Probleme grave in familie. Cum sa gestionez situatia?

[SilviaPP 12]

On 1/3/2021 at 6:55 PM, Abbie3 said:

 

Sa ierti si sa ai o atitudine pozitiva in relatia cu ei, in orice masura, nu se intampla peste noapte.

Da, stiu.

On 1/3/2021 at 7:25 PM, Maeve. said:

Sunt motivatiile lor. Dar asta nu inseamna ca mai exista ceva de reparat. E timpul sa iti vezi de viata si sa iti reconfigurezi traseul stabilit. Ai un copil. Cam asta conteaza. Restul e fix problema lor ce fac. 

INCERC sa imi vad de viata, sa ma axez pe copil.

Teoretic stiu ca asta am de facut, pare usor, dar uneori stau ca pe ghimpi, o trimit mereu pe prietena mea saraca sa o verifice pe maic-mea, gen sa vada daca e ok. Pentru ca sincer nu stiu ce s-a intamplat in anul in care am fost plecata, dar nu mi se pare tocmai ok femeia...si cand am plecat am lasat-o bine, isi revenise din depresia in care a fost dupa ce a murit sor-mea, parea din nou ea, era capabila sa aiba grija de copil...Acum mi-au povestit ca inainte de Craciun, mama prietenei mele i-a spart din greseala o statueta pe care i-o daduse sora mea de ziua ei, cu un an inainte sa moara. Daca nu a facut ca toti dracii, nu a mai vorbit cu femeia aia saraca, desi s-a intamplat dintr-o greseala, si-a strans bucatile din statueta, plangea cu ele in brate, si le-a pastrat...am inteles ca ti-a daruit-o fii-ta care nu mai este, dar cat dracu' sa bocesti pentru asta, si sa faci urat si sa o faci cu ou si cu otet pe femeia aia...De asta cred ca are ceva probleme, prea sensibila, cred ca trebuie supravegheata. Daca nu stiu ca e cat de cat bine, orice ar fi facut, nu prea am liniste...pe maica-mea am iubit-o mereu cel mai mult din toata familia (in afara de el si de copilul meu) si asta nu am cum sa schimb asa usor.

On 1/3/2021 at 8:25 PM, Stu' said:

Scuzele lor sunt scuzele lor. Pacatele lor.

Daca asa simti, momentan, sa o tii pe mama ta departe de copil - asa sa si faci.

Da, cam asa simt, si sper sa nu gresesc. Am auzit-o ce "vorbea" cu copilul inainte sa plec, am fost la masina sa duc lucrurile si cand am intrat in casa, era cu fetita si ii spunea ca o iubeste, ca o sa vina sa o vada chiar si de la distanta, ca nu stie cum o sa stea fara ea si chestii din astea. Mai bine nu auzeam.

Doar ca momentan nu prea imi vine sa o las langa copil. Chiar sper sa nu gresesc.

On 1/4/2021 at 9:30 AM, adal* said:

Eu nu inteleg. Daca s-au despartit, ma refer la Silvia si sot, de ce sot nu a ramas in relatie cu mama ei? Acum chiar ca nu-i mai impiedica nimic sa fie impreuna.

Mi se pare ciudat.

 

Pe bune? Ciudat era sa mai fie impreuna, parerea mea.

Si practic vorbind, ce sanse ar fi avut? Ea 55, el 32...Nu am prejudecati, dar nu prea as da sanse unui cuplu in care ea are 55 si el 32.

Si-au dat si ei seama, ma rog mai mult ea cred, ca a fost o prostie ce au facut, ca a fost cea mai mare greseala.

Si cum sa nu-i mai impiedice nimic, ii impiedica multe. Ma rog, in ceea ce-l priveste pe el, intr-adevar, nu il vad sa regrete prea mult ce a facut, nu pare sa ma mai vrea, stie ca e tatal copilului si ca nu am cum sa-l impiedic sa aiba o relatie cu copilul, sa zicem ca pe el nu l-ar impiedica asa multe. Dar pe ea, da. Nu ar fi in stare sa le dea cu piciorul definitiv fiicei si nepoatei pentru o asa relatie. Mai ales ca tot ce vrea acum este sa o iert, sa reluam relatia mama-fiica si in special sa nu o indepartez de copil. Chiar as vrea asta in sufletul meu, dar nu pooot:(

 

 

[adal* 10373]

Acum 37 minute, SilviaPP a spus:

Nu ar fi in stare sa le dea cu piciorul definitiv fiicei si nepoatei pentru o asa relatie. Mai ales ca tot ce vrea acum este sa o iert, sa reluam relatia mama-fiica si in special sa nu o indepartez de copil. Chiar as vrea asta in sufletul meu, dar nu pooot:(

Nu am sa inteleg niciodata de ce o persoana care face ce a facut mama ta, mai are tupeul sa fie iertata, la fel cum nu inteleg o persoana ca tine care gandeste in felul asta, ca ar putea ierta.

