Ce mai cititi?

[Lucia N 11235]

" Musashi " , carte scrisa de Eiji Yoshikawa

 Cap.1: Roata norocului

Este o carte exceptionala! 

Fusesem la nepotei si ginerele meu terminase de citit Cap.1  si l-am rugat sa mi-o imprumute, s-o citesc in aceasta perioada. El deja este la Cap 2, pe care o sa-l citesc si eu, bineinteles.

Miyamoto Musashi este considerat cel mai faimos Samurai din istoria civilizatiei nipone.

Pe mine m-a captivat de cum am inceput s-o citesc.

Intradevar, asa cum scrie pe coperta, apare ca " o poveste vie, subtila si imaginativa, pusa in scena prin personaje imemorabile, multe dintre ele cunoscute figuri istorice.

Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena. "

Editat August 3, 2019 de Lucia N

[Fiero 23210]

 

Serotonina - Michel Houellbecq, o carte despre suferinta ajunsa la paroxism. Povestea unui om care im urma unei depresii hotaraste sa renunte la orice legatura cu lumea si ajunge sa traiasca intr-o singuratate aproape extrema. In cele din urma, cand realizeaza ca resursele sale financiare sunt limitate, isi planuieste pana si sinuciderea. Mai mult, no comment.

[Fiero 23210]

Lingura care dispare - Sam Kean, despre tabelul periodic al elementelor, despre cei care le-au descoperit, rolul pe care acestea l-au jucat in diverse evenimente importante din istorie. Regretul meu e ca timpul a sters cunostintele mele de chimie si fizica, mi-ar fi placut sa fi ramas intacte, eram destul de buna la cele doua materii, mi-ar fi permis sa inteleg cartea mai bine si sa o gasesc si mai interesanta.

[Fiero 23210]

Singuratate - John. T. Cacioppo si William Patrick - natura umana si nevoia de conexiune sociala.

Ma rezum la cateva cuvinte: o carte absolut remarcabila, ar trebui sa se afle in biblioteca fiecarui om.

[Fiero 23210]

Camus ... M-am tot intrebat citindu-l de cum de nu am dat de el pana acum, ce m-a impiedicat sa il citesc, poate ca singurul motiv a fost acela ca auzisem ca e un autor pe care il citisera multi si ca i se aduceau cam multe laude, iar mie, sincera sa fiu, nu prea imi place sa citesc carti prea laudate (foarte posibil ca asta sa se intample din cauza orgoliului prostesc) si chiar cred in proverbul ala cu pomul si sacul.

Chestia e ca am sfarsit prin a ma indragosti iremediabil de Camus. Si nu de la prima vedere (citire), ci pe la sfarsitul lecturarii romanului Strainul si valvataia s-a aprins apoi cu Ciuma si a continuat sa se inteteasca citind Caderea. Nuvelele care i-au urmat caderii doar au intretinut pasiunea si au facut sa imi doresc sa caut frenetic sa intru in posesia altor opere ale autorului, ceea ce am si facut. Atat de mult ma regasesc in el, incat am impresia uneori ca, drept pedeapsa pentru ateismul lui, Camus a fost retrimis pe pamant si reincarnat int-o femeie cu doar o jumatate de neuron, eu.

[Fiero 23210]

La 26.10.2019 la 21:28, Fiero a spus:

Singuratate - John. T. Cacioppo si William Patrick - natura umana si nevoia de conexiune sociala.

Ma rezum la cateva cuvinte: o carte absolut remarcabila, ar trebui sa se afle in biblioteca fiecarui om.

Am reluat saptamana trecuta citirea acestei carti pe care o abandonasem pentru ca initial am trecut printr-o perioada dificila (noroc ca a fost vorba doar de o sperietura si nu s-a adeverit ceea ce credeam), apoi printr-o perioada prea linistita. Poate ca nu a fost cea mai buna idee sa o reiau, iar nu mi-am ales bine perioada in care sa o citesc, insa asta am simtit ca trebuie sa fac. Intr-un final, am reusit sa o termin. Ceea ce vreau sa spun este ca nu e o carte pe care sa o citesti pentru a te relaxa, e nevoie sa te apleci cu atentie asupra fiecarui pasaj, e consumatoare de energie - eu mi-am subliniat pasaje din carte, asupra carora sa revin altadata si am notat la sfarsitul cartii paginile unde am facut aceste sublinieri - dar lucrurile pe care le afli din ea nu contenesc sa te uimească , chiar daca adesea te pot intrista profund, au fost pasaje care mi-au adus lacrimi in ochi. Citind cartea asta am inteles inca o data cat de fragili suntem noi oamenii ca fiinte si cata nevoie de conexiune  avem si cat de distrugatoare poate fi lipsa  acestei conexiuni. Cred ca am reusit sa fiu mult mai intelegatoate si mai empatica fata de altii si nu in ultimul rand si fata de mine. 

Si un pasaj din carte.

