Despre sentimente: comparări, contradicții, încadrări

[NicolaeT 473]

Depinde cat de in profunzime vrei sa mergi filozofic. Ca daca vrei hard-core, atunci poti spune ca totul e iubire. Sunt mai multe motive pentru care se poate argumenta concluzia asta. De exemplu, iubirea e creatoare de sens, si cum qualiile sunt sens, atunci ca sa creezi qualii te folosesti de iubire. Culorile, sunetele, etc. sunt toate creatiile iubirii. Problema e ca in constiinta in care ne aflam ca si oameni, nu avem acces la acele proprietati ale iubirii absolute ca sa incepem sa ne modificam toate qualiile, asa ca ramanem cu ce avem.

[King1 8295]

On 2/13/2020 at 6:25 PM, Vriies said:

Bine, nu vreau să generalizez, doar că, eu unul m-am cam convins cum e cu mila unora. 

Multa prefacatorie si oportunism intre oameni, uneori si mai abitir, din pacate, intre oameni de acelasi sange.

 

On 2/13/2020 at 6:39 PM, Enki said:

In cazul asta, cred ca de multe ori celor care zic asa le e mai mult mila de ei insisi ca sunt ramasi singuri, ca nu au ajutor. Sau in unele cazuri mai rele, chiar oftica ca nu mai pot controla vietile celor plecati, ca nu le mai pot dicta ce sa faca.

De acord!

[King1 8295]

11 hours ago, NicolaeT said:

Depinde cat de in profunzime vrei sa mergi filozofic. Ca daca vrei hard-core, atunci poti spune ca totul e iubire. Sunt mai multe motive pentru care se poate argumenta concluzia asta. De exemplu, iubirea e creatoare de sens, si cum qualiile sunt sens, atunci ca sa creezi qualii te folosesti de iubire. Culorile, sunetele, etc. sunt toate creatiile iubirii. Problema e ca in constiinta in care ne aflam ca si oameni, nu avem acces la acele proprietati ale iubirii absolute ca sa incepem sa ne modificam toate qualiile, asa ca ramanem cu ce avem.

Pana in strafunduri

Cam asta si cred ca e totul. Iubire sau lipsa ei. Restul sentimentelor pozitive sunt derivate ale iubirii, cele grotesti provin din lipsa iubirii si din ego, putand lua forme dintre cele mai diverse: ura, sfidare, minciuna, cruzime s.a.

 

[Vriies 17974]

48 minutes ago, King1 said:

Multa prefacatorie si oportunism intre oameni, uneori si mai abitir, din pacate, intre oameni de acelasi sange.

Cam asta si cred ca e totul. Iubire sau lipsa ei. 

Sigur. În teorie toate bune și frumoase, respectiv ne e milă și  iubim cât se poate. În practică, însă, adică în viața de zi cu zi, constatăm că e mai greu și că deși am fi vrut să dăm un răspuns împănat de iubire unei anume situații, totuși nu s-a putut.    

[Lucia N 11235]

1 oră în urmă, Vriies a spus:

Sigur. În teorie toate bune și frumoase, respectiv ne e milă și  iubim cât se poate. În practică, însă, adică în viața de zi cu zi, constatăm că e mai greu și că deși am fi vrut să dăm un răspuns împănat de iubire unei anume situații, totuși nu s-a putut.    

Asta ni se intampla tuturor din cauza ego-ului nostru exagerat...

[Vriies 17974]

4 minutes ago, Lucia N said:

Asta ni se intampla tuturor din cauza ego-ului nostru exagerat...

Bine, tu ești cât de cât realistă și accepți asta. La fel ca și mine și la fel ca mulți alții de pe aici. Dar ce te faci cu ăia care nu acceptă că ar avea un ego exagerat, care ne fac pe toți proști și care nici măcar nu-și pun problema că ei ar fi proștii proștilor?  

