Cand altii se baga intr-o relatie...

[tamita 43]

Daca n-as sti ca nu e vorba de santaj emotional, atunci chiar i-as accepta cererea, ca sa incheiem odata cu tot circul asta. La un moment dat imi era mila de ea (si poate ar trebui sa-mi fie inca), doar ca a facut prea mult rau incat s-o compatimesc cumva, numai sa asist indirect la amenintarile ei sinucigase si la faptul ca se lovea cu capul de pereti doar pentru ca el e fericit langa mine si nu-i mai acorda ei importanta pe care considera ca o merita...

Chiar am ajuns la concluzia ca din nefericire isi considera copiii o proprietate, obiecte, si nicidecum fiinte carora le trebuie construite aripi ca sa isi ia zborul cat mai sus, spre cer. Ea din nefericire le-a construit ziduri, si asta inca din frageda copilarie, cand trebuiau s-o roage sa ii lase afara (atat pe el, cat si pe fratele lui), cand insinua ca daca ies, cine stie ce se intampla pe dupa blocuri, cand trebuiau sa fie afectuosi cu ea si sa o sune des, mai ales la munca, sa o intrebe ce face,etc. Le- a impus o gramada de lucruri pe care eu nu le inteleg,lucruri pe care parintii mei nici nu le-au pomenit vreodata, nu mi-au cerut nicicand sa ii sun cat sunt la munca pt. a vedea ce fac, nici sa vin si sa ii imbratisez si sa ii pup toata ziua, nici sa le pun mereu emoticon cu ":*" la mesaje ca "altfel se supara", etc. Exemplele sunt multe si adevarul e ca, intr-un fel sau altul, am fost atat de marcata de acest comportament incat mi-a trebuit destul timp ca sa nu-l mai vad pe prietenul meu doar un copil. N-o sa fiu ipocrita sa afirm ca suntem amandoi intruchiparea maturitatii, dar totusi, la varsta asta iti doresti sa vezi la cel de langa tine macar ceva matur. Si marcata de comportamentul ei, al lui, mi-e teama sa nu-l vad revenind la a fi mamos, desi el afirma ca ii este efectiv sila de cum era si nu constientiza, ca era un comportament dereglat si ca n-o sa ii mai faca nicicand pe plac si nu-l induioseaza scrisoarea ei, si nici cererea pe care nici nu vrea sa o accepte, perfect constient si el ca nu se va schimba. 

Sper doar sa-si pastreze parerile si pentru cand va fi la distanta de ea, cand il va suna probabil des sa ii dea raportul ca deh, atata distanta intre ei..., sa nu mai fiu nevoita sa asist la o relatie mama-fiu putin sarita de pe fix. Cam tine de el tot ce va urma si cum va prelua el fraiele relatiei lor, eu chiar o sa incerc sa ies din peisajul lor, desi inevitabil si orice as face tot ma afecteaza comportamentul ei, si o sa-mi vad in continuare de relatia cu el in speranta ca schimbarea e definitiva (si desi am mici dubii, cred ca sunt nefondate si las timpul sa-mi demonstreze). Cat despre ea, cred ca ar fi cel mai bine sa am contact minimal si sa incerc sa fac abstractie (desi iarasi, e f greu asta si cred ca v-ati convins si de ce, din cauza firii ei). Intr-un anume fel imi pare rau pentru distanta care a intervenit intre ei, pentru ca deocamdata s-a racit rau relatia, dar aparent ar fi fost singura modalitate in care am fi taiat raul de la radacina, si cu toate astea n-o sa-l taiem niciodata de tot, pentru ca egoismul si posesivitatea dusa la extrem primeaza (sper totusi sa nu mai biruie).

[Lucia N 11235]

Acum 1 minut, tamita a spus:

Daca n-as sti ca nu e vorba de santaj emotional, atunci chiar i-as accepta cererea, ca sa incheiem odata cu tot circul asta. La un moment dat imi era mila de ea (si poate ar trebui sa-mi fie inca), doar ca a facut prea mult rau incat s-o compatimesc cumva, numai sa asist indirect la amenintarile ei sinucigase si la faptul ca se lovea cu capul de pereti doar pentru ca el e fericit langa mine si nu-i mai acorda ei importanta pe care considera ca o merita...