In aceasta realitate, omul, la fiecare decizie pe care o ia in viata, nu are decat o singura incercare, o singura sansa, iar mama ta a ratat-o. Nu exista iertare. De iertat iarta doar oamenii slabi.

Dar faci cum vrei, pana la urma, este decizia ta.

 

 

[SilviaPP 12]

On 1/5/2021 at 8:37 PM, adal* said:

Nu am sa inteleg niciodata de ce o persoana care face ce a facut mama ta, mai are tupeul sa fie iertata, la fel cum nu inteleg o persoana ca tine care gandeste in felul asta, ca ar putea ierta.

In aceasta realitate, omul, la fiecare decizie pe care o ia in viata, nu are decat o singura incercare, o singura sansa, iar mama ta a ratat-o. Nu exista iertare. De iertat iarta doar oamenii slabi.

Dar faci cum vrei, pana la urma, este decizia ta.

 

 

Am inteles. Daca ar fi fost vorba de mama ta, (si ai fi stiut ca nu este intr-o situatie prea buna) chiar ai fi putut sa o termini definitiv cu ea? Sunt doar curioasa:)

[adal* 10373]

Acum 2 ore, SilviaPP a spus:

Am inteles. Daca ar fi fost vorba de mama ta, (si ai fi stiut ca nu este intr-o situatie prea buna) chiar ai fi putut sa o termini definitiv cu ea? Sunt doar curioasa:)

Nu iti raspund la intrebare pentru ca nu vreau sa te influentez, dar cred ca acum banuiesti raspunsul. Oricum, nu este indicat niciodata sa dai sfaturi cuiva.

Ideea mea este ca cel care cere sfaturi, o face doar ca sa aiba pe cine da vina, ulterior.

Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat, de aceea poate am exagerat cateodata in cate un post. Imi cer scuze.

Da, as termina o data pentru totdeauna. Dar inteleg ca nu oricine poate face asta.

Editat Ianuarie 7, 2021 de adal*

[MusetescuLiana 8]

On 1/3/2021 at 9:52 AM, SilviaPP said:

M-am intors in tara la inceputul lunii decembrie si am vorbit cu ei despre toata situatia asta, le-am ascultat asa mult asteptatele "explicatii". As vrea sa va intreb daca voua, ca oameni neimplicati, care gandesc mai limpede decat mine, vi se par ok aceste "explicatii"? Plauzibile??

Credeti ca astea chiar pot fi explicatii, chiar e sincera sau pe alocuri mai incearca si sa ma "induplece"?

Nu pot sa ma exprim in ceea ce il priveste pe el, dar in ceea ce o priveste pe mama ta, da, pot fi plauzibile.

Daca spui ca a trecut prin atatea in ultimul timp, si ca a mai pierdut si un copil...Uneori anumite intamplari ne intuneca mintea si ajungem sa facem niste lucruri pe care apoi le regretam amarnic si pentru care ne judecam aspru chiar si noi. Nici mama ta nu cred ca a inteles pe deplin cum a putut sa faca asa ceva.

Daca e sincera sau nu, tu ar trebui sa stii cel mai bine, tu o cunosti...Parerea mea ar fi ca este. Spun asta pentru ca ai zis ca aveati o relatie apropiata. 

[MusetescuLiana 8]

On 1/3/2021 at 9:52 AM, SilviaPP said:

Pe ea inca nu sunt pregatita sa o las sa vada fetita. Procedez gresit?

 

Da. Mai ales ca ai spus ca a avut grija de fetita un an, cat timp ai fost tu plecata.

O poti lasa sa o vada, chiar si fara sa fi tu prezenta.

[SilviaPP 12]

On 1/7/2021 at 8:39 PM, adal* said:

Nu iti raspund la intrebare pentru ca nu vreau sa te influentez, dar cred ca acum banuiesti raspunsul. Oricum, nu este indicat niciodata sa dai sfaturi cuiva.

Ideea mea este ca cel care cere sfaturi, o face doar ca sa aiba pe cine da vina, ulterior.

Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat, de aceea poate am exagerat cateodata in cate un post. Imi cer scuze.

Da, as termina o data pentru totdeauna. Dar inteleg ca nu oricine poate face asta.

Am inteles. Multumesc pentru raspuns:)

[SilviaPP 12]

On 1/8/2021 at 6:14 PM, MusetescuLiana said:

Da. Mai ales ca ai spus ca a avut grija de fetita un an, cat timp ai fost tu plecata.

O poti lasa sa o vada, chiar si fara sa fi tu prezenta.

