Sari la conținut
Forum Roportal
AnaM

Despre experientele nefericite cu agentiile de turism

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Sfat practic : atunci cand doriti sa faceti o rezervare la un hotel in strainatate - inainte de booking faceti un "search" pe www.tripadvisor.com - LA SECTIUNEA COMENTARII ... acolo puteti afla de regula tot ce nu va spun agentii sau reclama hotelului ... si daca merita sa continuati cu bookingul

 

Sunt site-uri romanesti destul de bine puse la punct si cu pagini intregi de opinii postate de turisti...pentru cei care nu stau foarte bine la capitolul engleza :D

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Din seria experientelor nefericite va pot povesti si eu una. Protagonista nu este o agentie de turism ci un transportator care lucreaza cu o agentie din Timisoara.

In cursul anului am avut de venit acasa din Europa. Am contactat transportatorul respectiv, stiind de la agentie ca se deplaseaza in directia dorita exact in ziua dorita de mine. Mi s-a dat un acord verbal, aveau loc liber in microbus. Pe siturile pe care se prezinta firma este afisat un microbus nou-nout, frumos, stralucitor. Mi s-a comunicat si pretul. Cu 10 euro mai ieftin decat alti transportatori. Am fost incantata. Problema a aparut in momentul in care am intrebat ora de plecare. Raspunsul a fost "pai nu stiu, dimineata pana-n pranz, dar va sunam noi cu o zi inainte". A ramas asa. Vorba e vorba, m-am gandit eu.

Am fost naiva. Cu o zi inainte de data stabilita de plecare, telefoanele firmei erau inchise. M-am gandit ca poate or fi pe drum si nu au semnal. Am asteptat. In dimineata stabilita pentru plecare am sunat iar. Telefonul tot inchis. Undeva in jurul orei 13, dupa multe incercari, am reusit sa dau de ei. Discutia a sunat in felul urmator:

"A, da, da, imi aduc aminte, da, sigur, suntem aici aproape, in jumatate de ora venim dupa voi."

 

A trecut jumatate de ora, a trecut o ora, au trecut doua... In sfarsit la ora 17 si cateva minute s-au prezentat in fata casei, fara telefon prealabil, bineinteles. Microbusul nu era cel prezentat, ci era o coaja lovita prin toate partile, ruginita si lipita cu scoci pe-alocuri. Soferii, doi la numar, erau foarte veseli si fara cei 7 ani de acasa. Am facut greseala sa ma urc in microbus. Trebuia neaparat sa ajung acasa... A pornit cu greu, a murit motorul de doua ori in prima intersectie. Era clar ca microbusul avea probleme la motor, nu suna ca un diesel "sanatos". Unul dintre soferi atunci invata sa conduca, probabil, i se dadeau indicatii pretioase referitoare la trafic de catre celalalt ("vezi ca-l lovesti!" "ai grija la semn" "vezi ca e rosu!" "acum schimba viteza"). Pasagerii deja existenti in microbus mi-au povestit o parte din peripetiile lor din ziua respectiva. In acel moment mi-am dat seama de greseala facuta, dar nevoia de a ajunge acasa era mult mai puternica decat sentimentul de pericol pe care il simteam.

A oprit foarte curand (in aceeasi localitate) la un service unde se vindeau masini. Aveau de gand sa remorcheze un trailer cu o masina de 2 tone la un microbus arhi-plin de bagaje si cu probleme la motor! In acel moment m-am dat jos si am rugat sa mi se restituie bagajele. Patroana firmei a venit intr-un suflet si a inceput sa strige si sa faca scandal. Am fost insultata si "botezata" in toate felurile pentru faptul ca refuzam sa calatoresc in conditiile impuse de ei. "da? mama ta de tzi..., conditii iti trebuie?"

 

Greseala este a mea. Trebuia sa refuz urcarea in microbus. Am patit-o, asadar acum va povestesc si voua. Feriti-va de MarioTrans(Jimbolia).

Editat de CristinaFilip

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Experienta mea cu agentia EUROPA TRAVEL:

 

“Vacante ieftine, turisti fericiti!” sau cum sa fii jecmanit de catre agentie direct la destinatie (fara bon sau factura fireste!) si sa fii pus la punct de o domnisoara intepata pusa pe post de ghid, de cate ori o deranjezi cu vreo intrebare.

