Ciocârlan a scris:
Sau poate vor împărți ambele (Rusia și "vrăjmașii" lor kieveni - Ucraina) între ele bombe din partea NATO. Că bani de la UE, deja au sifonat ambele părți combatante, cu blatul lor ordinar - asta cred DOAR eu, conform escaladării acestui conflict. Dorința de a prinde Europa în capcana pan-slavismului (mai nou, slavii țiganizați sau corcituri turcice au cam prins glas prin Balcani - Bosnia) devine deja evident de jignitoare pentru cei care cunosc și au avut contact direct (relații ce implică job, colegialitate, relații conjugale, sau pur și simplu afaceri) cu aceste popoare de origine slavă - cu precădere cei răsăriteni.
Din cauza acestui conflict, nici măcar Marea Neagră nu ne mai este cel mai bun vecin.
Așa că, ar trebui să consolidăm relațiile diplomatice cu Ungaria (că oricum ne impune UE să fim parteneri economici
), să lăsăm deoparte conflictele din trecut, să acceptăm de ambele părți că suntem state multi-etnice la nivel regional și că cele două țări aflate în război, constituie în mod egal o amenințare la adresa teritoriilor noastre. Nu acum, dar dacă îi lăsăm de capul lor...
Toata lumea stie ca au sifonat zeci de miliarde de dolari si de euro.
De asemenea toata lumea stie ca Europa nu poate iesi la liman decat ca federatie similara SUA, la ceea ce SUA s-a opus cu toata puterea inca de pe vremea celui mai puternic imperiu multi-federatie din perioada antebelica si interbelica respectiv Imperiul German al Prusiei si Imperiul Habsburgic.
După ww1 si ww2 lumea europeana s-a reasezat sub conditiile Americii ca sa nu mai existe o confederatie central-europeana trans-atlantica concurenta SUA.
Totusi daca Rusia se va dezvolta lasand pe mana Chinei Drumul Matasii pana in Azerbaijan si Daghestan, atunci monolitul rasaritean format din China, Rusia, India, Brazilia, Burma, samd, va intoarce SUA in propria carapace permitand realizarea unei noi confederatii central-europene dupa modelul SUA, a carei centru va fi probabil Germania si Austria, aderand mai tarziu probabil Italia, apoi Ungaria, Romania si alte tari din Balcani.