Tu esti cea cu povestea asemanatoare, despre care mi-au spus cei de aici? Fiica in scaun cu rotile, relatie cu ginerele, ceva de genul? Foarte frumos. 

Multumesc pentru sfaturi oricum.

[Tomaso 98]

La 03.01.2021 la 9:52, SilviaPP a spus:

M-am intors in tara la inceputul lunii decembrie si am vorbit cu ei despre toata situatia asta, le-am ascultat asa mult asteptatele "explicatii". As vrea sa va intreb daca voua, ca oameni neimplicati, care gandesc mai limpede decat mine, vi se par ok aceste "explicatii"? Plauzibile??

El: ca in sinea lui nu a fost de acord cu faptul ca am plecat, mai ales cand avea copilul un an, ca a simtit ca nu imi pasa atat cat trebuie de el si de copil, ca se simtea singur, ca grija comuna fata de copil si faptul ca au petrecut atat de mult timp impreuna l-au apropiat de maica-mea mai mult decat trebuia, ca l-a atras la ea si faptul ca s-a dedicat in totalitate copilului si alte blabla-uri din astea lacrimogene.Dar parca asta nu era de ajuns, a mai avut si tupeul sa spuna ca e pacat ca nu seman mai mult cu mama, ca i-ar fi placut sa seman mai mult cu ea, ca eu sunt asa mai pragmatica, mai rece, ca mama e mai afectuoasa, mai rabdatoare, mai feminina. Asta m-a durut cumplit, cum sa iti zica barbatul langa care ai stat atat si cu care ai si un copil, ca ii place mai mult de maica-ta ca femeie (la comportament, nu fizic)?? Am plans mult din cauza asta, desi sa plang foarte mult nu prea ma caracterizeaza.  Adica ce sa inteleg, ca in tot timpul asta nu i-a placut cu adevarat de mine? Ca a observat-o pe maica-mea mai demult? Daca voia o femeie mai dulce, mai pisicoasa, mai plangacioasa, de ce nu si-a cautat, de ce a mai insistat si sa facem un copil...
Si mai dureros este ca nu prea pare sa-i para rau, nu pare ca regreta prea mult ce a facut.

Ea: in principiu aceleasi texte lacrimogene, ca se simtea singura, ca nu mai avea pe nimeni din cei dragi aproape (in afara de fetita), ca grija fata de copil si timpul petrecut impreuna i-au apropiat mai mult decat era permis, ca a fost vulnerabila si a cedat, ca suferea de mai mult timp din cauza unor situatii cumulate, pierzandu-si rand pe rand multe persoane dragi, si pe langa asta am mai plecat si eu si toate astea au facut-o sa nu mai judece limpede, si cum el s-a apropiat de ea, fara sa vrea a cedat. Stiu ca, intr-adevar, este o persoana care nu se intelege bine cu singuratatea si simte mereu nevoia de afectiune, apropiere, atentie si ca si-a pierdut multe persoane dragi intr-un timp scurt si ca poate asta i-a afectat mintea cum zicea cineva aici, ea fiind si o fire mai slaba, dar nu pot sa nu ma gandesc ca poate se si foloseste de chestiile astea in avantajul ei, gen santaj emotional. Credeti ca astea chiar pot fi explicatii, chiar e sincera sau pe alocuri mai incearca si sa ma "induplece"? Chiar nu vreau sa pic de proasta. Sunt prinsa intre daca intr-adevar a fost asa afectata incat nu mai gandea limpede de a facut ce a facut si nu as vrea sa-i fac mai mult rau si  daca se si foloseste de chestiile astea ca sa o iert. Chiar nu stiu cum sa procedez??

Momentan situatia e asa: ei au incetat orice prosteala, el s-a mutat, ea a ramas singura in casa, eu nu vorbesc cu nici unul, am luat fetita si m-am mutat. El poate sa-si vada copilul cand vrea, e taica-su si n-am chef si de alte probleme acum. Dar nu sunt si eu prezenta, facem totul prin intermediul prietenei mele. Pe ea inca nu sunt pregatita sa o las sa vada fetita. Procedez gresit?

Pentru cele 2 luni ramase din contract, am cerut transferul in tara, deci nu o sa mai plec...

Am citit povestea ta pe Softpedia,  dar la un moment dat nu am mai văzut topicul.    
Poveștile lor să știi că sunt credibile.   Chiar dacă par lacrimogene,  să știi că chiar pot fi reale.   Tainele sufletului sunt adânci,  nici noi nu le știm până în clipa când ne izbim de acestea.   Apoi ne uităm la noi și nu ne vine a crede că este adevărat ce ni se întâmplă.    
 

Deci.   Dacă îmi permiți o sugestie,  eu cred că au spus adevărul.   Nu obosi căutând explicații,   acestea par cele mai probabile.   