 

Mentionez ca stiu foarte multi turisti nemultumiti de prestatia ghidei Alexandra Lazarescu, insa doar feedback-urile favorabile (probabil compuse chiar de ea) raman mai mult timp pe pagina lor. De asemenea, am postat o impresie negativa dar folosind un limbaj cat se poate de civilizat, insa nu a fost postat, in schimb au aparut intre timp 2 mesaje de la turisti care ii multumeau ei expres pentru tot si o ridicau in slavi, fara sa mentioneze nici macar unul din multele aspecte care lasau de dorit.

 

Am fost in circuitul de 5 zile in Istanbul (plecare 14 august). Ma voi limita aici in a impartasi detaliile calatoriei mele doar din perspectiva experientei cu agentia Europa Travel.

Am fost si anul trecut cu agentia aceasta in Grecia, unde neavand un circuit organizat cu ghid, nu m-au deranjat atat de mult interactiunile cu ghidul agentiei si am considerat ca au fost doar niste scapari. Din pacate ar fi trebuit sa ofer acest feedback inca de atunci si sa refuz sa mai calatoresc cu aceasta agentie.

Ce s-a intamplat anul trecut la intoarcerea din Grecia: pe drumul de intoarcere, domnisoara ghid Alexandra Lazarescu (foarte intepata de fel, tipa la noi de cand ne-am urcat in autocar, desi autocarul intarziase o ora sa ne ia de la hotel, ca daca nu ne miscam mai repede pierdem ultimul feribot si ramanem peste noapte in port). Ne-a anuntat ca vom face un mic ocol pentru a lua pe locurile libere niste turisti al caror autocar s-a stricat. Bun, insa micul ocol a durat in final 4-5 ore, iar oamenii deja devenisera nemultumiti. La intrarea in tara, domnisoara ne informeaza ca vom cobori din autocar in Giurgiu si vom astepta un alt autocar sa ne duca in Bucuresti, intrucat am intarziat si autocarul cu care eram trebuia sa plece in alta excursie. Ceilalti turisti s-au revoltat, iar reactia domnisoarei Lazarescu, foarte profesionista de altfel si care se laudase pana atunci cu studiile si experienta ei, a fost: "haideti poate vreti sa va pun si o pila la vama sa controleze bine autocarul, sa stati si acolo 2-3 ore" - felicitari pentru "turistii fericiti" pe care ii faceti cu aceasta atitudine!

 

Bun, sa revenim totusi la excursia de anul acesta, unde ghid a fost tot domnisoara Lazarescu. Se pare ca experienta de inca un an in turism nu a facut-o pe ghida sa inteleaga ca ea nu merge in concediu in aceste excursii, ci munceste si noi suntem clientii care platesc pentru asta! De cand am achitat pana la excursie se modificasera anumite aspecte in traseu, iar in una din pauze o intreb daca mai oprim pana la destinatie pentru a vizita ceva (initial, trebuia sa oprim in Edirne pentru a vizita moscheea), raspunsul ei a fost sec si pe un ton deranjat: o sa va anunt in autocar cand va fi cazul, care este programul! (m-am simtit ca un copil apostrofat de profesor)

In autocar, inainte sa ajungem, am fost anuntati daca suntem in camere twin sau cu pat matrimonial. Noi am fost asezati in camera cu pat matrimonial (aspect punctat de parca ni s-ar fi facut un favor enorm). Ajungem la hotel si descoperim ca patul matrimonial, era de fapt o camera twin in care fusesera unite paturile astfel incat ajungeam cu perna direct pe intrerupatoarele dintre paturi. Nu am cerut expres sa avem pat matrimonial, insa va rog sa nu va mai bateti cu pumnii in piept, de parca ar fi un mare favor ce am primit.

Hotelul era destul de ok amplasat (in apropierea obiectivelor), insa geamurile camerelor dadeau fie intr-un luminator la o distanta de aproximativ un metru de geamul camerei din fata, fie intr-un fel de curte interioara, foarte apropiate de balcoanele unor localnici si inconjurate de sarma ghimpata (va pot trimite si poze daca doriti). Senzatia lasata era ca te afli intr-un lagar nu in concediu.

