odata, intr-o alta viata, mi-amintesc ca stateam la in balconul unei pensiuni, era aproape de miezu noptii, in fata pensiunii era lacul bicaz, mancam pastrav, povesteam vrute si nevrute si la televizor canta melodia asta obsesiv, am auzit-o de cateva ori la rand. m-am intrebat:"Doamne, ce stele mai pleaca din viata mea?" si nu-mi imaginam ca va fi chiar nenea din fata mea, care imi arunca bucati din pestele lui in farfuria mea si care-si intindea saramura aia delicioasa pe maini ca sa ma faca sa rad. si toata pensiunea era luminata doar de lumanari in suporturi de brad si de inimi rosii, baga-mi-as io picioarele toate amintirile si lumanarile de pe lumea asta.
a fost atat de evident si totusi n-am putut sa accept sa-l las sa plece.

:think: :roll: