tamita 43 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 (editat) Sunt cu prietenul meu de 8 luni si daca as fi pusa sa descriu relatia asta intr-un cuvant, as spune ca e complicata. Sunt prima lui prietena (el din nefericire nu e primul meu prieten, si spun din nefericire pentru ca in rest am avut de luptat, dar acolo e alta poveste) si poate intr-un anume fel asta complica lucrurile. Pana la mine, el a fost genul inadaptat, care nu prea iesea din casa, si atunci cand iesea, o facea numai cu persoane mai introvertite, mai 'ciudate'. M-am chinuit o gramada sa incerc sa il adaptez in grupul cu care ieseam eu, sa il determin sa socializeze mai mult, sa invete sa se distreze. Am si avut mult de suferit din cauza asta pentru ca incercand sa-l aduc pe el pe drumul cel bun, determinandu-l sa fie ca altii de varsta noastra (18-19 ani), am pierdut si eu la randul meu asa-zisi prieteni, sau o asa-zisa cea mai buna prietena. Dar problema nu e asta, desi a fost chin pentru mine sa ies undeva si sa il vad bosumflat, sa vad ca se simte ciudat si ca nu se putea adapta. Mi se strica pe loc tot cheful. Problema e ca era si foarte, foarte mamos. Oriunde mergeam, mama lui il suna, ii dadea mesaje sa vada ce face, iar el de indata ce vedea mesajul, raspundea (uneori detaliat) si eventual statea si cu ecranul telefonului deschis ca sa vada daca i-a raspuns mama, si apoi 'ca sa nu se supere', ii mai punea si cate un emoticon cu pup, 'ca asa ii place ei'. Incepea sa fie deranjant uneori sa il vad atat de obsedat parca de mama, cand chiar simteam nevoia sa fiu eu atunci alaturi de el, sa imi acorde mie atentie. Dar nu ii spuneam nimic pentru ca m-am gandit ca asa e personalitatea lui si se va maturiza. Ideea e ca intre timp am realizat ca nu e el cel obsedat, ci ea e, considerandu-si copilul un obiect si dorindu-si sa il tina in mod constant la fusta ei, sa il controleze. In primul rand, ea nici macar nu-l incuraja sa iasa in lume, sa se distreze, sa cunoasca oameni noi, pentru ca ii placea sa il stie in casa, unde ea sa il alinte si sa il pupe in mod constant (nu de putine ori am constatat ca el trebuie sa fie pupat in fiecare dimineata pe frunte de ea), sa ii ceara sa bea cafea cu ea (i-a reprosat ca nu o face si ca o face in alte contexte), sa poarte diverse conversatii cu ea, eventual sa ii spuna de cate ori ne certam, de ce, si cum. Vorbim de un asa-zis barbat care practic ar fi barbat dar teoretic nu, pentru ca el tot ce facea, facea ca sa ii faca pe plac ei, sa ii dea raportul in mod constant, sa nu o supere ca nu petrece timp cu ea, etc. Am fost impreuna la mare vara aceasta si efectiv eram uluita de cat de des ii scria, dimineata cand se trezea trebuia sa ii scrie, la amiaza la fel, seara la fel, sa ii zica noapte buna si sa ii spuna ca o pupa. In tren cand ne-am urcat, dupa ce am plecat de la mare, nu s-a asezat pe scaun pana nu i-a scris mamei ca el s-a urcat in tren... si exemplele pot continua. Iar eu trebuia sa asist la toate astea... Comportamentul meu fata de dumneaei consider ca a fost rezonabil. I-am vorbit mereu frumos, am vrut sa o cunosc, am venit la inmormantarea unuia dintre parintii sai si am stat chiar langa ea tinandu-o de brat si imbratisand-o. In loc sa ies cu el in seara aia, am preferat sa ramanem in casa la el si sa stau de vorba cu ea, sa o cunosc mai bine. Doar ca dintr-o data am inceput sa simt ca are un ghimpe impotriva mea, de indata ce prietenul meu a inceput sa se detaseze si sa isi petrecea timpul cu mine mai mult decat ea. In momentele alea a inceput sa ii reproseze indepartarea de ea, sa ii spuna ca s-a schimbat, etc. Intr-un final prietenul meu s-a maturizat, a constientizat ca nu e atat de in regula sa fii atat de mamos, si a inceput sa iasa mult mai des cu mine, sa imi acorde mai multa atentie si sa se intoarca in casa pentru a invata pentru admitere, in rest timpul liber preferand sa-l petreaca cu mine. Incercam sa ii inteleg reprosurile si comportamentul ei pentru ca sotul ei e plecat in strainatate si probabil resimte nevoia de cineva masculin in casa, de afectiune. Insa ce s-a intamplat in urma cu cateva zile m-a facut sa nu ii mai caut nicio scuza. Iesisem de la scoala (suntem a 12-a amandoi, in aceeasi clasa) si a hotarat sa stea cu mine de la 2 pana la 4, cand avea ora de condus, si dupa de la 5 sa se duca la pregatire pentru admitere. De la pregatire a iesit in jur de 7.30 si a mai venit in jur de jumatate de ora in fata blocului meu sa ne vedem. Facand naveta, mama lui l-a sunat sa vina sa il ia acasa, dar el avea telefonul pe silentios, deci nu i-a raspuns. A sunat-o cand a vazut, dupa vreo jumatate de ora, si nu i-a raspuns un timp. A venit dupa el, in fine, si a inceput drama.... Mi-a povestit cum a inceput sa zbiere la el (citez), sa ii reproseze ca nu sta acasa, ca nu stiu in ce hal a adus-o etc, mergea cu viteza foarte mare pentru ca era nervoasa si in momentul in care au ajuns acasa, ea a inceput sa se dea cu capul de pereti si sa spuna ca se sinucide. Asta de ce? Pentru ca e atat de obsedata e copilul ei incat atunci cand simte ca il pierde (desi nu il pierde) in fata unei femei, cedeaza nervos? Pe mine m-a frapat si ma gandesc intruna, nici nu mai vreau sa o vad o perioada, m-a scos si de la prieteni pe facebook. Cat de egoist sa fii sa reactionezi asa, cand eu chiar il iubesc pe fiul ei si credeti-ma, a trebuit sa suport multe? A trebuit sa suport ca era inadaptat, ca era asa mamos, ca ea tot se baga intre noi.... Si sunt convinsa ca multe ar fi renuntat, pentru ca la varsta asta avem nevoie de relatii in care sa iubim, sa crestem, sa ne cunoastem, sa ne facem amintiri, chiar nu am nevoie de dramele unei mamei posesive si geloase... Il iubesc, ma iubeste si nu am de gand sa renunt la el. Dar simt ca am pornit extrem de rau in relatia asta daca am ajuns sa am probleme cu mama lui. Nu avem garantia ca va fi o relatie care va culmina cu casatoria, desi sanse sunt, mergem si in acelasi centru universitar, etc. Si chiar ma frustreaza ideea ca incercand sa fac bine, am ajuns in halul asta, ma gandesc intruna la egosimul ei si o parte din mine ma face sa nu mai vreau sa am de-a face cu ea. Si el e suparat, suntem amandoi intr-o stare foarte aiurea, nici nu stiu cum sa procedez... habar nu am cum sa ma comport cu el, daca sa ii mai zic ceva de mama lui sau nu, daca sa ii mai reprosez ceva. Cert e ca nu pot uita si chiar m-a marcat experienta asta... Am gresit cu ceva si eu, oare? Editat Octombrie 18, 2018 de tamita Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ven 9151 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Din ce zici tu, el mi se pare cam acelasi, indiferent de ce faci tu sau mama lui. Comportamentul mamei lui ar trebui sa te intereseze doar daca te afecteaza pe tine. Daca el iti spune ca nu mai vrea sa te vada ca nu ii da voie mamica, sau daca ai fi locuit cu ea in casa, sau i-ai fi fost nora. Dar asa, te bagi in chestii care nu te privesc. Inteleg ca el iti povesteste tot ce ii zice sau face mami, dar asta e un semn bun, te considera confidenta lui. Nu mai exagera si nu mai "tresari" la fiecare situatie care nu se potriveste cu mentalitatea ta. Cat despre chestia aia cu adusul pe drumul cel bun si a incerca sa il faci sa fie ca ceilalti... ti-as zice ceva dar nu ma lasa regulamentul, si daca ti-as explica cu frumosul nu ai intelege. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