De asemenea, inclin sa cred ca aceasta agentie nu a auzit de info tour-uri si nu stie nici macar unde sunt amplasate hotelurile la care cazeaza turisti, intrucat a durat o vesnicie sa gaseasca acest hotel, pe care initial il cautau in cu totul alta parte a orasului. De asemenea, hotelul mai fusese schimbat o data intrucat cel anterior nu indeplinea standardele agentiei – ma intreb, ca agentie de turism, nu vizitezi hotelurile asa cum se procedeaza in general in turism, inainte sa intocmesti pachetele turistice?

 

Au fost stransi bani din autocar pentru intrarile la obiective, iar a doua zi am pornit sa vizitam principalele obiective din oras. Grupul era foarte mixt, noi suntem un cuplu tanar, erau insa si foarte multi batrani cu noi care se plangeau in permanenta ca nu pot tine pasul cu ghizii (se alaturase intre timp si un ghid local). Dupa cel de al 3-lea obiectiv, biserica-cisterna, iesind din obiectiv impreuna cu inca un cuplu, nu am mai gasit grupul si ghidul. Am plecat asadar sa ii cautam la urmatorul obiectiv, ne-am intors din nou apoi unde ii vazusem ultima data, insa nu i-am mai gasit nicaieri. Seara am aflat ca ghida numarase oamenii din grup si a zis ca sunt toti si pot pleca mai departe (eram 4 care lipseam de fapt si nimeni nu observase!). Pe cont propriu am vizitat moscheea albastra, stiind din experienta proprie, ca daca sunt cozi mari la obiective, acestea merg de obicei repede si asa a si fost, desi era o coada enorma, in mai putin de 20 de minute am fost inauntru.  De la ceilalti turisti am auzit ca de fapt a fost mai bine ca ne-am pierdut de grup intrucat ghida le-a spus ca nu vor reusi sa intre nici macar in ziua respective cu o asemenea coada si mai bine nu mai pierd timpul acolo (de fapt domnisoara avea program de shopping si nu dorea sa mai piarda timpul cu grupul, fiind dupa amiaza deja).

In urmatoarea zi am fost informati ca intrarile la obiective au fost mai scumpe decat stiau si ne-au cerut bani suplimentari. Cand o turista i-a spus ghidei ca a vazut pretul afisat ca fiind mai mic decat ni se cere (vizitand palatul Topkapi si haremul), aceasta i-a raspuns: “da, dar noi am luat separat la palat si separate la harem”. De ce? Nu a inteles nimeni, pentru ca astfel pretul crestea achizitionandu-le separate. Chiar si asa, am mai fost si apostrofati cu: “ar trebui sa fiti multumiti ca nu ati stat la cozi!”. Bun, intreb si eu: dar cand cumperi bilete de grup, pe langa faptul ca nu stai la cozi, nu beneficiezi dimpotriva, de o reducere de grup si nu de o crestere a pretului? Raspuns intepat al ghidei a fost: “sa va interesati mai bine, ca in Istanbul nu se acorda niciun fel de reduceri!” Cand i-am raspuns ca da, ne-am interesat si nu, nu platesti mai mult ca grup, ne-a ignorat complet si a cerut bani in plus in continuare.

Excursiile optionale: Insula Printului costa si acum pe site 35 de euro. Am fost informati din autocar ca va fi 40 de euro. Bun, achitam si descoperim ca de fapt agentia nu inchiriase vreo ambarcatiune cu care sa mergem acolo, ci am fost cu un transport in comun supraaglomerat, in conditii inimaginabile, inghesuiti timp de 2 ore. Facand niste calcule, pe ei i-a costat: 3.85 lire pe dus, 3.85 lire intors – transportul, 17 lire “masa cu specific pescaresc” (un dorada la gratar si o salata) si 70 de lire circuitul scurt cu trasura (pret per trasura, in care intrau 4 persoane). Pe scurt, am platit 40 euro de persoana pentru o excursie care ne costa individual in aceleasi conditii 17 euro!!!