Chiar am ajuns la concluzia ca din nefericire isi considera copiii o proprietate, obiecte, si nicidecum fiinte carora le trebuie construite aripi ca sa isi ia zborul cat mai sus, spre cer. Ea din nefericire le-a construit ziduri, si asta inca din frageda copilarie, cand trebuiau s-o roage sa ii lase afara (atat pe el, cat si pe fratele lui), cand insinua ca daca ies, cine stie ce se intampla pe dupa blocuri, cand trebuiau sa fie afectuosi cu ea si sa o sune des, mai ales la munca, sa o intrebe ce face,etc. Le- a impus o gramada de lucruri pe care eu nu le inteleg,lucruri pe care parintii mei nici nu le-au pomenit vreodata, nu mi-au cerut nicicand sa ii sun cat sunt la munca pt. a vedea ce fac, nici sa vin si sa ii imbratisez si sa ii pup toata ziua, nici sa le pun mereu emoticon cu ":*" la mesaje ca "altfel se supara", etc. Exemplele sunt multe si adevarul e ca, intr-un fel sau altul, am fost atat de marcata de acest comportament incat mi-a trebuit destul timp ca sa nu-l mai vad pe prietenul meu doar un copil. N-o sa fiu ipocrita sa afirm ca suntem amandoi intruchiparea maturitatii, dar totusi, la varsta asta iti doresti sa vezi la cel de langa tine macar ceva matur. Si marcata de comportamentul ei, al lui, mi-e teama sa nu-l vad revenind la a fi mamos, desi el afirma ca ii este efectiv sila de cum era si nu constientiza, ca era un comportament dereglat si ca n-o sa ii mai faca nicicand pe plac si nu-l induioseaza scrisoarea ei, si nici cererea pe care nici nu vrea sa o accepte, perfect constient si el ca nu se va schimba. 

Sper doar sa-si pastreze parerile si pentru cand va fi la distanta de ea, cand il va suna probabil des sa ii dea raportul ca deh, atata distanta intre ei..., sa nu mai fiu nevoita sa asist la o relatie mama-fiu putin sarita de pe fix. Cam tine de el tot ce va urma si cum va prelua el fraiele relatiei lor, eu chiar o sa incerc sa ies din peisajul lor, desi inevitabil si orice as face tot ma afecteaza comportamentul ei, si o sa-mi vad in continuare de relatia cu el in speranta ca schimbarea e definitiva (si desi am mici dubii, cred ca sunt nefondate si las timpul sa-mi demonstreze). Cat despre ea, cred ca ar fi cel mai bine sa am contact minimal si sa incerc sa fac abstractie (desi iarasi, e f greu asta si cred ca v-ati convins si de ce, din cauza firii ei). Intr-un anume fel imi pare rau pentru distanta care a intervenit intre ei, pentru ca deocamdata s-a racit rau relatia, dar aparent ar fi fost singura modalitate in care am fi taiat raul de la radacina, si cu toate astea n-o sa-l taiem niciodata de tot, pentru ca egoismul si posesivitatea dusa la extrem primeaza (sper totusi sa nu mai biruie).

Iti sugerez sa incepi sa te concentrezi asupra ta, a fiintei tale si la asta sa te raportezi...

[Robespierre 1559]

Am impresia ca maica-sii ii lipseste un barbat. S-o tina ala in te iubescuri si activitati in dormitor si pupici pe facebook. Dar bineinteles ca nici satisfactia completa pe partea propriului ei partener nu exclude nebunia pe partea relatiei cu fiii.

As zice sa nu o mai adaugi pe facebook, nici pe fratele lui, sa ai o relatie mai rece dar politicoasa cu ei. Prietenul tau... sa faca ce vrea. As fi zis sa ii dea drept consolare accept, sa-i mai taie din avant nebunei, sa nu-i vina alte idei, dar pana la urma de ce sa-ti pui parintii pe tot felul de retele de socializare?? N-o are acasa, nu-i e suficient? Nu-i ca si cum traieste la distanta de ea si sa-l mai vada saraca macar in poze...

Concentreaza-te pe invatat, pe ce vrei sa faci cu viitorul tau, pe iesit cu prietenul in timp liber, lasa drama cat mai in spate.