"dumnezeu ar trebui chemat in boxa". Fanus Neagu

Iau in dimineata asta o carte la intamplare din biblioteca mea vasta. Vad ca se numeste "A doua carte cu prieteni", de Fanus Neagu (un scriitor genial, merita Nobelul, merita sa fie tradus in toate limbile de circulatie internationala). Bucuresti, 1985.

Deschid la intamplare. E vorba despre prietenii lui Fanus: Valeria Seciu, Nichita, Ion Baiesu, Emil Brumaru, Cezar Ivanescu... numai lume buna.

Apoi dau de portretul scriitorului uitat Petre Pintilie. Si iata ce citesc cu uimire:

"dumnezeu, in cazul ca exista, ar trebui chemat in boxa sa raspunda de blestemul aruncat la intamplare." (pg 216)

Wow! Exact ideea mea, exprimata cu doua zile inainte pe topicul cu "ateii pot merge in rai daca vor"!

Apoi se povesteste tragedia lui Pintilie, student la medicina in Cluj, denuntat autoritatilor comuniste de catre un coleg de camera, pentru ca avea idei impotriva sistemului comunist. Pintilie s-a ascuns doi ani de autoritati, dar un fost coleg de liceu il recunoaste si il denunta autoritatilor. Face cinci ani de munca silnica, in care este batut cu regularitate, schilodit, torturat, ciomagit.

"Cand il bateau inchidea ochii si se ingradea, cu intreg spiritul sau, cocon ingust, de-abia plamadit, in pantecul mamei sale". (pg. 218)

(Este o metoda folosita de bietii oameni violati, torturati, care indura dureri peste puterea psihofiziologica de a putea fi procesate, si care isi transfera constiinta intr-o oaza mentala de pace, ca sa nu innebuneasca. Multi torturati au descoperit singuri, fara sa stie unii de altii, aceasta metoda de rezilienta, dar care duce la desprinderea de realitate si este doar un mecanism defensiv riscant.)

"Golanii veacului l-au impins peste hotarul noptii (numar printre astia multi haidamaci betivi, niste pretinsi scriitori, cativa dulai hraniti cu trupurile noastre si, deasupra tuturor, pe dumnezeu insusi_". (pg 219)

Petre Pintilie a murit chinuit, nemaisuportand ororile acestei lumi.

Cati oameni au suferit la fel in istorie, in temnite, in prigoane, in torturi motivate politic sau religios, in genocide?

Cate procese ar trebui intentate lui dumnezeu?

Genialul Fanus a descoperit intuitiv solutia: sa fie chemat dzeu in boxa acuzatilor, ca sa raspunda in fata legii pentru ororile aruncate asupra omenirii. Dar cum spune romanul, "prinde pe dracu, scoate-i ochii, daca poti!" (Iuliu Zanne, Proverbele romanilor, vol 6, pg. 610).

Citatul acela ar putea fi interpretat și ca o butadă a unui scriitor la un moment dat și nu neapărat ca o convingere definitorie a lui Fănuș Neagu. Acum depinde de contextul în care oamenii de artă și cultură sunt citați, menționați și interpretați. Sau poate, mai bine zis, depinde de orientarea celor care-l interpretează.

Iată alte spuse ale lui Fănuș Neagu:

„Poezia este o stare de Dumnezeu, este o stare de nastere de ingeri, daca vrei, o stare de cadere in robia dragostei si de izbucnire a tipatului alb. Nu stiu ce-i poezia. Stiu ca imi place la nebunie, pot sa citesc si sunt fermecat sa citesc si, mai ales, am puterea, fara a vrea, sa retin versuri frumoase” - Fanus Neagu

Sau după ce a murit Păunescu, Fănuș Neagu spunea despre acesta că este: „ marele răzvrătit al luminii, inițiat de Dumnezeu, ca puținii alții, să-și apropie tainele poeziei”.