Pe insula, am stat la coada la trasuri timp de 30 de minute, am primit apoi “timp liber” 45 de minute pana se dumiresc ei ce fac cu coada respectiva si anuntandu-ne ca vom merge cu trasura apoi vom servi masa. Facandu-se ora 12:00 si stiind ca turul mai dureaza o ora- o ora jumate, ne-am luat deja mici gustari, insa intorcandu-ne la punctul de intalnire, dupa alte 20 de minute de stat in soare la coada, ne informeaza ca mergem de fapt sa mancam (noi abia mancasem). Fiind deja pranz si avand in vedere ca in afara de cozi in soare altceva nu mai facusem in ziua respectiva (in pauzele de “timp liber” pe insula nu prea aveai ce face pentru ca erau doar case pe stradute inguste si magazine de suveniruri), o intrebam daca a achitat deja pranzul sau am putea pleca singuri si sa ne recuperam banii pe restul excursiei (adica masa de pranz si plimbarea cu trasura, ceea ce costa de fapt). Raspunsul ei ne-a lasat masca: “n-aveti decat sa plecati daca credeti ca va descurcati singuri, eu am trimis deja banii la agentie, nu am ce sa va dau inapoi!”. Ii raspund: “era totusi vorba de bani, pentru ca nu vrem sa pierdem integral 80 euro platiti pe ceva de care nu am beneficiat”, la care ea pur si simplu ne-a intors spatele sfidator si a plecat inainte.

Bun, inghitim in sec si mergem inainte ca tot eram pe banii nostri, dupa “masa specific pescaresc” – adica un peste fript, nici macar condimentat sau cu vreo garnitura in afara de o salata (acelasi peste cu salata pus intr-o chifla il poti servi si sub podul Galata pentru 6 lire – aprox. 2.5 euro), evident bauturile trebuiau achitate suplimentar, ne asezam din nou in soare la 45 de grade pentru a sta pentru a 3-a oara la coada la trasuri, timp de 45 de minute!

Lipsa de logica in organizarea traseelor este incredibila : pentru ziua 3, ghida considera ca e fireste sa mergi la moschee (20 min timp liber) si shopping (2 ore si jumatate timp liber!) ca abia apoi sa mergi in croaziera si dupa croaziera sa vizitezi palatul Dolmabahce (cu plasele cu cumparaturi dupa tine in soarele cel mai arzator, fireste!). Decidem asadar sa o anuntam cu o zi inainte, ca am dori sa ne retragem de la vizitarea palatului impreuna, dar sa o anuntam de dimineata. Raspunsul primit (desi ne-am adresat umili si binevoitori anuntand doar ca ne gandim sa ne retragem) pe un ton evident intepat si arogant, ne-a fost taiat chiar inainte sa terminam propozitia cu: “Da’ foarte bine, va dau banii inapoi!”

Serios? Va bucurati cand turistii dvs se retrag de la a vizita ceva impreuna cu agentia voastra?

De asemenea, ne-a aburit ca vrea sa ii spunem pe loc si rapid daca nu mai mergem pentru ca ea face rezervare cu o seara inainte si trebuie sa stie, asa ca sa ii dam un sms seara. Se intoarce apoi la un alt domn care nu se inscrisese la excursie si ii spune ca ii face rezervare si lui si vede el daca ajunge sa achite cand intra sau nu mai ajunge deloc. (si pe noi ne obligi sa anuntam cu o seara inainte ca poate poate uitam de sms si ne mai da o teapa ca “a trimis banii la agentie”?) I-am scris in aceeasi seara ca renuntam la turul la palat, iar a doua zi ne intreaba senina: “mergeti pana la urma?”

Pe drumul de intoarcere autocarul nostru a lovit o masina la nici 10 minute dupa ce am plecat de la hotel. Vina a fost cumva impartita, masina lovita era oprita in intersectie pentru a cobori cineva (era si un semn de stationarea interzisa), insa nici soferii autocarului nu o vazusera asa ca au lovit-o direct. Stat si dat declaratii la politie timp de 45 de minute, timp in care domnisoara Lazarescu ne explica ce s-a intamplat: ca de fapt masina respectiva a dat cu spatele in autocarul nostru (noi eram in mers si atunci intorceam in intersectie, bate logica mea si de asemenea, contrazice si ce au vazut toti cei care au avut locuri la geam pe partea respectiva),

Primim pauza la pranz la Edirne de o ora, fara sa se mentioneze nimic de pauza de masa etc., urmand ca la 15 minute dupa ce plecam din Edirne sa fim anuntati ca oprim pentru pauza de masa – noi la fel si majoritatea turistilor din grup, am alergat cat am stat la Edirne intre a vizita si a gasi si ceva de mancare.

