ddanaxx 0 Raportează post Postat Noiembrie 10, 2006 In primul rand bine v-am gasit! Problema mea a inceput pe la 12 ani,nu vreau sa intru in amanunte,speriindu-ma foarte tare,cred ,am avut primul atac de panica.Au urmat nopti intregi de nesomn,nu puteam sa stau singura.....OK...Am depasit cu ajutorul parintilor aceasta faza.Prin liceu a urmat o perioada asemanatoare,cu insomnii,fara atacuri de panica,care a durat mai mult de un an.In primele luni nu dormeam in nici o noapte,ci doar ziua,apoi nu puteam sa dorm duminica noaptea :P: .Nu stiu ce aveam cu duminica.......Incet ,incet am trecut si peste aceasta perioada.Nu stiu cum dar acum am 29 de ani si nu mai am nici o problema cu insomniile. In 2000,mi-au murit trei dintre cele mai dragi persoane din sufletul meu.A fost foarte greu.In acelasi timp si eu am avut un accident foarte grav de masina.Au revenit atacurile de panica.Un an de zile nu am putut conduce fara un insotitor,aveam senzatie de lesin,transpiratie,palpitatii.Datorita serviciului a trebuit sa sofez cu toate aceste atacuri,si ,incet mi-am revenit.Si in prezent mai am dar sunt destul de rare.In schimb nu ma pot gandi ca cineva apropiat mie ar putea pati ceva.Revin aceleasi simtome.... Din 2004 au inceput tot felul de probleme:financiare ,sentimentale,legate de prieteni si tot asa. Un ultim esec financiar l-am avut in august 2006.De atunci refuz sa ies din casa,sa comunic cu altcineva decat maica-mea si partenerul meu de viata.Sincer in 3 luni de zile nu cred ca am iesit de 5 ori din casa.Refuz sa ma intalnesc cu prieteni,am incetat sa am vreo preocupare,nu am nici un scop,nici un obiectiv,nici o dorinta......Am devenit extrem de nervoasa,nu mai suport nimic,nu vreau sa mai aud nimic....Cu mama mea nu pot sa discut sa o sperii ,din 2004 m-am mutat in alt oras,partenerul meu nu ma intelege si implicit nu ma ajuta..... In fiecare zi imi propun sa ies din casa si nu pot.Nu pot si gata. Povestea ar fi mult mai lunga dar nu vreau sa va plictisesc.......Vreau sa va spun ca am fost o ambitioasa si o luptatoare toata viata mea.Nimic nu mi se parea imposibil de realizat.Acum ,nu ma mai intereseaza nimic......Am devenit o leguma.....Astept sa ma imbolnavesc si sa mor.....Nu mai mi-e frica de moarte.... In speranta ajutorului vostru, Dana Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
samaral 0 Raportează post Postat Noiembrie 10, 2006 Buna,Dana! Faptul ca ai intrat pe acest forum reprezinta, de fapt, dorinta de a merge mai departe. Tu vrei sa fii bine, nu vrei sa mori. E normal sa fii asa de deprimata - ai trecut prin multe. Imi pare nespus de rau, nici nu am cuvinte. Eu cred ca esti intr-o stare de soc si refuzi sa-ti mai traiesti viata (de aici statul in casa), ca sa nu mai pierzi inca ceva sau pe cineva. Ce bine ar fi daca am putea da timpul inapoi, nu? Am putea sa prevenim sau sa impiedicam niste nenorociri care ne sfasie sufletul. Cand aveam 8 ani, mama mea s-a imbolnavit f.grav. Mi s-a spus ca mai are cel mult 5 ani de trait. Imi facusem eu atunci calculul ca pana sa ajung in clasa a 9-a, ea va muri. Timp de 5 ani m-am rugat pentru mama mea si m-am pregatit psihic pentru moartea ei. Imi dau acum seama cat de greu trebuie sa imi fi fost atunci si ce a lasat in sufletul si mintea mea acel chin. Eram doar un copil. Mama traieste si azi, dar, de atunci, sunt obsedata de ideea pierderii cuiva drag. Chiar exagerez uneori...sunt f protectoare si absurda. Din pacate toti ne ducem, mai devreme sau mai tarziu, si nu putem face nimic ca sa evitam asta. Incearca sa accepti asta. Gandeste-te ca poate nu se termina totul cand murim. Eu chiar cred in asta. Ma face sa iau lucrurile intr-un mod mai putin grav. Exista lucruri mai mari si mai presus decat noi, pe langa care dramele fiecaruia par minore. Incearca sa privesti altfel totul. Uita-te in jur, la cei dragi si bucura-te ca ii ai langa tine. Stai linistita ca nu vor muri doar pentru ca ti-e tie frica de asta. Fiecare are destinul lui. Si tu il ai pe al tau. Cred ca te-ar ajuta un psiholog bun, care sa scoata la suprafata toate temerile tale. Pe mine m-a ajutat. Si...incearca sa te rogi. Are un efect calmant. Tot ce am scris mai sus...stiu...sunt doar sfaturi. Daca pot sa te ajut cu mai mult, sa imi spui. Diana Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
