Sari la conținut
Forum Roportal
Sorana1234

Alegere

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Bună
Am de făcut o alegere. Sau poate nu. Am avut o relație ce a durat 2 ani de zile. Am locuit împreună de la început pana la final. Relația ușor ușor s.a consumat, am început numai certuri, ajunsese sa fie stres de ambele părți, ajunsesem sa nu mai avem șanse sa comunicam și am luat decizia sa plec.
Nu am stat sa sufăr, asa cum era normal, nu am stat sa ma gândesc dacă as putea rezolva ceva și cum, am sărit imediat în alta relație, cu un coleg de munca care ma simpatiza și pe care îl simpatizam. Acum, aici este problema mea, am stat cu acest coleg 3 luni de zile, timp în care mi.am dat seama ca este tot ce imj doresc ca bărbat, ma ajuta, ma înțelege, este atent, confident, comunicativ.. Însă are penisul mic.
În relație precedenta am avut o viata sexuala foarte activa și foarte frumoasa, cand am descoperit ca are penisul mic, miam dat seama ca nu îmi produce plăcere și ca ma simt stânjenita de aspectul asta, mam gândit ca o sa pot trece peste asta, ca ne vom armoniza cu timpul, ca va fi ok, nu pot sa renunt la un om bun și cald penteu un astfel de aspect nu?  Am încercat toată aceasta perioada de timp însă nu am reușit sa i zic niciodata care este problema, el a considerat ca totul este ok, am reușit 'sa l păcălesc' ca să zic asa,  avea pofta de sex întruna.. Și pentru mine ajunsese sa fie o corvoada mersul cu el în dormitor.. Asa ca am renunțat la acest om, nespunandu i motivul real, acum nu mai vrea sa avem niciun fel de relație [ bineînțeles;pe bună dreptate ; el era superiorul meu care m.a mutat în alta echipa, același departament penteu a putea fi împreună, nu era etic sa mi fie superior direct, prin urmare toți șefii și colegii au aflat de relația noastră clandestina, practic și a asumat un risc asumandu și  relația cu mine] ;
Am crezut ca am luat decizia bună, pentru ca m.am gandit ca o relație unde sexul nu te mulțumește și te regăsești și în incaapabilitatea de a spune problema (pentru ca nh pot sa i spun ca are penisul mic, l.as ranii și i.as scădea stima de sine). În ultima perioada am luat legătura cu fostu.. Însă mă gândesc la colegul meu care mia arătat cum este sa ai o relație armonioasa și la nivel spiritual, mi a arătat atenție și cuvinte sincere..
Îl vad în fiecare zi. Ma vede și nu spune nimic. Este o situație frustranta și nu știu ce ar corect pentru toți 3 sa se întâmple...

Nu știu ce sa fac, orice sfat obiectiv mi ar fi de mare folos. Eu ma învinovățesc pentru orice gând și decizie. 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Corect ar fi cred sa nu mai reincalzesti ciorba cu fostul. Da-i libertatea si da-ti libertatea sa gasiti altceva. Cu colegul, nu stiu ce ai mai putea repara, ar fi apreciat poate daca nu te-ai fi prefacut si i-ai fi spus de incompatibilitatea pe care o resimteai din plin. Poate daca stia gaseati o solutie. Nu cred ca el nu stie ce dimensiuni are, ca sa zici ca il traumatizai. In fine, zic sa privesti spre viitor.

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce sa alegi intre două relații care nu merg? De ce ai face asta?

Probabil că în prima relație te a ținut exact ce te a făcut să pleci din a doua. Concluzia este ca... nici unul dintre cei doi nu iti este potrivit. 

  • Like 2
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Eu zic ca nu ai de facut nici o alegere intre cei doi. Cu primul veti ajunge tot la certuri, iar pe al doilea, il vei rani, insela in cele din urma. Daca pentru tine sexul este asa de important intr-o relatie, apoi restul, incearca sa-ti gasesti un partener cu care sa fii compatibila si sexual, dar si in rest. Simplu, nu? :wink:

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×