Sau într-un interviu din 1992: „Este o minune a lui Dumnezeu pentru cel ce nu-şi uită profesorii. Dacă ne uităm profesorii, e ca şi cum l-am uita pe Dumnezeu”

Sau mai departe, din același interviu: „Clipa mea de răscruce este în fiecare zi, că, dacă Dum­nezeu îmi dă sănătate, mai scriu o povestire sau două rânduri într-o masă. Din alt punct de apreciere, poate că răscrucea aceasta este ceea ce nu ştim să aşteptăm, nici nu ştim s-o întâmpinăm. De unde ne dăm noi seama când ni s-a întâmplat ceva cu adevărat minunat? Nu ştiu, nu-mi dau seama. Şi nici nu aştept ceva minunat. Eu aştept să-mi dea Dumnezeu sănătate şi să pot să muncesc”. 

Se pare că, mai degrabă, Fănuș Neagu îl aprecia pe Dumnezeu și-și punea speranțe în el.

Icoanele, iisusii, bisericile,  grijaniile, agheazma sunt pentru Fanus Neagu stil, scriitura, tropi (figuri stilistice). E curentul realismului magic la apogeu. Marquez ar fi fost invidios daca ar fi dat de opera lui Fanus Neagu. Sunt exprimari metaforice ale unui scriitor talentat, care vedea lume ca pe o suma de metafore.

Cand e vorba de tragedia unui prieten la care tinea mult, brailean care a fost apropiat si de tatal sau, Fanus spune adevarul crunt: dzeu trebuie chemat in boxa acuzatilor, ca sa raspunda penal pentru ororile la care supune nevinovati sufletisti, precum Pintilie. Acolo nu mai este figura stilistica, ci punere in practica a interpretarii juridice. Nu ne batem joc de cei mai inocenti si plini de omenie, da? 

Si Cioran vorbea de dumnezeu ca fiind "intervalul dintre doua batai ale inimii", "abis privit de jos", :halucinatie sonora", "incercarea ultima de a ne indestula dorinta de somn", "de si-ar aseza dzeu fruntea pe umarul meu", dar asta nu e decat stil liric, romanesc si filosofic. Sunt figuri de stil.

Dar cand spune ca creatorul lumii este "un zeu tarat", acolo Cioran zice adevarul crunt.

Fanus era si el un poet ratat, care s-a dus spre proza, neputand scrie poezie, dar ramanand liric in esenta, liric pana in strafunduri, in fiecare exprimare. Ca si Cioran. Ei inteleg prin dumnezeu stari umane de extaz, suprafiintialitate, indicibil, si asa mai departe. 

Cand cand dau de oroarea unui biet sufletist distrus de ciomagarii lui dzeu, Cioran si Fanus spun adevarul oribil.

Când e vorba de moartea celor apropiați, de tragedii, sigur că ne punem întrebări, suntem derutați și contrariați. 

Dar hai să nu ne mai batem joc și să folosim acest lucru pentru a ne argumenta propria viziune. Recte, pentru a-l face pe Fănuș Neagu un adversar sau un contestatar al lui Dumnezeu. 

Eu am citat opinia lui despre o tragedie infioratoare a unui inocent, tu zici ca imi bat joc. Iarasi vii cu minciunile tale infecte. Hai, du-te la popii tai cu care esti amic, aia iti plac!

observant a scris:

Eu am citat opinia lui despre o tragedie infioratoare a unui inocent, tu zici ca imi bat joc. Iarasi vii cu minciunile tale infecte. Hai, du-te la popii tai cu care esti amic, aia iti plac!

Ai concluzionat „Nu ne batem joc de cei mai inocenti si plini de omenie, da?”

Iar eu am zis: „ Dar hai să nu ne mai batem joc și să folosim acest lucru pentru a ne argumenta propria viziune. Recte, pentru a-l face pe Fănuș Neagu un adversar sau un contestatar al lui Dumnezeu”.

Și Fănuș Neagu chiar nu era un contestatar al lui Dumnezeu, așa cum ți-am arătat în doar câteva citate de-ale lui, din interviuri și altele. Dar dacă cineva îți arată lucruri evidente, care nu concordă cu punctul tău de vedere fix, atunci începi cu ad hominem, ca de obicei.

Hmm, nici două replici pe acest subiect și deja ai dat-o pe ad hominem. Pe românește, jigniri fără obiect. 