[NicolaeT 473]

La 14.02.2020 la 21:29, King1 a spus:

Pana in strafunduri

Cam asta si cred ca e totul. Iubire sau lipsa ei. Restul sentimentelor pozitive sunt derivate ale iubirii, cele grotesti provin din lipsa iubirii si din ego, putand lua forme dintre cele mai diverse: ura, sfidare, minciuna, cruzime s.a.

 

Eu zic ceva inca si mai mult de-atat. Ura, sfidarea, minciuna, cruzimea, sunt toate tot manifestari ale iubirii. Cand am fost indragostit de Infinite_tristese de aici de pe forum, simteam ca daca mi-ar propune sa omoram impreuna un om, as fi facut-o, pentru placerea de a face ceva impreuna cu ea. Evident ca n-as face asa ceva, zic doar la ce fel de trairi imi dadea nastere indragosteala aia. Si daca o indragosteala dasta pamanteana e in stare sa dea nastere la asa ceva, atunci iubirea ca si fundament al existentei cu siguranta e in stare sa dea nastere la tot universul de constiinte, intr-o pasiune nebuna de a se cunoaste pe sine insasi, cu tot ceea ce aceasta poate fi.

[Lucia N 11235]

La 14.02.2020 la 21:29, King1 a spus:

 

cele grotesti provin din lipsa iubirii si din ego, putand lua forme dintre cele mai diverse: ura, sfidare, minciuna, cruzime s.a.

 

Da, acestea provin din frustrari.

Orice atitudine dispretuitoare, orice fapta abominala, orice gand imoral nu apartine Constiintei (termen din ce in ce vehiculat si cu care s-a ajuns chiar a se manipula mase intregi de oameni, in sensul ca : "buna sau rea, tot Constiinta este").

[Fiero 23210]

La 27.02.2020 la 10:53, King1 a spus:

Sa ma indragostesc?

Dac-ai sti ca de fapt eu sunt tocmai in extrema asta... Extrema. De fapt, cred ca am mai spus pe ici, pe colo niste chestii, dar sub nicio forma nu as vrea sa intru in detalii sau discutii. Fiero stie, cred ca si altii.

Astfel de ciudatenii sunt destul de rare la mine, dar cand apar, par sa ii cutremure pe ceilalti. E ca si cum in mine traiesc doi oameni, doua laturi, ambele complementare si concordante in majoritatea timpului, dar in privinta anumitor aspecte, una o subjuga pe cealalta si nu lasa loc de compromis. Daca, pe de o parte, am latura rationala si rece dezvoltata, prin faptul ca logica ma inconjoara, nu am suferit de singuratate nici macar o secunda din viata asta sau sa simt nevoia sa fiu imbratisat etc (nu exagerez cu nimic), paradoxal, traiesc zi de zi si clipa de clipa arderea unui foc mistuitor, care ma face scrum, insa ma trezesc mereu reintregit, mai simtitor si mai puternic.

Eu sustin aceeasi idee precum Fiero, cu toata taria, cum ca dragostea si iubirea nu sunt acelasi lucru. Cu toate astea, vad in mine expresia deplina a opusului acestei idei, pentru ca eu le traiesc vesnic impletite, dintotdeauna si pentru totdeauna. Nu se pot separa; de asta si zic ca iubesc pentru totdeauna. Cred ca mi-a fost dat acest dar si blestem deopotriva (acum il vad doar ca un dar, dupa ce am inteles niste lucruri) pentru a experimenta iubirea absoluta, pe care cred ca o traim toti in afara acestei carni subtiri si relative si doar cativa pe pamant, cel putin la acest moment. Nu suntem inca pregatiti pentru asa ceva. Nici eu nu am fost si nu stiu cand voi fi. Iubirea absoluta intr-o fiinta de carne, plapanda, poate fi distrugatoare. Am fost in punctul de a ma transforma in ceva cu totul neomenesc sau in a ma distruge cu totul, dar m-am regasit si redresat la timp. Pentru ca e ca si cum ai vrea sa torni un ocean in albia unui rau.