samaral 0 Raportează post Postat Noiembrie 11, 2006 Si inca ceva. Nu iti mai dori as te imbolnavesti, ca nu vrei sa stii cum e. Roaga-l pe Dumnezeu sa te ierte pentru acest gand si sa iti dea sanatate. Din ce am observat la mine, de cate ori mi-am dorit ceva, s-a cam indeplinit. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Miss Bitch 343 Raportează post Postat Noiembrie 11, 2006 In speranta ajutorului vostru,Dana Bine ai venit, Dana. Sa stii ca ai nimerit extrem de bine pentru ca aici sunt oameni care sufera in mare parte de aceleasi simptome ca si tine, din varii motive. Teama ta cea mai mare este de esec. Esecul apare in momentul in care ti-e teama.. nu are legatura cu lumea inconjuratoare. Izolarea nu este o solutie, sa stii. Esti vulnerabila, asta e clar. Dar izolarea nu te va intari, din contra, te va afunda si mai mult in teama si in nesiguranta. Ai incredere in tine si inca ceva: in viata ai parte de lucruri bune si lucruri rele, dar mai devreme sau mai tarziu lucrurile de vor schimba. Nu va fi intotdeauna rau. numa bine :P: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Saharian 1567 Raportează post Postat Noiembrie 11, 2006 Buna ziua si un gind bun Sa stii ca fiecare din noi trece printr-un ciclu de urcusuri si coborisuri - am avut si eu momente de mare deznadejde cind efectiv parea ca viitorul nu mai exista - norocul a fost sa am linga mine energia umana si indemnul de a rezista ca va fi bine - si intr-adevar, minuni se intimpla, cumva am trecut si eu de vale. Imi amintesc din acea perioada ca ma gindeam toata ziua practic numai la ce poate fi si mai rau decit rau ....iar scaparea mea era somnul - nu stiu cum dar nu mai visam deloc - nici cosmaruri nici nimic - parca eram pierdut in timp si spatiu - asa ca ajunsesem sa dorm si 16 ore pe zi - pentru ca uram sa ma trezesc. Si uite ca a trecut - cred si sper ca nu voi mai avea o asemenea vale de trecut... Stringe din dinti si spera - va veni si soarele din nou - numai ai puterea sa razbati prin ceatza Mult mult noroc prietena noastra :P: :focus: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Broscuta_Fermecata 1 Raportează post Postat Noiembrie 11, 2006 Dana, bine ai venit printre noi (desi sper sa nu ramana nimeni pe topicurile astea intr-o zi, sa nu mai aiba nimeni asa probleme). Primul lucru pe care ti-l zic este ca nu vrei sa mori, ca mai ai o sclipire de speranta, de aceea esti aici. Scoate speranta asta la lumina si fa-o mai mare si fa-o o lumina frumoasa care sa te calauzeasca. Ai trecut prin multe pentru ca asa a vrut Dumnezeu, poate aveai tu de platit ceva, poate stramosii tai, poate cei care s-au dus. N-ai sa afli asta prea curand, dar poti accepta vointa luyi Dumnezeu. Eu mi-am pierdut 3 prieteni intr-un singur an, toti au murit inb accidente de masina si mereu mi-a fost frica de masina din cauza asta. Dar anul asta, cu atacuri de panica cu tot, am facut scoala si mi-am luat si permisul din prima, iar acum conduc fara probleme prin tot Bucurestiul. Sincer, am realizat ca atunci cand e sa ti se intample, ti se intampla oricum. Nu mai incerca sa controlezi lucruri care nu depind de tine. Nu puteai face nimic sa eviti tragedia care ti s-a intamplat, dar poti gandi pozitiv ca sa ai o viata mai frumoasa. Dumnezeu ne-a dat viata si ne-a asezat pe un pamant binecuvantat cu atatea lucruri frumoase ca e o sfidare sa nu ne bucuram de ele. Mergi la un psiholog si cu multa vointa vei trece si peste asta. Cred ca esti in punctul in care indrumarea unui specialist te va ajuta mult. Numai bine si zambeste...Dumnezeu te iubeste si iti raspunde cu ceva frumos la fiecare zambet :( Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ddanaxx 0 Raportează post Postat Noiembrie 11, 2006 Va multumesc mult pentru raspunsurile si incurajarile voastre.Sunteti niste oameni deosebiti si Dumnezeu sa va poarte de grija pentru faptele bune pe care le faceti ajutandu-i pe cei la nevoie. Ce este mai grav este ca perioada aceasta neagra din viata mea dureaza de cativa ani.Mereu mi-am zis ca trebuie sa iasa soare si pe strada mea si am continuat sa lupt si sa sper....Pana acum cateva luni.... Nu stiu ,probabil,incerc sa ma autopedepsesc pentru esecurile si necazurile suferite.Cred ca toti avem o limita de suportabilitate.Nu putem sa caram in spate poveri la nesfarsit.... Eu fug de realitate.Fug de un esec.Nu am de ce sa ma mai leg si nu-mi vad viitorul nici intr-un fel..... Tot ce mi-am dorit 29 de ani nu mai are nici un fel de valoare acum...... Cat despre un psiholog m-as duce cu mare drag dar traiesc intr-un oras aproape strain in care toate povestile despre sistemul sanitar de aici m-au facut sa nu am incredere in nici un doctor..... Ganduri sinucigase nu am ....sunt,cred eu ,o crestina in toata puterea cuvantului.Apropo nu ma mai pot ruga ....simt eu ca nu vreau sa ma mai ajute Dumnezeu cu nimic. Va sarut prieteni dragi si va doresc un sfarsit de saptamana cat mai frumos. Dana Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Miss Bitch 343 Raportează post Postat Noiembrie 11, 2006 Ce este mai grav este ca perioada aceasta neagra din viata mea dureaza de cativa ani.Mereu mi-am zis ca trebuie sa iasa soare si pe strada mea si am continuat sa lupt si sa sper....Pana acum cateva luni....Nu stiu ,probabil,incerc sa ma autopedepsesc pentru esecurile si necazurile suferite.Cred ca toti avem o limita de suportabilitate.Nu putem sa caram in spate poveri la nesfarsit.... Stii, si eu am facut asta. Pana cand esecurile s-au tinut lant, iar totul in jurul meu a inceput sa se prabuseasca. Totul, inclusiv viata mea, pe care am considerat-o intr-un moment plin de confuzie, inutila. Si am recurs la sinucidere. Am iesit cu greu din depresie, dupa foarte mult timp in care am facut acelasi lucru ca si tine: m-am autopedepsit, de parca eu as fi avut vreo vina pentru toate cele care s-au intamplat. Cand nu gasesti raspunsuri la intrebarile pe care le ai, ajungi sa te invinovatesti pe tine insuti pentru ceea ce se intampla... este un adevar absolut. Asta am crezut si eu, asta crezi si tu. Iar daca inca nu ai ganduri de suicid, daca continui asa, vei avea. Gandeste-te bine. Nu ai nicio vina pentru ceea ce s-a petrecut. Iar un psihoterapeut ar fi binevenit. Din orice oras ai fi. Spune-ne macar de unde esti, si iti recomand eu pe cineva, daca doresti. numa bine :yes: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ddanaxx 0 Raportează post Postat Noiembrie 12, 2006 Constanta.....Multumesc mult. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
L64424 0 Raportează post Postat Noiembrie 12, 2006 da .. sa stii ca toti trecem prin chestii urate ..in viata.. si daca esti o luptatoare .. nu ai ce sa faci decat sa lupti in continuare .. iar daka ai ajuns pana aici si inka esti in viata ar trebui sa fii fericita ..pentru ca nu sunt multi care pot sa tina piept problemelor .. si depresiilor.. unii sau sinucis.. numai ei stiu de ce .. si eu am avut atacuri de pnica cum spui tu si inca mai am .. si stari depresive .. chiar am avut tendinte de sinucidere .. iar acum sunt putin mai bine.. mi-am mai ridicat putin moralul.. deci sa nu uiti bucurate ca ai trecut peste astea .. mergi mai departe .. nu trebuie sa renunti .. dak esti o luptatoare vei invinge si o sa ajungi acolo unde iti doresti .. hai te rog nu dispera.. nu prea am scris pe forum dar dak ar fii sa vorbes as vorbii intruna si ti-as spune multe despre viata atat cat stiu... te am pupat .. o zi buna si succes pentru ca stiu ca vei trece prin probleme ..\ si daca vei vrea sa vorbesti scrie-mi si eu sunt din constanta Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
