Mă gândesc adesea la faptul că a fost cam mult 30 de ani de liniște și libertate în țărișoara noastră după o jumătate de secol de ateism forțat și de prigoană creștină mai mult sau mai puțin vizibilă, că văd că începe din nou lumea contemporană să biciuiască Biserica cu concepțiile lor profane și demonice prelucrate la școala democrației occidentale, pentru fiecare manifestare a ei. Dacă-i spui omului în față că-i un prost, se șifonează dom’le! Și se șifonează rău de tot. Nu acceptă în ruptul capului ideea de prostie la omul și societatea contemporană. Lui i se pare așa peste noapte, că orice concept sau opinie a unui coate goale cu mină de om integru, musai să fie validă și primordială. Nu contează că acea opinie sau concept îl are pe Sarsailă ca protagonist al enunțului. Ea trebuie imperios așezată pe raftul valorilor obiective și neapărat cu aviz filozofic și social. Dacă unui reporter sau jurnalist cu neelucidate tulburări psihice i se pare că măgarul este un inorog necizelat și mai apucă s-o spună și într-o emisiune cu rating de o aude o jumătate de țară, musai trebuie să primească acceptul valabilității. Și dacă tu filozof din născare îi spui ăluia, adică reporterului, că face enunțul unei mari erori, că măgarul nu s-a conceput biologic cu corn în frunte și că în astfel de condiții nu se poate erija în inorog, acela îți toarnă verzi și uscate despre contribuția tehnico-științifică contemporană de se prea poate și astfel de realizări de întrec cutumele firii cu toate coordonatele lor dogmatice și morale și asta, și pentru greșeala că nu s-a scris de către Creator pe spatele măgarului: măgar: animal inocent și smerit. Asta este! Pentru prost și tupeist, șopârla poate să fie foarte bine un pui de aligator mai mititel, pentru amuzamentul copiilor cu dezabilități educaționale și culturale. Mi se pare mie, și asta fără exagerare, că în această lume și în aceste vremuri, deloc favorabile credinței și duhovniciei, toate atitudinile și acțiunile misionare ale Bisericii vis à vis de toate neorânduielile firii și demonicele concepții ale societății, sunt luate de către purtătorii de cuvânt ai acesteia, ca în bancul cu leul și iepurele. Și asta vine cam în felul următor: când leul îl întâlnește prin junglă pe iepure că nu poartă bască, îl cotonogește că de ce n-o poartă. Când, în schimb, îl prinde că poartă bască, îl bate pentru ce o poartă. Și tot așa cu părerea leului și cu bătaia iepurelui. Tot așa și aici. Dacă Biserica face, de ce face? Că nu prea are dreptul. Că nu îi este firea s-o facă în punctul cu pricina. Dacă nu face, de ce nu face? Nu asta este oare datoria ei? Și uite așa, unde îi tocmeală nu-i lege, iar unde nu-i lege, ar trebui să fie tocmeală. Băi fratele meu, după cum o iei și după cum o pui, tot dracu’ îi pe linia de plutire a firii și a normalității civilizate. Ăsta, băi nene, tot el dictează și cu capul în sus și cu capul în jos, că enoriași găsește cu duiumul. Da’ ce mă jenează pe mine la concepție, este faptul că nu-i sănătoasă o astfel de atitudine din partea ăstora cu tupeu și cu mai puțin talent ortodox la portofoliu. Că în modul acesta, duci dom’le lumea la dezlipire și nu o mai lipești peste veacuri cu toate cetaniile Marelui Vasile, de se minunează pe urmă și necuratu’ de pățaniile și prăbușirile noastre. Eu mă gândesc așa cu eleganță ca tâmpitul pe conductă, că n-ar fi mai bine și mai inteligent totodată să lași boul să tragă la jug și Biserica să-și normeze dogmele și canoanele după cutumele lumii și năstrușniciile ei? Ce, știe baba de la ogradă cum se frământă prescura? Pricepe broasca țestoasă cum aleargă mustangul? Știe olarul să cioplească lemnul? Vede găina precum vede uliul? Și atunci de ce ne băgăm noi așa nene în treburile principiale ale altora? Să ne aflăm în treabă? Să ne dăm pricepuți în fața muierilor? Să ținem noi în ne-corijare lumea? Poate că asta este? Vrem noi așa cu tupeul nostru să ducem lumea de râpă, crezându-ne știutori la toate. Tare mă tem io așa ca mielul păzit de câinele ciobănesc, că drepturile omului, sunt așa pe undeva drepturile diavolului sub eticheta libertăților sociale și neraționale ce tind până la urmă spre idolatria omului în toate formele lui. În tiparul acesta, omul poate să fie moral cimpanzeu, că tot om este în carne și oase și i se dă calificativul de om integru cu pașaport și demnități remarcabile. Dacă are fața spoită de om, nu mai contează că-i place să zacă prin pomi și se tatuează ca veverița sub coadă. Hai nu te supăra! Asta am spus-o și eu așa ca o metaforă mai puțin ticluită. Dar înțelegi ce zic, nu? Numai drepturile diavolului nu suportă misiunea Bisericii când aceasta luptă cu înverșunare să țină lumea într-o normalitate a firii, cu toate carențele celor ce-o slujesc. De-aia mă supăr, că-și bagă omul necurat în viziuni și demnități coada în mersul normal și firesc al lumii, spre o duhovnicie după legea lui Dumnezeu, cernind grâul cultural odată cu neghina păcătoșeniei, de se face negrul alb și albul negru, de nu mai știi care-i cioară și care-i porumbel. Și dacă toate astea au fost spuse, pune-te omule pe corectare și lasă vântul să fie vânt și ploaia ploaie, semănatul semănat și secerișul seceriș și mai gândește și tu mai mult decât pisica, că nu-i prieten dracu’ cu tine, precum este Dumnezeu.
Editat Dum 13 sep 2020 12:21
..., zise iepurele fâstâcit.
