Sari la conținut
Forum Roportal
Vriies

Reîncarnarea între tradiție și modernism

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

La 10.01.2019 la 19:11, Vriies a spus:
 
 
4. Personalități celebre care au crezut în reîncarnare
 
Să-i lăsăm deoparte pe cei din zona asiatică, că-s oarecum departe de noi, cultural vorbind și să-i trecem în revistă pe cei din zona noastră culturală.
Primii din listă ar fi marii filosofi greci Pitagora, Socrate și Platon. Clar că Platon, despre care se spune că ar fi participat la Misterele Eleusiene, este adeptul metempsihozei pe care o discută direct sau indirect în multe din Dialogurile sale, printre care în Phaidon, Phaidros, Timaios, Republica. 
La romani, ca să-i numim pe cei mai reprezentativi avem așa: Plutarh, Ennius, Lucrețiu, Horațiu și Virgiliu. Avem apoi întreaga pleiadă de folosofi aparținând neoplatonismului, printre care Ammonius Saccas, Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus. 
Mergând pe firul timpului îi întâlnim pe Giordano Bruno, Apoi, mai spre zilele noastre, pe Voltaire, Goethe, Schiller, Lessing, Herder, Lev Tolstoi, Flaubert,  Rudyard Kipling, Wagner, Gustav Maller, Wiliam Butler Yeats, Walt Whitman, Hermann Hesse, James Joyce, Benjamin Franklin, Schopenhauer, Thomas Huxley, Julian Huxley, Camille Flammarion, Jack Parsons,  William Crookes, Alfred Russel Wallace, Charles Richet, John McTaggart, Jung Wernher von Braun, Henry Ford, Gust Stromberg, Pierre Curie, Wolfgang Pauli, Kurt Gödel și lista e mult mai lungă și se poate completa. 
  
5. Câ

Opinia personalitatilor   care au     crezut     in    reincarnare ,nu    poate   fi    neglijata.Totusi    e    un    argument   foarte    subtire  atata    timp    cat   nu    sunt   prezentate experientele    si   rezultatele    lor.Si    oamenii    de    stiinta     pot   gresi.Personal    nu     cred     in    acest  lucru ,   datorita argumentelor     insuficiente    prezentate.
PS .Ca    idee insa   este     interesanta ,  si romanul   lui L Rebreanu  care    se   bazeaza      pe    aceasta   teorie-Adam  si   Eva - mi-a     placut   f    mult     si-l recomand     pasionatilor    de    literatura.

Editat de Canaris2
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
11 hours ago, Canaris2 said:

Opinia personalitatilor   care au     crezut     in    reincarnare ,nu    poate   fi    neglijata.Totusi    e    un    argument   foarte    subtire  atata    timp    cat   nu    sunt   prezentate experientele    si   rezultatele    lor.Si    oamenii    de    stiinta     pot   gresi.Personal    nu     cred     in    acest  lucru ,   datorita argumentelor     insuficiente    prezentate.
PS .Ca    idee insa   este     interesanta ,  si romanul   lui L Rebreanu  care    se   bazeaza      pe    aceasta   teorie-Adam  si   Eva - mi-a     placut   f    mult     si-l recomand     pasionatilor    de    literatura.

Hai să stabilim câteva aspecte. 

Primul, ar fi că ceea ce am pus aici pe tapet poate fi recepționat ca un soi de „ciot” de articol. Adică o încercare de sinteză, în 6 puncte, a problematicii reîncarnării făcută din punctul meu de vedere și în mod expres pentru discuțiile noastre de pe acest forum.  Și nu un tratat pro reîncarnare, cu argumente irefutabile în acest sens. 

Al doilea, ar fi că acel punct 4 constituie pur și simplu relevarea unei stări de fapt. În sensul că au existat personlități celebre din varii domenii, recte filosofi, scriitori, muzicieni, artiști, fizicieni, medici etc., care au crezut în această posibilitate, să-i zicem așa, sau măcar au cochetat cu ideea respectivă. Fiecare trage de aici concluzia pe care o poate trage.