tamita 43 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 (editat) Acum 6 minute, Sherlock a spus: Din ce zici tu, el mi se pare cam acelasi, indiferent de ce faci tu sau mama lui. Comportamentul mamei lui ar trebui sa te intereseze doar daca te afecteaza pe tine. Daca el iti spune ca nu mai vrea sa te vada ca nu ii da voie mamica, sau daca ai fi locuit cu ea in casa, sau i-ai fi fost nora. Dar asa, te bagi in chestii care nu te privesc. Inteleg ca el iti povesteste tot ce ii zice sau face mami, dar asta e un semn bun, te considera confidenta lui. Nu mai exagera si nu mai "tresari" la fiecare situatie care nu se potriveste cu mentalitatea ta. Cat despre chestia aia cu adusul pe drumul cel bun si a incerca sa il faci sa fie ca ceilalti... ti-as zice ceva dar nu ma lasa regulamentul, si daca ti-as explica cu frumosul nu ai intelege. Eu chiar as aprecia daca mi s-ar explica. De inteles chiar nu-s bătuta in cap sa nu inteleg. Dorindu-mi sa fie ca si ceilalți n-am facut decat sa il “salvez”. Statea toata ziua in casa si se uita la anime-uri, mânca obsesiv din lipsa de ocupatie si se îngrășase, era frustrat si dezinteresat de el. Am gresit incercand sa ii demonstrez ca se poate si altfel, iubindu-l? I-am aratat ca oamenii mai ies, mai socializează. Am fosr si eu o lunga perioada de timp genul care statea inchisa in casa, citea si se uita la seriale non-stop, dar am realizat ca omul mai are nevoie si de amintiri la varsta asta. Si nu, nu iesim intr-un grup care se droghează, care bea pana nu mai stiu ce e cu ei. Iar in privința mamei lui, chiar nu m-as fi bagat si nu as fi fost atat de contrariata si suparata daca nu as fi fost martor indirect la reacția ei. Vorbim totusi de o mama care sa da cu capul de pereți pentru ca propriul ei copil iubește si e fericit. E normal? Si ma afecteaza pentru ca fiind băgăcioasă, noi am ajuns sa ne certam din cauza ei. Normal ca toate frustrările ei pica pe el si pe mine, toate reproșurile. Editat Octombrie 18, 2018 de tamita Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Gaslight 1724 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Eu nu inteleg de ce vrei sa salvezi un om care nu vrea sa fie salvat. Ai cumva nevoie de o provocare in viata ta? Chiar nu realizezi ca sinteti atit de diferiti incit relatia voastra nu are nicio sansa? 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Gaslight 1724 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Acum 1 oră, tamita a spus: Comportamentul meu fata de dumneaei consider ca a fost rezonabil. I-am vorbit mereu frumos, am vrut sa o cunosc, am venit la inmormantarea unuia dintre parintii sai si am stat chiar langa ea tinandu-o de brat si imbratisand-o. In loc sa ies cu el in seara aia, am preferat sa ramanem in casa la el si sa stau de vorba cu ea, sa o cunosc mai bine. Recunosc ca m-a socat foarte tare faptul ca ti se pare firesc sa iesi cu iubitul in oras in ziua in care isi inmorminteaza un bunic. 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
tamita 43 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Acum 6 minute, Gaslight a spus: Recunosc ca m-a socat foarte tare faptul ca ti se pare firesc sa iesi cu iubitul in oras in ziua in care isi inmorminteaza un bunic. Tocmai, ca nu mi s-a parut firesc, cu toate ca insista el sa iesim. Eu am vrut sa rămânem acolo... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
