Jump to content
Forum Roportal
Paula&Florin

Prietenii

Rate this topic

Recommended Posts

da, e greu. 10 ani e foarte mult.

poate nu ar strica sa o cauti si sa incercati sa o continuati, incet, incet, sa va reapropiati. 

de ce nu?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Poate ca nu ai incercat niciodata sa ii dai spatiu pentru ca ea sa iti arate ca e un om care are temerile si nevoile lui, chiar daca e mai puternic, ai bombardat-o cu nevoile tale pana s-a resemnat cu gandul ca te-ar interesa vreodata ce simte si ce vrea ea. Oricat de tare e cineva, sunt si momente cand simte nevoia sa se relaxeze si cand vrea sa stie ca altcineva ii poate prelua greutatile. Macar un pic. Macar alea de pe suflet.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dacă prietena e rigida și nu comunica, puțin probabil sa poți tu recrea relația, singura. Relația a satisfăcut unele nevoi inconștiente ale ei și pe unele neconstientizate ale tale. Fie nevoile au fost satisfăcute, fie ați realizat în cele din urma ca nu pot fi satisfăcute, fie e un mix al ambelor variante. Dacă o relație se stinge este pentru ca un partener sau ambii simt ca rostul și motivatia s-au evaporat. Faci bilanțul, ești recunoscătoare pentru cât a fost și recunoscătoare ca s-a dus, fără sa treneze inutil cu dificultăți oricum nerezolvabile. 

Edited by observant

Share this post


Link to post
Share on other sites

Faci bilanțul, ești recunoscătoare pentru cât a fost și recunoscătoare ca s-a dus, fără sa treneze inutil cu dificultăți oricum nerezolvabile. 

 

Asa este, la aceasta concluzie am ajuns. Sub nicio forma nu imi pot imagina momentul cand ne-am putea reintalni, chiar si intamplator pentru ca locuim in acelasi cartier, nu stiu ce as putea sa ii zic sau sa imi zica astfel incat sa nu para aiurea, penibil sau sa amplific cumva orice. 

In ultima incercare a mea de a discuta am intrebat-o daca nu mai putem sa facem ceva pentru ca deja suntem amandoua persoane mature, si eu stiu (de mica), atunci cand 2 adulti se cearta ei tin supararea pana la moarte  mult timp. asta am vazut la toti adultii din jurul meu. nu am primit un raspuns care sa contrazica asta.

am primit in schimb dupa o perioada, un email lung si cuprinzator in care mi se spuneau niste lucruri pe care nimeni n-ar vrea sa le auda de la un prieten.

am plans mult citind si recitind mesajul. poate unele lucruri le stiam, dar nu le constientizam, altele le citeam surprinsa. dar a vrut sa isi explice purtarea si punctul de vedere si ceea ce simte si pentru asta nu am judecat-o.

mi-a spus ca m-a tolerat mult timp. pana cand s-a umplut paharul.

si aici apare intrebarea (mai multe): de ce e atat de greu sa comunicam noi intre noi oamenii? de ce sa asteptam acest "mult timp" fara sa ii spui unei persoane dragi ca ceva chiar nu mai e ok? de ce sa toleram si sa lasam sa apara certuri si discutii daca simtim ca nu mai e locul nostru acolo? dc asteptam picatura aia care sa ne umple paharul cand noi oricum suntem satui si paharul tot plin o sa ramana si nimeni n-o sa se mai atinga de el? cred ca e valabil si in cazul relatiilor esuate din care ne e atat de greu sa iesim uneori.

un alt lucru de care am fost acuzata e acela ca devenisem o persoana mult prea negativista si avea nevoie sa se departeze de lucrurile negative din viata ei.

pot sa accept asta. pot sa accept ca aveam o problema, sau doua sau trei si ca i le povesteam ori de cate ori ne vedeam. pentru ca eu consider ca un prieten e si un umar pe care sa plangi. pentru ca intr-o prietenie nu impartasesti doar floricele roz, ci vorbeste despre problemele tale, te descarci, cauti solutii. pentru ca daca nu vorbesti cu cineva pe care il numesti prieten, nu ai decat sa vorbesti cu cineva pe care il numesti psiholog. si daca nu mai ai bani nu mai ai nici dreptul sa vorbesti.

am inteles si am acceptat toate acestea. si pentru prima data nu i-am mai reprosat nimic si nici nu i-am mai raspuns in vreun fel, ci pur si simplu m-am indepartat.

nimeni nu a mai zis niciun cuvant apoi.

imi apare adesea in vis, semn ca subconstientul meu inca lucreaza sa rezolve chestii, dar nu ma mai gandesc atat de mult la ea. a fost greu, dar cumva acum ma simt si intr-un fel eliberata, ma simt mai independenta, mai sigura pe deciziile luate, nu mai caut aprobari si confirmari. nu ma mai sfatuiesc cu nimeni despre relatia mea cu partenerul, despre casa mea, despre locul de munca, despre ce culori de perdele sa iau.

dar accept usor usor ca oamenii sunt trecatori, ca trebuie sa iau ce e mai bun de la ei, sau sa ma feresc de ce e mai rau, si nu ma mai incumet sa ma deschid 100% cuiva, ci numai in procente mici, catre mai multe alte persoane...

Share this post


Link to post
Share on other sites
Acum 4 ore, Saddeea a spus:

dar accept usor usor ca oamenii sunt trecatori, ca trebuie sa iau ce e mai bun de la ei, sau sa ma feresc de ce e mai rau, si nu ma mai incumet sa ma deschid 100% cuiva, ci numai in procente mici, catre mai multe alte persoane...

Uita de ea!!!   Nu mai e nimic acolo pentru tine sau pentru voi.   Odata se distanteaza de la tine cineva ... e ca si mort.   Eu nici n-as insista.   Nu stiu da ca va salutati din mers, ar trebui si asta lasat.   Ceea ce nu ai nevoie este sa NU te framante conditia ca sa-ti poti trai viata ta.   Arunca in spate totul, scoate din memorie totul si Ciao!!!   

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×