Editat Aprilie 24, 2020 de Fiero

[Fiero 23210]

Am ispravit ieri cartea Sub un cer sangeriu a lui Mark Sullivan. Povestea a reusit sa ma prinda, pana la urma. O carte lejera, in sensul ca e plina de dialoguri si poate fi citita usor, nu contine subtilitati literare si nici mesaje filozofice care sa necesite prea multa gandire, pentru ca povestea, in sine, e una tulburatoare, tragica. Inspirata din realitate, cartea ne prezinta povestea unui tanar italian pe care ororile celui de-al doilea razboi mondial l-au maturizat fortat in numai un an de zile, un tanar care intr-o perioada scurta de timp - scurta in comparatie cu viata lunga pe care a trait-o - a avut parte de o seama de evenimente care l-au marcat pana la sfarsitul vietii. Si daca peste multe din ororile razboiului a reusit sa treaca, niciodata, nici dupa sapte decenii el nu a putut sa treaca peste faptul ca si-a pierdut iubita, ca nu numai ca nu si-a respectat promisiunea pe care i-o facuse acesteia de a avea grija de ea, dar a asistat neputincios la moartea ei, aceasta fiind executata prin împușcare deoarece a fost considerata in mod gresit o colaborationista a regimului fascist. Chiar daca dupa cativa ani a reusit sa treaca peste depresia neagra in care s-a adancit si si-a recapatat dragostea de viata, a realizat multe lucruri frumoase, chiar daca a reusit sa se indragosteasca de 2 femei cu care a intemeiat o familie si cu care a avut copii, nu a ramas cu niciuna dintre ele, in final, si nu a reusit sa isi regaseasca  niciodata linistea sufleteasca, pentru ca niciodata nu a mai avut sentimentul ca traieste o iubire la fel de simpla, sincera si profundă, asa cum a trait cu Ana. 

Ca o patanteza, faptul ca a aflat povestea lui Pino i-a salvat autorului viata, pentru ca inainte de a o scrie acesta se afla intr-o state psihica foarte urata si a vrut sa se sinucida intrand cu masina intr-un parapet. Am inteles ca romanul urmeaza sa fie ecranizat.

[Fiero 23210]

Tatal celuilalt copil - Parinoush Saniee. Off, sunt inca sub influenta cartii, da dependenta si cu fiecare cuvant ti se strecoară in suflet tot mai mult, odata ce ai pus mana pe ea, nu te poti opri din citit pana nu o ispravesti.

Romanul ne prezinta viata unei familii privita prin ochii a doua personaje, personajul principal, fiul cel mic, si mama acestuia. Cum era de asteptat, cele doua versiuni sunt foarte diferite, insa ambele au un punct in care se aseamana foarte tare: suferinta. 

Citind carte asta realizezi faptul ca multi parinti, din nepricepere sau din cauza ca ei, la randul lor, nu au primit suficienta afectiune, pierd drumul spre sufletele copiilor lor si nu il mai gasesc niciodata, iar acestia ajung sa traiasca toata viata cu impresia ca sunt neiubiti, pentru ca lipsa manifestarii afectiunii este perceputa de copii ca fiind egala cu insasi lipsa afectiunii, ceea ce e ingrozitor trist, pentru ca asa se nasc si se perpetueaza dramele de-a lungul mai multor generații. 

Eroul romanului e Shahab, un copil de o sensibilitate extrema, care, simtindu-se neiubit, se refugiaza in mutenie si comite acte de violenta pentru a se razbuna pe cei care il fac sa sufere. Datorita modului ciudat in care se poarta si datorita faptului ca nu da semne ca va vorbi, toti din familie, pana la urma chiar si mama lui, ajung sa creada ca baiatul are o problema si ca e posibil sa sufete de retard mintal. Doar bunica din partea mamei gaseste o cale de a comunica cu copilul si reuseste sa il scoata definitiv din mutenie.

As fi vrut sa spun mai multe, dar se pare ca numai de atata sunt in stare.

 

 

 

 

 

[Fiero 23210]

Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina. Am tot amanat sa o citesc, desi presimtisem ca o sa imi placa, iar in momentul in care am inceput cartea, n-am mai stiut cand a fost dimineață,  cand s-a facut seara, cand am gatit, cand am facut curat, cand luat pauze ca sa respir, pierdută in povestea firavei tataroaice care se lupta pentru supravietuire, timpul nu a mai avut sens. De unde se vede ca tot nu am dobandit simtul masurii, cand imi place ceva prea tare, nu stiu sa ma opresc.

[The Unknown 15040]

Am citit o descriere al Dunarii de o eleva din Bucuresti.  Dunărea pitorească.  Eseul elevei Cristiana Luminița Dumitru    Eseu din proiectul „Valori culturale europene”  ador descrierile naturii.

evz.ro/dunarea-pitoreasca-eseul-elevei-cristiana-luminita-dumitru.html