adal* 10373 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Acum 6 ore, tamita a spus: Il iubesc, ma iubeste si nu am de gand sa renunt la el. Dar simt ca am pornit extrem de rau in relatia asta daca am ajuns sa am probleme cu mama lui. Nu avem garantia ca va fi o relatie care va culmina cu casatoria, desi sanse sunt, mergem si in acelasi centru universitar, etc. Si chiar ma frustreaza ideea ca incercand sa fac bine, am ajuns in halul asta, ma gandesc intruna la egosimul ei si o parte din mine ma face sa nu mai vreau sa am de-a face cu ea. Si el e suparat, suntem amandoi intr-o stare foarte aiurea, nici nu stiu cum sa procedez... habar nu am cum sa ma comport cu el, daca sa ii mai zic ceva de mama lui sau nu, daca sa ii mai reprosez ceva. Cert e ca nu pot uita si chiar m-a marcat experienta asta... Am gresit cu ceva si eu, oare? Tot nu inteleg. De ce mai stati impreuna? Nu am sa inteleg niciodata persoane ca tine, care se ambitioneaza sa ramana intr-o relatie care nu functioneaza si tot ce fac este sa se vaite. 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
tamita 43 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Acum 18 minute, adal* a spus: Tot nu inteleg. De ce mai stati impreuna? Nu am sa inteleg niciodata persoane ca tine, care se ambitioneaza sa ramana intr-o relatie care nu functioneaza si tot ce fac este sa se vaite. Pentru ca il iubesc. Si daca asta nu e suficient, desi cred ca e mai mult decat suficient, pentru ca are in el ceva ce putini mai gasesti in oameni, in băieți, in bărbați. E un om atat de sensibil (si eu sunt extrem de sensibilă), e inteligent, stie cum sa ma faca sa ma simt iubita, speciala, stie cum sa respects o fata/o femeie, stie cum sa iubească si cum sa aibă grija de mine. Relatia mea anterioară a fost cu cineva care nu oferea nimic, ma suna la 2 zile sa vada daca mai traiesc. El in schimb ma caută mereu, vrea sa ma aibă aproape, sa ma protejeze, sa ma iubească. Problema e ca doare al naibii de tare cand ne certam pentru ca suntem amandoi atat de sensibili si nici nu mai știm ce sa facem, simt ca pica cerul pe mine cand ma cert cu el, dar si cand ne împăcăm imi vibrează tot corpul. E o iubire pătimașă parca, dar uneori trece orice durere cand sta lipit de pieptul meu, cand pot sa il sărut, sa il mângâi, sa il iubesc... Cu toate ca am fost deranjata de mamosenia lui am realizat ca se va maturiza si chiar a facut-o in ultimul timp, e complet altul. Doar ca eu acum traiesc inca cu amintirea lui din zilele in care era diferit si mi-l tot amintesc asa. Iar reacția mamei lui mie mi-a pus capac, aia e de fapt problema care ma macină, de ce din cauza ca ne iubim si suntem fericiti sa ajungi sa iti faci fizic rau tie însăți amenințând cu sinuciderea? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Robespierre 1559 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Eu zic sa continui relatia, pare ca functioneaza, te face fericita, si sa te detasezi de problemele cu "socrela" / de problemele ei mentale. El va invata probabil cu timpul sa o puna la punct. Il va ajuta dobandirea independentei... plecarea la facultate... poate atunci va veti simti mai usurati, mai in largul vostru. 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Robespierre 1559 Raportează post Postat Octombrie 18, 2018 Nu mai vorbiti despre doamna socrela decat tangential, nu e parte si nu o faceti parte din relatia voastra. El are relatia lui cu ea, care va evolua, ziceai ca deja s-a dez-mamosit, vor ajunge - si asta trebuie sa inteleaga doamna - la o relatie adult-adult, de familie, sa speram normala, de respect reciproc. El sa nu fie nici supra-impresionat de scenele doamnei, sa nu devina nici extra-obraznic, sa comunice cu ea, dar sa fie mai rezervat (fara raport zilnic si pe ore), ..., vor veni de la sine... 1 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