Eu sunt ea. Si ea este eu. Avem aceeasi fizionomie, aceiasi ochi, aceeasi minte, impartim acelasi suflet si aceleasi trairi. Oriunde, oricand, cu oricine altcineva am fi, ne simtim mereu unul langa altul, ne vedem cum deschidem ochii si cum ii inchidem, ne visam, comunicam telepatic, nu ne-am putea rani cu intentie niciodata nicicum. Si atunci intreb, retoric, pentru ca nu vreau un raspuns: cand sunt cu alta persoana si ea cu altul, nu inselam? Nu ne inselam?

Nu mai zic ca desi eram ambii in alte relatii, totusi, la un moment dat, s-a intamplat intre noi. Si am inselat. Cand am spus ca inteleg prea bine slabiciunile umane, am spus-o pentru ca am trait asta. Nu, Garg, cand iubesti cu adevarat nu dai doi bani pe chestiile astea. Sa fiu cu Ea in relatie si sa ma insele la un moment dat printr-o conjunctura oarecare... nu. Nu mi-ar pasa. Pentru ca stiu ce suntem, cine suntem, doua boabe in aceeasi pastaie si ce imensitate de trairi ne leaga. Si nici ei nu ii pasa daca e inselata, de fapt cred ca de la ea am asimilat chestia asta in fiinta mea, pentru ca ne modelam unul pe altul.

Albia raului de care vorbeam poate fi largita numai prin iubire de sine. Asta a fost lectia de baza care m-a ferit sa nu ajung si eu ca Heathcliff (am recitit de curand La rascruce de vanturi, o citisem prin clasa a 8-a si imi dau seama ca acum o patrund cu adevarat; de asta ma si pasioneaza, pentru ca genul de iubire descrisa (incredibil!) acolo il traim si eu si Ea, cu diferenta ca eu am invatat rapid sa ma iubesc). Inima mea, asa cum am scris acum cateva zile pe facebook, e deplin libera, chiar daca iubesc cu cel mai mare foc. Am invatat sa traiesc cu asta si sa fiu liber, chiar si in preajma absolutului. Acum ma iubesc in primul rand pe mine, cat de patetic ar suna asta.

As dori daca se poate sa nu mai lungim discutia, si asa nu m-am putut stapani sa nu detaliez.

Dar iubirea nu are granite si de asta tot bat apa in piua pe aici cu ea.

In prima parte a textului parca m-ai descris pe mine, pentru ca nici eu nu am trait sentimentele de indragosteala si iubirea separat. Si eu am fost speriata de intensitatea la care pot ajunge acestea si am avut aceeasi senzatie, ca e prea mult, mai mult decat poate duce o fiinta omeneasca, de-aia te inteleg foarte bine. Si sunt de acord cu tine cand spui ca iubirea nu are granite, pentru ea nu exista nici timp, nici spatiu. Adesea am fost inteleasa gresit, de-aia si eu am tot insistat de ani de zile pe subiectul asta, pana am realizat ca, daca o tot fac, ajung sa plictisesc oamenii. Nici nu cred ca doi oameni care se iubesc  pot insela  cu adevarat, pentru ca ei apartin mereu unul altuia,  de fapt, ceea ce impart ei e special, unic si nu poate fi oferit si altor persoane, iar in timp ajung sa fie ca o singura fiinta, dar nici nu cred ca oamenii capabili de o mare iubire pot sa aiba aventuri sau sa flirteze, pentru ca nu simt nevoia, ei  se completeaza perfect cu persoana iubita si orice adaos e lipsit de sens. Singurul motiv pentru care ar putea insela ar fi acela ca se afla inainte de a se cunoaste  - sau  dupa aceea - pot fi pusi  in niste conjuncturi in care ar trebui sa faca alegeri de care depinde soarta unor persoane pe care nu vor sa le raneasca (sper ca ai inteles ce am vrut sa spun).