Eu nici macar pe Cioran nu il vad ca fiind un ateu prea convins, desi cred ca si-ar fi dorit. Isi fixase, probabil, ambitia ca asa i-ar fi fost mai usor de indurat viata. Si totusi, nu i-a fost. Asa ca, uneori, credea intr-un Dumnezeu sadic si , desi ii aducea lauri lui Dostoievski, uneori nu era de acord cu el, cand spunea ca, orice am face, tot vom suferi, asa ca nu e corect sa renuntam la lucruri in speranta ca nu vom mai suferi.

Cred ca Cioran pur si simplu scria in diverse stari, nu avea o disciplina a unor certitudini. Probabil ca il amuza ca fiecare isi dadea cu parerea despre ceea ce crede el, ca o concluzie finala, despre lacrimi, ingeri si dumnezei..

Cel putin asa vad eu lucrurile. Cioran isi scria si scarba si neputinta si slabiciunea si puterea si tot..prin prisma starii pe care o traversa. Si nu o data trecea dintr-o extrema in alta, precum intr-o drama onesta, care se scrie in timp ce se traieste, si nu premeditat.

Precum a fost si in cazul pasajului de mai jos.

,,Slabiciunile pentru absolut iti dau gustul autodistrugerii. Si atunci iti apare deodata in minte imaginea manastirii si a bordelului. ,,Celule'' de-o parte si de alta. Femei, tot asa. Dezgustul de viata creste atat in umbra curvelor, cat si a sfintelor.''

Poate asa e si in cazul lui Fanus Neagu..de aceea lui Vri i se pare ca era altfel decat il vezi tu.

Stu' a scris:

Eu nici macar pe Cioran nu il vad ca fiind un ateu prea convins, desi cred ca si-ar fi dorit. Isi fixase, probabil, ambitia ca asa i-ar fi fost mai usor de indurat viata. Si totusi, nu i-a fost. Asa ca, uneori, credea intr-un Dumnezeu sadic si , desi ii aducea lauri lui Dostoievski, uneori nu era de acord cu el, cand spunea ca, orice am face, tot vom suferi, asa ca nu e corect sa renuntam la lucruri in speranta ca nu vom mai suferi.

Cred ca Cioran pur si simplu scria in diverse stari, nu avea o disciplina a unor certitudini. Probabil ca il amuza ca fiecare isi dadea cu parerea despre ceea ce crede el, ca o concluzie finala, despre lacrimi, ingeri si dumnezei..

Cel putin asa vad eu lucrurile. Cioran isi scria si scarba si neputinta si slabiciunea si puterea si tot..prin prisma starii pe care o traversa. Si nu o data trecea dintr-o extrema in alta, precum intr-o drama onesta, care se scrie in timp ce se traieste, si nu premeditat.

Precum a fost si in cazul pasajului de mai jos.

,,Cine recunoaste autorul gandurilor citate, sa-mi spuna si mie de ce tot Eva e divina pentru pacatele omenirii? : ,,Slabiciunile pentru absolut iti dau gustul autodistrugerii. Si atunci iti apare deodata in minte imaginea manastirii si a bordelului. ,,Celule'' de-o parte si de alta. Femei, tot asa. Dezgustul de viata creste atat in umbra curvelor, cat si a sfintelor.''

Poate asa e si in cazul lui Fanus Neagu..de aceea lui Vri i se pare ca era altfel decat il vezi tu.

Nu că mi se pare, ci am dat câteva citate din Fănuș Neagu în care e clar că el nu se lua la trântă cu Dumnezeu, nu-l considera entitate mlefică, ci dimpotrivă, vorbea de „o stare de Dumnezeu, „de o minune a lui Dumnezeu” și chiar avea speranțe și așteptări de la Dumnezeu să-i dea sănătate și putere de muncă.

Cât despre Cioran, ai punctat bine că scria în diverse stări și de multe ori cu aserțiuni paradoxale. Cum ar fi:  „nu poți trăi nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu”. Și  ateismul agresiv îl considera  „la fel de odios ca și intoleranța religioasă. De altfel nici e altceva decît o religie de-a-ndoaselea”.