Sunt o ființă patibulară, însuși prin această așa-zisă contientizare îmi fac un elogiu, un elogiu negativ, dar totuși un elogiu la adresa mea. Vreau să epatez. Nu mă simt bine când nu sunt în centrul atenției sau măcar să vorbesc cu cineva, lucruri deșarte la drept vorbind, dar pe care uneori le consider de o mare însemnătate. Consider, uneori, că le știu pe toate, de altfel (lăudându-mă mai puțin) sunt ignorantă, în unele cazuri complet ignorantă. Dar credința mea nestrămutată în acele momente nu se schimbă nici dacă mi se demonstrează contrariul, tot afirm că eu știu multe. Atunci apar plictiseala, anhedonia, somnolența, se ajunge până la somatizare și gânduri de suicid. Să nu mai vorbim despre lipsa rădbării. Încerc să mi-o exersez prin citit, dar dacă mă întrebați care este ultima carte citită, vă voi spune că este una ale stoicilor, de vreo 210 pagini, citită în 3 zile. Bine, citesc frecvent, dar îmi rămân puține în cap, nici nu iau notițe din obstinație, din ideea asta că eu deja știu ceea ce citesc, sau că voi reține. Tot referitor la lectură, încep 3-4 cărți și nu lecturez niciuna cap-coadă.
Nu am rădare să fac plimbări, nu prea îmi plac întălnirile de gradul 0 cu oamenii. Abia îmi fac cumpărăturile de la un magazin alimentar din apropiere. Și ce cumpărături? Niște nimicuri care nu au foarte puțin din calitățile unei hrane sănătoase. Sunt puține persoane cu care îmi place cu adevărat să vorbesc, și cu toate astea, deși le apreciez , nu îmi vine să vorbesc cu ele, pentru că, aici nu că mă mai plictisesc conversațiile cu ele, ci pentru că atunci realizez că le-aș împuia capul cu mârșăvii cognitive produse de creierașul meu. Se mai întâmplă și o altă situație, sun acele persoane de 3-4 ori consecutiv, asta de obicei nu-mi stă în fire, de obicei nu sun mai mult de o dată.
Am aterizat de pe un tărâm al bețivănelii, al consumului de substanțe ilicite, al trândăviei, al cheltuirii în exces a banilor, a certurilor periodice, al nevro-psihozei, în lumea reală. Est)ce que vous m'accueillez?Mă simt cu un grav handicap ontologic, serios retard emoțional, incapacitate de gestionare a domeniilor vieții.