Editat Februarie 29, 2020 de Fiero

[Fiero 23210]

La 27.02.2020 la 16:35, King1 a spus:

O, nu. Departe de asta. Sa stii ca initial ma gandisem si eu, insa obsesia nu explica nimic din ce e intre noi.

Eu si ea suntem un suflet, unul si acelasi, sentimentele sunt impartasite, ambii am fost mereu extrem de grijulii si protectori cu legatura asta si ne-am tratat mereu cu cea mai sincera iubire, ne simtim starile, gandurile.

Obsesia te trage mereu in prapastie, pe de alta parte, ori aici dupa declin a urmat poate cel mai util si necesar reviriment; m-am descoperit cu adevarat, am dat frau liber pasiunii din mine, am inlaturat orice temeri, am iesit in lumina. Ceea ce s-a intamplat si se intampla trebuia si trebuie sa fie astfel. Acum, aceasta prezenta a unuia in mintea si sufletul celuilalt e un lucru atat de frumos, incat nu pot descrie aici. Nu e nimic vatamator in niciun fel. De aici si felul in care ambii ne putem vedea cu toata dedicarea de vietile noastre, fara ca prezenta unuia in sufletul si mintea celuilalt sa ne afecteze in vreun fel. Ba din contra, e ceva ce amandurora ne da elan si ne umple de lumina.

Stiu ca e ciudat ce spun, de asta nici nu voiam sa povestesc, dar macar sa nu mai continuam cu asta )))

Oamenii au tendinta sa compare cu experientele lor sau cele cunoscute si cand e ceva atipic, tind sa asocieze cu ce e cel mai rau. Nu este. E o experienta deosebita de altele, sau asemanatoare cu foarte putine, deci sa fie luata ca atare :D

Da, oamenii au tendinta sa compare si oamenii incearca sa incadreze in tipare tot ceea ce intalnesc, pentru ca asa functioneaza creierul nostru, asa intelegem mai usor totul, de-aia cand intalnesc ceva atipic, nu inteleg.  Daca amandoi sunteti intelepti si curati sufleteste, cum am inteles eu din ceea ce ai scris, puteti avea o asemenea relatie pana la sfarsitul vietii, oricum, relatia va fi pusa la incercare prin proba timpului,  daca  unul dintre voi nu a fost doar o fantasma a mintii celuilalt si doar unul singur a iubit cu adevarat, veti vedea cand o sa fie nevoie sa va dovediti spusele cu fapte, atunci adevarul va iesi la iveala.

Eu m-am intrebat daca iubirea se poate  termina vreodata. Initial am crezut ca e imposibil, dar e posibil sa moara atunci cand nu e acoperita de fapte, cand, cum am spus mai sus, iti dai seama ca omul pe care il credeai perfect pentru tine nu a fost decat o plasmuire, nu a existat cu adevarat, pentru ca iubirea care nu trece testul greutatilor, nu e iubire. Cand un om iti declara ca te iubeste si te face sa te simti ca ar fi asa, insa e incapabil sa iti fie alaturi cand ai nevoie, daca atunci cand esti prabusit sufleteste, iti intoarce spatele si/sau gaseste tot felul de scuze sa nu iti fie alaturi, cand cel care pana atunci il simteai ca un ecou pana si pentru gandurile tale se schimba brusc intr-o alta persoana, lasandu-te descumpanit, aruncandu-te  in cea mai neagra deznadejde, din care cu greu te poti ridica (daca ai puterea sa o faci), omul acela nu te-a iubit niciodata, doar a fost incantat de ideea de iubire. Si atunci iubirea moare, poate nu imediat, dar moare in fiecare zi cate putin, ucisa de intrebarile fara raspuns, de durere si suferinta.

Sper sa fii norocos si sa nu ai parte de asa ceva.

Editat Februarie 29, 2020 de Fiero