Asta nu înseamnă că sunt scuzabile.   Ai făcut bine că i-ai îndepărtat de tine.    Cel puțin acum,  cât timp ești cu sufletul ferfeniță,  îndepărtarea o să-ți facă bine.  
Bărbaților le plac femeile pisicoase,  alintate,  mâțâite,  mămoase,  protective.   Știi de ce?   Pentru că ne dau senzația că au nevoie de noi.  Ne conferă un fel de siguranță.   O femeie prea hotărâtă și dură este motiv de stres.   Cred că mama ta are acest comportament în mod nativ, iar feminitatea nu este chiar atât de conectată cu vârsta.   O femeie la 55 de ani poate fi un izvor de bine pentru un bărbat dacă știe ce să-i ofere și cum să se comporte față de el.   Deci,  uite ce vreau să îți spun:   Faptul este consumat.   A fost un fel de accident.   Tu fiind victimă.   Ești pasagerul de pe scaunul din spate.      Știu că îți este greu și că îți pui întrebări fără număr.   Te înțeleg mai bine decât crezi!   Dar,  din păcate,  nu mai este nicio șansă de întoarcere.   Va trebui să-i lași în spate nu doar la nivel declarativ,  ci și în suflet;   Știu,  ușor de spus,  greu de făcut!   Dar nu ai alternativă.

[SilviaPP 12]

On 1/19/2021 at 1:20 AM, Tomaso said:

Am citit povestea ta pe Softpedia,  dar la un moment dat nu am mai văzut topicul.    
Poveștile lor să știi că sunt credibile.   Chiar dacă par lacrimogene,  să știi că chiar pot fi reale.   Tainele sufletului sunt adânci,  nici noi nu le știm până în clipa când ne izbim de acestea.   Apoi ne uităm la noi și nu ne vine a crede că este adevărat ce ni se întâmplă.    
 

Deci.   Dacă îmi permiți o sugestie,  eu cred că au spus adevărul.   Nu obosi căutând explicații,   acestea par cele mai probabile.   

Asta nu înseamnă că sunt scuzabile.   Ai făcut bine că i-ai îndepărtat de tine.    Cel puțin acum,  cât timp ești cu sufletul ferfeniță,  îndepărtarea o să-ți facă bine.  
Bărbaților le plac femeile pisicoase,  alintate,  mâțâite,  mămoase,  protective.   Știi de ce?   Pentru că ne dau senzația că au nevoie de noi.  Ne conferă un fel de siguranță.   O femeie prea hotărâtă și dură este motiv de stres.   Cred că mama ta are acest comportament în mod nativ, iar feminitatea nu este chiar atât de conectată cu vârsta.   O femeie la 55 de ani poate fi un izvor de bine pentru un bărbat dacă știe ce să-i ofere și cum să se comporte față de el.   Deci,  uite ce vreau să îți spun:   Faptul este consumat.   A fost un fel de accident.   Tu fiind victimă.   Ești pasagerul de pe scaunul din spate.      Știu că îți este greu și că îți pui întrebări fără număr.   Te înțeleg mai bine decât crezi!   Dar,  din păcate,  nu mai este nicio șansă de întoarcere.   Va trebui să-i lași în spate nu doar la nivel declarativ,  ci și în suflet;   Știu,  ușor de spus,  greu de făcut!   Dar nu ai alternativă.

Hey, ce faci?:) Daaa, am vorbit acolo:)

Da, incerc sa nu mai caut explicatii, dar cum ai spus, nici explicatiile lor nu sunt scuzabile. Uneori involuntar mai cad pe ganduri si ma intreb "de ce, de ce, de ce?"

Da, ca fire suntem mai diferite, eu sunt mai hotarata, mai pragmatica, poate mai rece, ea e mai sensibila, mai visatoare, mai cum ai zis tu:)). Daca asta era genul lui trebuia sa-mi spuna, sa-si caute pe alta, nu stiu, nu sa se opreasca la cine nu trebuia.

Da, pe el incerc sa-l las in spate si in suflet, o sa reusesc pana la urma, mai ales dupa ce a spus, m-a enervat foarte mult ce a spus, aproape la fel de mult pe cat ce a facut, pentru ca asta ma face sa ma gandesc ca poate nu m-a placut niciodata cu adevarat, poate i-a observat "feminitatea" mamei mai demult etc etc.

Pe ea, habar n-am inca, nu cred ca o sa am cum sa o las in spate in suflet definitiv, cu tot pragmatismul meu. Ea mereu a fost o bresa in pragmatismul meu:))

Deocamdata se vaita ca nu vorbesc cu ea si ca nu o las sa vada fetita. 

Ce zici, ca stiu ca mi-ai dat mereu sfaturi bune si la obiect, fac rau ca nu o las langa fetita?