Primim formularele de feedback in autocar, lumea plangandu-se deja de prestatia ghidei cu voce tare, la care ea adauga: daca nu aveti pixuri sau nu aveti pe ce scrie, nu e obligatoriu sa completati, decat daca vreti. Chiar i-a spus cineva: “adica preferati sa nu scriem”. Ne-am organizat intre noi cu pixuri si completam majoritatea nemultumiri pe formularele de feedback. Inainte sa ajungem, domnisoara Lazarescu afirma cu maxima ipocrizie ca ne multumeste pentru feedbackul primit, ca a citit ce i-am scris si se bucura ca ne-a fost ghid, iar randurile lasate de noi nu fac decat sa ii confirme de ce face aceasta meserie in continuare. Teribil de amuzant cat de jos se poate cobori pana la final!

Am discutat si cu alti prieteni care au fost in excursii cu aceasta agentie, toti s-au plans de atitudinea ghizilor si au lasat feedback-uri negative. Ma intreb daca le citeste si altcineva in afara de ghizii lor care le filtreaza dupa bunul plac.

 

Recomand tuturor sa se fereasca de aceasta agentie!

 

Mentionez ca daca domnisoara avea minime abilitati de comunicare si incerca sa gestioneze in vreun fel nemultumirile expuse, as fi trecut cu bunavointa si intelegere peste toate incovenientele acestui sejur.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Zeci de turiști s-au ales cu vacanțele distruse. Escrocii români le ofereau spre „închiriere” vile de lux în stațiuni celebre

"Din păcate, zeci de turiști care au crezut că vor petrece vacanţa de vis în Grecia, Spania, Italia, Olanda, Franța sau Austria, au căzut în plasa unor escroci români care le-au închiriat vile de lux în stațiuni celebre la prețuri avantajoase. În realitate oamenii au plătit chiria în conturile șarlatanilor, iar când au ajuns la cazare au realizat că au fost înşelați.    Plătiseră cazarea, dar banii ajungeau în conturile escrocilor.  Șocul a fost cu atât mai mare cu cât turiștii aveau convingerea că fac tranzacția prin intermediul unor site-uri de profil ultracunoscute, inclusiv Airbnb și booking. Prejudiciul în dosar este uriaș și depășește 2,5 milioane de euro, gruparea de șarlatani, din care fac parte zeci de persoane, fiind specializată și în astfel de metode în mediul online."

*Cand mergi cu sacul in spinare, nu prea este nevoie de Mare Lux!!!   Eu n-am nevoie de altii sa-mi programeze nimic, mai ales timpul meu liber cand vreau in concediu sa merg unde n-am mai fost.   Vreau simplicitate si ieftin ca doar dorm acolo.  Din acel mare LUX nimic nu este a mea si atunci de ce sa platesc mult pentru acomodare.    Dorm o zi dupa calatorie de obicei ca de aici in Europa este cam mare fusul orar, dar pe urma vreau sa fiu afara sa experimentez viata locala!!!   Merg la cumparaturi, la coafor mai bine decat sa dau bani pe Vila de Lux.

Din State exista si o acomodare cand in alta tara stai in locuinta cuiva care s-a dus in vacanta.  Fiul a fost in Luna de Miere La Paris si le-a placut foarte mult, parca 3 saptamani au stat, era impecabil totul.  A invitat Parizienii aici sa viziteze Arizona dar inca nu s-au prezentat desi au promis.*   

https://evz.ro/zeci-de-turisti-s-au-ales-cu-vacantele-distruse-escrocii-romani-le-ofereau-spre-inchiriere-vile-de-lux-in-statiuni-celebre.html

Editat de The Unknown

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×