies iar, sa socializez, doar pentru a realiza ca majoritatea indivizilor de varsta mea sunt niste profitori, prosti si ipocriti, dar am incercat totusi sa ma adaptez....

In prezent sunt mai putin introvertit, desi niciodata nu ma deschid cu adevarat in fata cuiva (nu prea am incredere in oameni) si simt o puternica lipsa de incredere in mine, de la 17 ani si jumatate n-am mai practigat grafica, am tot zis ca ma reapuc dar nam facut-o, in schimb m-am apucat de bautura (asta se datoreaza si anturajului), mi-am propus sa merg la concerte vara asta dar n-am facut nimic altceva decat sa-mi beau bani de bilet la rammstein. Am cunoscut pe net o fata ce practica php si mysql si mi-a zis ca nu sunt asa grele asa ca mi-am propus sa ma apuc si eu, dar n-am facut-o. pur si simplu nu-mi gasesc curajul si increderea sa ma apuc de ceva, sa-mi duc un plan la capat!

Nu as vrea sa apelez la psihiatru, deoarece n-am incredere in medicamentele antidepresive (multe side-effects) dar nici bani de psiholog nu am... .. nu stiu ce sa fac.