subtilitati ligvistice

Propun sa discutam despre anumite aspecte ale limbii, romane si nunumai, despre curiozitati, semantica, provenienta a cuvintelor etc.

Incep tot eu, si as dori sa analizam cuvantul "invins". Scriam la romanul meu si la un moment dat mi-a trecut prin cap sa folosesc acest termen. De ce ca si adjectiv are o semnificatie negativa (infrant, biruit etc), dar ca si verb, "a invinge" are conotatie pozitiva? Poate careva imi va raspunde ca "a invinge" la pozitiv, sa zicem asa, ar fi "invingator". De acord. Atunci de ce doua antonime au aceeasi radacina? E limba romana prea saraca? Oare? Astept pareri

A invinge: DEX-ul zice ca inseamna "a bate pe inamic". Nu e normal ca, pentru a desemna un... inamic batut, il vom alatura participiului acestui verb? Armata invinsa, marul mincat, copacul cazut. Cit de banal. Si e la fel de normal ca, atunci cind vrem sa evidentiem agentul actiunii de a invinge, sa facem un substantiv sau un adjectiv cu sufixul "-or". Ca si mincator, bautor,... Structurile logice care fac limba utilizabila. Cred ca topicul asta e o gluma ...

Eu zic mai degraba ca limba romana e flexibila, de vreme ce poti face atitea cuvinte pornind de la o radacina. Dar in celelalte limbi europene e la fel - vezi germana: Sieg (victorie) -> sieg+en (a invinge) -> be+sieg+t (invins) -> Sieg+er (invingator) etc. etc. etc.