Al treilea, legat tot de acest punct 4, ar fi că pur și simplu nu se puteau prezenta experiențele și concluziile celor menționați într-o simplă postare. Am menționat lucrările în care Platon discută reîncarnarea (metempsihoza), dar ca să-i iei și să-i analizezi pe fiecare în parte, asta ar însemna să scrii o carte și încă una groasă. De exemplu, în cazul lui Goethe, știm că acesta era adeptul reîncarnării din unele scrieri ale cumnatului său. Tocmai de aceea, am preferat o simplă enumerare iar la sfârșit am făcut trimiteri prin câteva linkuri la niște articole în acest sens. Linkuri  pe care cu siguranță nu le-ai parcurs, pentru că altfel n-ai mai fi ridicat problema în felul acesta. Probabil că un link pe care l-am omis și nu trebuia, era unul care face trimitere către „Encyclopedia of Reincarnation and Karma”, care face referire mai pe larg la mulți dintre cei pe doar i-am menționat: 

În rest, orice observație e binevenită pentru că în felul acesta mai discutăm și noi de una și de alta. 

 

Editat de Vriies
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Acum 19 ore, Vriies a spus:

 

Al treilea, legat tot de acest punct 4, ar fi că pur și simplu nu se puteau prezenta experiențele și concluziile celor menționați într-o simplă postare. Am menționat lucrările în care Platon discută reîncarnarea (metempsihoza), dar ca să-i iei și să-i analizezi pe fiecare în parte, asta ar însemna să scrii o carte și încă una groasă. De exemplu, în cazul lui Goethe, știm că acesta era adeptul reîncarnării din unele scrieri ale cumnatului său. Tocmai de aceea, am preferat o simplă enumerare iar la sfârșit am făcut trimiteri prin câteva linkuri la niște articole în acest sens. Linkuri  pe care cu siguranță nu le-ai parcurs,

 

Tinand  cont  de   sursele    de    proasta    calitate pe    care     le folosesti despre   Egiptul    antic, n-am    considerat    necesar     sa    citesc    link-urile    tale.

Editat de Canaris2
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
4 hours ago, Canaris2 said:

Tinand  cont  de   sursele    de    proasta    calitate pe    care     le folosesti despre   Egiptul    antic, n-am    considerat    necesar     sa    citesc    link-urile    tale.

A nu se confunda „calitatea surselor” cu faptul că tu nu ești în stare să le parcurgi, să le analizezi și abia mai apoi să spui ceva definitoriu în acest sens. Dacă nu parcurgi măcar în treacăt anumite linkuri, sigur că nu se poate purta un dialog de amplă respirație intelectuală cu tine. 

Având în vedere că n-ai putea să dai nici măcar un singur exemplu în acest sens, asta s-a vrut să fie o remarcă absolut gratuit-jignitoare, care trădează o oareșce frustrare, plus că ești henț la argumentare, plus  spirit doctrinar la greu, plus incapacitate de a purta o discuție civilizată pe o temă oarecare din partea ta.

Editat de Vriies
  • Downvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Acum sunt un picuț curios. Având în vedere că nu văd cine dă likeuri și toate cele, îmi poate spune și mie cineva cine mi-a dat  imediat down-votul? Bine, interesant ar fi să intre cel care l-a dat și să spună și de ce. Că până-n coadă nu-i nicio supărare, că orice se poate discuta pe lumea asta cu oleacă de bunăvoință. 

Mercic anticipat! :smile:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Nu am fost eu, dar cred ca cel care a reactionat poate spune.

Dar si pe mine m-a deranjat analiza gratuita si inutila pe care i-ai facut-o lui Canaris.

 

 

  • Like 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
13 minutes ago, Sherlock said:

Nu am fost eu, dar cred ca cel care a reactionat poate spune.

Dar si pe mine m-a deranjat analiza gratuita si inutila pe care i-ai facut-o lui Canaris.

 

 

Bun. Dar nu te-a deranjat și analiza gratuită, inutilă și de proastă calitate pe care Canaris2 mi-a făcut-o mie și de la care am pornit acest răspuns?

Reiterez, uite ce mi-a zis Canaris 2 în urma în urma unei clarificări pe care i-o dădeam: 

„Tinand  cont  de   sursele    de    proasta    calitate pe    care     le folosesti despre   Egiptul    antic, n-am    considerat    necesar     sa    citesc    link-urile    tale.”

Asta nu e o postare depreciativă, care n-are niciun argument la bază? 

Adică el nu citește linkurile prin care preopinentul încearcă să-și justifice argumentarea, nu face niciun comentariu în acest sens, însă statuează că acestea sunt de proastă calitate fără o minimă justificare în acest sens. 

Editat de Vriies

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
2 minutes ago, Sherlock said:

Nu.

A spus ca link-urile sunt de proasta calitate.

Si in opinia mea, chiar sunt.

 

Ok. Se poate discuta, no problem. În opinia ta care sunt linkurile de proastă calitate și de ce? 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×