Sari la conținut
Forum Roportal
Teddy ''-''

Demascarea Elitei Oculte, Noua Ordine Mondiala, Illuminati

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

al-Biruni confirma Sfanta lumina inca de 1000 de ani. Si ghici ce? Nici macar nu a fost ortodox.

Al-Biruni (973-1048), deşi este foarte puţin cunoscut în lumea occidentală, a fost unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai tuturor timpurilor. A fost astronom, filozof, matematician, fizician, istoric, geograf, farmacist, specialist în geodezie, geolog, cartograf, antropolog, călător etc., iar opera sa ştiinţifică se estimează că depăşeşte 150 de lucrări, în care se ocupă aproape cu toate ştiinţele.1 Cunoştea foarte bine limba greacă veche şi, aşa cum arată D. Tsibukidis, a studiat zeci de scrieri, chiar în original, ale vechilor oameni de ştiinţă greci.2

George Sarton, supranumit părintele Istoriei Ştiinţelor şi profesor la Universitatea din Harvard, spune că al-Biruni a fost „unul din cei mai mari oameni de ştiinţă ai Islamului şi, aşa cum toţi consideră, unul dintre cei mai mari ai tuturor vremurilor”.3 De asemenea, profesorul de Istoria Ştiinţelor de la Universitatea din Harvard şi din Alexandria, Abdelhamid I. Sabra, l-a numit pe al-Biruni „una dintre cele mai luminate minţi în domeniul ştiinţei din întreaga istorie”.4

Aici este marturia lui.

http://www.skarlakidis.gr/ro/thema/14--1000-.html

Iar acum ontopic. Reclama Noua DezOrdine Mondiala, ne indeamna pe cei nestiutori sa acceptam semnul lui satan din Apocalipsa.

 

Editat de Teddy ''-''

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Deci sa credem un persan de acum sute de ani care nu avea cum să îi fie permis accesul în interior unde se intampla aprinderea luminii de la lampa, față de un contemporan, ORTODOX, preot, care a fost înăuntru de mai multe ori la ceremonie si a vazut ca patriarhul grec aprinde lumina de la o lampa.:lol2: Kosty , stiu ca iti da cu eroare, iti fumega circuitele si sunt pe cale să explodeze. Ia o pauza sa nu faci vreun AVC

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Kosty, ce făcuși, iar îți dădu cu virgulă? :smile: Ce treabă are „demascarea elitei oculte” cu chestiile pe care ulterior le arunci în discuție? Cum bine zise undeva mai sus un preopinent, ce treabă are sula cu subprefectura? :laugh:

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
On 4/19/2019 at 6:47 PM, Vriies said:

Kosty, ce făcuși, iar îți dădu cu virgulă? :smile: Ce treabă are „demascarea elitei oculte” cu chestiile pe care ulterior le arunci în discuție? Cum bine zise undeva mai sus un preopinent, ce treabă are sula cu subprefectura? :laugh:

pai daca citeai mai in urma putin...vedeai legatura

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
21 hours ago, Teddy ''-'' said:

pai daca citeai mai in urma putin...vedeai legatura

Poi, mă refeream în primul rând la faptul că nu văd legătura între Al-Biruni și „sfânta lumină” cu subiectul de față.

Mai departe, dacă te referi la clipul postat la sfârșitul postării tale, l-am văzut, da, însă nici acolo nu e mare chestie în legătură cu subiectul. 

Uite două clipuri care încearcă, mai cu succes, aș zice eu, să intre în subiectul pe care l-ai deschis. Nu împărtășesc neapărat ce se spune în acestea (treaba e mult mai complexă, după părerea mea) și mi se pare că poziția ta e oarecum văzută în oglindă față de acestea :laugh:. Însă, ce zici, le citești și vezi legătura?  :smile:

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Și poate că, pentru echilibru, ar merge și documenarul lui Claudia Mesea Paraschivescu

 

Editat de Vriies
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
La 03.04.2019 la 19:30, Vriies a spus:

Teddy are și el o viziune asupra lumii. E foarte puțin probabil că noi îl vom convinge că viziunea lui nu-i tocmai cea adecvată sau că viziunea noastră ar fi mai bună.

Exact. 

 

La 18.04.2019 la 9:20, Enki a spus:

Stiu ca faci spume si intri in fibrilatii pentru ca NU POTI sa negi ca fiind minciuni, vin chiar din partea unui preot de rang foarte inalt ortodox, care a mai si fost inauntru, de fata cand grecul a aprins lumina de la lampa. El a fost acolo inauntru si stie, TU NU.

 

Enki, eu, in locul tau nu as susține asta prin spusele unui preot ortodox.  Nu tu, care ii numești in toate felurile si nu le oferi pic de credibilitate.  Poate este doar un spălat pe creier? Sau un manipulator? Sau, poate, un consumator de ciuperci?  

L ai jignit sistematic  pe Teddy aici, ai de gând să continui așa? Stiu ca poti și altfel. 

 

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Davi, exista si posibilitatea asta, sa fie consumator de ciuperci omu.

Dar acum intreb si eu:

cand vine un om si zice - lumanarea aia o aprinde de la o lampa

si vine altul si zice - lumina vine din cer sub forma de picaturi albastre care aprind miraculos lumanarea

pe care din cei doi l-ai suspecta de consum de ciuperci?

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pe fiecare dintre ei i as suspecta de interese, atât. Dacă aș ține morțiș să desfac firul.

De crezut, aș crede pe cine aș considera că este mai aproape de adevarul meu, de ceea ce imi face mie bine să cred. 

Ceea ce nu înțelege Teddy, este că iluminatii ăștia, etc... sunt cat se poate de umani. De ce amestecăm religia... Nu înțeleg. 

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×